Televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă. Pus în faţă ecranului, copilul e cuminte, mănâncă tot şi nu te mai deranjează. Cercetătorii aducă însă dovezi tot mai multe care să descurajeze expunerea copiilor mici la televizor.
Întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie
În 2009, Archive of Pediatrics and Adolescent Medicine a publicat un studiu american pe această temă. “Ştiam că privitul la televizor în primul an de viaţă se asociază cu întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie, dar până acum nu ştiam de ce”, spune profesorul Christakis, pediatru la Universitatea din Washington şi conducătorul studiului. ”De fapt, Academia Americană de Pediatrie descurajează privitul la televizor înainte de vârsta de 2 ani, deoarece este o perioadă critică în dezvoltarea copilului – perioada când apar achiziţiile verbale. Creierul unui bebeluş se triplează ca mărime în primii doi ani de viaţă, deci se petrec lucruri însemnate în această perioadă.”
Pentru studiul condus de Christakis şi colegii săi, au fost aleşi 329 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 4 ani. Timp de aproape doi ani de zile, copiii au purtat asupra lor aparate digitale care au înregistrat tot ceea ce aceştia auzeau sau spuneau timp de 12 până la 16 ore. Nu a contat dacă adulţii şi copiii se uitau la televizor în mod activ sau dacă se ocupau cu altceva în timp ce televizorul era pornit. Studiul a numărat cuvintele emise de adulţi, vocalizările copilului şi schimburile verbale dintre adult şi copil (un schimb verbal înseamnă un răspuns venit în mai puţin de 5 secunde).
Televizorul din fundal
Analiza înregistrărilor a dezvăluit faptul că fiecare oră de expunere la televizor s-a asociat cu 7 la sută mai puţine cuvinte auzite de copil din partea adultului (adică în medie 770 de cuvinte mai puţin decât în perioadele în care televizorul nu era pornit). De asemenea, schimburile verbale dintre adult şi copil au scăzut cu 15 %.
Noutatea studiului a constat în faptul că a luat în considerare două aspect inedite: televizorul care merge doar în fundal (nu doar privitul activ), precum şi intensitatea atenţiei părinţilor în timpul expunerii la TV. Conform specialiştilor, chiar şi un televizor lăsat pornit în casă are un efect negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. În al doilea rând, chiar dacă adulţii se uită împreună cu copiii la televizor, atenţia lor este redusă şi conversaţia cu copiii are de suferit.
“Recomandarea mea este ca nici un copil sub 2 ani să nu fie încurajat să privească la televizor,” a mai spus profesorul Dimitri Christakis.
Limbajul se învaţă doar prin dialog
Studiul demontează astfel o prejudecată foarte înrădăcinată a celor care susţin că televizorul îi ajută pe copii să înveţe să vorbească mai repede datorită expunerii masive la vorbire. Limbajul se achiziţionează în conversaţii reale, care înseamnă dialog, spontaneitate şi mesaje personale. Televizorul nu este decât un lung monolog impersonal, pe care copilul îl ascultă pasiv şi în care cuvintele sau reacţiile lui nu-şi găsesc locul. Cuvintele vin dinspre ecran şi alunecă pe lângă el, serioase sau glumeţe, simple sau complicate, niciodată însă personale.
Copilul tău nu există pentru cei care vorbesc în ecran, iar aceştia sunt doar iluştri necunoscuţi pentru el. Se poate înfiripa o conversaţie între două lumi paralele?
Televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă. Pus în faţă ecranului, copilul e cuminte, mănâncă tot şi nu te mai deranjează. Cercetătorii aducă însă dovezi tot mai multe care să descurajeze expunerea copiilor mici la televizor.
Întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie
În 2009, Archive of Pediatrics and Adolescent Medicine a publicat un studiu american pe această temă. “Ştiam că privitul la televizor în primul an de viaţă se asociază cu întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie, dar până acum nu ştiam de ce”, spune profesorul Christakis, pediatru la Universitatea din Washington şi conducătorul studiului. ”De fapt, Academia Americană de Pediatrie descurajează privitul la televizor înainte de vârsta de 2 ani, deoarece este o perioadă critică în dezvoltarea copilului – perioada când apar achiziţiile verbale. Creierul unui bebeluş se triplează ca mărime în primii doi ani de viaţă, deci se petrec lucruri însemnate în această perioadă.”
Pentru studiul condus de Christakis şi colegii săi, au fost aleşi 329 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 4 ani. Timp de aproape doi ani de zile, copiii au purtat asupra lor aparate digitale care au înregistrat tot ceea ce aceştia auzeau sau spuneau timp de 12 până la 16 ore. Nu a contat dacă adulţii şi copiii se uitau la televizor în mod activ sau dacă se ocupau cu altceva în timp ce televizorul era pornit. Studiul a numărat cuvintele emise de adulţi, vocalizările copilului şi schimburile verbale dintre adult şi copil (un schimb verbal înseamnă un răspuns venit în mai puţin de 5 secunde).
Televizorul din fundal
Analiza înregistrărilor a dezvăluit faptul că fiecare oră de expunere la televizor s-a asociat cu 7 la sută mai puţine cuvinte auzite de copil din partea adultului (adică în medie 770 de cuvinte mai puţin decât în perioadele în care televizorul nu era pornit). De asemenea, schimburile verbale dintre adult şi copil au scăzut cu 15 %.
Noutatea studiului a constat în faptul că a luat în considerare două aspect inedite: televizorul care merge doar în fundal (nu doar privitul activ), precum şi intensitatea atenţiei părinţilor în timpul expunerii la TV. Conform specialiştilor, chiar şi un televizor lăsat pornit în casă are un efect negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. În al doilea rând, chiar dacă adulţii se uită împreună cu copiii la televizor, atenţia lor este redusă şi conversaţia cu copiii are de suferit.
“Recomandarea mea este ca nici un copil sub 2 ani să nu fie încurajat să privească la televizor,” a mai spus profesorul Dimitri Christakis.
Limbajul se învaţă doar prin dialog
Studiul demontează astfel o prejudecată foarte înrădăcinată a celor care susţin că televizorul îi ajută pe copii să înveţe să vorbească mai repede datorită expunerii masive la vorbire. Limbajul se achiziţionează în conversaţii reale, care înseamnă dialog, spontaneitate şi mesaje personale. Televizorul nu este decât un lung monolog impersonal, pe care copilul îl ascultă pasiv şi în care cuvintele sau reacţiile lui nu-şi găsesc locul. Cuvintele vin dinspre ecran şi alunecă pe lângă el, serioase sau glumeţe, simple sau complicate, niciodată însă personale.
Copilul tău nu există pentru cei care vorbesc în ecran, iar aceştia sunt doar iluştri necunoscuţi pentru el. Se poate înfiripa o conversaţie între două lumi paralele?
Sursa: itsybitsy.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu