luni, 3 februarie 2014

Un preot din Suceava are grijă de 15 copii abandonați

Brăduţul Digi a ajuns în judeţul Suceava, unde, în mijlocul munţilor, un preot şi soţia lui sunt părinţi pentru 15 prunci fără noroc. La mănăstirea Podul Coşnei, copii abandonaţi de familiile lor găsesc mângâiere şi înţeleg ce înseamnă mamă şi tată.

Orice masă în casa familiei extinse Negrea începe cu o rugăciune. Copiii se adună la masă şi mulţumesc
Cerului pentru că pot spune din nou „avem părinţi”. O mamă şi un tată care le oferă totul unor suflete care îşi pierduseră familia. Primii prunci au fost adoptaţi acum şapte ani. Preotul Mihai Negrea s-a trezit într-o zi, la mănăstire, cu patru copii frumoşi, care se plimbau sfioşi prin curte.

„Astăzi le-am dat să mănânce ce aveam și eu, mâine le-am dat la fel, poimâine la fel, până mi-am dat seama că ei veneau, săracii, să mănânce”, spune părintele Mihail Negrea.

Împreună cu soţia, părintele Negrea a transformat chiliile nefolosite şi prăfuite în camere pentru copii. Iar în şapte ani, 15 băieţi şi fete au găsit aici familia de care aveau nevoie.

„O parte i-am găsit eu, prin drumurile mele, în gară, pe stradă”, povestește părintele.

Marian și Sebi sunt cei mai mici membri ai familiei. Unul are cinci, altul şase ani. Sunt răsfăţaţii tuturor, iar din privirile lor inocente nimeni nu ar ghici povestea sfâşietoare care i-a adus la mănăstire. Părinţii lor au luat calea străinătăţii şi au lăsat în urmă copiii, fără să le pese de soarta lor. Acum, fraţii au găsit o familie.

Ioana și Romulus sunt frații cei mai mari. Au devenit exemple pentru ţânci, aşa cum şi preotul şi preoteasa le-au fost modele.

„Sunt niște oameni deosebiți care s-au ocupat de noi și ne-au purtat la școală, ne-au învățat să citim, să lucrăm, să respectăm oamenii care trec pe lângă noi, să dăm bună ziua și, în general, să fim harnici”, mărturisește Romulus.

Preotul şi preoteasa nu le oferă doar adăpost şi hrană unor copii. Le dăruiesc dragoste şi grijă, ca nişte părinţi adevăraţi. Şi nu vor să îi lase să plece din casa lor până nu le fac un rost.

„Pânã când nu vor avea ceva nu se vor dezlipi. Pentru că eu până nu văd copiii ăștia cu o meserie în mână și cu o bucățică de casă, ei nu pot pleca așa. Nu i-am luat, i-am ținut câțiva ani și-i dau în drum”, spune Iuliana Negrea, preoteasă.

Misiunea preotului şi a preotesei nu se oprește doar la ocrotirea pruncilor abandonaţi. Au inaugurat un centru pentru copii sărmani la Vatra Dornei. Şi au de gând să deschidă un centru de dezintoxicare în curtea mănăstirii. Au deja experienţă. Au ajutat 10 tineri dependenţi de etnobotanice şi alcool să scape de vicii.

DIGI 24

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu