vineri, 21 martie 2014

Mitropolia Moldovei da cu flit pseudo bisericii private, mult laudata de presa satanica


În ziua de 20 martie 2014, la reședința mitropolitană din Iași, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan. La sinod au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte referitoare la viaţa bisericească din Moldova, care sunt de competenţa Sinodului mitropolitan: aspecte legate de învăţământul teologic universitar, situaţia locaşurilor de cult construite de către diferite persoane fizice sau juridice pe terenuri care nu sunt proprietatea Bisericii, probleme legate de respectarea rânduielilor canonice în unităţile bisericeşti din cadrul eparhiilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi propuneri referitoare la textul „Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”, aflat în analiza centrelor eparhiale din Patriarhia Română.
Membrii sinodului mitropolitan au luat în discuție și situaţia referitoare la activitatea unei grupări schismatice, care funcţionează în localitatea Secuieni, jud. Neamţ, pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 111, alin. 3), Sinodul Mitropolitan „veghează ca pe cuprinsul Mitropoliei să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi monahilor”. În conformitate cu această prevedere statutară şi pentru a înlătura confuziile care ar putea apărea în rândul credincioşilor ortodocşi cu privire la gruparea schismatică amintită, ierarhii Sinodului mitropolitan fac următoarele precizări:

1. Aşa-zişii clerici, autointitulatul ierarh şi preoţi, care alcătuiesc această grupare aflată în afara Bisericii Ortodoxe, au fost sancţionaţi de către organismele abilitate ale eparhiilor de care au aparţinut din cauza încălcării sfintelor canoane: practici neortodoxe oculte, imoralitate, recăsătorire (unii dintre aceştia aflându-se, în prezent, la cea de-a treia căsătorie). Chiar dacă li s-a retras dreptul de slujire a celor sfinte în urma depunerii din treaptă sau a caterisirii, aceşti foşti preoţi puteau rămâne, ca laici, în Biserică, unde, prin pocăinţă şi îndreptare, ar fi lucrat la mântuirea proprie. Au ales însă, ca formă de protest şi nesupunere faţă de rânduielile bisericeşti, înfiinţarea unei aşa-zise biserici, întărind astfel cuvântul Sfântului Apostol Ioan: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit” (1 Ioan 2, 19).

2. Ierarhii şi organismele eparhiale ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, având datoria de a împlini şi respecta hotărârile sfintelor canoane, nu puteau îngădui în Biserică astfel de situaţii. Cazurile respective au fost tratate cu atenţie, cu răbdare, cu îngăduinţă, apelându-se, de multe ori, la pogorământul bisericesc, așteptându-se îndreptarea lor, lucru ce nu s-a întâmplat. În cele din urmă, constatând neîndreptarea şi lipsa de pocăinţă a acestor foști preoţi, s-a aplicat sancţionarea lor, conform sfintelor canoane.

3. Aducem la cunoştinţă preoţilor şi credincioşilor că această grupare anarhică nu este recunoscută şi nu se află în comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă canonică. Îndemnăm creştinii ortodocşi să fie vigilenți și să nu se lase înșelați de către acești foști preoți, să nu-i urmeze şi să nu frecventeze așa-zisele slujbe ale acestora. Toate actele liturgice, slujbele religioase săvârşite de către aceşti foşti preoţi, care au fost caterisiți sau depuși din treaptă, nu sunt valide.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu