miercuri, 5 mai 2021

Din minunile Sfantului Efrem cel Nou: Izbăvirea din lanţurile drogurilor

O mărturie tulburătoare despre schimbarea minunată a unui tânăr ce de multă vreme rătăcea prin viaţă a sosit pe adresa mănăstirii în februarie 1988.
Născut în Grecia, tânărul a ajuns în Anglia, unde a întâlnit o fată cu care s-a căsătorit. Cu timpul însă, a început să se drogheze şi tânăra l-a părăsit. Deznădăjduit, s-a întors acasă unde a întâlnit o altă fată cu care a avut şi un copil. Nici cea de-a doua căsătorie nu a avut însă mai mult succes decât prima, victimă căzându-i de data aceasta şi micuţa făptură nevinovată. Tânărul a încercat să îşi înece amarul în băutură. Situaţia a devenit disperată.
Într-o seară târziu, în timp ce se afla într-un loc rău famat, gânduri negre de sinucidere au început să îi acapareze mintea. S-a uitat după un taxi, dar n-a găsit nicăieri. Şoferii de taxi erau în grevă!

Atunci a văzut un şofer de taxi, înalt, brunet că îi apare în faţa ochilor şi îi spune: „Hai înăuntru. Ştiu unde locuieşti, te voi duce acasă”. Pe drum însă, acel neobişnuit şofer a început să îi spună tânărului toate relele pe care le făcuse acesta în viaţa lui. Când au ajuns în faţa casei i-a spus iarăşi: „Acum poţi coborî. Am ajuns”. Nici n-a coborât bine din maşină că atât aceasta, cât şi neobişnuitul taximetrist s-au făcut nevăzuţi! Tânărul a realizat că i se întâmplase ceva nemaiîntâlnit. A intrat în casă şi a căzut la picioarele părinţilor săi, cerându-le iertare pentru viaţa dezordonată şi pentru amărăciunea pe care le-a făcut-o atâţia ani.
La auzul ciudatei istorisiri mama băiatului a fugit şi a adus icoana sfântului Efrem, pentru că înţelesese că despre el fusese vorba. Într-adevăr, tânărul l-a recunoscut în icoană pe cel care îl salvase de la moartea trupească şi sufletească!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu