Sinoadele ecumenice ale Bisericii

Sinoadele ecumenice ale Bisericii

Conciliile bisericesti au fost tinute pentru a rezolva diferite probleme atunci cand nu s-a putut ajunge la consens prin simple discutii. Majoritatea conciliilor au fost locale, desi in unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o larga acceptare (asa cum sunt cele Sapte Concilii Ecumenice). Primul Sinod al Bisericii s-a tinut de catre Apostoli la Ierusalim, in primul secol (Fapte 6:1-7).

Cele sapte Concilii Generale ale intregii Biserici Crestine sunt cunoscute sub numele de Concilii Ecumenice. Ele acopera perioada dintre 325 si 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezinta temelia invataturii crestine acceptate de ramurile rasariteana si apuseana a Bisericii Crestine. Deciziile acestor Concilii Ecumenice au fost luate sub calauzirea Duhului Sfant, asa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.

La aceste Concilii Ecumenice au fost intocmite multe Canoane sau norme care guverneaza administrarea Bisericii.

Biserica Catolica accepta ca ecumenice si unele concilii ulterioare, organizate numai de autoritatile si reprezentantii Bisericii Catolice. Aceste concilii, dintre care ultimul este al doilea Sinodl de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxa ca avand valabilitatea sau autoritatea adevaratelor Concilii Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor concilii catolice nu sunt valabile in Biserica Ortodoxa. Pentru a intelege mai bine motivele convocarii lor si deciziile care au fost adoptate, cele sapte Concilii Ecumenice sunt prezentate in continuare in ordine cronologica.

Primul Sinod Ecumenic

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodl s-a intrunit la Nicaea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodl a adoptat 20 de hotarari, inclusiv Crezul de la Nicaea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot dinAlexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea lui Hristos. Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism).

Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pana atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost prezentat Sinodlui de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important "homoousis", insemnand "de aceeasi fiinta" (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta) afirmatia ca Iisus este "de aceeasi fiinta" cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Nicaea si este urmatorul:

Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.

Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.

Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si s-a facut om.

Si s-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.

O alta hotarare a acestui Sinod a fost formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.

Sinodl a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si teritoriala, atat pentru cler, cat si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care ii poarta numele.

Un alt participant, care prin argumentarea lui impotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului in Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfantului Antonie. El suferise atatea greutati si cruzimi in timpul prigoanei lui Maximin, incat trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.

Numarul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodl celor 318 Parinti. El s-a incheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este praznuita in Biserica Ortodoxa in a saptea duminica dupa Pasti.

Al doilea Sinod Ecumenic

Al doilea Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Teodosie I la Constantinopol, in 381, la care au participat 150 de episcopi. Teodosie s-a dovedit un aparator al credintei ortodoxe, iar intentia lui cu convocarea Sinodlui a fost eradicarea completa a arianismului si condamnarea lui Macedonie si a lui Apolinarie, formuland invatatura despre unitatea Sfintei Treimi si deplina umanitate a lui Hristos.

Macedonie invata ca Sfantul Duh nu este o persoana ("hypostasis"), ci o simpla putere ("dynamos") a lui Dumnezeu, afirmand deci ca Duhul Sfant este inferior Tatalui si Fiului. Sinodl a condamnat invatatura lui Macedonie si a formulat invatatura despre Sfanta Treime. Aceasta invatatura afirma ca exista "un Dumnezeu in trei ipostasuri", proclamand ca Duhul Sfant este Dumnezeu, egal cu Tatal si cu Fiul, de aceeasi fiinta cu Acestia. Aceasta a devenit baza invataturii crestine.

Crezul de la Nicaea, adoptat de primul Sinod Ecumenic, a fost completat cu cinci propozitii care stabileau invatatura despre Sfantul Duh, despre Biserica, Taine, invierea mortilor si viata veacului care va sa vina:

Si [cred] intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede, care impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.

Intr-una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica,

Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor,

Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina. Amin.

Crezul a fost cunoscut de atunci sub numele de Crezul niceo-constantinopolitan, sau Simbolul Credintei. In privinta privilegiilor ierarhice, Sinodl a stabilit ca Episcopul de Constantinopol are intaietate peste toate Bisericile, mai putin peste cea a Romei. Doi dintre episcopii care au avut un rol important in dezvoltarea invataturii crestine au fost Sf. Grigorie Teologul (sau Grigorie de Nazianz, care a prezidat Sinodl) si Sf. Grigorie de Nyssa.

Al treilea Sinod Ecumenic

Al treilea Sinod Ecumenic a fost convocat la Efes in 431, de catre Imparatul Teodosie. Sinodl a condamnat invatatura lui Nestorie, Arhiepiscopul Constantinopolului, care invata ca in Hristosul intrupat au existat doua persoane separate, una divina si una omeneasca.

Nestorie accentua firea omeneasca a lui Hristos in dauna firii divine, invatand ca Fecioara Maria nascuse un om (pe Iisus Hristos) si nu pe Dumnezeu ("Cuvantul" sau Fiul lui Dumnezeu). Logosul (sau "Cuvantul") doar ar fi locuit in Hristos, ca intr-un templu. Hristos deci ar fi fost doar un "purtator de Dumnezeu". Aceasta invatatura era vadit contrara invataturii ortodoxe prin care Hristosul intrupat era o singura Persoana, Dumnezeu si Om i acelasi timp.

Unul din punctele invataturii lui Nestorie era respingerea denumirii de "Theotokos" ("Maica a lui Dumnezeu") pentru Fecioara Maria. Nestorie o numea pe Fecioara Maria "Christotokos" ("Nascatoare de Hristos"), dand astfel nastere "controversei hristologice".

Sinodl a reafirmat invatatura Bisericii cum ca Domnul nostru Iisus Hristos este o singura persoana, nu doua persoane separate. Sinodl a stabilit ca Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ("Logosul") este Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit, cu un suflet rational si cu trup. Unirea celor doua firi ale lui Hristos se face astfel incat una nu o tulbura pe cealalta. Sinodl a stabilit denumirea de "Theotokos" pentru uz teologic si liturgic in Biserica, intarind Crezul niceo-constantinopolitan si interzicand orice adaugare sau eliminare din acesta.

La acest Sinod au participat doua sute de episcopi, prin care si Sf. Chiril al Alexandriei care s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei, luptand pentru respingerea si anatemizarea lui Nestorie.

Al patrulea Sinod Ecumenic

Acest Sinod a fost convocat in 451 la Calcedon, in partea asiatica a Constantinopolelui, de catre Imparatul Marcian si sotia lui Pulcheria. Trebuia dezbatuta o alta controversa privind persoana lui Hristos. Eutih, un arhimandrit din Constantinopol, sustinea ca firea umana (mai putin desavarsita) a lui Hristos ar fi fost complet absorbita de firea Sa divina, cele doua firi fiind astfel confundate intr-una. Prin aceasta unire, Eutih sustinea ca Hristos ar fi avut o singura fire. Aceasta erezie s-a numit "monofizitism" ("o singura fire"). Sinodl a condamnat aceasta invatatura si a stabilit ca au existat doua firi desavarsite in una persoana a lui Hristos, unite "in mod neamestecat, neschimbat, nedespartit si neimpartit".

La Sinod au participat 650 de episcopi. Hotararile dogmatice ale Sinodlui au fost exprimate printr-o marturisire de credinta cunoscuta sub numele de Marturia de la Calcedon. Printre celelalte hotarari adoptate s-a aflat una neacceptata de Biserica apuseana: canonul 28, prin care Arhiepiscopul de Constantinopol primea titlul de Patriarh, reafirmandu-se astfel hotararea de la al doilea Sinod Ecumenic care dadea intaietate Episcopului de Constantinopol peste celelalte Biserici, mai putin peste cea a Romei. Canonul 28 al acestui Sinod ii acorda Arhiepiscopului de Constantinopol anumite drepturi administrative peste provinciile din jurul Constantinopolelui, facandu-l astfel Patriarh. Aceasta a fost respinsa de apuseni cu explicatia ca "trebuie pastrate atributiile patriarhiilor rasaritene initiale".

Al cincilea Sinod Ecumenic

Al cincilea Sinod Ecumenic s-a tinut la Constantinopol, in 553, fiind convocat de Imparatul Iustinian I. Controversa monofizita continuase dupa condamnarea lui Eutih si dupa emiterea Marturisirii de la Calcedon.

Disputele personale dintre episcopi si amestecul Statului in problemele teologice si bisericesti au dus la o situatie nefericita in Biserica, situatie pe care nici macar autoritatea si influenta lui Iustinian nu a putut-o solutiona.

Iustinian a luat initial apararea monofizitilor, insa ulterior a trecut de partea ortodocsilor. Imparateasa Teodora i-a incurajat pe monofiziti sa genereze noi probleme, punand in discutie pozitia teologica a trei ilustri teologi care murisera deja de un secol. Acestia erau episcopi antiohieni si parinti renumiti, Teodor din Mopsuestia, Teodoret din Cir si Iba din Edessa. Acuzatia era ca scrierile celor trei, patrunse de nestorianism, fusesera condamnate de al treilea Sinod Ecumenic.

Acuzatorii monofiziti doreau condamnarea celor trei, chiar daca acestia erau morti. Iustinian a fost determinat de puterea acestei controverse sa convoace acest al cincilea Sinod Ecumenic, care s-a deschis la Constantinopol pe 5 mai 553, fiind prezidat de Eutihie, Patriarhul Constantinopolelui.

Au participat 165 de episcopi, iar scrierile celor trei au fost condamnate, iar ei insisi anatemizati. Aceasta hotarare a fost acceptata cu greu in Apus. In timpul Sinodlui a aparut o disputa intre episcopii rasariteni si cei din Apus privind anatemizarea mortilor, si pentru un timp numele Papei a fost sters din scripte. Ruptura permanentaintre Rasarit si Apus a fost evitata prin eforturile lui Iustinian.

Sinodl a confirmat invatatura Bisericii privind dubla natura a lui Hristos si a reafirmat ca El este Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. Insusi Imparatul Iustinian si-a marturisit credinta ortodoxa in forma cunoscutului imn bisericesc "Fiul unul-nascut si Cuvant al lui Dumnezeu", care se canta la Sfanta Liturghie.

Al saselea Sinod Ecumenic

Al saselea Sinod Ecumenic s-a tinut la Constantinopol in 680, fiind convocat de Imparatul Constantin IV Pogonatos. La el au participat 170 de episcopi.

In ciuda hotararilor celui de-al cincilea Sinod Ecumenic, a legilor stricte si a masurilor represive luate impotriva lui, monotelismul ("o singura voie") a continuat sa produca tulburare in Biserica si in Stat. El a constituit temelia pentru crearea unor biserici noi si independente, cum ar fi cea armeana, cea etiopiana si a altora.

Ca rezultat al eforturilor impaciuitoare ale Imparatului Herakleu pentru aducerea inapoi a armenilor la Biserica Ortodoxa, a inceput sa se raspandeasca o noua invatatura privind Persoana lui Hristos. Prin aceasta se spunea ca in Hristos, Dumnezeul-Om, ar fi existat o singura voie. Aceasta invatatura s-a numit "monotelism" si a fost propusa initial ca un compromis intre monofizitism si ortodoxie, pentru aducerea inapoi in Biserica a monofizitilor, intr-o vreme in care Imperiul era amenintat de persi si ulterior de musulmani.

Atat Sergiu, Patriarhul de Constantinopol, cat si Papa Honorius, au acceptat formularea imparatului, prin care existau in Hristos doua firi, insa un singur "mod de lucru". In afirmarea invataturii insa, Papa a folosit nefericita expresie "o singura voie" in Hristos, care inlocuia expresia "o singura energie" asupra careia convenisera ambele parti.

Dupa dezbateri aprinse, al saselea Sinod Ecumenic a reusit sa stinga controversa monotelita. Monotelismul a fost condamnat impreuna cu sustinatorii lui.

Sinod a stabilit ca "Hristos a avut doua firi cu doua moduri de lucru: ca Dumnezeu lucrand minuni, inviind din morti si urcand la cer; ca Om lucrand faptele cotidiene ale vietii. Fiecare fire isi exercita propria ei voie". Natura divina a lui Hristos a avut o misiune specifica de indeplinit si la fel natura Lui umana, fara ca acestea sa se amestece, sa se schimbe sau sa lupte una impotriva alteia. "Cele doua firi (naturi) distincte si activitatile lor specifice erau in mod tainic unite in una Persoana Divina aMantuitorului Iisus Hristos."

Sinodul Trulan ("al cinci-saselea Sinod")

Acesta nu este al saptelea Sinod Ecumenic, ci mai degrada o completare la Conciliile Ecumenice al cincilea si al saselea. El s-a tinut la Constantinopol in sala de sub cupola cea mare (trullos) a palatului imparatesc. De aceea se numeste Sinodl Trullan, in greaca fiind numit "al cinci-saselea", iar in latina "quinisext".

Sinodl a fost convocat de Iustinian II, in 692. Atat Sinodl Ecumenic al cincilea cat si al saselea dezbatusera exclusiv problema hristologica, fara a discuta chestiuni de ordin bisericesc. Acest Sinod poate fi considerat o continuare a tuturor Conciliilor Ecumenice anterioare, avand in vedere ca prin al doilea sau canon el a ratificat toate canoanele si deciziile celor de dinaintea lui. El a ratificat de asemenea asa-numitele "Optzeci si cinci de Canoane Apostolice", canoanele sinoadelor locale si cele mai importante dintre canoanele principalilor Parinti ai Bisericii, acordandu-le astfel autoritate ecumenica.

Canoanele de disciplina ale acestui Sinod, desi nu au fost acceptate de Papa iar in Rasarit au fost respectate numai partial, au contribuit semnificativ la marirea diferentelor intre Rasarit si Apus. De exemplu, canoanele 13, 30 si 48 privind casatoria clericilor, altele referitoare la varsta pentru hirotonire sau la oprirea casatoriei pentru clerici, erau contrare unor practici din Apus, practici pe care Roma nu a acceptat sa le schimbe conform hotararilor acestui Sinod. Oricum, acelasi Sinod a intarit prin al saselea canon o practica aparte din Rasarit, potrivit careia o persoana nu se mai putea casatori dupa ce a fost hirotonita intr-una din treptele preotesti. Astfel, pentru prima oara, preotiei ca taina i se acorda intaietate fata de taina cununiei. Desi nu exista nici o justificare dogmatica pentru aceasta inferioritate doctrinara a tainei cununiei, interzicerea casatoriei dupa hirotonire continua pana in ziua de azi in Biserica Ortodoxa.

Al saptelea Sinod Ecumenic

Acest Sinod a dezbatut in principal controversa referitoare la icoane si la locul lor in inchinarea ortodoxa. El a fost convocat la Nicaea in 787, de catre Imparateasa Irina, la cererea lui Trasie, Patriarhul de Constantinopol. La el au participat 367 de episcopi.

Mai inainte cu aproape o suta de ani, controversa iconoclasta (impotriva icoanelor) zguduise inca o data temelia Bisericii si a Statului in Imperiul Bizantin. Excesele religioase si minunile atribuite icoanelor de catre unii membrii ai societatii au facut ca cinstirea icoanelor si inchinarea ce i se cuvenea numai lui Dumnezeu sa aduca a idolatrie. Aceasta a generat la randul ei cealalta extrema, prin care iconoclastii au eliminat complet icoanele din viata liturgica a Bisericii. Iconofilii considerau ca icoanele serveau la pastrarea invataturilor doctrinare ale Bisericii. Ei vedeau icoanele ca fiind modul dinamic al omului de exprimare a divinului prin arta si frumusete.

Sinodl a stabilit invatatura prin care icoanele trebuiau cinstite, dar nu inchinate. Raspunzand invitatiei Imparatesei de a participa la Sinod, Papa Adrian a raspuns printr-o scrisoare prin care afirma cinstirea icoanelor, dar nu si inchinarea care i se cuvenea numai lui Dumnezeu.

Hotararea Sinodlui de reintroducere a icoanelor in Biserica continea si un paragraf important pentru justificarea folosirii si cinstirii icoanelor in Biserica Ortodoxa pana in ziua de azi: "Spunem ca sfintele icoane, vopsite, in mozaic sau din alte materiale, trebuie expuse in sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele sfinte si pe vesmintele liturgice, pe pereti, pe mobila, in case si de-a lungul drumurilor, si anume icoanele Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ale Maicii noastre de Dumnezeu Nascatoarea, ale ingerilor si ale tuturor celor sfintiti. Mereu cand sunt privite aceste reprezentari, ele ii fac pe cei care le privesc sa-si aduca aminte si sa iubeasca prototipul lor. Spunem, de asemenea, ca ele trebuie sarutate si ca sunt obiecte de venerare si cinstire (timitiki proskynisis), dar nu de adevarata inchinare (latreia), care ii este rezervata numai Lui care este tinta credintei noastre si care are o fire divina. Venerarea adusa unei icoane este de fapt transmisa prototipului ei. Cel care venereaza icoana il venereaza in realitate pe cel reprezentat in ea".

Sinodl a emis 22 de canoane privind aspecte de ordin administrativ si disciplinar, condamnand simonia (hirotonirea pentru bani), alegerea episcopilor de catre autoritatea statala si construirea de manastiri mixte. Totusi, in ciuda recunoasterii de catre Papa a acestui Sinod, Carol cel Mare al Frantei a refuzat sa-l recunoasca nu numai ca ecumenic, ci in totalitatea lui. El nu a fost de acord cu hotararea de venerare a icoanelor si, ca urmare a opozitiei lui, in 794 s-a tinut la Frankfurt un sinod prin care se condamna venerarea icoanelor si se respingea intregul Sinod. Acest Sinod a fost recunoscut in Apus abia la sfarsitul secolului al 9-lea, insa fara acele norme care erau contrare practicilor din Biserica Catolica.

Un Sinod regional a fost convocat la Constantinopol in anul 843, sub Imparateasa Teodora. Venerarea icoanelor a fost solemn proclamata in Catedrala Sfanta Sofia. Calugari si preoti au mers in procesiune si au restaurat icoanele la locul lor de cinste. Ziua aceea s-a numit "Triumful Ortodoxiei" si pana in prezent este sarbatorita anual printr-o slujba aparte in prima duminica din Postul Mare - "Duminica Ortodoxiei".

crestinortodox.ro