Radu Gyr – „Apostolul poet al închisorilor româneşti”

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însângerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr[1]

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).

Copilăria

Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”.

La vârsta de 14 ani compune un poem istoric, intitulat „În munți”, care s-a şi pus în scenă, fiind jucat la 7 iunie 1919, pe scena Teatrului Național din Craiova. Urmează cursurile liceului Carol I pe care le parcurge cu sârguință. În această perioadă, în sufletul poetului încep să se nască sentimente puternic naționaliste alimentate de idealul proaspăt realizat al Unirii tuturor românilor. Atât de mult suferea pentru țara sa încât în toamna anului 1916, când Ardealul era zguduit de invazia trupelor germano-austriece, Radu, un copil pe atunci, se oferă voluntar ca cercetaş brancardier pe una din ambulanțele trase de cai, lângă trupele române de la Târgu Jiu. „Zăvoiul Jiului, îşi aminteşte poetul, era plin de cadavre şi răniți „militari şi civili „iar albele râurilor se învolburau de sânge şi resturi de furgoane şi echipamente”. Martor al atâtor scene dramatice, cu inima aprinsă de un elan patriotic, tânărul Radu îşi cultivă de pe acum simțul jertfei şi al onoarei care l-au însoțit până la sfârşitul vieții.

Bursier al liceului şi fruntaş al clasei sale, Radu Gyr colaborează la mai multe reviste literare locale, ataşându-se mai mult revistei craiovene „Năzuinți”, condusă de poeta Elena Farago pentru care va nutri sentimente nobile şi aleasă prețuire. Sub îndrumarea pedagogică a acesteia, Radu Gyr debutează cu primul volum de poezii, intitulat „Linişti de schituri”, odată cu absolvirea Liceului Carol I.

Debuturi literare

În 1924 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Printre erudiții pedagogi, Radu Gyr îl cunoaşte pe profesorul Densuşeanu, la catedra de filologie romanică. Era atras de eleganța frazei, frumusețea expunerii ilustrului profesor. Un alt profesor care i-a rămas plăcut în amintiri a fost bizantinologul Demostene Russo, ce i-a trezit interesul față de cultura bizantină. De asemenea, N. Cartojan rămâne în imaginea poetului profesorul universal desăvârşit al studentului de odinioară, care i-a fost şi îndrumător de licență. Încheie facultatea cu o valoroasă teză de licență „Cronicarul Ion Neculce şi influența operei lui asupra literaturii noastre culte”, lucrare foarte apreciată de profesorul N. Cartojan. „Ispita” poetului era alta decât istoria literaturii, aşa cum însuşi mărturiseşte, şi anume estetica literară şi literatura universală, domeniu în care îşi va desăvârşi studiul, ulterior ocupând Catedra de critică şi de estetică literară. Filosofia a fost iarăşi un capitol atrăgător în tinerețea poetului alături de profesori de renume precum P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Profesorul şi prietenul cel mai bun avea să-i fie „blândul şi atât de nedreptățitul” Mihail Dragomirescu, profesor la Catedra de estetică literară. „Zâmbetul său candid, bunătatea lui fără margini, mă dezarmau. Zi de zi, îl iubeam şi-l prețuiam tot mai mult”.

Alte personalități literare cu care Radu Gyr a închegat o strânsă prietenie au fost: Ion Pillat şi Al. Lascarov-Moldovanu. Ion Pillat a fost printre puținii care a avut curajul să-i recunoască lui Gyr valoarea incontestabilă a operei sale. În acest sens poetul consemnează: „Incendiile şi inundațiile care mi-au pustiit biblioteca, au mistuit şi cărțile lui Ion Pillat cu dedicații mărturisind, încă o dată prietenia şi prețuirea ce mi le purta minunatul om şi fecundul poet. Amintirea sa e nu numai o crizantemă neveştejită de vreme, dar şi o înmiresmată consolare pentru sufletul meu rănit de răutatea actualilor colegi”.

În 1925 Societatea Scriitorilor Români îi oferă „premiul sonetului”; Mihail Dragomirescu îi oferă „premiul Scriitorilor tineri. Alături de alți colaboratori încearcă să tipărească o nouă revistă, Viața literară, dar este repede oprimată de către uneltitori.

În 1927 se căsătoreşte cu frumoasa Flora, o tânără cu năzuinți spirituale înalte, ce avea să îi fie reazem moral  şi duhovnicesc până la sfârşitul vieții, alături de singura lor fiică, Simona Luminița, care la rându-i avea să îi lumineze tunelul întunecat de-a lungul tuturor fenomenalelor încercări prin care a trecut poetul şi martirul Radu Gyr.

Tinerețe sacrificată unor idealuri naționale şi spirituale

După absolvirea cursurilor universitare, Radu Gyr a devenit mai întâi asistentul profesorului şi criticului Mihail Dragomirescu la Catedra de Critică şi estetică literară, urmându-i apoi la această catedră în calitate de conferențiar. Viziunea estetică îi conferă autorului observarea realității sociale, politice şi culturale din țară şi din Europa.

În perioada 1930-1933 avea să ia contact direct cu suferințele românilor, care reuşeau cu greu şi sudoare să îşi mențină integritatea națională şi economică. O țară împrejmuită de inamici şi câini străini asmuțiți asupra frumuseții şi bogățiilor acestei țări „pe de o parte pericolul roşu bolşevic, iar pe de altă parte pericolul nazist, cu o largă susținere a altor nații străine ce râvneau la bunurile noastre strămoşeşti. Starea națiunii era periclitată de oameni aflați în funcții politice şi culturale compromişi şi gata oricând să vândă jertfa şi sângele înaintaşilor noştri pe nimic. Atât Radu Gyr, cât şi alte elite politice şi culturale ale vremii, încercau să răspundă nevoilor acestui neam şi să îşi coalizeze forțele spre a stăvili vicleana lucrare a inamicului. Singura mişcare şi orientare politică din acea vreme, axată pe direcția reînvierii spirituale a neamului românesc, formării unei societăți incoruptibile, capabilă de jertfă şi sacrificiu „nu era alta decât Mişcarea Legionară. Radu Gyr ia contact cu tinerii Gărzii de Fier şi este profund marcat de covârşitoare personalitate a Căpitanului Mișcării „Corneliu Zelea Codreanu. La această Mişcare au aderat sau simpatizat şi colaborat, aproape toată elita necompromisă a vremii: Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Petre Ţuțea, Nae Ionescu, Ion Barbu, Vasile Băncilă, Lucian Blaga, Radu Budişteanu, Ernest Bernea, Valeriu Cârdu, Horia Vintilă, George Manu, Mihail Manoilescu, Simion Mehedinți, P. P. Panaitescu, Mihail Polihroniade şi mulți alții.

Mişcarea acestor tineri cu fruntea sus nu a fost nici pe departe politică, nici pe departe criminală.Necompromiterea şi curăția acestei mişcări avea însă să atragă zavistia şi ura celorlalți „frați români” sau mai puțin români, care împărtăşeau linia corectitudinii politice a compromisurilor şi care se temeau de imensa popularitate a Gărzii de Fier. Aceştia, având puterea în mână, au făcut tot posibilul să compromită imaginea acestor personaje martirice ce se conturau, implicând în Mişcare spioni infiltrați care au înscenat fel şi fel de manevre, unele sângeroase, puse pe seama întregii mişcări. Referitor la acest aspect redăm doar un fragment sugestiv, referitor la asasinarea lui Iorga, relatat de poetul Radu Gyr: „Nu găsesc, nici azi, vreo justificare a sălbaticului act de violență, unele rancune politice autohtone neîndreptățind, în niciun caz, o asemenea cruzime. Am nestrămutata convingere că cutremurătoarea ucidere a inegalabilului erudit a fost opera minții Gestapo „ului german, îmbrăcată în mănuşa verde”.

Radu Gyr, asemenea altor camarazi ai săi, nu face altceva decât să scrie şi să activeze la formarea şi educarea culturală a poporului român, îndemnându-l să cultive idealurile creştine şi patriotice, nu în duh şovin, ci în duhul evlaviei şi respectului față de înaintașii acestui neam. Colaborează la revistaUniversul literar şi apoi la alte reviste literare de formație naționalistă (Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană, precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studențesc; tot de la Radu Gyr ne-au rămas traduceri din Goethe, Verlaine, Baudelaire, recenzii şi eseuri literare precum şi studii critice. A fost premiat de Editura Soccec, de Societatea scriitorilor Romani în două rânduri şi de Academia Română pentru următoarele volume de poezii: Plânge Strâmbă-Lemne, 1927; Cerbul de lumină, 1928; Stele pentru leagăn, 1936; Cununi uscate, 1938, Corabia cu tufănici (1939) şi multe volume de poezii pentru copii.

Pentru tăria crezului său înalt, pe care îl îmbrățişa cu fapta şi cu cuvântul, Radu Gyr devine membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Iată cum se autocaracterizează poetul în această perioadă: „Sociabil, prietenos, exuberant, capabil de o generoasă afecțiune, sincer şi corect, just în polemicile literare, din anii tinereții, m-am arătat necruțător în polemica politică din ziarele anilor 1937-1940, caricaturizându-mi adversarul, dar luptând în scris, cu lealitate, nelovind pe la spate şi neatacând un om care ar fi avut mâinile legate sau un căluş în gură, împiedecat de a-mi răspunde prin presă. Disprețuind infamia şi ipocrizia, egoismul şi avariția, pedant cu mine însumi, am renunțat, după ce am trecut de 50 de ani, la unele tendințe spre sarcasm şi ironie muşcătoare, socotindu-le ofensatoare pentru alții şi negative pentru mine. Iubirii mele pentru familie i s-a alăturat, încă de la vârsta de 10 ani, nestrămutata dragoste de țară, un patriotism fierbinte, declanşat de agitata perioadă a neutralității româneşti din primul război mondial”.

Începutul Pătimirilor

În câteva luni, Mişcarea legionară reuşea să trezească o nouă conştiință în lumea muncitorească iar adeziunile la Mişcare erau masive, enorme. Dumnezeu a avut însă un alt plan cu aceşti tineri cu suflete pure, de crin. Ca de altfel şi miezul învățăturii Lui Codreanu, Crucea şi suferința aveau să fie înălțarea martirică a acestor eroi, pentru că asemenea Mântuitorului Hristos care prin Cruce a izbăvit neamul omenesc din tirania morții şi a păcatului, aşa şi omul, şi neamul se înalță biruitori prin jertfă şi sacrificiu. Radu Gyr, chemat să slujească unui ideal mai nobil şi mai înalt decât cel al înălțării prin poezie, cade în 1939 pradă regimului criminal al lui Carol al II-lea şi de aici începe calvarul şi suferințele inimaginabile ale poetului. Ion Mânzatu, compozitorul şi prietenul poetului, avea să consemne cu durere: „Cu cântecul pe buze a căzut răpusă în 1939, în lagărele de la Vaslui şi Miercurea Ciucului, floarea Mişcării legionare, asasinată de bestialitatea lui Carol al II-lea, fost rege şi călău”.

Astfel toată intelectualitatea de dreapta, în noaptea de 16-17 aprilie, este încarcerată în lagărele: de la Tismana, pentru legionarii din Bucureşti, în lagărul de la miercurea Ciuc, pentru legionarii din Ardeal, Muntenia şi Moldova de jos şi alt lagăr la mănăstirea Dragomirna, lângă Suceava, pentru legionarii moldoveni, bucovineni şi basarabeni. Această împărțire a fost însă provizorie, deoarece, prin hotărârea lui Armand Călinescu în 14 mai 1938, aceste lagăre se vor contopi într-unul singur, în cel de la Miercurea Ciucului. Această concentrare era făcută cu scopul de a selecționa legionarii în mai multe loturi, care trebuiau să se prezinte în fața Tribunalului Militar pentru condamnări.

Radu Gyr se află împreună cu Ioan Mânzatu, Eliade şi alți camarazi la Tismana, între zidurile reci şi sumbre ale mănăstirii, fără asistență medicală, în afara oricărei corespondențe cu familia şi cu un sever regim alimentar. În lagărul de la Miercurea Ciuc însă închisoarea s-a transformat în adevărată academie de prelegeri susținute de marii profesori, printre care excela Nae Ionescu. Cu piepturile călite şi cu frunțile către cer, deținuții nu au încetat să creeze şi să compună cântece şi versuri. Aici Radu Gyr compune acea bijuterie de poezie, Cântec de leagăn, cu care, spune Nicolae Nicolau „ne-am legănat copiii rămaşi acasă, noi, zecile de mii de deținuți politici, de atunci şi de mai târziu”.

Dormi, copilul mamii, nani, nani,
a plecat şi ultimul lăstun.

Ruginiră plopii şi tufanii
şi din temnița ce-i surpă anii
nu s-a mai întors tăticul bun.( „)

Nani, nani, mâini de crin plăpânde,
la fereastră păsări plâng, şi ploi.

Lupii beznelor rânjesc la pânde,
țara-i toată temnițe flămânde
şi tăticu-i dus de lângă noi.

În plină ascensiune politică şi literară

După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima preia şefia Mişcării Legionare. Când în septembrie 1940, Horia Sima a declanșat Revoluția Legionară şi a dus-o la biruință, relatează Constantin Bucescu „tineretul Gărzii de Fier a reapărut, după o crâncenă prigoană, ca ridicat din morminte, a umplut strada verde nu numai cu vigoare, ci şi cu cântece legionare, entuziasmând şi antrenând mulțimile pornite să răstoarne ultimul zid de păgână cetate a netrebniciei. Astfel toți deținuții arestați sub Carol al II-lea sunt eliberați şi puşi în funcțiile cele mai înalte de conducere. Păşind demn şi biruitor din această primă arestare, Radu Gyr avea să îşi exprime biruința astfel: Biserici noi cu creștetul ca luna/Din mâna mea răsar ca nişte crini,/Cu târnăcopul meu despic furtuna/Si cu mistria mea zidesc Destin. Zâmbind primesc si temniță şi roată,/Mucenicia o aştept şi-o cer,/În temnițe Iisus mi Se arată/Şi-mi oblojeşte rănile cu cer.

Devine Director al Teatrelor în cadrul Ministerului de resort în toamna lui 1940, inițiază demersurile şi aprobă înființarea unui teatru evreiesc, Baraşeum, singurul existent în lume la ora aceea, cu doua săli „de revistă şi de dramă „teatru care ființează şi astăzi, şi al cărui fondator este dincolo de toate contestările şi diversiunile mai vechi şi mai noi.

Din nou arestat, sub regimul Antonescu

La 21 ianuarie 1941, datorită neînțelegerilor dintre Antonescu şi Horia Sima, are loc aşa-zisa „rebeliune” legionară. Gyr a fost condamnat la 12 ani detenție riguroasă, de luptă intensă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluționare, pentru incitarea mulțimii la ocuparea Palatului Telefoanelor, provocând un conflict armat, în urma căruia au căzut morți şi răniți. În arhivele Securității aflăm cum se apără Radu Gyr: „..Tribunalul poate aprecia că pretinsa mea acțiune nu a fost niciun moment îndreptată contra clasei muncitoare, ci a regimului Antonescu. Spun aceasta numai în principiu, căci, de altfel, am susținut totdeauna că nu am păşit la asemenea acte, toată această întâmplare fiind rezultatul unor puternice resentimente pe care acel regim le avea contra mea, dovadă că chiar după intervenirea decretului care îngăduia reabilitarea prin participarea la război, eu totuşi am continuat să rămân în închisoare. În plus am făcut dovada în fața Tribunalului Poporului „şi aceste dovezi le aveți în dosar „că numai în patru luni cât am fost director al Teatrelor, am realizat cât nu au făcut alții în ani de zile. Astfel: am triplat salariile muncitorilor; am înființat cantină la teatru; am înființat Teatrul Evreiesc” Şi apărarea continuă cu declarațiile actorilor evrei care confirmă cele spuse de poet.

În linia întâi pe frontul de Răsărit

Poetul este încarcerat la Aiud, însă pentru scurtă perioadă. Gheorghe Andreica comentează astfel perioada arestării antonesciene: Regimul generalului Antonescu l-a vârât în pușcărie pe marele poet Radu Demetrescu Gyr. De ce? Pentru a-şi satisface ambițiile cazone de „mare salvator” al patriei. Regimul generalului a inventat cea mai josnică umilință pentru tineretul făcând parte din Mișcarea Legionară: „Reabilitarea” post-mortem pe frontul de răsărit în linia întâia, de unde se știe că puțini scapă vii sau întregi! Ba a mai inventat o mișelie în plus față de câte au fost cunoscute până la data aceea: Legionarii de frunte, expres nominalizați, trebuia să fie împușcați pe la spate de către chiar frații lor în timpul luptelor. Trimis pe frontul de răsărit, Radu Demetrescu Gyr a fost rănit şi invalidat încă la începutul luptelor de la Vîgoda-Vinogradov. A fost însoțit spre casă de un soldat. Ostașului i s-au dat instrucțiuni să prindă ocazia „că vrea să fugă” şi să-l împuște pe la spate. Tânărul soldat „om cu frica lui Dumnezeu „proaspăt scăpat din marele măcel, nu s-a pretat la o asemenea manevră diavolească. Şi astfel Dumnezeu îl scoate nevătămat şi din această detenție şi din acest război.

Aici, pe front, ca şi în temniță, Radu Gyr compune. Compune o poezie atât de frumoasă şi lirică, plină de delicatețe, încât cu greu îți vine să crezi că ea a fost creată pe front, într-o bătălie crunt de sângeroasă. Departe, în vis, e o casă/ din geamuri clipind somnoroasă „/ Şi două mânuțe mirate/ cucernic pe piept închinate/ în mica lor rugă sfioasă./ Să vină tăticu acasă „ Din poeziile de război reiese limpede puternicul simț creştin al dragostei şi compasiunii, lipsit de orice umbră de rasism sau intoleranță religioasă. Rodul literar al acestei experiențe de viață va fi un volum de versuri, Poeme de război, volum publicat în 1942 şi Baladele (1944), cel mai profund şi important volum de poezii al poetului.

Continuarea in Atitudini