Duminica Mironositelor – O zi a femeilor crestine. Cuvant al Mitropolitului Augustin de Florina despre rolul femeii

«Uita-te si vezi cum a creat Dumnezeu femeia. Nu a luat o bucata din capul barbatului pentru ca nu a vrut ca ea sa-i fie superioara lui. Dar nici n-a luat o bucata din piciorul barbatului, fiindca n-a vrut ca ea sa-i fie sclava. A luat una din coastele barbatului, care era deasupra inimii lui ca sa arate ca femeia ii este draga – egala si iubita.»

(Sf. Cosma Etolianul)

Duminica de azi este numita Duminica Femeilor Mironosite. Mironositele sunt acele femei care, in ciuda fricii de vrajmasii lui Hristos, au indraznit sa mearga pe Golgota inainte de rasaritul soarelui in Duminica Invierii, ca sa unga trupul lui Hristos cu mir. Datorita dragostei si credintei lor arzatoare, ele au fost primele care au auzit vestea plina de bucurie a Invierii lui Hristos si au devenit binevestitoarele ucenicilor, care erau ingroziti si se ascundeau in casa unor prieteni. Ucenicii erau intimidati! Femeile Mironosite au fost curajoase. In aceasta imprejurare, femeile s-au dovedit a fi incomparabil mai mari decat barbatii.

Dumnezeu, dupa cum stim, l-a creat pe Adam ca prima fiinta umana. L-a creat “dupa chipul si asemanarea Sa” si l-a pus in Rai. Dar Atotinteleptul si Atotbunul Dumnezeu n-a vrut sa-l lase pe Adam asa. Pe cand el dormea, Dumnezeu a luat una din coastele sale si a facut-o pe prima femeie, Eva. Cand s-a trezit Adam, a fost uimit. Dintre toate cele facute, Eva i s-a parut lui Adam cea mai frumoasa creatie.

Dumnezeu i-a modelat pe barbat si pe femeie in asa fel incat unul implineste ceea ce-i lipseste celuilalt. Ceea ce are barbatul, femeia nu are; ceea ce are femeia, ii lipseste barbatului. Un barbat are anumite abilitati si talente, iar femeia, altele. Prin unirea lor, unul il completeaza pe celalalt si fiinta umana este adusa la perfectiune.

Este o poveste care spune ca, atunci cand oarecare tanar s-a casatorit, a fost cuprins de o asemenea veselie si fericire, incat i-a scris invatatorului sau, celebrul Core, spunandu-i: “Invatatorule, nu mai sunt singur, m-am casatorit si am devenit doi”. Core i-ar fi raspuns: “Nu, baiete, nu ai devenit doi, ci ai devenit intreg.”

Un barbat si o femeie sunt ca doua jumatati de om, cand se unesc, formeaza un om intreg, o persoana; sunt ca doua emisfere care, conjugate, alcatuiesc o sfera. Barbatul este mai mult minte, iar femeia este mai mult inima si in aceasta sfanta unire a casatoriei ei se completeaza.

Este imposibil sa existe o comunitate numai de barbati, la fel cum este imposibil sa fie o comunitate exclusiv de femei. Atractia pe care Dumnezeu a sadit-o in inimile barbatilor si femeilor este ceea ce ii aduce aproape unii de altii ; ii uneste si din aceasta unire o noua generatie se naste. Numai in situatii exceptionale pot barbatii si femeile care sunt coplesiti de dragostea dumnezeiasca sa infranga, cu harul lui Dumnezeu, atractia naturala a barbatului catre femeie si a femeii catre barbat ; doar putini reusesc sa duca un fel ingeresc de viata in trup omenesc si astfel sa arate viata cereasca pe care o asteptam, viata in care genul va inceta sa existe si toti vor trai ca ingerii in Imparatia Cerurilor. Pentru acesti oameni se poate canta imnul : « Binecuvantata este viata pustnicilor, pentru ca este stapanita de dragostea dumnezeiasca ».

Barbat si femeie. Amandoi sunt creatii exceptionale ale lui Dumnezeu, inzestrati cu abilitati si daruri care sa-i ajute sa-si implineasca inalta misiune incredintata lor de Dumnezeu – anume, sa duca mai departe viata prin nastere de prunci. Dumnezeu i-a inaltat pe barbati si pe femei si i-a facut impreuna-lucratori la facerea de noi oameni.

Barbat si femeie. Membri egali in comunitate. Ce inseamna aceasta? Sa ne amintim de Sfantul Cosma Etolianul care, vorbind despre aceasta tema, spunea : « Uita-te si vezi cum a creat Dumnezeu femeia. Nu a luat o bucata din capul barbatului pentru ca nu a vrut ca ea sa-i fie superioara lui. Dar nici n-a luat o bucata din piciorul barbatului, fiindca n-a vrut ca ea sa-i fie sclava. A luat una din coastele barbatului, care era deasupra inimii lui ca sa arate ca femeia ii este draga – egala si iubita.».

Dumnezeu a creat un barbat si o femeie. Aceasta inseamna ca Dumnezeu este impotriva poligamiei barbatului si femeii. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca el sa aiba mai multe sotii, cum invata Coranul si cum idolatrii carnii din vremea noastra o practica – chiar daca sunt numiti crestini –, El ar fi trebuit sa faca un barbat si mai multe femei. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca femeia sa aiba mai multi soti, atunci ar fi facut cateva femei si multi barbati. Crestinismul este impotriva poligamiei. Un barbat este facut pentru o singura femeie si o femeie pentru un singur barbat. O singura casatorie este binecuvantata si numai dupa dispense speciale Biserica ingaduie o a doua si o a treia casatorie. Chiar si atunci, sunt randuite canoane de pocainta pentru cei care se casatoresc a doua sau a treia oara. Din nefericire, desi exista aceste sfinte randuieli ale Bisericii pentru casatorie, se petrec fapte care contravin lor in societate. In unele epoci, barbatul era tiranul femeii si femeia se afla intr-o situatie mizerabila/ deplorabila ; era tratata ca un animal si chiar mai rau. In alte epoci, femeia era tiranul si sub tirania ei barbatii devenisera fiinte degenerate, sclavi si animale de povara, stapaniti de aceste femei corupte.

Biblia condamna ambele extreme. Biblia vrea ca barbatul sa fie un sot si un tata iubitor, care se poarta cu dragoste si amabilitate cu sotia si copiii sai, nu ca un dictator. Biblia vrea ca femeia sa fie la inaltimea misiunii ei, o tovarasa de pret a sotului ei, o mama iubitoare, o regina a casei care se dedica in totalitate cresterii copiilor ei. Biblia vrea ca femeia sa fie o Mironosita, ca Mironositele din Evanghelia de azi. O astfel de femeie poate aduce mari servicii omenirii. O astfel de femeie il depaseste pe barbat in faptele eroice ale credintei si virtutii. O astfel de femeie ne apare ca un inger care raspandeste mirul iubirii in lume.

Femei Mironosite! Cat de putine de acestea sunt in societatea noastra contemporana, care este degradata de necredinta si de coruptie. Ce bine ar fi daca aceste cateva femei evlavioase care aud sau citesc aceasta omilie ar putea fi intreaga lume !

(extras din cartea “Picaturi din apa vietii”, de Mitropolitul Augustin N. Kantiotes)