Trăsăturile definitorii ale credinței ortodoxe

de Mitropolitul Gortinei și al Megalopolei, kir Ieremia profesor emerit de Vechiul Testament la Universitatea din Atena

Cel mai prețios și mai scump lucru cu care se cuvine să ne lăudăm, iubiți frați creștini,este credința noastră ortodoxă. Încă din vechime a fost numită ”ortodoxă”, pentru că este singura credință dreaptă și corectă. ”Să vă bucurați și să vă veseliți – spunea Sfântul Cosma Etolianul grecilor aflați sub robia otomană – pentru că sunteți creștini ortodocși. Toate credințele sunt mincinoase, numai cea ortodoxă este credința adevărată”. Și ca una ce este adevărată, frații mei, nu acceptă nici adaosuri, nici omisiuni. Este precum ochiul care nu suportă în el nici măcar un fir de praf. Este desăvârșită credința noastră! Și știți, creștinii mei, de ce este desăvârșită? Este desăvârșită, pentru că nu este o descoperire omenească, ci este revelația lui Dumnezeu. Este tradiție! Este ”credința dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3)! Acest ”odată pentru totdeauna” despre care vorbește Iacov, fratele Domnului, înseamnă că credința noastră nu a primit și nu primește nici un adaos.

Această credință a noastră, frații mei, noi, ortodocșii o trăim cu inima, nu este un construct al intelectului. De aceea o și numim ”credință”. Provine de la verbul ”a se încrede (în)”. Îndrăgostiții au încredere unul în altul. Și noi, pe Dumnezeul nostru, pe Iisus Hristos al nostru, Îl numim ”dulcea noastră dragoste”, ”Mirele” nostru, ”dumnezeiasca noastră dragoste”. ”M-ai atras cu dor, Hristoase, și m-ai schimbat prin dumnezeiasca Ta dragoste”! Nu putem nici să socotim, pentru că sunt fără număr, nici să simulăm dulcile trăiri pe care le simte inima creștinului ortodox, care trăiește conștient în Biserica Ortodoxă. Cea mai dulce desfătare, adevăratul ”banchet” al ortodocșilor este dumnezeiasca Liturghie, cu dulcele ei rod, care este dumnezeiasca Împărtășanie! Cuvintele nu pot, iubiții mei, să exprime dulcile bătăi ale inimii credinciosului creștin ortodox în relația și în comuniunea lui cu Iisus Hristos. Și, pe măsură ce crește duhovnicește așteaptă cu dor a Doua Venire a Domnului, ca să viețuiască pentru totdeauna, veșnic, în Împărăția lui Dumnezeu, în vecii vecilor. În această Împărăție, bucuriile sunt fără de sfârșit. Vă amintiți cum spuneam la școală, la ora de geometrie, că drepte paralele sunt două linii care extinse la infinit nu se întâlnesc niciodată? La fel vom spune acum că bucuriile Raiului nu doar că nu se termină niciodată, ci o bucurie a unei clipe a Raiului te conduce la o mai mare bucurie și aceasta din urmă la una încă mai mare. Și nu se termină niciodată!

Așa încât, creștinii mei, din cele ce v-am spus până acum, reiese că credința noastră ortodoxă are ca primă caracteristică faptul că este tradiție, iar a doua, că ține de inimă, de trăire, nu este cerebrală, așa cum este credința protestanților și a papistașilor occidentali. De aceea, tocmai pentru că credința noastră este a inimii, iar nu una cerebrală, chiar și un copilaș, și un cioban analfabet sau o mamaie de la țară poate gusta din întreaga măreție a acestei credințe de Dumnezeu dăruite. Vreau însă să vă spun acum, fraților, că această dulce trăire a comuniunii noastre ortodoxe cu Dumnezeu o gustă omul după măsura curăției inimii sale. Această floare preafrumoasă și bine mirositoare care se numește dragostea lui Hristos are nevoie de un pământ special în care să fie sădită și în care să crească. Are nevoie de curăția inimii. De aceea, așadar, cealaltă însușire a credinței noastre ortodoxe este strădania, nevoința, ca să se curețe inima noastră de patimile păcătoase. Fără această luptă nu putem să gustăm din frumusețile credinței noastre ortodoxe.Așadar, creștinul ortodox se luptă, după felul și metoda pe care ni le rânduiescSfinții Părinți, se luptă, zic, cu ajutorul medicului terapeut, adică al părintelui său duhovnicesc, se luptă să își curețe ogorul sufletului de neghinele patimilor. Și cu cât se luptă mai mult, cu atât i se curăță mai mult sufletul și cu atât mai mult vine Harul lui Dumnezeu și gustă mai mult din bucuriile și dulceața prezenței lui Dumnezeu în lăuntrul său. Și cu cât mai mult gustă prezența lui Dumnezeu în lăuntrul lui, cu atât primește mai mult Har și mai multă putere de la El și săvârșește încă mai mult lucrarea de nevoință, ca să se bucure din ce în ce mai mult de prezența lui Hristos în inima lui. ”Rai” se numește această trăire a prezenței lui Hristos, înainte de Raiul Împărăției Cerurilor. Și, într-adevăr: Dacă nu gustăm de acum bucuriile Raiului, să nu ne așteptăm să le gustăm brusc după ce vom murim, în urma unui parastas al rudelor noastre, fie el patriarhal sau arhieresc acest parastas!… De aceea, creștinii mei, să luptăm lupta cea bună, ca să ne curățim inima aceasta pângărită, pe care au luat-o în stăpânire patimile noastre cele păcătoase.  Elevii fac exerciții, ca să învețe limbi străine și sportivii fac exerciții la rândul lor, ca să dobândească un trup robust. Și noi trebuie să ne străduim în nevoință, să ne exersăm precum atleții, ca să ne curățim sufletul de noroiul patimilor noastre, prin Harul lui Dumnezeu. Trebuie să devenim creștini nevoitori. Așadar, a treia caracteristică a credinței noastre ortodoxe este dimensiunea ei ascetică: rugăciuni, posturi, metanii, Rugăciunea ”Doamne, Iisuse Hristoase”. Calea care duce la viața veșnică, creștinii mei, nu este una largă, cu ”tra-la-la” și zbenguieli, ci este ”strâmtă și cu chinuri”. Așa ne-a spus Domnul nostru Iisus Hristos. Să nu încercăm să ne confecționăm altă Evanghelie.

Credința noastră ortodoxă, frații mei creștini, are ”dogme”, pe care se bazează toate cele pe care le-am spus mai sus. Când spunem ”dogme”, înțelegem temelii, înțelegem pietre de temelie ale edificiului credinței noastre. Sunt adevărurile Ortodoxiei noastre, care au fost revelate de Dumnezeu și au fost constatate de Sfinții Părinți la Sinoadele Ecumenice. Mult s-a luptat Biserica Ortodoxă, ca să păstreze integre dogmele, pentru că dacă se schimbă ceva, fie și puțin, o dogmă oarecare, nu mai putem avea viețuirea corectă a Ortodoxiei, așa cum am spus mai sus. În aceasta, iubiții mei, în aceasta stă măreția Bisericii noastre Ortodox: faptul că de-a lungul secolelor nu s-a schimbat cu nimic credința noastră. Avem credința pe care Hristos a dat-o Apostolilor, Apostolii urmașilor lor și aceștia, la rândul lor, urmașilor lor și această credință a ajuns astfel nealterată la noi. Ca să fie păstrată astfel integră credința noastră, Sfinții noștri Părinți s-au luptat mult și au făcut multe jertfe, după cum citim în sfintele Sinaxare. Jertfe până la bătăi și biciuiri, până la închisoare și chinuri înfricoșătoare. Astfel identificăm o altă caracteristică a credinței noastre ortodoxe: este o credință martirică! Veșmântul ei este înroșit de sângiuirile martirilor. Dar aceasta este slava și podoaba ei. ”Cu sângiurile mucenicilor Tăi celor din toată lumea, ca și cu o porfiră și vison fiind împodobită Biserica Ta”.

Însă aceste lupte, fraților, luptele Sfinților Părinți pentru credința noastră ne lasă și nouă greaua moștenire și obligație de a fi și noi luptători și nevoitori împotriva ereticilor de azi, care vor să falsifice credința noastră curată. Am spus acest lucru de multe ori și îl repetăm, ca să îl înțelegem și să ni-l însușim: astăzi, cele mai mari și mai rele erezii sunt papismul și ecumenismul. Sunt înfricoșătoare aceste erezii. Și ceea ce este încă și mai rău este faptul că nu se aud ”împușcături” ale prea multor luptători împotriva acestor erezii, și mai rău încă este să vedem și să auzim despre preoți și arhierei, care sunt datori să fie păzitori ai tradițiilor ortodoxe, că au cuget ecumenist, filopapistaș, și că se exprimă cu ”îmbrățișări” și reverențe față de Papă și îl numesc chiar ”Preasfințit”.  Nu așa erau însă Sfinții Părinți, care ereticilor le spuneau ”anatema”, cuvânt pe care primul l-a rostit Apostolul Pavel către cei care stricau propovăduirea Evangheliei (Galateni 1:8-9). Și Sfinții Părinți au spus: ”Tuturor ereticilor anatema”. Și, încă mai concret: ”Lui Varlaam și urmașilor lui (adică, papistașilor), anatema” (vezi Triod, Sinodiconul Duminicii Ortodoxiei).

Orthódoxos Týpos, 18 mai 2014, nr. 2019, p. 3
traducere Mihail Ilie | Graiul Ortodox