…din somnul cel de moarte
Trezeşte-te, tu, patrie drogată…
E dusă România iar pe cruce
Şi noi o contemplăm cu ochii goi.Nu sunt fan Adrian Păunescu, dar i-am citat poemul (uşor parafrazat) fiindcă se potriveşte perfect României azi: Marele Jaf continuă cuMarea Vânzare a Teritoriului la hectar. Iar noi, narcotizaţi de televizor, Internet sau alt drog preferat, privim cum solul, pădurile, resursele de subsol, libertatea, suveranitatea statală, ni se duc pe apa sâmbetei (oare de ce zice proverbul tocmai „a sâmbetei”?). Bine zicea cineva: somnul naţiunii naşte monştri!
Noi dăm pământ
Pe 9 decembrie Senatul României a votat Legea privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole extravilane de către persoane fizice şi înfiinţarea Autorităţii de Administrare şi Reglementare a Pieţei Funciare. Ceea ce nu reiese din titlu, dar e principala miză a legii, este faptul că permite străinilor (europeni, deocamdată) să cumpere pământ agricol la liber. Nici măcar nu mai sunt nevoiţi să-şi înfiinţeze un SRL în România, ca până acum, nici vreo altă restricţie sau limită nu li se impune.
Ar fi, ni se spune, o obligaţie asumată de România prin Tratatul de aderare la U.E., a cărei scadenţă de şapte ani expiră la 1 ianuarie 2014. Nu ne explică însă nimeni de ce ţări ca Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania au putut obţine prelungirea perioadei de tranziţie, deci amânarea liberalizării pieţei terenurilor agricole şi forestiere, cu câţiva ani. Chiar şi după 2016, ungurii sunt decişi să pună condiţii greu de îndeplinit pentru străinii care vor dori să cumpere pământ. Ei şi-au modificat şi Constituţia în acest sens: „Constituţia va proteja terenurile Ungariei – o comoară naţională, moştenirea noastră comună – de speculanţii locali şi străini”, se arată în comunicatul Ministerului Dezvoltării Rurale din Ungaria[1]. Cu toată împotrivirea Bruxelles-ului, maghiarii au adoptat o măsură extremă: vânzarea terenurilor agricole către străini se pedepseşte cu închisoare. În Polonia, cumpărătorii trebuie să fie rezidenţi de minim cinci ani şi să aibă experienţă serioasă în agricultura poloneză. De ce Bulgaria a putut prelungi moratoriul privind cumpărarea de pământ de străini până în 2020? Ca şi al nostru, nici Tratatul de aderare al Bulgariei nu prevedea această posibilitate (scuza ministrului Daniel Constantin); totuşi, bulgarii au decis să încalce Tratatul şi să-şi protejeze ţăranii, agricultura şi teritoriul. Consecinţele? Nespecificate, la latitudinea ţărilor membre (o spune Chantal Hughes, purtătoare de cuvânt a Comisiei), posibil nule. Adică n-au pierdut nimic, dar au câştigat imens fiindcă au avut curaj.
Noi de ce n-am făcut-o? Oare fiindcă ei au politicieni mai patrioţi? Dar atunci ei de ce au şi noi nu? De ce-i mai tot votăm?
S-a spus că cei şapte ani după aderare vor reduce discrepanţa între preţul pe hectar în România şi cel din alte state. Ea însă s-a adâncit. Ca să nu mai vorbim de eşecul constituirii în spaţiul rural a clasei de mijloc, formate din fermieri mici şi mijlocii.
E adevărat că guvernul a cerut voie să aplice restricţii: suprafaţa maximă cumpărată de nerezidenţi – 100 de hectare, minima pricepere a cumpărătorului – să aibă cunoştinţe, diplomă de specialitate ori cinci ani de experienţă în domeniul agricol. Comisia însă „nu le-a acceptat”. Păi depinde şi cum negociezi: în picioare, culcat sau în genunchi. Iar asta depinde şi de cât te susţine propriul guvern, clasa politică şi propriul popor. Respectiv, de cât îi pasă acestui popor. Şi de măsura în care eşti gata să-ţi rişti scaunul sau chiar viaţa. Oare nu tocmai un guvern polonez s-a prăbuşit cu avion cu tot?
Teoretic există şi un drept de preempţiune: la cumpărarea pământului, înaintea străinilor vor avea prioritate arendaşii, vecinii, tinerii agricultori localnici şi statul român. E însă limpede că fermierii români nu pot face faţă concurenţei externe. Românii nu vor avea bani să cumpere terenurile consătenilor. Dacă ar avea, le-ar cumpăra de pe acum, când încă nu concurează cu străinii. Pentru cei mai mulţi agricultori români, proprietari a 5 milioane de micro-ferme de subzistenţă, preţul de 2.000 euro/hectar de teren agricol e enorm în raport cu puterea lor de cumpărare şi cu sprijinul acordat de stat – infim faţă de cel primit de fermierii din alte ţări ale U.E. În schimb, pentru străini terenurile din România sunt extrem de atractive, fiind de calitate superioară şi de până la douăzeci de ori mai ieftine decât în Occident, unde costă până la 40.000 euro hectarul. Trâmbiţăm egalitatea de şanse, dar fermierul român e departe de a o avea.În plus, dreptul de preempţiune se pierde dacă preemptorii nu depun la Autoritatea de Administrare şi Reglementare a Pieţei Funciare dosarul de cumpărare în treizeci de zile de la data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei. Or termenul e prea scurt ca omul simplu să poată îndeplini formalităţile, neavând cunoştinţele necesare pentru a întocmi dosarul şi a-l depune.
Cât despre bugetul de stat, şi aşa strâmtorat, nici vorbă să aibă cu ce cumpăra pământul naţiunii pentru a nu se înstrăina. De douăzeci şi patru de ani, statul nostru nu ştie decât să vândă avuţia naţională pe nimic, necum să achiziţioneze pământ pentru a nu ajunge pe mâini străine. Nu ca în Germania, unde statul îşi exercită dreptul de preempţiune şi nu-i lasă pe străini să cumpere teren.
Nu mai vorbim de implicarea confuză a Autorităţii de Administrare şi Reglementare a Pieţei Funciare (conflict între rolul de administrator şi cel de reglementator) într-un contract privat între vânzător şi cumpărător.
Există riscul ca după 1 ianuarie 2014 să se producă în România, pe fondul sărăciei, lipsei capitalului şi a unui sistem de creditare încurajator, un transfer masiv de proprietate către străini. România poate ajunge, pe bucăţi, în mâna străinilor dornici să cumpere terenuri fertile ieftine. În prezent, 1 milion din cele 8,3 milioane hectare de teren arabil sunt deja proprietatea străinilor care şi-au înfiinţat firme în România (italieni 23,4%, nemţi 15,5%, arabi 10%, unguri 8,2%, spanioli 6,2%, austrieci 6,1%, danezi 4,5%, olandezi, greci, turci…).[2]
Terenurile agricole cumpărate vor trebui folosite potrivit categoriei înscrise în sistemul de cadastru. Nerespectarea acestei prevederi se va sancţiona cu amendă de 100 lei/ha după primul an şi 500 lei/ha după al doilea an – derizorie pentru un investitor ce ar avea interesul, în jocul de putere şi reechilibrare financiară la nivel global (un fel de bursă de facto), să nu utilizeze terenul în scop agricol o perioadă de timp, stopând producţia şi determinând un blocaj. Riscul formării unei pieţe speculative cu terenuri agricole e foarte real, constituind o ameninţare a securităţii noastre agricole şi alimentare. Oare compartimentul de resort al S.R.I. s-a sesizat – sau, pur şi simplu, nu mai are nici o putere?
Dacă terenurile agricole vor fi cumpărate în mare parte de străini, agricultura românească va dispărea. Nu vor mai exista produse româneşti, se vor extinde produsele modificate genetic. Vom ajunge în criză alimentară endemică: vom importa la preţ ridicat produse cultivate pe propriile noastre terenuri, vândute pe nimic! Vom depinde de bunăvoinţa investitorilor străini care vor exploata terenurile noastre până le vor secătui şi vor pune monopol pe izvoarele naţionale. Hrana şi apa, resursele de bază ale unei naţiuni, vor fi proprietatea străinilor, care se vor gândi la ce preţ şi în ce măsură să ne acorde privilegiul de-a ne bucura de bunurile noastre!
Credeţi că exagerăm? Dacă pământul face acum obiectul pieţei funciare, veţi vedea că şi apa va fi tranzacţionată la liber pe „piaţa apei” la nivel european. Aşa cum de la 1 ianuarie se va liberaliza piaţa terenurilor, mai târziu se va liberaliza şi piaţa apei.
Piaţa terenurilor forestiere va fi şi ea liberalizată, tot la 1 ianuarie 2014. Orice cetăţean european va putea cumpăra mii de hectare de pădure şi le va putea defrişa, fără a mai replanta un singur puiet, mituind autorităţile silvice ca să închidă ochii. Că asta se întâmplă şi azi, munţi întregi sunt „cheliţi”, raşi fără nici o reîmpădurire, ştie toată lumea. Diferenţa va fi că acest lucru se va petrece pe o scară încă şi mai înspăimântătoare decât acum, din cauza puterii financiare incomparabil mai mari a investitorilor străini.
Ni se repetă până la saturare că „nimeni nu pleacă cu pământul de aici”, „pământul rămâne pe loc, nu-l ia nimeni în spate”. Dar ce-l va împiedica pe un străin să cumpere şi să „radă” sute de mii de hectare de pădure şi apoi să dispară cu banii în Brazilia, unde mandatul european de arestare nu e valid? Iar noi rămânem cu versanţii dezgoliţi de torenţi şi alunecări de teren, cu inundaţii şi terenuri deşertificate…
Teritoriul era considerat o componentă strategică inalienabilă a securităţii şi integrităţii de stat. Dar azi e evident că nu mai putem vorbi de o suveranitate a statului, care e masiv cedată către alţi agenţi de drept internaţional – organizaţii internaţionale precum U.E. şi corporaţii transnaţionale. Transferul de puteri statale înseamnă transferarea deciziei de la Bucureşti către alte centre decizionale supranaţionale – instituţii europene sau companii multinaţionale. Cine decide în cazul Roşia Montană? O corporaţie pe acţiuni, un conglomerat format din multe entităţi, listat la bursă, esenţialmente anonim şi nedemocratic. La fel cu Chevron, în cazul gazelor de şist (Pungeşti etc.). Răspunderea pentru dezastrele ecologice produse va fi a unui titular extrem de incert, în timp de pagubele vor fi pe cât de certe, pe atât de grave.
În aceste condiţii, mai are vreo relevanţă noţiunea de „interes naţional”? Oare mai pot veghea în mod eficace asupra acestui interes serviciile şi instituţiile chemate să protejeze interesele, siguranţa şi integritatea statului român? Evident că nu, de vreme ce prerogativele acestor servicii şi instituţii sunt drastic limitate de obligaţiile juridice asumate prin tratate internaţionale şi de mecanismele de piaţă care reglementează operaţiunile comerciale.
Politicul a devenit, mai mult ca oricând, esenţa economicului. Catastrofal e însă că politica românească a ajuns să fie esenţa unui economic definit prin interese străine.
(…)
Andrei Dîrlău şi Adina Răducanu
Foto: Cezar Machidon
[1] http://agrointel.ro/9634/ungurii-sfideaza-europa-au-modificat-constitutia-sa-nu-si-vanda-ogoarele-strainilor/
[2] http://agrointel.ro/9042/strainii-amatori-de-pamanturi-ar-putea-avea-de-asteptat-romania-cere-amanarea-liberalizarii-pietei-terenurilor-agricole/
[3] http://apostoldoru.blogspot.ro
[4] Răzvan Codrescu, din volumul Poeme neptice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu