Părintele Justin: Cu cît vremurile sînt mai tulburi şi mai grele, cu-atît sînt mai bune pentru mîntuire

Reporter: – Cîţi credincioşi păstoriţi la această mănăstire?

- În prezent avem 120 de vieţuitori, din care şase preoţi ieromonahi, doi diaconi, 40 de monahi, 15 fraţi, 40 de maici, trei medici (două maici şi un călugăr) şi 14 surori. Maicile şi surorile locuiesc la trei kilometri de aici şi le-am dat, ca ascultare, să se ocupe de un laborator de plante medicinale. La nivelul Mănăstirii Petru Vodă ne mai ocupăm şi cu îngrijirea şi educarea a 22 de copii orfani din clasele I – VIII – avem şi trei copii de sîn – precum şi cu adăpostirea şi îngrijirea a 22 de bătrîne.

- Cine vă finanţează aceste frumoase acte de milă pe care le faceţi?

- Banii sînt cei proveniţi de la laboratorul de plante medicinale, însă nu ne-am putea descurca nicicum fără aportul credincioşilor care vin la noi de pretutindeni.

- Ce moaşte se găsesc la mănăstirea sfinţiei voastre?

- La noi se găsesc moaştele Cuviosului Pavel, ale Sfîntului Ierarh Ghelasie, precum şi ale Cuvioşilor Paisie, Sila şi Nathanail, acestea din urmă fiind donate de către Mănăstirea Putna. Tot la noi se mai află părticele din 20 de sfinţi necunoscuţi (donaţi de călugărul Serafim), o părticică dintr-unul din cei 14.000 de copii ucişi de Irod în Ierusalim, precum şi două cranii de eroi necunoscuţi, luate de la cimitirul din Aiud.

- Se aude că aici ar exista şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a lăcrimat…

- Da, aşa este. Pe 14 Septembrie anul curent, chiar la Înălţarea Sfintei Cruci, o femeie, oarbă şi mamă a cinci copii, s-a rugat, seara, timp de două ore la această icoană. La un moment dat, ea a simţit că se întîmplă ceva deosebit şi m-a înştiinţat şi pe mine, însă nu i-am dat atenţie. A doua noapte, o tînără din Bucureşti, făcînd metanii la această icoană, a izbit-o un miros plăcut şi deosebit. Neştiind ce se întîmplă, a aprins o lumînare şi a privit la faţa icoanei. Apoi l-a anunţat pe paracliser, care, la rîndul lui, m-a înştiinţat şi pe mine despre această minunată întîmplare. Am luat lumînarea şi, cercetînd, am observat că din palmele Pruncului se prelingea Sfîntul Mir. Da, se prelingea pînă la picioarele Lui.

- Ce semnificaţie are această minune?- Afirm cu tărie că este una din multele alte minuni care vine să întărească experienţa şi trăirea noastră ortodoxă. În toată ţara apare cîte o manifestare supranaturală menită să ne facă să deschidem bine ochii la tot ce se întîmplă în jurul nostru. Semnele atît de grăitoare pe care ni le face Maica Domnului sînt semne de încercare şi de mustrare, dar şi de mîngîiere. Astăzi asistăm uluiţi la o prigonire tacită şi subtilă a lui Dumnezeu din inima şi sufletul creştinului, o prigonire din afara şi din lăuntrul fiinţei umane. Asistăm, de asemenea, la o luptă continuă atît împotriva unităţii Bisericii lui Hristos, cît şi împotriva unităţii noastre naţionale. Unii văd că noi, ortodocşii, sîntem puţini şi neînsemnaţi, însă aceştia uită cuvintele Domnului: “Nu te teme, turmă mică!”

- Care este boala cu rana cea mai adîncă a acestui început de mileniu?

- Îndoiala. Lipsa credinţei totale în Iisus Hristos. Incertitudinea în ceea ce priveşte viaţa veşnică.

- Dar ce este credinţa, părinte?

- Credinţa este un bun lăuntric, este cunoştinţa de Dumnezeu şi iubirea de Hristos. Cînd Mîntuitorul spune “Împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru” tocmai acest lucru îl are în vedere. “Credinţa este”, după cum zice şi Sfîntul Maxim Mărturisitorul [tîlcuind pe Sf. Ap. Pavel], “ipostasul celor nădăjduite şi dovada lucrurilor nevăzute. Omul, cu cît se ocupă mai mult de cunoştinţa celor văzute numai prin simţire, cu atît îşi strînge în jurul său neştiinţa de Dumnezeu. Şi cu cît îşi strînge în jur aceste legături ale neştiinţei, cu atît se lipseşte mai mult de experienţa gustării prin simţire a bunurilor materiale cunoscute. De aceea, căutînd plăcerea din pricina iubirii trupeşti de noi înşine şi străduindu-ne să fugim de durere din aceeaşi pricină, născocim surse neînchipuite de patimi făcătoare de stricăciune”, spune acelaşi sfînt părinte [Maxim].

- Se mai uită astăzi Dumnezeu la poporul român?

- Eu aş spune, mai degrabă, că ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat să trăim într-o ţară ortodoxă, şi nu într-o lume păgînă, asiatică sau musulmană; că sîntem nu numai un popor de oameni drepţi şi demni, care a apărat porţile Creştinătăţii de invazia islamului, ci şi unul tolerant, care trăieşte în pace cu toate confesiunile religioase; că nu am fost niciodată un neam de expansionişti şi că ne-am apărat întotdeauna nevoile şi credinţa în Dumnezeu. Aşa stînd lucrurile, este limpede că Dumnezeu are dintotdeauna ochii deschişi asupra destinului acestui popor.

- Mănăstirea Petru Vodă este cunoscută şi pentru atitudinea ei tranşantă nu numai în faţa anomaliilor care năvălesc dinspre Occident şi America, ci şi în faţa unei mass-media nocive, cu un impact alarmant de mare asupra înstrăinării omului de Dumnezeu şi de valorile morale, în general. Credeţi că aveţi ceva în comun cu monahii Mănăstirii Esfigmenu din Sfîntul Munte Athos, care au scris pe pereţii acesteia “Ortodoxie sau moarte”?

- Noi sîntem luptători pentru păstrarea neîntinată a dreptei credinţe, aşa cum au fost Sfinţii noştri Părinţi.

- În ce stadiu se află azi valorile morale ale Creştinătăţii?

- Sînt multe de spus la acest subiect. Ultimile două războaie au ţîşnit din “Babilonul” Europei, iar la actualul război mondial, cel nevăzut, al Masoneriei jidoveşti, al mişcărilor new-age şi al antihristului, s-a mai adăugat şi “Babilonul” Americii şi al Canadei. În asemenea condiţii, dacă mai adăugăm şi convulsiile şi barbariile asiatice şi cele ale lumii arabe, valorile morale ale Creştinătăţii sînt supuse unor permanente atacuri şi deprecieri. De aceea spun că trăim vremuri care, cu cît sînt mai tulburi şi mai grele, cu atît sînt mai bune pentru mîntuire.

- Ce părere aveţi despre intrarea României în Uniunea Europeană?

- Mă doare inima să văd în ce hal a ajuns această Europă atee în care vrem noi să intrăm. Pentru ortodocşi, valoarea supremă este Hristos, Dumnezeu-Omul. Ispita infailibilităţii europeanului este unul din cele mai fine atacuri ale diavolului împotriva omului. Cineva observa că oamenii caută modele, caută repere. Unii sînt admiratori ai lui Platon, alţii ai lui Budha, alţii ai lui Mohamed, alţii ai lui Shakespeare şi alţii ai lui Nietzsche, neştiind că valoare are numai educaţia în care omul este modelat de Hristos. Oricine poate vedea că în Occident creştinismul s-a transformat pînă la urmă într-un umanism al cărui idol are un soclu pe care, de cîteva decenii, înţelepţii acestei lumi îşi aduc ofrandele: “Omul este măsura tuturor lucrurilor”.

- “Europa este un bolnav care, în loc să se vindece, încearcă să îi molipsească şi pe alţii de boala sa”, este de părere vlădica Nicolae Velimirovici.

- Din păcate, acesta este adevărul. Negînd infailibilitatea europeanului, care nu a reuşit să dea răspuns marilor îtnrebări care îl chinuie, ci doar le-a ascuns sub o mască apăsătoare, părintele sîrb Iustin Popovici propune o alternativă simplă, aceea ca omul să renunţe la fantoma propriei infailibilităţi pentru a cunoaşte infailibilitatea Adevărului, infailibilitatea lui Hristos. Să renunţe la moarte pentru a gusta viaţa.

- Dar despre mişcarea ecumenică mondială ce părere aveţi?

- Împărtăşesc şi eu părerea aceluiaşi părinte Iustin Popovici, conform căruia “ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismul pseudo-bisericilor din Europa Occidentală. Tot acel pseudo-creştinim, toate acele false biserici nu sînt altceva decît o erezie după alta. În această privinţă, nu există nici o diferenţă esenţială între catolicism, protestantism, ecumenism şi alte erezii ale căror nume este legiune”.

- Se spune despre sfinţia voastră că sînteţi înainte văzător cu duhul. E adevărat acest lucru?

- Fiecare om a primit ceva în dar de la Dumnezeu şi tot fiecare om gîndeşte că darul lui este mai mic decît al vecinului. Însă atenţia noastră trebuie îndreptată mai mult spre rugăciune şi mai puţin spre satisfacerea unor curiozităţi mărunte.

- Ce credeţi că se întîmplă în momentul de faţă cu poporul român?

- Poporul român a avut parte de o crucificare continuă. A învins istoria – care nu întotdeauna i-a fost favorabilă – apărîndu-şi hotarele şi identitatea. Însă a venit vrăjmaşul şi, iată, vedem cum Transilvania se duce de sub picioarele noastre. Şi asta pentru că s-au dus oamenii de elită ai ţării şi, o dată cu ei, şi gîndirea noastră curată. Nu mai avem oameni mari, oameni de jertfă pentru Adevăr.

- Aţi suferit prin închisorile comuniste, la fel precum părinţii Stăniloae, Galeriu, precum Radu Gyr, şi alţii. Ce ne puteţi spune despre această perioadă?

- Încă de mic, părinţii mei, Ana şi Gheorghe Pârvu, m-au crescut în spiritul credinţei strămoşeşti. Mama m-a purtat cu ea pe la toate mănăstirile din zonă: Durău, Secu, Sihăstria, şi altele. La 17 ani am plecat la Mănăstirea Durău, unde am stat 10 ani, pînă cînd, în 1948, m-au arestat.

- Cum s-a întîmplat acest lucru?

- Pe atunci se obişnuia ca, după Sfînta Înviere, credincioşii să poarte icoana Maicii Domnului [de la Durău] prin satele învecinate. Am însoţit şi eu această sfîntă icoană prin comunele Hangu, Poiana Teiului, Galu. La un moment dat, un părinte aude un zgomot. M-am uitat şi eu atent la sticla icoanei şi am văzut o fisură în formă de triungi. L-am întrebat pe Părintele Ghervasie, care avea darul de a citi la Psaltire, ce poate să fie acest semn. La care monahul mi-a spus că lucrurile nu stau deloc bine. Şi aşa a şi fost. Eram în ultimul an la Seminarul “Sfîntul Gheorghe” din Roman (pe atunci se făceau opt ani de studiu). Noaptea, securiştii, conduşi de evreul Davidovici, au înconjurat căminul seminariştilor, iar cineva a bătut insistent în uşa camerei în care dormeam. M-au luat pe sus şi m-au urcat într-un pod, unde au pus patru ruşi cu patru cîini fioroşi să ne păzească. După o lună de anchetă, m-au condamnat la 12 ani de închisoare, fiind catalogat “activist legionar”. Colaboratorul lor, Constantin Doina, şeful nostru, fusese condamnat de Mareşalul Antonescu la 15 ani de închisoare, însă comuniştii l-au scos de acolo şi l-au folosit împotriva noastră.

- Pe la ce închisori aţi fost purtat?

- Am stat patru ani la Aiud, doi ani la mina Baia Sprie, iar restul, pînă la 16 ani, am stat la Gherla şi în alte părţi.

- Spuneaţi că aţi fost condamnat la 12 ani…

- Aşa este, însă după ispăşirea acestor 12 ani, m-au întrebat ce voi face în societatea civilă şi le-am răspuns că o voi lua de la capăt, drept pentru care mi-au mai dat doi ani. Cînd m-au întrebat iarăşi, le-am răspuns la fel şi mi-au mai dat încă doi ani de închisoare. Abia printr-un decred, din 1964, al lui Gheorghe Gheorghiu Dej am fost pus în libertate.

- Şi ce aţi făcut după aceea?

- Am vieţuit o perioadă liber, muncind pe unde apucam, după care am stat opt ani la Mănăstirea secu şi 14 ani la Mănăstirea Bistriţa. Apoi, din 1991, am venit aici, la Mănăstirea Petru Vodă.

- După toate cîte vi s-au întîmplat, ce credeţi că este răul?

- Despre rău, cel mai bine vorbeşte Sfîntul Maxim Mărturisitorul: “Răul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzistă prin firea proprie. Căci nu are în nici un fel fiinţă sau fire sau ipostas sau putere sau lucrare în cele ce sînt. Nu e nici calitate, nici cantitate, nici relaţie, nici loc, nici timp, nici poziţie, nici acţiune, nici mişcare, nici aptitudine, nici patimă contemplată în chip natural în vreo existenţă şi nici una din acestea toate nu subzistă prin vreo înrudire naturală”. “Răul”, spune acelaşi sfînt, “este mişcarea nesocotită a puterilor naturale spre altceva decît spre scopul lor, în urma unei judecăţi greşite”.

- Ce urare faceţi cititorilor noştri, precum şi drept-credincioşilor care vin din toate colţurile ţării la sfinţia voastră pentru un sfat?

- Fie ca Hristos, Lumina lumii, să lumineze minţile celor care vor citi aceste rînduri şi să ne curăţească inima la toţi, făcînd-o Biserică prea-curată a Trupului şi a Sîngelui Său, cel prea-slăvit în vecii vecilor. Amin!

Interviu luat de Victor Munteanu şi apărut în săptămînalul Viaţa băcăuană, nr. 365 / 1-7 noiembrie 2003