vineri, 22 august 2014

Rusinos! Mitropolitul Teofan, slujbă de sfințire comună, cu papistasii, a noii piste de pe aeroportul din Iași

MEDIAFAX: Festivitatea a durat doua ore, in cadrul ceremoniei fiind inclusa si o slujba de sfintire a noii piste, oficiata de mitropolitul Moldovei si Bucovinei IPS Teofan si de episcopul romano-catolic Petru Gherghel.
ZIARUL DE IAȘI: Slujba de sfinţire a pistei, oficiată în comun de ÎPS Teofan şi PS Gherghel, şi cuvântările celor doi clerici vor avea loc în intervalul 9,50-10,15.
Este un alt eveniment ecumenist al mitr. Teofan, prins în flagrant pentru a n-a oară. Dacă pe 17 mai 2014 a participat la beatificarea unui catolic mort în închisorile comuniste, în timp ce Sfinții închisorilor stau încă necanonizați, ieri 21 aug. mitr. Teofan “sfințește” împreună cu un eretic lepădat și anatematizat de Biserică… pista unui aeroport. Nu mai poți găsi explicații cum unii preoți sau stareți de mănăstiri pot să tacă în continuare față de faptele ecumeniste ale acestui ierarh! Ce să crezi? Că sunt plătiți ca să tacă? Dar vorba Părintelui Justin:Măi, din el nu mai poți face unul mai bun, dar mai rău da.

Va trebui să defilăm cu ei până la împărtășirea cu ereticii din același potir și atunci vorba Părintelui Arsenie Boca: La iad, cu arhierei cu tot, Ferească Dumnezeu!Nimeni nu poate dori cuiva așa ceva, chiar și pentru ultimul musulman ce a ucis mii de oameni trebuie să dorim venirea la Ortodoxie și mântuirea. Dar când Domnul te-a uns Înalt Prea Sfințit slujitor al Său, când administrezi bogăția veșniciei – Ortodoxia, mai poți face rabat de la ea pentru ceva din lumea aceasta? Care-i prețul? viața sau Viața? Onorabilă, ca și în alte funcții, ar fi recunoașterea nevredniciei de a duce după norme (în cazul nostru Sfintele Canoane) postul ocupat. Sau asumarea posturii de păstor și încredere în turma care îți va fi alături în caz de prigoană. Dar în niciun caz calea compromisului cu erezia ereziilor, care duce la pierderea propriei mântuiri și rătăcirea turmei de la Calea cea dreaptă. Problema este că pentru astfel de ierarhi Sfintele Canoane sunt reguli lumești, iarcontextul special în care au fost pronunţate anatemele de către Sinoadele Ecumenice față de erezii precum monofizismul, papismul, a fost un context caracterizat ca unul al dezbinării, al lipsei de acord în formularea învăţăturii de credinţă şi al lipsei de iubire frăţească.
Mai mult decât fotografiile, proba evidentă a înregistrării video, nu poate fi tăgăduită de alte explicații din partea reprezentanților mitropoliei și a acoliților lor. Să ne punem cu credință nădejdea în Sfânta Parascheva, căci nu le va mai permite mult batjocorirea Ortodoxiei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu