Cum poartă de grijă si de dincolo Părintele Justin de mănăstirea sa și de copiii din orfelinatul m-rii Paltin

Preluare din ATITUDINI

Domnul I. era un ucenic apropiat al Părintelui Justin, care se bucura din plin de dragostea și aprecierea Părintelui.Părintele îl îndrăgea foarte mult pe acest ucenic, datorită râvnei și evlaviei acestuia față de Biserică și rugăciune, cât și pentru multa sa milostenie către cei nevoiași. Domnul acesta deținea o firmă de produse alimentare și adesea venea la Părintele plin de daruri pentru călugării, maicile din mănăstirile Părintelui, dar mai ales pentru bolnavii și copiii pe care Părintele, din multa sa dragoste, i-a adăpostit în m-rea Paltin.

Și după mutarea Părintelui la cele veșnice acest domn și-a continuat obiceiul cinstit de a ajuta mănăstirea Părintelui Justin. Însă, datorită unor nevoi și probleme personale, Domnul I. uită de milostenie și timp de un an de zile nu mai trecu pe la mănăstirea Părintelui.

Într-o noaptea însă, soția acestuia îl visează pe Părintele Justin și maicile de la m-rea Paltin care pregăteau un praznic bogat și din care împărțeau tuturor din merindele și bucatele pregătite. Împărțeau tuturor cu excepția lor, însă. Mare le-a fost mirarea și indignarea pentru faptul că pe ei maicile îi săreau și nu primeau nimic. Pentru aceasta s-au dus supărați la Părintele să-l întrebe de ce maicile procedează astfel și lor nu le împarte nimeni nimic din darurile praznicului. Părintele însă le răspunde cu multă grijă părintească, dar și cu mustrare: „Păi, cum să primiți darul dacă voi nu ați mai trecut pe la copiii mei din mănăstire să le dați de mâncare?”.

A doua zi soția, plângând, îi povestește Domnului I. visul și cu mustrare de cuget au pregătit multe daruri pentru „copiii” Părintelui de la mănăstire. Domnul I. cu multă pocăință a intrat în chilia Părintelui Justin cu lacrimi în ochi, cerându-și iertare și lăsându-i Părintelui și o oală mare de sarmale, așa cum îi era obiceiul și pe vremuri, când trăia Părintele (sarmalele fiind mâncarea preferată a Părintelui Justin). Doar că acum sarmalele erau pentru parastasul și veșnica sa pomenire.

Noi am mulțumit lui Dumnezeu și Părintelui Justin care se îngrijește de acolo din ceruri de „copiii” săi până și de cele materiale și necesare trupului, dar oare cu cât mai mult pentru cele necesare sufletelor noastre? Această minune ne-a încredințat că Părintele se roagă și veghează și mai vârtos de dincolo pentru ajutorul și mântuirea noastră și că nu ne va lăsa niciodată, atâta timp cât noi alergăm la ajutorul și mijlocirea sa.

(Mai multe intamplari minunate in ultimul Nr. al Revistei ATITUDINI)