duminică, 4 mai 2014

Profeția lui Agatanghel de la 1272

“Agatanghel sau Sfârşitul omului. Prorocie pentru şapte sute de ani despre politiceştile treburi din Europa”, una din sutele de cărţi “profetice” ce circulau la începutul secolului XX, prin România (care, înca nu era Mare, dar îşi dorea). Era o traducere a domnului Ion Popescul, “primar de Ploieşci”, spunea că a tradus-o la 1903 după o ediţie franceză, tradusă la rândul ei în secolele XV – XVI după originalul grecesc. Lucrarea era scrisă de un monah care trăise în insula Rhodos, pe nume Agatanghel, şi avuse descoperirea în anul 1272 –’73.

V. Maxim ne informează (in cartea Imn pentru Crucea Purtata) ca părintele Arsenie Papacioc ar fi avut această lucrare scrisă cu litere chirilice, această afirmaţie ne pune în situaţia de a face presupunerea că a existat o anterioară traducere în limba româna, dar scrisă în alfabet chirilic (se ştie că până la începutul sec. XX majoritatea cărţilor româneşti de cult ortodox erau scrise cu alfabet chirilic).
Iată ce cuprindea această carte. Unele descoperiri erau mai incifrate şi se refereau la perioda renaşterii, prezentată ca un inceput de apocalips, timp în care oamenii se vor întoarce la slujirea antropocentristă, care avea să ducă la înalţarea raţiunii omeneşti ca obiect de adoraţie. Virgil Maxim ne mai spune că în această carte se vorbea şi despre stadiul de decădere, ce începea cu anul 1789, despre revoluţiile din 1830 si 1848, arătând descompunerea unor împărăţii, destre constituirea statelor naţionale în 1920. Atenţia ne este atrasă de un anumit text din această “profeţie” , este vorba despre “ţara Lupului”, “ţară aşezată pe Carpaţi până la Dunăre”.[1]

“În vremea aceasta în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea fiului omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon (Legiunea Arhanghelului Mihail, Miscarea Legionara, Nota F.N.). Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniti de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu (Cum de altfel s-a si intamplat cu membrii Miscarii Legionare, Nota.F.N.).

În timpul acesta ţara Vulturului (Germania, Nota F.N.) va face război cu ţara Ursului (Rusia, Nota F.N.) şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la “fiara de peste ape” şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru. Şi în timp ce ursul va înainta spre inima vulturului, toate cetăţile ursului vor striga : “pace!, pace!, pace!”. Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri (Comunismul si victimele facute de acesta, Nota F.N.). Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei care vor mai fi rămas vii vor fi scosi afara din temnite. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva “lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie” se va da în ţara Sciţilor. Şi atunci acestia vor fi infranti şi va fi vai de tine “om roşu”. Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor.”

De reţinut e că C.Z. Codreanu nu cunoştea acest text la înfiinţarea Mişcarii Legionare. Dar prin toate actele de gândire, de mărturisire şi de realizare, el se găseşte în această viziune împreună cu Legiunea pusă sub patronajul Arhanghelului Mihail.

Orice judecată, ne mai spune V. Maxim, în afara acestei viziuni este păndită de greşeala de a se fi împotrivit lucrării dumnezeieşti.

“Dacă lucrarea aceasta este de la oameni ea se va risipi, dar dacă este de la Dumnezeu luaţi aminte ca nu cumva să vă aflaţi că sunteţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”

(zicerea lui Gamaliil către membrii sinedriului ce voiau să-i osândească pe Sfinţii Apostoli)[2]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu