Am avut un coleg de închisoare, Ioan Ianolide. Ați auzit de el, că a scris și o carte. În închisoare s-a desăvârșit, era ca un sfânt. După eliberare, într-o bună zi, m-a chemat pe mine, mi-a trimis vorbă mie și părintelui Grigore Băbuș să ne ducem să-l vedem. L-am văzut acasă. Era întins pe pat, învelit cu o pătură, liniștit, senin cum a fost totdeauna. Aveam două scaune lângă patul lui și-mi spune:
“V-am chemat ca să-mi iau rămas bun, pentru că diagnosticul îmi este de cancer în ultima fază și urmează să mă mut dincolo. Vreau să stăm de vorbă înainte de a ne despărți.”
Iar ultimul său cuvânt a fost:
“Nu v-am chemat aici pentru serviciul religios, sunt spovedit și împărtășit. Sunt pregătit de drum. Eu v-am chemat să vă rog un singur lucru. Amândoi sunteți călugări și preoți, să vă rugați pentru mine! Dacă vă veți ruga, eu voi simți vibrația rugăciunii voastre acolo unde voi fi, dar dacă mă veți uita și nu vă veți ruga pentru mine, eu acolo mă voi simți din ce în ce mai singur.”
Îl pomenesc pe Ion Ianolide în toate rugăciunile și la Proscomidie, o părticică pentru el.
(IPS Bartolomeu Anania – fragment de predică rostită la înmormântarea părintelui Ioan Iovan publicată în lucrarea “Părintele Ioan Iovan”, ediție îngrijită de monahia Cristina stavrofora, Mănăstirea “Nașterii Maicii Domnului”, Târgu Mureș, 2002, pp. 123-124)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu