Doamna Aspazia Oţel Petrescu, o mărturisitoare a închisorilor comuniste, unde a stat 13 ani, mi-a făcut un dar pe care ţin să-l împărtăşesc în mod public deoarece are legătura cu Părintele Arsenie Boca.
Este vorba despre o iconiţă (pe baza unei picturi realizate încă din 1697 la Mănăstirea Hurezi cu sfinţii martiri Brâncoveni - foto jos -), pe care mi-a trimis-o ca mulţumire pentru cartea "De dincolo am să vă ajut mai mult. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca", în care doamna Aspazia apare cu o mărturie emoţionantă pe care mi-a oferit-o în octombrie 2013.
Pe spatele iconiţei pe care mi-a trimis-o, doamna Aspazia scrie, printre altele, următoarele despre cartea cu Părintele: "A fost pentru mine un mare prilej de bucurie pentru că sfântul nostru Părinte îşi ţine promisiunia şi ajută cu dragoste atât de multă lume, care are atât de multă nevoie de dragoste şi de ocrotire. Lăudat şi slăvit să fie Domnul".
Îi mulţumesc şi pe această cale pentru ajutorul pe care mi l-a oferit şi mai ales pentru exemplul vieţii sale. Hristos în mijlocul nostru!
Vlad HERMAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu