Cuvânt înainte la cartea Dictatura biometrica
Vrem să fim sclavi sau liberi?
Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei. Â Această carte este o sinteză a tuturor publicațiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanță deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informații necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viața noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desființarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forțelor întunericului din toate timpurile, a experiențelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a ființei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învățătură frumoasă, creştin ortodoxă, „pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăție pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, „dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălțat Biserica lui Hristos, pe care nici porțile iadului nu o vor putea birui.
Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneți şi să luptați împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putință. Pentru că Sfinții Părinți şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învață despre existența unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viața aceasta este o luptă şi nu o şezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuți nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în fața celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos, fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare față de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta „în momentul acesta „când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.
Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiți, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră se duce nu numai împotriva creştinismului, ci şi a umanității în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viața pentru credința lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viață. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morți sau vii? Dar prețul libertății şi al vieții a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credința Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecății lui Dumnezeu.
De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea ațintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se găsească fiecare pe poziția de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.
Mulți dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situație nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viața de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să cunoască şi să trăiască credința noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedați! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viața cea veşnică. Plecați capetele voastre spre junghiere şi împotriviți-vă fiarei apostate!
Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiți ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutățile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înțelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înțelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viața lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseți literare. Astăzi se uită în curțile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinței şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.
Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puțini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa față noi! Avem mijlocitori pe sfinții noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viața pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu