Sfantul Nicodim Aghioritul despre ferirea de imbuibare

Pentru pazirea gustului

Al patrulea organ al simturilor ce ne întîmpina pe noi este cel al gustului, adica într-un cuvînt al gurii. O! Peste mare negutatorie dam aici! Acest organ al simturilor se aseamana cu prapastia cea mare care s-a deschis fara veste în partile Romei, atît de adînca, încît oricîta materie s-ar fi aruncat în ea, toata se scufunda si nu se umplea niciodata, dupa cum scriu istoricii. Acest organ al simturilor este o prapastie atît de larga, încît încap în ea oricîte feluri de mîncare scot pamîntul si marea. Este un vas fara fund – dupa Grigorie de Nyssa – care mereu se umple, dar pururea ramîne gol. Si – ca sa zic într-un cuvînt – este un iad nesatul. Acest organ al simturilor, chiar daca este al patrulea cu rînduiala, însa cu puterea eu îl numesc primul.

Ce se naste din multele feluri de mîncare

Sa închizi, asadar, în afara acestei usi mari a simturilor tale mîncarurile cele felurite. Afara cu mesele cele bogate, afara cu dresurile bucatarilor, afara desfatarile si îmbuibarile! De ce oare s-au nascocit unele ca acestea? Într-adevar, nu poti sa raspunzi ca pentru o nevoie si grja de neaparata trebuinta a trupului, ci doar pentru blestemata dulceata a gîtlejului. Cine naste niste mîncaruri felurite ca acestea? Într-adevar, nu faptele bune, ci numai patimile si rautatile sufletului si ale trupului. Lacomia, nesatiul si îmbuibarea sînt primii lor nepoti. Spune-mi mai mult! – îmi vei cere. Iata: betia, delirul, îngrasarea, guta, apoplexia. Mai mult decît atît: curvia si sodomia. Si – ca sa zic pe scurt – aproape toate patimile cele trupesti si nerationale care se lucreaza sub pîntece sînt urmarile cele rele ale desfatarii gustului.

Dumnezeiescul Grigorie de Nyssa – vorbind despre acestea – zice despre gust: „Iar placerea gustului este – cum ar zice cineva – maica multor pacate în parte. Caci cine nu stie ca multimea lacomiei de mîncare e radacina aproape a tuturor pacatelor din viata? Pentru ca din ea se naste desfatarea, betia, lacomia pîntecelui, risipa pentru mîncari alese, belsugul nemasurat, saturarea, ospetele, lunecarea dobitoceasca si nesocotita în patimile de necinste” (P.S.B. 29, Despre rugaciunea domneasca, cuvîntul V, p. 448). Acestea sînt aratate la Sodomitenii care au cazut în acele patimi pe care le auzim cu totii, deoarece se îmbuibau cu desfatarile: „Aceasta era faradelegea Sodomitenilor: erau mîndri, se îmbuibau cu pîine si traiau numai în chefuri si în desfatari” (Iezechil 16:49). Se vede si la Israeliti, despre care, dupa ce au mîncat si au baut, dumnezeiasca Scriptura zice ca „s-au sculat atunci sa joace” (vezi Iesire 32:6). Si ce înseamna sa joace – dupa Sfîntul Chiril al Alexandriei – sa citesti singur în tomul întîi al Filocaliei cel tiparit de noi, care tîlcuieste prin Sfintii Parinti din el cele cinci carti ale lui Moise.

Acest lucru este aratat si în cuvintele Apostolului, care pune – împreuna cu bancheturile, betiile, desfatarile, zaiafeturile – si aprinderile si curviile. Caci zice: „Ziua, cu bun chip sa umblam, nu în ospete si în betii, nu întru curvii si întru fapte de rusine, nu întru pricire si pisma” (Romani 13:13). […]

Cum desfatarea gustului îndeparteaza de la dreapta credinta

Dar de ce zic eu acestea? Desfatarea gustului departeaza si de la însasi dreapta credinta. Aceasta o arata si Israelitenii cei de demult, despre care s-a zis: „... îngrosatu-s-a, îngrasatu-s-a, latitu-s-a, si a parasit pe Dumnezeul cel ce l-a facut pe el” (Deuteronom 32:15).

Mai pe urma, sînt aceia pe care dumnezeiescul Apostol îi pomeneste în Epistola catre Filipeni si pe care îi numeste dusmanii crucii. Cine sînt aceia, Pavele? sînt aceia „al caror Dumnezeu este pîntecele si a caror slava este întru rusinea lor” (Filipeni 3:19). […]

Mîncarea are trei rînduieli

De vreme ce mîncarea (dupa Grigorie Sinaitul) are trei rînduieli: înfrînare, îndestulare si saturare – înfrînarea este atunci cînd, mai vrînd înca sa manînce, se înfrîneaza si se scoala înca flamînd; îndestulare este cînd va mînca de ajuns, iar saturare cînd se va satura. […] Însa Marele Vasile nu numai ca nu îngaduie tinerilor saturarea, ci nici sa manînce spre îndestulare nu-i lasa, ci cu înfrînare. Caci zice: „Tocirea trupului si robirea lui cu nimic altceva nu se ispraveste decît cu înfrînarea. Caci fierberea tineretii si oprirea de la porniri se ispraveste ca si cu un frîu oarecare.” […] 

Ce trebuie sa spuna cineva ca sa opreasca mîncarea multa

Asadar, întotdeauna cînd manînci si cînd bei, sa-ti aduci aminte de cuvîntul acelui psalm: „Ce folos este întru sîngele meu, cînd ma pogor eu întru stricaciune?” (Psalm 29:9) si sa-l spui în tine însuti, asa cum te sfatuieste Marele Vasile, ca sa opresti cu acesta mîncarea si bautura cea multa. Caci, tîlcuind acest stih, dumnezeiescul Parinte zice asa: „Pentru ce am nevoie – spune mai departe psalmistul – de bunastarea trupului meu si de multimea sîngelui, odata ce trupul meu va fi dat nimicirii obstesti? Asadar, „îmi chinuiesc trupul si-l supun robiei” (I Corinteni 9:27), pentru ca nu cumva, din pricina sîngelui puternic si clocotitor, multimea carnii mele sa-i dea prilej de pacat!” Nu-ti lingusi, omule, trupul cu somn, cu bai, cu asternuturi moi! Spune totdeauna cuvîntul acesta: ŤCe folos de sîngele meu, daca ma cobor în stricaciune?ť Pentru ce te îngrasi si pui carne pe tine? Nu stii oare ca, cu cît îti faci mai grasa carnea, cu atît îti faci mai grea închisoarea sufletului tau?” (Tîlcuire duhovniceasca la psalmi, Ed. I. B. M. B. O. R., 2000, pp. 100-101).

Sfîntul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simturi, Ed. Buna Vestire, Bacau, 2000; Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim