În cele ce urmează vă prezentăm un cuvânt al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul referitor la Despre necesitatea desei împărtăşiri cu Trupul Domnului
Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des. Acest lucru îl poruncesc: 1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos, 2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi mărturiile locale ale Sfinţilor Părinţi, 3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrare a Sfintei Liturghii şi 4) însăşi rânduiala Sfintei împărtăşiri.
1. Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ne preda Taina Sfintei împărtăşiri, a zis: "Pâinea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pe care Eu îl dau pentru viaţa lumii" (Ioan 6,51). ceea ce însemnează că dumnezeeasca împărtăşire este pentru credincioşi absolut trebuitoare pentru viaţa duhovnicească în Hristos. Si pentru ca viaţa duhovnicească în Hristos nu trebue să se împuţineze nici să înceteze, precum zice Apostolul: "Duhul să nu-l stingeţi" (I Tes. 5,19), ci să fie neîntreruptă, pentruca cei vii, după acelaşi Apostol, să nu mai trăiască viaţa lor trupească, ci viaţa lui Hristos, Care a murit şi a înviat pentru ei, este de trebuinţă ca să fie deasă şi întrebuinţarea Sfintei împărtăşiri.
In altă parte, Domnul zice hotărît: "Amin, amin zic vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi" (Ioan 6,53). Din aceste cuvinte se vede limpede că Sfânta împărtăşanie este pentru creştin tot aşa de necesară ca şi Sfântul Botez. Fiindcă aceeaşi hotărîre pe care a dat-o pentru Botez,a dat-o şi pentru Sfânta Împărtăşanie. Despre Botez a zis: "Amin, amin zic vouă, de nu se va naşte omul din apă şi din Duh, nu poate intra întru împărăţia lui Dumnezeu' (Ioan 3,5); iar despre Dumnezeeasca împărtăşanie a zis de asemenea: "Amin, amin zic vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui nu veţi avea viaţă întru voi". Aşa dar, după cum fără botez este cu neputinţă ca omul să trăiască viaţă duhovnicească şi să se mântuiască, tot aşa este cu neputinţă să trăiască fără Dumnezeeasca împărtăşire. Si fiindcă aceste două Taine au aceste însuşiri: Botezul se săvârşeşte o singură dată iar Taine Sfintei împărtăşiri se săvârşeşte des şi în fiecare zi, rezultă în chip firesc că este absolut necesar ca şi Dumnezeeasca împărtăşire să se facă des.
Apoi, când Domnul a predat această taină ucenicilor Său, nu a dat-o ca un sfat, ca adică să mănânce Trupul Meu cine vrea şi să bea Sângele Meu cine vrea, aşa cum a zis că "cine vrea să vină după Mine" şi "dacă vrei să fii desăvârşit", ci a zis poruncitor: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu şi Beţi dintru acesta Toţi, acesta este Sângele Meu"; adică neapărat trebue să mâncaţi Trupul Meu şi neapărat trebue să beţi Sângele Meu. Si iarăşi zice: "Acosta să o face întru pomenirea Mea" (Luca 22,19). Adică, această taină pe care Ei v-o predau, să o săvârşiţi nu numai odată, de două sau de trei ori (precum tâlcueşte Sf. Ioan Gură de Aur) ci zilnic, întru pomenirea patimilor mele. A morţii şi a întregei Mele rânduieli.
Iată deci să şi aceste cuvinte ale Domnului recomandă limpede cele două lucruri necesare Sfintei împărtăşiri: neapărata ei săvârşire şi săvârşirea adeseori. Adică nu numai să ne împărtăşim, ci să ne împărtăşim şi des. De unde înţelegem că drept credinciosul, în orice stare socială s-ar afla, este îndatorat şi trebue negreşit să primească şi să păzească aceste porunci stăpâneşti.
2. Dumnezeeştii Apostoli urmând această hotărîtoare poruncă a Domnului nostru, la începutul propoveduirii, cu orice prilej adunau pe toţi credincioşii în loc ascuns de frica iudeilor, îi învăţau, se rugau împreună şi săvârşind Taina, se împărtăşeau şi ei şi toţi cei adunaţi, precum mărturiseşte Sf. Ap. Luca, în Faptele Apostolilor, zicând că cei trei mii, care crezuseră în Hristos la ziua Cincizecimii şi se botezaseră, erau împreună cu Apostolii, ca să audă învăţătura lor şi să se folosească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, pentru ca să se sfinţească şi să se întărească mai bine în credinţa lui Hristos. "Erau, zice, aşteptând învăţătura Apostolilor, în împărtăşire, în frângerea Pâinii şi în rugăciuni" (F. Ap. 2,42).
Si pentru ca să se păstreze această necesară Predanie a Domnului şi de cătră creştinii de după ei, să nu se uite adică, cu trecerea mulţimii anilor, ceea ce Apostolii au făcut atunci, au scris-o în al 8-lea şi al 9-lea din canoanele lor, poruncind, cu pedeapsa afuriseniei, ca să nu rămână nimeni neîmpărtăşit cu Dumnezeeştile Taine, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie, "Dacă cineva nu se împărtăşeşte când se săvârşeşte Liturghia să spună pricina pentru care nu se împărtăşeşte şi de va fi binecuvântată să se ierte, iar dacă nu o va spune, să se afurisească (Can 8).
Iar în canonul al 9-lea zic: "Biserica trebue să afurisească pe toţi acei creştini, care merg la biserică, ascultă cetirea Sfintelor Scripturi şi nu stau nici la rugăciune, nici la Sfânta împărtăşire, ca unii care produc sminteală în Biserică".
Pe acest canon tâlcuindu-l Valsamon zice: "Hotărîrea acestui canon este foarte aspră, căci afuriseşte pe cei ce mergând la biserică, nu stau până la sfârşit şi nici nu se împărtăşesc. In chip asemănător, şi alte canoane ale Sinoadelor poruncesc ca toţi să fie gata şi vrednici pentru Sfânta împărtăşire.
Sinodul din Antiohia, urmând Sfinţilor Apostoli, mai întâi întăreşte canonul de mai sus, apoi adaogă: "Se cuvine ca toţi cei care intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu stau să se roage cu celălalt popor şi se îndepărtează de Sfânta împărtăşanie, să fie afurisiţi până când se vor spovedi şi vor arăta roduri de pocăinţă şi se vor ruga şi atunci să fie iertaţi" (Can. 2).
Vedeţi fraţilor, că toţi creştinii sunt supuşi afuriseniei şi că trebue să se împărtăşească adesea? Că sunt îndatoraţi să facă aceasta la fiecare Liturghie, ca să nu fie afurisiţi de Sfinţii Apostoli şi de Sfintele Sinoade?
3. De vom lua aminte cu atenţie la Sfânta şi Dumnezeeasca Liturghie, vom vedea că dela început şi până la sfârşit un singur scop are: să ducă la împărtăşire pe credincioşii creştini adunaţi. Pentru că şi rugăciunile pe care preotul le citeşte în taină, şi ecfonisele şi în scurt toate sfintele rugăciuni, toate sfintele lucrări şi rânduielile care se săvarşesc aci, acest lucru arată.
La rugăciunea, care se numeşte a celor credincioşi, se spune: "Dă-le lor (adică credincioşilor) ca totdeauna să-Ti slujească cu frică şi cu dragoste şi fără de păcat şi neosândiţi să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine". In rugăciunea care urmează după săvârşirea Sfintelor Taine zice: "Ca să fie celor ce se vor împărtăşi spre trezirea sufletului şi spre iertarea păcatelor", adică Sfintele acestea să se facă credincioşilor, care se împărtăşesc, spre curăţirea sufletului şi spre iertarea păcatelor. Rugăciunea dinaintea Sfintei împărtăşanii zice: "Si ne învredniceşte prin mâna Ta cea preacurată să ni se dea Preacuratul Tău Trup, şi Preacinstitul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul Tău".
Iar la ecfonise de asemenea, când strigă cătră popor, ca din partea Domnului: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu şi beţi din acesta toţi, acesta este Sângele Meu;" şi când, ţinând în mâini sfântul Potir cu deviată făcătorul Trup şi Sânge, iese în sfintele uşi şi arătându-l poporului îl chiamă la Sfânta Impărtăşanie strigând cu mare glas: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă" adică veniţi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă împărtăşiţi cu Dumnezeeştile Taine.
După Sfânta împărtăşire, preotul şi poporul mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest mare Har de care s'au învrednicit. Si poporul mulţumeşte: "Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, că ne-ai învrednicit a ne împărtăşi cu Sfintele, Nemuritoarele şi Preacuratele Tale Taine". Iar preotul zice: "Drepţi, împărtăşindu-ne cu dumnezeeştile, Sfintele, Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului".
Dar şi cântarea Heruvicului, care se cântă de popor, dacă iei aminte, este o pregătire pentru împărtăşire, fiindcă zice: "Noi, care în chip tainic închipuim pe Heruvimii cei cu ochi mulţi şi cântăm cântarea cea întreit sfântă, să lepădăm dela mintea noastră toată grija acestei lumi, Pentru că să primim în sufletele noastre şi să ne împărtăşim cu împăratul tuturor, Cel ce este nevăzut înconjorat de cetele cereşti ale îngerilor.
Acelaşi lucru însemnează şi Rugăciunea Domnească, care se zice după prefacerea Sfintelor Taine. Căci prin aceasta creştinii cer dela Dumnezeu şi Tatăl să le dea Pâinea cea spre fiinţă, care este cu adevărat Sfânta împărtăşanie. însuşi numele cu care Sfânta Liturghie se numeşte în special: comuniune şi adunare, obligă la deasa împărtăşire. Deoarece comuniune şi adunare însemnează că prin împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, toţi credincioşii se adună, se împărtăşesc şi se unesc cu Hristos şi se fac un Trup şi un Duh cu El.
Deci din toată sfânta rânduială a Sfintei Liturghii, nu se vede oare că sunt îndatoraţi creştinii, care merg la Sfânta Liturghie să se împărtăşească adesea? Nu sunt oare îndatoraţi să facă acest lucru, ca să arate că împărtăşirea este adunare şi cină şi să nu fie călcători ale acelora pe care le cred şi le mărturisesc? Iar dacă nu se împărtăşesc precum o mărturisesc, mă tem, mă tem ca nu cumva să fie călcători. Ci şi preotul care îi chiamă şi celelalte cuvinte şi sfinţite lucrări şi rândueli, care se fac la Sfânta Liturghie, nu ştiu dacă îşi mai au adevărata lor rânduială şi cuvenitul lor rost. Fiindcă toţi, până la unul se leapădă şi nu se găseşte nici un creştin, care să le împlinească şi să asculte chiemarea preotului sau mai bine zis a lui Dumnezeu, ci se întorc acasă neîmpărtăşiţi cu cele Sfinte, fără să fi binevoit cineva să se apropie şi să se împărtăşească.
De aceea şi dumnezeescul Hrisostom, urmând Sfintelor canoane ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfântului Sinod pomenit mai înainte şi mai ales socotind că toate sfintele lucrări ale Sfintei Liturghii au în vedere împărtăşirea credincioşilor, socoteşte nevrednici chiar şi de intrarea în biserică, pe cei ce merg la Sfânta Liturghie şi nu se împărtăşesc.
"Văd, zice, că mulţi se împărtăşesc mai mult din obicei şi nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toţi, în orice stare s'ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtăşesc. Tot aşa fac şi când vine ziua Bobotezei, chiar dacă acest timp nu este pentru împărtăşire.
Dar nici Bobotează şi nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtăşire, ci îi face vrednici curăţia sufletului. Cu aceasta te poţi împărtăşi în fiecare zi. Căci zice Sfântul Apostol Pavel, că ori de câte ori vă împărtăşiţi vestiţi moartea şi patimile Domnului, adică faceţi pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care a-ţi primit-o.
Gândeşte-te bine câtă grijă aveau cei ce mâncau din jertfa Legii Vechi? Ce nu făceau? Cum se pregăteau? Necontenit se curăţeau. Iar tu care vrei să te împărtăşeşti din jertfa de care se cutremură şi îngerii, vrei să te curăţeşti numai în anumite timpuri? Cum te apropii de Altarul lui Hristos şi îndrăzneşti să te împărtăşeşti cu cu mâinile şi buzele necurate şi întinate?
Văd că se face multă nerânduială la împărtăşire. In celelalte zile ale anului nu vă împărtăşiţi chiar dacă adeseori sunteţi curaţi; iar când vin Pastile, chiar dacă aţi făcut ceva rău, îndrăzniţi şi vă împărtăşiţi. Vai de nepriceperea şi de răul vostru obiceiu!
Zadarnic să săvârşeşte Liturghia în fiecare zi, că nu vă împărtăşiţi. Zadarnic stăm în faţa Altarului, că nimeni nu vine să se împărtăşească. Acestea le spun, nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici.
Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu eşti vrednic să le auzi. Auzi pe diaconul care strigă: câţi sunteţi în stare de pocăinţă, rugaţi pe Dumnezeu să vă ierte; cei ce nu se împărtăşesc se află încă în stadiul de pocăinţă pentru păcatele lor.
Deci de ce stai? Dacă eşti dintre cei ce se pocăesc nu poţi să te împărtăşeşti. Pentru că cel ce nu se împărtăşeşte face parte dintre cei ce se pocăesc.
Din ce pricină strigă diaconul: ieşiţi cei ce nu puteţi să vă rugaţi lui Dumnezeu? Si tu stai cu îndrăzneală şi cu obrăznicie! Iar dacă nu eşti dintre cei ce se pocăesc, ci din cei ce pot să se împărtăşească, cum de nu te grijeşti să te împărtăşeşti?
Cum de nu socoteşti împărtăşirea ca un mare har, ci o dispreţueşti?
Gândeşte-te bine. Masa împărătească este pregătită. îngerii slujesc la masă; însuşi împăratul este de faţă şi tu stai căscând! îmbrăcămintea sufletului îşi este murdară şi ţie nu-ţi pasă? Sau este curată? Atunci stai la masă şi mănâncă din cină. La fiecare Liturghie, Hristos vine să vadă pe cei ce stau la masă şi spune şi acum fiecăruia, prin conştiinţa sa: Prietenilor, cum staţi aci în Biserică, fără să aveţi haină de nuntă? Nu a zis: De ce stai la masă? ci înainte de şedere îi zice că nu este vrednic nici să intre înlăuntru, deoarece nu i-a spus că de ce a intrat.
Pe toate acestea le strigă şi acum Hristos cătră noi toţi, Pentru că stăm neruşinaţi şi cu obrăznicie. Că cel ce nu se împărtăşeşte este neruşinat.
Din pricina aceasta, diaconul întâi îndepărtează pe cei ce se află în păcate. Căci precum când un stăpân vrea să meargă la masă, nu trebue să fie de faţă slugile care au greşit, ci sunt îndepărtate, tot aşa se întâmplă şi aici, când se săvârşeşte Liturghia şi se jertfeşte Mielul şi Oaia stăpânului.
Când auzi: să ne rugăm toţi împreună; când vezi că se deschid uşile altarului, să socoteşti că se deschide şi cerul şi coboară îngerii. Deci nu trebue să fie nici unul din cei nebotezaţi, dar nici unul botezat însă necurat sau spurcat.
Rogu-te să-mi spui dacă cineva invitat la o masă, merge, intră înlăuntru, se spală pe mâni şi se aşează dar apoi nu mânâncă, oare nu jigneşte pe împăratul, care l-a chiemat? Nu era mai bine să nu se fi dus deloc? Aşa şi tu, ai venit la masă, ai cântat cu ceilalţi, ai mărturisit că eşti vrednic, deoarece nu ai ieşit cu cei nevrednici, atunci de ce ai rămas, dacă nu se împărtăşeşti din masă?
Dar zici că eşti nevrednic! Atunci eşti nevrednic şi să asculţi sfintele rugăciuni, deoarece Duhul Sfânt coboară nu numai în Sfintele Taine, ci şi în cântările acelea. Nu vezi pe slugile stăpânului că în primul rând spală masa, curăţă casa şi pe urmă aşează farfuriile. Aşa se întâmplă şi cu rugăciunile; cu glasul diaconului, spălăm ca şi cu un burete Biserica, Pentru că tainele să se săvârşească în Biserica curată şi fără de pată. Ochii necuraţi sunt nevrednici de această privelişte. Urechile întinate nu sunt vrednice să audă aceste cântări, Pentru că aşa porunceşte Legea. Chiar dacă un animal se apropia de muntele Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atât mai nevrednici au fost, că nici la poalele muntelui nu le-a îngăduit să stea, chiar dacă pe urmă s-au apropiat şi au văzut locul unde a stat Dumnezeu.
Aşa şi tu, creştine, dacă nu eşti vrednic să te apropii şi să vezi pe Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pleacă împreună cu catehumenii, Pentru că cu nimic nu te deosebeşti de ei. Deoarece nu este acelaşi lucru ca omul să greşească înaintea lui Dumnezeu, înainte de botez sau după ce s-a botezat şi să se facă nevrednic de împărtăşire. Aş fi vrut să vă spun lucruri mai multe şi mai înfricoşate, dar ca să nu vă împovărez mintea, sunt deajuns acestea. Căci cei ce nu se înţelepţesc cu acestea, nici cu mai multe nu se pot îndrepta.
Spune-mi, te rog, dacă un împărat ar porunci: Cine va face cutare rău, acela să nu se apropie să mănânce la masa mea, oare nu ţi-ai fi dat toată silinţa să te păzeşti ca să nu pierzi această cinste? Preotul ne chiamă să mergem să ne împărtăşim şi noi ne lenevim, întârziem şi nu alergăm repede să primim acest dar? Oare ce altă nădejde de mântuire ne-a mai rămas? Nu putem spune că ne împiedică boala sau firea, ci neglijenţa ne face nevrednici (Omilia a treia la epist. cătră Efeseni).
Auzi, frate, ce spune acest mare dascăl as Bisericii, că nu sunt vrednici să se ducă la Liturghie, acei care fără motiv nu sunt pregătiţi să se împărtăşească.
Dar tu ce răspunzi? Apoi, dacă aşa stau lucrurile, nu mai merg deloc la Liturghie!
Nu, fratele meu, nici aceasta să nu o faci, căci cazi sub afurisenie, aşa cum hotărăşte şi sfântul Sinod ecumenic II Trulan, care zice: "Cel ce nu merge la biserică trei Duminici, dacă este preot să se caterisească, iar dacă este mirean să se afurisească". Aşa hotărăste şi Sfântul Sinod local, din Sardica, în canonul 11.
Deci cazi sub afurisenie, iubite, dacă nu faci aceste două: adică să mergi la Sfânta Liturghie şi să te pregăteşti cât poţi ca să te împărtăşeşti, dacă nu eşti oprit. Nu trebue să nesocoteşti nici pe una, nici pe alta.
Făcând astfel, păzeşti toate sfintele lucrări ale Dumnezeestii Liturghii, asa cum am spus mai înainte, si nu calci Rânduiala pe care a primit-o Biserica dela însuşi Domnul nostru, de la Sfinţii Apostoli, dela Sinoade şi de la toţi sfinţii. Si Rânduia-la aceasta este: Să se sfărâme Sfânta Pâine la fiecare Liturghie şi credincioşii, care nu au oprire, să meargă să se împărtăşească.
Pentru că, precum spune Sfântul Simeon Tesaloniceanul "Dumnezeeasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup si Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtăşire tuturor credincioşilor. Acesta este întreg scopul şi rostul Liturghiei: împărtăşirea credincioşilor".
Sfântul Nicolae Cabasila, episcopul Dirahiului, scrie: "Lucrul Dumnezeeştii Liturghii este să prefacă pâinea şi vinul în Trupul si Sângele lui Hristos, iar scopul ei este sfinţirea credincioşilor prin împărtăşirea cu ele" (Tâlcuirea Sfintei Liturghii, cap. 1).
Inţeleptul Iov (pe care îl pomeneşte Sfântul Fotie în Nomo-canonul său) zice despre Sfintele Taine asa: "Rostul întregii Liturghii este împărtăşirea cu Sfintele Taine, fiindcă scopul şi lucrarea ei acesta este: împărtăşirea credneioşilor cu deviată făcătoarele şi înfricoşatele Taine".
Gavriil al Filadelfiei, în cartea sa despre Taine, scrie că Dumnezeeasca Liturghie se săvârşeşte pentru trei pricini: întâi, pentru slava şi lauda lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru şi pentru pomenirea morţii şi învierii Sale, precum însuşi a zis: "Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea"; al doilea, pentru odihna şi sfinţirea sufletelor binecredinciosilor creştini ortodocşi adormiţi; si al treilea, pentru cei vii. Astfel, când se săvârşeşte Dumnezeeasca Liturghie pentru slava şi lauda si pomenirea morţii şi învierii Domnului, fraţii noştri adormiţi în dreapta credinţă, primesc dela Dumnezeu odihnă si sfinţire, pe cât este cu putinţă. Insă credincioşii cei vii, care nu se împărtăşesc cu Sfintele Taine la Liturghie, nu mă pricep cum pot să se sfinţească. Sfântul Cabasila zice că nu se sfinţesc. Ci să-l ascultăm iarăşi pe el:
"Dacă sufletele celor care se apropie sunt pregătite să se împărtăşească, iar Domnul totdeauna doreşte şi voeste să sfinţească şi să se dăruiască pe Sine fiecăruia, atunci ce lucru îi mai poate despărţi de împărtăşanie? Bine 'nţeles că nici unul.
Dar ar putea întreba cineva: Dacă un creştin, având pregătire sufletească, dar nu vrea să se împărtăşească, oare poate şi el primi sfinţenie dela Sfintele Taine, aşa cum primesc cei adormiţi? Si răspunde că nu o poate primi decât numai acela, care nu se poate duce trupeşte să se împărtăşească, aşa cum sunt sufletele celor adormiţi.
Dacă cineva putând să meargă să se împărtăşească, nu se duce, acela nu poate deloc să se bucure de sfinţirea Sfintelor Taine, nu numai Pentru că nu s-a dus, ci şi Pentru că putând să se ducă, a nesocotit Sfintele Taine sau s'a lenevit şi nu a mers.
4. Dar nu numai cele spuse până acum, îndatorează pe tot creştinul, care nu are împedimente, să se împărtăşească des, ci şi însăşi Dumnezeeasca Taină şi împărtăşirea, dacă ne gândim bine, ne atrage să ne împărtăşim des Pentru că este un element esenţial al vieţii sufletului. Să vedem ce însemnează acest lucru.
Teologii scolastici spun să esenţial este acel element fără de care este cu neputinţă să se facă ceea ce se face. Pe pildă, element esenţial în viaţa omului este răsuflarea, Pentru că fără de ea omul nu poate să trăiască. Tot aşa este hrana pentru întreţinerea trupului. Deci, aşa cum este trebuitoare respiraţia neîncetată pentru a trăi, şi hrana pentru alcătuirea firii trupeşti, tot aşa şi deasa împărtăşire este necesară pentru viaţa sufletului şi pentru susţinerea fiinţei lui, sau ca să spun mai bine, este cu mult şi fără de asemănare mai necesară.
Să vină în mijlocul nostru Marele Vasilie, temelia dreptelor învăţături ale Bisericii şi să ne-o spună. "Ca să se învrednicească omul de viaţa veşnică, zice, trebue să se împărtăşească cu Trupul şi cu sângele lui Hristos. Si iarăşi: Este de trebuinţă celui ce s'a renăscut prin Botez să se hrănească cu împărtăşirea Sfintelor Taine. Deci toţi dreptcredincioşii creştini avem nevoie să ne hrănim cu hrana vieţii veşnice, pe care ne-a predat-o Fiul lui Dumnezeu celui viu. Si iarăşi, este bine şi de folos a se împărtăşi omul în fiecare zi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci însuşi Domnul o spune: Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică". Fără îndoială, împărtăşindu-se omul des cu Viaţa, trăieşte mai deplin viaţa cu toate puterile şi simţirile sale trupeşti şi sufleteşti".
Iar monahul Iov mărturisitorul zice: "Este drept şi cuviincios ca des şi de multe ori să se sfinţească Creştinul cu sfânta împărtăşire. Să dorească şi să alerge să se împărtăşească mai des decât respiraţia. Dacă este cu putinţă şi în fiecare zi, cei vrednici pot să se împărtăşească".
Iar Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, foarte înţelept arată cât de trebuitoare este creştinilor Sfânta împărtăşanie, zicând:
"Sfânta împărtăşanie lucrează mare sporire a vieţii cei întru Hristos, celor ce se împărtăşesc. Fiindcă ceea ce lucrează în trup elementele cele din afară ale pâinii şi vinului, aceeaşi lucrează în chip tainic şi nevăzut Trupul Domnului la sufletul nematerial. Căci precum pâinea susţine şi hrăneşte trupul, tot aşa Trupul lui Hristos hrăneşte sufletul nostru. Si precum prin sfântul Botez luăm viaţa Harului în loc de viaţa păcatului pe care am avut-o, tot aşa hrănindu-ne cu Sfânta împărtăşanie creştem şi sporim în Harul lui Dumnezeu. Căci precum căldura cea firească a trupului ar putea usca umiditatea cea firească, dacă nu este ajutată de hrană (căci prin hrană şi băutură se menţine alcătuirea trupului şi se împlinesc acele lichide, care s'au consumat din cauza căldurii şi fără de care, viata omenească nu ar putea dura nici puţină vreme).
In acelaşi chip si căldura răutăţii, care roade sufletul pe dinlăuntru, Pentru că usucă puterea evlaviei, ar vrea s'o mistue cu totul, dacă sufletul nu s'ar împărtăşi cu o hrană duhovnicească, care se împotriveşte puterii distrugătoare a răului şi creşte în noi Harurile şi Darurile Sfântului Duh.
Iar Trupul lui Hristos, adică Sfânta împărtăşanie, fiindcă pe deoparte hrăneşte trupul, iar pe de alta este unită cu firea dumnezeească, curăţă şi sfinţeşte pe cei ce se împărtăşesc şi ne aduce multă hrană duhovnicească. Astfel, fiind bine hrăniţi cu această hrană, ne redobândim sănătatea duhovnicească şi curăţia, din care ne-a scos atunci din Rai, gustarea din pomul oprit.
Se cuvenea deci ca si noi, care cu mâncarea trupească am pierdut curăţia şi sănătatea cea dintâi, tot cu hrană trupească să o recăpătăm şi cele asemenea să fie vindecate cu cele asemenea, iar cele protivnice, cu cele protivnice. Adică: hrană trupească a fost aceea care ne-a scos din Rai, hrană trupească este si Sfînta împărtăşanie, care ne păzeşte acum. Si aceeaşi viaţă este aceea, care atunci s'a stricat, iar acum se păzeşte.
Totuşi din aceea Dumnezeu ne oprea să nu mâncăm, pe când Sfânta împărtăşanie El însuşi ne-o dă şi ne îndeamnă la ea. Hrănirea aceea ne-a învăţat-o diavolul cel viclean iar pentru Sfânta împărtăşanie, nu numai învăţător şi sfătuitor este Fiul lui Dumnezeu, ci El însuşi s'a făcut slujitor al ei şi ne-a dat-o. Pe aceea a luat-o Adam ca un fur, iar la Sfânta împărtăşanie ne îndeamnă Dumnezeu şi ne porunceşte în mod vădit să o gustăm. In aceea era ascunsă otrava neascultării, iar în Sfânta împărtăşanie se ascunde o comoară de nenumărate bunătăţi.
Deci fraţilor, de vreme ce împărtăşirea deasă este necesară tuturor creştinilor, precum am dovedit cu mărturiile pe care le-am adus până acum, este de mare nevoie ca si noi să ne împărtăşim des, ca să avem în voi Viaţa, care este Iisus Hristos şi ca să nu murim moarte sufletească. Căci acei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Si deşi se arată că trupeşte trăiesc, sufleteşte însă sunt morţi, Pentru că s'au îndepărtat de viaţa cea duhovnicească şi adevărată, pe care o face Sfânta Împărtăşanie.
Si aşa cum pruncul, când s-a născut, plânge şi cere cu multă stăruinţă hrana şi laptele lui, iar dacă nu suge şi n'are poftă este semn că este bolnav si în primejdie să moară, tot aşa şi noi trebue să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfînta împărtăşanie, ca să vieţuim, iar dacă nu o facem ne primejduim de moartea sufletească.
Zice si Sfântul Ioan Gură de Aur: "De vreme ce ne-am învrednicit de atâta iubire si cinste de la Hristos, ca să ne împărtăşim cu Trupul si cu Sângele Lui, să nu ne lenevim a face acest lucru. Nu vedeţi pe copii cei mici cu câtă grabă apucă sânul mamei lor? Cu câtă repezeală pun buzele la sân? Cu aşa grabă ar trebui ca şi noi să ne apropiem de această Sfântă Masă si de acest sân al duhovnicescului Potir, ca să ne împărtăşim. Sau mai bine zis, cu mai mare grabă să ne alăptăm din Sfânta împărtăşanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh, şi singura noastră mâhnire să fie neîmpărtăşirea cu aceasta hrană De viaţă făcătoare" (Omil. 82, la cap. 26 de la Matei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu