Convorbiri duhovnicesti cu parintele Paisie Olaru

Convorbiri duhovnicesti cu parintele Paisie Olaru

Parintele Ioanichie Balan: - Prea Cuvioase Parinte Paisie, in numele ucenicilor Sfintiei Voastre va cerem cateva cuvinte de folos spre mantuirea noastra, va rugam sa nu ne lasati fara de raspuns.

Parintele Paisie Olaru: - In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Parinte Ioanichie, imi cereti lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu Care a zis ca "fara de Mine nu puteti face nimic". Am gustat oleaca din primul razboi mondial si aceasta era parola noastra: " Baieti, ochiul la inamic, urechea la comanda si cu Dumnezeu inainte !". Asa trebuie sa ne purtam si in razboiul cel duhovnicesc. Asadar, cu ajutorul lui Dumnezeu si dupa priceperea mea voi raspunde la cele ce urmeaza.

- Ce bucurii duhovnicesti va aduc ucenicii Sfintiei Voastre, calugari si mireni, pe care i-ati crescut si i-ati unit cu Hristos timp de peste 40 de ani?

- De unii m-am bucurat ca au facut roade bune, dar de altii m-am scarbit ca n-au rodit. Eu la toti am dat acelasi sfat, aceeasi samanta am semanat, dar ce pot sa zic! ? Poate pamantul inimii lor nu a fost pregatit sau a fost pietros ! Poate si noi i-am smintit ...

- Sunteti multumit acum la capat de drum de fiii duhovnicesti ai Sfintiei Voastre? Sau va pare rau ca nu ati facut mai mult pentru ei, pentru Biserica?

- Voi fi fost si eu vinovat ca nu am facut cat trebuia pentru ei, sau i-am priceput mai mult, sau le-am tolerat prea mult. Closca, cand puisorii sunt mici, ii acopera cu aripile; iar dupa ce cresc, unii mor. Asa si eu, lupa ce am vazut ucenicii mari, n-am prea indraznit sa-i mustru. M-am ugat numai pentru ei si i-am indemnat cu blandete si smerenie, incredintandu-i voii lui Dumnezeu. Chiar daca unii s-au departat, ori au racit in credinta si rugaciune, pentru toti este mantuire, daca se intorc de unde au cazut si pun inceput bun cu pocainta.

- Ce ati dorit sa realizati si ce ati realizat in viata? Ce doriti sa mai faceti pe viitor pentru Hristos si ucenici?

- Cand eram tanar ma gandeam singur si imi faceam multe planuri de viitor, dar nu pe toate le-am realizat. De exemplu, am dorit in tinerete, cand aveam doar 25 de ani, sa ma fac pustnic in muntii Neamt, dar poate n-a fost voia lui Dumnezeu. Prin anii 1930-1932 am venit la egumenul Sihastriei, parintele Ioanichie, si i-am cerut sa ma primeasca in obstea lui, sau sa ma retrag la schitul Sihla, pe atunci vestit pentru viata pustniceasca. El insa m-a intrebat: " Dar ai blagoslovenie sa vii la Sihastria?" Si cum eu venisem fara voia staretului meu, m-am intors inapoi si m-am facut un fel de "pustnic" in padurile din jurul schitului Cozancea. Cred ca in trecut as fi putut sa fac mai mult, dar regret ca n-am facut pe cat am putut. Am facut mai mult rele decat bune. Acum doresc sa mai fac ceva, dar nu mai pot si imi pare rau ca au trecut atatia ani fara roade mai multe. Dupa razboi multi viteji se arata ! Dar cu rabdare si cu mul-umire inaintea lui Dumnezeu nadajduiesc sa dobandesc mila Lui.

- Cum ajutati si mangaiati fiii duhovnicesti acum cand sunteti bolnav in chilie?

- Ma bucur cu cei ce se bucura si asculta cuvintele mele si ma scarbesc de cei care patimesc boli sau ispite, ii compatimesc, ma rog pentru ei la Dumnezeu si ii incurajez sa nu dea inapoi, ci sa mearga cu rabdare inainte. Ca zice Hristos:" Cel ce va rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui !". Ma bucur cand ma cerceteaza fiii mei duhovnicesti si le zic: "Bine ati venit ! Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea si osteneala. Dumnezeu sa va ajute sa sporiti in fapte bune, ca sa nu regretati la batranete ca ati trait degeaba pe pamant!". Apoi, la plecare, le zic: " Mergeti sanatosi si sa ne intalnim la usa Raiului!". Cu aceste cuvinte cred ca se intorc folositi la casele lor, iar eu raman dator sa-i pomenesc la rugaciunile mele, cu nadejdea ca dragostea, care este cununa tuturor faptelor bune, le va implini toata dorinta spre mantuire.

- Intrucat peste tot este mare lipsa de parinti duhovnicesti, cum trebuie sa aleaga calugarii si mirenii duhovnici buni, dupa voia lui Dumnezeu?

- Sa caute cu credinta si vor gasi si sa ceara de la Dumnezeu prin rugaciune si lacrimi si le va da. Ca nu incepe, nici se sfarseste lumea cu noi. Are Dumnezeu inca destui alesi necunoscuti, care pot sa calauzeasca suflete pe calea mantuirii. Iar calitatile unui duhovnic bun sunt cam acestea: sa fie mai intai om de rugaciune, sa iubeasca biserica si pe toti oamenii, sa fie smerit si bland cu cei smeriti care se caiesc de pacatele lor si aspru cu cei lenesi care nu merg la biserica si nu parasesc pacatele; sa nu fie iubitor de bani si de lucruri pamantesti, nici sa fie iubitor de lauda si cinste. Iar cununa tuturor, sa fie gata la nevoie a-si pune siviata si sufletul pentru Biserica lui Hristos si pentru fiii sai sufletesti.

- Cum putem totusi cunoaste care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi?

- Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte! Sa ne rugam mai mult si vom primi raspuns.

- Se observa in unele parti ca se neglijeaza spovedania si se da prea des si chiar necanonic Sfanta impartasanie. Cum este mai bine de facut in aceasta situatie?

- Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenara a Bisericii. Sa mergem pe drumul Parintilor si inaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii. Nu deasa impartasanie ne duce la desavarsire, ci pocainta cu lacrimi, deasa spovedanie, parasirea pacatelor, rugaciunea dn inima. Ravna unora pentru deasa impartasanie este semnul slabirii credintei si al mandriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti. Indreptarea si sporirea noastra pe calea mantuirii incepe cu deasa spovedanie si se continua prin post si rugaciune cu lacrimi, prin parasirea pacatelor, milostenie, impacare cu toti si smerenie. Numai dupa ce facem toate acestea ne putem impartasi mai des, asa cum arata Sfintele Canoane si traditia Bisericii. Altfel cum sa primesti pe Domnul cerului si al pamantului in casa cand sufletul tau este necurat, nespovedit, robit de patimi si mai ales le mandrie ? Intai avem nevoie de lacrimi, de rugaciune si deasa spovedanie, apoi toate celelalte daruri ni se adauga. Manastirile noastre intotdeauna au tinut calea imparateasca de mijloc. Cand este cazul, sa urmam practic sfatul lor.

- Care este folosul rugaciunii in general si al rugaciunii inimii in special?

- Folosul rugaciunii este implinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mantuirea sufletului, indiferent ca o facem cu gura, prin cuvant, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum il indeamna cugetul, duhul si duhovnicul, asa sa se roage, numai sa nu piarda mantuirea. Acea rugaciune ste mai de folos care izvoraste lacrimi de umilinta, care ne ajuta sa parasim pacatele si sa crestem in dragoste, in smerenie si in credinta. Fiecare sa se roage cu rugaciunea care il ajuta sa sporeasca mai mult in fapte une si pocainta.

- Rugaciunea fara lacrimi este primita? Cum putem dobandi lacrimi de pocainta?

- Lacrimile sunt de mai multe feluri, dar cele duhovnicesti nu se dau, nici nu se imprumuta, ci sunt un dar de la Domnul. Deci sa le cerem atunci cand vin, fie ca ne rugam cu gura sau cu inima, ele sunt bune mult folositoare, ca sunt de la Domnul si merg la Domnul. Numai sa nu ne mandrim, ca sa nu pierdem lacrimile.

- A slabit ravna pentru rugaciune peste tot astazi. Cum putem dobandi ravna si evlavie mai multa pentru sfanta rugaciune?

- Orice crestin, fie calugar, fie mirean, trebuie sa aiba un program le rugaciune, pe care suntem datori s-o facem, pana ce ne obisnuim cu ea. Dupa ce ne obisnuim cu rugaciunea dupa program, si fara sa vrem o facem, ca obiceiul - bun sau rau - este a doua natura. Daca am merge mai des pe la spitale, prin casele de suferinta, pe la cei saraci si daca am cugeta noi la ceasul mortii si al judecatii care ne asteapta, atunci ne-am ruga mai mult si am avea desigur si lacrimi fierbinti la rugaciunea noastra. Rugaciunea putina, facuta mecanic, din sila sau de ochii altora, este buna, dar nu ne aduce mult folos, pana se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.

- Putini credinciosi si chiar monahi mai citesc astazi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate a Psalmilor ?

- Parintii nostri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugaciune permanenta. Ba unii o stiau pe de rost si o spuneau in soapta la ascultare, sau mergand pe cale. Credinciosii, putini mai stiu astazi doar psalmul 50. Este pacat ca noi nu mai cunoastem puterea Psaltirii, frumusetea duhovniceasca a psalmilor. Candva o rosteau in ison sau o cantau, imitand pe sfintii ingeri. Dar sa nu uitam ca cititul psalmilor este trupul rugaciunii, iar intelesul adanc al psalmilor formeaza sufletul rugaciunii. Trupul fara suflet este mort. Adica citirea psalmilor fara cugetare si atentie aduce putin folos.

- Unii credinciosi spun ca nu citesc Psaltirea pentru ca le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

- Se tem de psalmi pentru ca cine se roaga cu psalmi ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta Parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, indata diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu acestea sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei.

- Unii din duhovnici recomanda la spovedanie rugaciuni din Ceaslov, mai ales cele sapte Laude; altii cer acatiste si paraclise, iar altii cer mai mult rugaciunea inimii. Ce fel de rugaciuni recomandati pentru calugari si mireni?

- Spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie: " Pe acestea sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati". Adica sa le facem si pe unele si pe altele, dupa a noastra ravna si putere. Nu putem renunta la Ceaslov, nici la acatiste in care se arata minunile sfintilor, adica rabdarea mucenicilor si ostenelile cuviosilor care le-au suferit de buna voie pentru dragostea de Dumnezeu. Prin unele rugaciuni laudam pe Dumnezeu Cel in trei Fete inchinat si marit; prin altele laudam pe sfinti si faptele credintei lor, iar prin altele ne rugam pentru iertarea pacatelor noastre si pentru toti oamenii care prin noi cer mila lui Dumnezeu. Sa unim rugaciunea citita si cantata. Adica rugaciunea din carti, cu cea rostita in taina inimii, fara cuvinte, dupa sfatul duhovnicului si atunci vom spori si vom dobandi multa bucurie pace in suflet.

- Cum putem deprinde mai bine rugaciunea inimii, ca astazi nu mai avem dascali de rugaciune ca odinioara?

- Rugaciunea nu este teorie care se invata in scoala. Rugaciunea inimii, adica cea facuta cu simtirea inimii, este o daruire a Duhului Sfant, dar de sus, pe care il primesc numai cei vrednici de el. La biserica se canta: " Sa ne curatim simtirile, ca sa vedem pe Hristos stralucind in inimile noastre". Cine iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toata virtutea si din toata inima sa, aceluia i se daruieste darul rugaciunii inimii darul sfintelor lacrimi. Altfel, poti capata rugaciunea inimii din experienta dupa o lunga practica, dar se pierde usor, caci inima nu arde de iubire pentru Hristos. Eu am mai facut candva o experienta cu rugaciunea inimii, la schitul Rarau, dar acum nici eu nu o am.

- Ce parere aveti despre monahismul de astazi? Cum trebuie sa ne nevoim in viata monahala ca sa dobandim mantuire?

- Monahismul de astazi este cu scoala multa, dar cu practica putina. Grija vietii pamantesti, uitarea fagaduintelor calugaresti, lacomia slava desarta sunt bolile principale care bantuie acum. Cum spune proverbul: " Pestele de la cap se strica !". In capul obstii trebuie oameni cu viata, nu cu scoala. Insa, daca ne vom sili sa mergem pe urmele parintior nostri, ne vom mantui.

- Cum putem dobandi darul tacerii, care este mama rugaciunii?

- Sa ne aducem aminte de cuvantul Mantuitorului care zice "ca intru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii"; iar un sfant parinte zice ca " de cate ori am vorbit, m-am cait". Mare este darul tacerii, prin tacere scapam de osanda, de clevetire, de vorba desarta si invatam ne ruga. Parintii nostri vorbeau " sapte vorbe pe zi", cum se spune, dar cu inima si cu buzele se rugau neincetat. Daca vom pune inaintea noastra pacatele noastre, ceasul mortii si ziua judecatii, incet, incet dobandim darul tacerii si al rugaciunii. Sa ne rugam lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: " Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele". (Ps. 140, 1).

- Care este folosul cel dintai al rugaciunii?

- Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, esti linistit; orice faci, esti multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva in pace, vorbeste bland, intelept si linistit, iar cand nu are pace in suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fara cugetare si cu pacat. Mare dar este pacea si multumirea sufleteasca! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre.

- Parinte Paisie, aici la Manastirea Sihastria aveti aceeasi pace si liniste pe care le aveati la schitul Sihla si la Cozancea?

- Spune proorocul David in psalmi: " in tot locul stapanirii Lui, binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul!". Asa zic si eu. Ca nu locul sfinteste pe om, ci omul sfinteste locul. Sa nu uitam ca fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie rabdare cu multumire. Un alt parinte spune ca "aurul se lamureste prin foc, iar barbatul prin ispite", ca " trecand prin foc si prin apa, ne-ai scos la odihna". Acum manastirile sunt invaluite de multe griji, care uneori tulbura pacea obstii, dar se cuvine sa se impace Marta cu Maria ca sunt surori.

- Cum se va putea reinnoi duhovniceste monahismul pe viitor?

- Nu depinde de noi reinnoirea monahismului, ci mai ales de Duhul Sfant. Caci Duhul Sfant alege oameni sfinti, pastori si stareti luminati si duhovnici buni care pot forma calugari imbunatatiti, iubitori de rugaciune, de nevointa si smerenie. Cu aceste virtuti intotdeauna se innoieste monahismul, viata duhovniceasca, iar fara acestea, niciodata. Daca staretii si duhovnicii vor fi ca facliile in sfesnic si vor merge, ca pastorul cel bun, inaintea turmei, atunci manastirile vor inflori vazand cu ochii, iar calugarii vor lauda pe Dumnezeu impreuna cu ingerii, iar daca nu, nicidecum.

- Ce sfaturi duhovnicesti dati calugarilor tineri si celor incepatori? Cum pot spori in dragoste pentru Hristos si in ascultare?

- Parinte Ioanichie, ce sfaturi duhovnicesti pot da eu acum, batran si bolnav ! Ca dupa cuvantul Mantuitorului, vinul nou se pune in vase noi, ca sa se poata mentine. Daca se pune vinul nou in vase vechi, vinul nou fierbe si sparge vasul si se pierde si vinul si vasul. Aducerea aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da ravna pentru rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii mai des in cimitir si sa "vorbeasca cu cei morti, ca ei ii vor invata cam asa:" Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu maine /". Acest cuvant este foarte adevarat si poate fi de folos. Apoi sa lase grijile cele trecatoare, vorba multa, mandria, prietenia cu cei lumesti si sa se roage mai mult. Sa nu le ramana canonul de rugaciuni si metanii la chilii, sa vina regulat la biserica si sa-si marturiseasca saptamanal gandurile la duhovnic. Cine nu iubeste rugaciunea si biserica nu este bun de calugar si cu greu va ajunge corabia sa la liman. Este de folos celor mai tineri si tuturor sa citeasca zilnic Noul Testament, Vietile Sfintilor si invataturile Sfintilor Parinti, ca incetul cu incetul sa le urmeze si viata. Iar pentru ascultare, atat le spun: sa faca toate cu binecuvantare, cu rugaciune si intrebare si nu se vor cai niciodata.

- Care este semnul sporirii duhovnicesti?

- Lacrimile la rugaciune, cugetul ca esti cel mai pacatos, o mare bucurie in inima si multa iubire si mila fata de toata zidirea.

- Cum putem birui cugetul desfranarii?

- Respingerea gandurilor patimase inainte de a intra in imaginatia mintii si pazirea ochilor de la privirea cu patima sunt cele dintai arme impotriva acestei patimi. Sa privim femeile batrane ca pe niste mame ale noastre, iar pe cele tinere, ca pe surorile si fiicele noastre. Apoi sa nu judecam pe aproapele si sa ne infranam de la mancaruri alese si de la vin care aprind firea. Peste toate acestea sa ne rugam mai mult, ca sa ne acopere Dumnezeu cu darul Duhului Sfant, ca, fara ajutorul de sus, nimeni nu poate birui.

- Un duhovnic va intreaba, parinte Paisie, ce sa faca cu cei patimasi care nu se pot lasa de pacat? Cum poate sa-i vindece?

- Obisnuinta pacatului formeaza a doua natura in om. La tamaduirea acestei boli invechite trebuie un doctor iscusit, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa faca aceasta grea operatie de salvare prin marturisirea pacatelor. Prima treapta de salvare a omului este spovedania cu cainta. Apoi urmeaza canonul. Pacatosul trebuie sa faca un canon dupa putere pentru ispasirea pacatelor sale. Cel mai mare canon pentru pacate este sa le paraseasca pentru totdeauna, adica sa nu le mai faca. Daca omul patimas, desi fagaduieste, nu se poate lasa de pacat, atunci duhovnicul, dupa mai multe incercari, sa se roage pentru el si sa-1 trimita la alt duhovnic mai iscusit.

- Ce sa faca monahii care nu-si pot implini canonul calugaresc de rugaciuni, metanii si inchinaciuni?

- Monahii si fratii care nu-si pot face canonul calugaresc din cauza ascultarilor grele se pot mantui prin roadele ascultarii si prin repetarea neincetata a rugaciunii lui Iisus. Sau, cu voia duhovnicului lor, pot citi la psaltire cateva catisme, in locul canonului zilnic de la chilie. Alti monahi dau milostenie la saraci, si aceia se roaga lui Dumnezeu pentru ei, si ai se ajuta unii pe altii si se mantuiesc unii prin altii, cu darul Domnului insa sa nu facem rugaciunea si canonul din sila, din obligatie, nici milostenia, ci din dragoste si cu bucurie, ca "pe datatorul de buna voie il iuhes Dumnezeu ".

Sursa: Convorbiri duhovnicesti, 1998