Bartolomeu Anania: Nu particip, la asa-zisa “rugaciune comuna pentru unitatea Bisericii”

“… De aceea noi ne numim ortodocsi, adica dreptmaritori. Cu alte cuvinte, in credinta noastra il preamarim pe Dumnezeu pe calea cea mai dreapta cu putinta. As vrea insa sa adaug , fiindca prea se vorbeste mult si alandala in vremea noastra despre ecumenism care este altceva decat ecumenicitate. Ecumenicitatea inseamna universalitatea lui Dumnezeu pe acest pamant.

Ecumenismul este mai mult o politica decat o doctrina si o credinta, si fiecare intelege cum vrea. Cel mai multi il inteleg gresit. Ei cred ca este un fel de hora unirii: hai sa ne unim toti cu toate credintele, toate confesiunile, toate religiile, sa dam mana cu mana si sa fim veseli si sanatosi! Nu este asa! Ecumenismul inseamna ca fiecare credinta, fiecare confesiune crestina, fiecare religie sa-si pastreze identitatea proprie. Ecumenismul este un dialog intre doua sau mai multe identitati. Altfel dialogul nu poate exista atunci cand exista confuzie. Poate fi unitate in diversitate dar nu poate fi unitate in confuzie. Cei mai multi ecumenisti de astazi sunt din cei care cultiva confuzia. Slujesc impreuna cu unii, cu altii, se roaga impreuna cu altii...Eu am facut o declaratie pe inima mea, publica. Nu am participat, de cativa ani de zile nu particip, la asa-zisa “rugaciune comuna pentru unitatea Bisericii”. Si de ce? Am explicat, e foarte simplu: toti dorim refacerea unitatii bisericesti, fiindca impartirea crestinismului este camasa sfasiata a lui Hristos. Toti o dorim. Numai ca o gandim in mod diferit. Le spuneam fratilor catolici: voi ganditi refacerea unitatii Bisericii in jurul papei, iar noi o gandim in jurul sinodalitatii, a sobornicitatii… Protestantii o gandesc in felul lor. Si de indata ce o gandim diferit, oare de ce sa nu fim cinstiti fata de Dumnezeu, fata de noi insine si fata de cei care ne asculta? Se roaga fiecare acasa la el. Si noi ne rugam. Vezi la Liturghie: “unitatea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand… si pentru unirea tuturor”. Dar ne rugam in credinta noastra, respectand-o pe a altora.

Acesta este ecumenismul: dialog intre confesiuni si intre religii, fiecare pastrandu-si identitatea si respectand-o pe a celorlalti, fie ca sunt crestini, mozaici sau musulmani. N-are importanta.

Iar dialogul ne poate intalni cu cei de alte confesiuni in acte de caritate, fiindca iubirea fata de aproapele nu cunoaste confesiuni sau religii. Iata, noi, Arhiepiscopia Clujului, suntem de 14 ani in parteneriat ecumenic cu Biserica Lutherana din Germania, de la Stuttgart. 14 ani neintrerupt. Am facut programe sociale impreuna, am construit impreuna si cu alti protestanti o casa de batrani nou nouta la Turda, un centru comunitar pentru tineret, o tabara de copii la munte. Impreuna. Noi cu ce am putut, ei cu ce au putut. Ne intalnim in actele de filantropie, de facere de bine, aici nu avem hotare. Dar de rugat se roaga fiecare in legea lui, in credinta lui, in limba lui.

Repet, putem sa ramanem ortodocsi fara sa relativizam credinta noastra ortodoxa, pentru ca ecumenismul rau inteles duce la relativizare: “Apai tot un Dumnezeu e pentru toti!“. Ei, nu-i asa. Dumnezeu adevarat este acela in care crezi tu [adresarea este catre credinciosul ortodox din Biserica, fireste - nota noastra]!

Am facut aceasta paranteza ca sa lamuresc o problema foarte la moda, o vedem si prin ziare si prin reviste si la care raspunsurile sunt foarte simple: ramanem ortodocsi in credinta noastra asa cum ne-au lasat-o Mantuitorul Hristos si Sfantii Apostoli si Sfintii Parinti, in acelasi timp respectand-o pe a altora. Si dialogand cu ei atunci cand este vorba de dialog.

De ce as face un secret, am avut litigii si inca mai avem unele litigii juridice cu fratii nostri greco-catolici, o treaba foarte grea; dar incetul cu incetul lucrurile s-au calmat si trebuie sa va spun ca unul dintre primii care m-au vizitat in spital dupa accidentul meu de acum un an si ceva cu piciorul, a fost Prea Sfintitul Episcop Florentin Crihalmeanu, al greco-catolicilor din Cluj, impreuna cu vicarul sau. Eu eram in pat, cu piciorul atarnat de greutati, si mi-a sunat telefonul mobil pe care il aveam la mine. “Sunt episcopul Florentin, am vrea sa venim sa va vedem, mai sunt cu cineva, cum putem intra?” Directia spitalului luase masuri sa se incuie usile ca sa nu patrunda ziaristii. “Pai uite, sa-mi spuneti cand anume veniti, Presfintite, ziua si ora, ca sa spun la directie”. “Pai suntem aici in fata usii.” Si am dat un semnal si au venit sa-mi ureze insanatosire. Iar in fiecare an Prea Sfintitul Florentin vine cu colindul, cu o echipa de seminaristi sa ma colinde. Ma colinda, ne imbratisam… Acesta e dialogul. Fiecare isi pastreaza credinta lui, biserica lui, randuielile lui, nu se amesteca unii cu altii dar o relatie asa este corecta si asa este cu adevarat crestineasca.

Revenind deci, credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; ca musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude si-l ajuta”.

fragmet din predica IPS Bartolomeu Anania de la Duminica a 17-a după Rusalii ( a cananeencii), 10 februarie 2008