Sfaturi şi cuvinte duhovniceşti ale Părintelui Paisie Olaru, adunate şi povestite din memoria verbală a ucenicilor

Volum de ziceri, apoftegme si relatări editat de Părintele Ioanichie Bălan si apărut la Editura Trinitas (Colectia "Credintă si cultură" nr.1), în 1993

După evenimentele grele din decembrie 1989, auzind bătrânul, a zis: "Aceasta este un semn mare că s-a luat pacea de pe pământ. Căci s-a zdrobit capul şarpelui, dar veninul lui a rămas şi s-a răspândit în toată lumea prin coada lui".

* * *

Fiind secetă mare în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Părintelui Paisie, care zăcea la pat: "Nu plouă, părinte, este secetă mare!". Iar el răspundea: "Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!" 

După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: "Părinte Paisie, plouă afară!". Iar el a început a plânge în pat şi a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: "Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!"

* * *

Odată au venit la batrânul câţiva călugări din altă mănăstire şi i-au cerut cuvânt de mântuire. Iar el, suspinând încet, le-a zis: 

Prima grijă, să aveţi mintea trează întotdeauna la cele ce aţi făgăduit în faţa lui Dumnezeu la călugărie. Apoi să nu vă tulburaţi mintea cu băuturi şi cu mâncăruri alese. Apoi, feriţi-vă de vorbirea multă, mai ales de vorbirea şi prietenia cu femei şi umblatul pe drumuri fără rost, că ieşirea deasă din mănăstire duce la răceală sufletească.

* * *

Ucenicul său de chilie era într-o zi tulburat de unele ispite şi i-a spus aceasta Părintelui Paisie. Iar el a răspuns:

- Cu ce ai supărat pe Domnul şi pe Maica Domnului? Sau poate ai întristat pe cineva, ai clevetit sau nu ai făcut ascultare cu dragoste? Că bunul Dumnezeu vede toate şi caută la inimă, El caută la dragostea şi la mila pe care o avem şi noi faţă de alţii.

Gândindu-se ucenicul la cuvintele părintelui, şi-a dat seama că el e supărat pe Domnul şi din această cauză au venit aceste ispite grele asupra lui.

* * *

Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, şi aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga şi plângea, zicând în taină: "Iar am supărat pe Dumnezeu!" apoi striga încet cu lacrimi: "Iartă-mă, Doamne că mult Te-am supărat! Măicuţa Domnului, nu mă lăsa că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc şi unde să mă duc? Te aştept, Iisuse bun, Te aştept aici, plângând în drum!..."

Ucenicul văzând durerea părintelui, plângea şi el de mila lui. Dar bătrânul nu ştia că este în chilie. Apoi iar se însenina la faţă, se însemna de trei ori cu Sfânta Cruce, îşi ştergea lacrimile cu un prosop şi continua să se roage în taină cu rugăciunea inimii, clătinându-şi uşor capul între perne.

* * *

A venit odată un stareţ la bătrânul să-i ceară sfat, căci avea câţiva fraţi care îi făceau tulburare şi voia să-i pună la canon sau să-i trimită acasă.

Auzind aceasta Părintele Paisie, şi-a aşezat mâinile cruciş la piept şi, suspinând, i-a zis cu blândeţe:

- Părinte stareţ, nu aşa! Ci cu pace, cu pace! Că aşa strigăm cu mâinile la cer, când ne rugăm la orice ectenie sau cerere. Cu pace, părinte, că eşti păstor şi păstorul "îşi pune sufletul pentru oi". Şi mai bune şi mai slabe, toate sunt din turma sfinţiei tale, toţi au suflet şi au nevoie de mântuire. Apoi de toţi vei da seamă în ziua judecăţii! 

Când îi primeşti în mănăstire, încearcă-i cu ascultările dacă sunt buni sau nu. Nu-i călugări aşa, şi pe urmă să-i trimiţi în lume. Când vei fi întrebat de fiecare suflet şi de cel mai mic frate. Fii cu blândeţe şi cu milă şi caută pacea şi liniştea şi a lor şi a sfinţiei tale. Mai lasă-i la biserică că toţi trebuie să ne mântuim. Fii cu dragoste şi fă pace acum când poţi , că tare este greu la urmă când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic! Că timpul trece şi nu-l mai găsim. Mă uit la mine, câtă mustrare de conştiinţă am, dar nu mai am nici o putere să mai adun pe cei ce i-am smintit şi i-am supărat. Tare mare durere aduce mustrarea conştiinţei. Părinte, să luăm aminte că avem mare răspundere de sufletele pe care le-am adunat să se mântuiască. să nu ne judece că nu i-am povăţuit; apoi să ştie de păcat. Că păstorul bun face şi oile bune şi le păzeşte de lupi şi le dă Stăpânului sănătoase şi toate la număr. Iar păstorul rău şi pe cele bune le face rele!