Precum dragostea a fost pricina pogorârii Sale pe pământ și S-a dat în mâinile păcătoşilor, asemenea dragostea Îl face de vine în lume în chipul acestei Taine şi Se dă în aceleaşi mâini, și Se face drepţilor întărire, iar păcătoşilor curăţire şi iertare.
Iar dragostea ta şi dorinţa se va aprinde mai mult, gândindu-te pe de altă parte şi socotind nemărginita milostivire ce o are Stăpânul către păcătoşi, pentru că aceasta l-a făcut de s-a pogorât din Cer pe pământ şi s-a îmbrăcat cu trupul nostru, şi s-a omorât pe Cruce pentru noi. Şi nu numai acestea, dar ca să nu ne lipsim de Dânsul, ci să rămână cu noi totdeauna, după mântuitoarea Sa moarte ne-a lăsat în locul Său această Taină în care se cuprinde acest Mântuitor al nostru şi Stăpân. Şi ne-a lăsat-o ca să afle în tot ceasul, cei care au trebuinţă de tămăduire, ușa deschisă şi să alerge la doctorie ca să se tămăduiască.
Că precum dragostea a fost pricina pogorârii Sale pe pământ și S-a dat în mâinile păcătoşilor, asemenea dragostea Îl face de vine în lume în chipul acestei Taine şi Se dă în aceleaşi mâini, și Se face drepţilor întărire, iar păcătoşilor curăţire şi iertare. Această Pâine este hrana celor sănătoşi şi tămăduire bolnavilor, hrană celor vii şi înviere a morţilor. Aceasta smereşte războiul cel fără rânduială al trupului, şi întăreşte credinţa sufletului.
Curăţeşte păcatele, sporeşte faptele bune, îi dă răbdare, îl încălzeşte, îl hrăneşte, îl înnoieşte, îl păzeşte şi-l întăreşte. Îl face blând, la osteneală răbdător, în cele duhovniceşti mai cucernic, şi pe scurt, această sfinţită şi prea cinstită Pâine este un sălaş împărătesc, și cinstitul Lui Sânge pentru obşteasca tămăduire a tuturor bolnavilor şi deznădăjduiţilor. Pentru ce, omule, te lipseşti de atâta mare dăruire din a ta lenevire? Aleargă cu smerenie şi cu evlavie către această sfinţită Masă, că dacă eşti bolnav, aici primeşti dorita sănătate. Dacă eşti sărac, te îmbogăţeşti. De eşti flămând, te îndestulezi de tot binele. De eşti gol, te îmbraci. Şi ostenit de eşti, te odihneşti, şi pe scurt de orice lucru bun ai trebuinţă, aici îl găseşti, în această Mană cerească şi prea dulce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu