marți, 18 august 2015

Sfantul Ioan Gura de Aur: Cum nu vom pierde orice iertare?

In acea Zi a Judecăţii, Dumnezeu ne va judeca cu amănunţime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înşine, ci şi pentru judecăţile pe care le-am făcut faţă de alţii. Şi adeseori, dacă un păcat este uşor de felul lui, îl face mai greu şi de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.

Sunt neclare cele spuse? Să încerc să le fac mai pe înţeles. Să zicem că cineva a păcătuit. Iar apoi îl osândeşte foarte pe un altul, care a păcătuit în acelaşi fel. În Ziua Judecăţii nu-şi va atrage pedeapsa pe măsura păcatului săvârşit, ci dublă va fi aceasta sau triplă. Căci Dumnezeu îl va pedepsi nu numai că a păcătuit el, ci şi pentru că a osândit greu pe cel care a păcătuit la fel ca dânsul. Iar că acest lucru este adevărat, vă arăt din fapte întâmplate în trecut, ba, mai mult, ceea ce v-am spus va rezulta mai limpede din cele ce urmează.
Fariseul, deşi nu a păcătuit cu nimic, ba trăia chiar în dreptate şi avea multe virtuţi, fiindcă l-a osândit pe vameş că era răpitor şi lacom şi prea-nelegiuit, şi l-a judecat aşa de tare, a primit o osândă mai mare decât a aceluia. Iar dacă acela (fariseul), nepăcătuind defel, fiindcă a osândit cu un simplu cuvânt pe altul care a păcătuit şi i-a dat în vileag toate fărădelegile, şi-a atras atâta pedeapsă, noi, care păcătuim mult în fiecare zi, dacă vom judeca vieţuirea altora, nefiind aceia vinovaţi la arătare cu ceva, nici făcând ceva în văzul nostru, ia gândeşte-te câtă osândire ne vom atrage? Cum nu vom pierde orice iertare? „Căci cu judecata cu care veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi” (Matei 7, 2).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de Preot Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 82)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu