miercuri, 30 aprilie 2014

Un preot maramureşean din New York s-a reîntors în Baia Mare pentru a vorbi despre ce înseamnă Ortodoxia în America

Părintele Chesarie Bertea, preot maramureşean din New York, a fost prezent miercuri la Biserica Sfântul Iosif Mărturisitorul Baia Mare, unde le-a vorbit credincioşilor despre ce înseamnă Ortodoxia în America.

Printre altele, el a spus ca împreună cu cei 200 de credincioşi pe care îi are în Parohia Sfânta Maria doreşte să pună bazele unui centru social şi a unei şcoli pentru clasele I-IV, în care să se predea şi în limba română, pe lângă cea engleză.

Apoi, acesta a ţinut să afirme că America nu este ţara tuturor relelor, dând ca exemplu faptul că tot mai mulţi americani vin la Ortodoxie şi că, deşi au câte doua locuri de munca, sunt totuşi prezenţi la slujbe chiar în timpul săptămânii. În plus, nici românii din cadrul parohiei nu se lasă mai prejos, majoritatea celor care vin la biserică având funcţii importante - medici, oameni de afaceri, şefi de catedre la importante universităţi etc. Părintele Chesarie a mai declarat că în fiecare duminică, după slujbă, o familie oferă cafeaua şi câte un sandwich pentru cei prezenţi, motiv numai bun pentru a se cunoaşte mai bine între ei.

Preotul a deplâns însă starea copiilor unora dintre românii din SUA, care nu ştiu limba română, problemă care încearcă să fie remediată prin mai multe acţiuni.

El a ţinut să le transmită celor prezenţi că pe sănătatea şi viaţa românilor se face un experiment prin intermediul sării iodate, care produce nenumărate cazuri de cancere. Părintele Chesarie le-a cerut credincioşilor să ia atitudine în acest sens şi să le transmite parlamentarilor să iniţieze un amendament pentru interzicerea sării iodate, dând ca exemplu protestele americanilor şi a englezilor pe această temă.

Nu în ultimul rând el a vorbit despre importanţa păstrării credinţei străbune, care de 2.000 de ani este singura cale de mântuire.

Dacă pe feţele unora dintre cei prezenţi s-au zărit câteva lacrimi la auzul modului cum românii şi americanii din SUA au ajuns să iubească Biserica, în mintea mea s-a născut întrebarea legată de modul cum unii dintre românii de la noi urăsc şi tratează Biserica, în cele mai multe cazuri doar pentru că aşa le-au spus unii "specialişti" din presă şi alte medii?!

Părintele Chesarie s-a născut în satul Buzeşti, comuna Fărcaşa, şi este preotul Paroh al Bisericii Ortodoxe Sfânta Maria din New York, care aparţine de Biserica Ortodoxă din America, deci nu de Patriarhia Română.

Site-ul bisericii Sfanta Maria poate fi accesat aici

Vlad HERMAN

Sursa foto: Facebook

Un comentariu:

  1. Nu este singurul preot maramuresean in America de Nord, mai avem unul in Montreal.

    RăspundețiȘtergere