Scrisoare deschisă – Recurs la hotărârea unei instanțe judecătorești care interzice dreptul unui cetățean român de a refuza CNP-ul

Preluare dupa APOLOGETICUM

Referitor la cazul d-lui Barbir detaliat aici, Inalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea. Drept urmare fratele nostru a făcut recurs, sub forma unei scrisori deschise pe care v-o prezentăm mai jos:

La dosar nr. 3449/1/2015

CĂTRE

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
STR. BATIŞTEI NR.25
SECTORUL 2 – BUCUREŞTI
SECŢIA  DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

COMPLETUL  NR. 1 – NCPC [p](a doua coloană cu 14 cauze, subs.→ c.12)
PREȘEDINTE  –  DUICAN DOINA (data judecății → 23.02.2016)
JUDECĂTOR  –  VOICU RODICA FLORICA
JUDECĂTOR  –  PĂUN LUIZA MARIA
MAGISTRAT ASISTENT  –  VLAD GEORGIANA

       Subsemnatul Barbir Gabriel Dănuţ cu domiciliul în satul Cozănești, comuna Dorna Arini, nr.58, jud. Suceava, CNP (IMPUS DE AUTORITĂŢI) 1701023335011, în calitate de recurent în dosarul nr. 3449/1/2015 (subsecvent dosarelor: 1031/86/2014, 1031/86/2014* și 181/39/2015) deschis la ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE BUCUREŞTI (ÎCCJ),  SECŢIA  DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL în contradictoriu cu SPCLEP Vatra Dornei →datorită modului în care s-a desfășurat și finalizat judecata în dosarul nr. 3449/1/2015 în data de 23.02.2016 (Stadiul procesual al dosarului: Fond, Obiectul dosarului: alte cereri plângere – NCPC) – în temeiul Art.1 al.(2); Art.3 al.(1),(2); Art.4; Art.6 al.(1); Art.8; Art.22 al.(1); Art.97 al.(2); Art.483 al.(1),(3); Art.485 al.(1) NCPC; conform Deciziei Curții Constituționale a României nr. 462/17.09.2014; în virtutea Art.6 al.(1); Art. 9 al.(1); Art.10 al.(1),(2); Art.13; Art.14 – CEDO, Art.1; Art.8 al.(1),(2); Art.10 al.(1),(2); Art.11 al.(1); Art.47 al.(1),(2) din Carta drepturilor fundamentale a UE; precum și a Art.1 al.(3),(5); Art.16 al.(2); Art.20 al.(1),(2); Art.21 al.(1),(2),(3); Art.23 al.(1); Art.29 al.(1),(2); Art.30 al.(1); Art.51 al.(1); Art.52 al.(1),(3); Art.124 al.(1),(2),(3); Art.129; Art.142 al.(1) din Constituția României – mă văd nevoit să formulez următorul

RECURS ÎN INTERESUL LEGII și/sau RECURS EFECTIV (Art. 13 – CEDO)  (sub formă de “Scrisoare deschisă”)

la Decizia nr. 454/23.02.2016 dată în Ședința publică din data de 23 februarie 2016 (Completul nr. 1 – NCPC [p]→ Președinte: Duican Doina; Judecători: Voicu Rodica Florica, Păun Luiza Maria; Magistrat asistent: Vlad Georgiana) ce a caracterizat PLÂNGEREA înaintată de subsemnatul la data de 15.09.2015 ÎCCJ caINADMISIBILĂ (decizie definitivă) – aceste aspecte au fost comunicate verbal subsemnatului de către magistratul asistent Vlad Georgiana la ora ≈ 17⁰⁵ în data de 23.02.2016 de față fiind o persoană de sex masculin (care m-a chemat de la parterul ÎCCJ, unde fusesem condus în mod politicos de către un agent de securitate care mi-a comunicat verbal interdicția de a mai rămâne după ora 16⁰⁰ la etajul întâi a clădirii ÎCCJ).

Motive de nelegalitate pe care le invoc – prin această decizie s-au încălcat din punctul meu de vedere:

–  Art.97 al. (3) și/sau (4) NCPC – am fost întrebat de cum consider: (dacă) m-am adresat în mod legal acestei instanțe (ÎCCJ) cu PLÂNGEREA din data de 15.09.2015. Am răspuns că da deoarece am atacat inclusiv o decizie a ÎCCJ (Decizia nr. 2772/16.07.2015). Completez acum: putea oare o instanță inferioară d.p.d.v. ierarhic (de la Suceava sau Vatra Dornei – în cazul meu) să judece o decizie a ÎCCJ ? ;

–  Art.488 al.(5) și/sau (8) NCPC – înaintea oricărei dezbateri [Art.44, al.(1) NCPC] am invocat în fața instanței cererea de recuzare a judecătorului Hîncu Cezar formulată de subsemnatul la data de 23.07.2015. Am fost oprit de președintele completului de judecată Duican Doina pe motiv că acest complet nu judecă cererea de recuzare. Dar, în acest caz, pe lângă faptul că nu am primit nici un răspuns oficial la această cerere de recuzare pe care am înaintat-o în virtutea Art.42, al.(1), punctele 2. și/sau 13. (pe bună dreptate poate fi invocat în special acest punct 13., legiuitorul neavând cum să prevadă toate situațiile punctuale ce pot apărea în judecarea unei cauze), Art. 44 al.(2), Art.46, respectiv Art.47, al.(1) NCPC, s-a încălcat Art.49 al.(2) NCPC (care dispune că: “pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât dupăsoluționarea cererii de recuzare” –deși aceasta “nu determină suspendarea judecății”) prin faptul că “pronunțarea soluției în cauză” s-a dat înainte de soluționarea cererii de recuzare, și în plus fără luarea în considerare a argumentelor subsemnatului, inclusiv cele care demască erori materiale mai mult sau mai puțin grave, dar inadmisibile pentru o instanță (ce să mai vorbim de o ÎNALTĂ INSTANȚĂ!) care are datoria să soluționeze în mod constituțional cazurile care apar! Cum să mai aibă cineva încredere în aceste instituții ale statului?

Prin urmare cer casarea Deciziei nr. 454/23.02.2016 implicit și a tuturor celorlalte decizii, sentințe, etc. incidente precum și analizarea, respectiv reevaluarea considerentelor care m-au pus în situația de a recurge la PLÂNGEREA înaintată de subsemnatul la data de 15.09.2015 ÎCCJ pentru continuarea demersului meu judiciar, o analiză coroborată inclusiv cu Art.8 al.(1),(2) a Cartei drepturilor fundamentale a UE care să ducă la sesizarea Curții Constituționale a României de către ÎCCJ inclusiv în virtutea Art. 29, al.(1) și (2) din Legea nr. 47/1992 vizavi de toate prevederile actualmente legale pe care le-am demonstrat a fi TOTAL SAU PARȚIAL neconstituționale aparținând legislației actuale. Le mai menționez odată: atacabile prin excepție de neconstituționalitate: Art.194, punctul a), teza a doua; Art.205, al.(2), punctul a); Art. 483, al.(1) din Legea nr. 134/2010 (NCPC); Art.5, al.(1),(2) al Legii nr. 105/1996; Art.6, al.(1),(2) și Art.17 ale O.U.G. nr. 97/2005 ce încalcă prevederile Art.1, al.(3),(5); Art.20 al.(1),(2); Art.23 al.(1); Art.29, al.(1) și (2); Art.30 al.(1) din Constituția României, ale Art.9 al.(1); Art.10 al.(1),(2); Art.14  CEDO precum și ale Art.1; Art.8 al.(1),(2); Art.10 al.(1),(2); Art.11 al.(1) Cartei drepturilor fundamentale a UE, respectiv excepție de nelegalitate ptr. Art.1, al.(1), lit.d) a HG nr. 111/1997; Art.2 al HG nr. 113/1997; Art.8, al.(1), lit.a); Art.14, Art.25, lit.a) ale HG nr. 1375/2006 care au încălcat la fel prevederile de mai sus [Art.1, al.(3),(5); Art.20 al.(1),(2); Art.23 al.(1); Art.29, al.(1) și (2); Art.30 al.(1) din Constituția României, ale Art.9 al.(1); Art.10 al.(1),(2); Art.14  CEDO precum și ale Art.1; Art.8 al.(1),(2); Art.10 al.(1),(2); Art.11 al.(1) Cartei drepturilor fundamentale a UE] și tot prin excepție de nelegalitateOrdinul Ministrului de Interne nr. 1190/31.07.2001 (sau 2000) nu a ajuns la public încălcându-se de către legiuitor Art.31, al.(1) și (2) dinConstituția României, respectiv prin abrogarea prevederii Art.26 din acest Ordin la data de 01.04.2003 (sau 2004) s-au  încălcat în mod implicit Art.29, al.(1),(2); Art.33, al.(1),(2),(3); Art.34, al.(1); Art.36, al.(1), Art.37 al.(1),(2).

Pentru că demersul meu a ajuns să fie public {am evitat acest lucru cât am putut, dar nu am mai găsit altă variantă – eu doar am cerut un lucru simplu și de bun simț autorităților competente ale statului încă din 2004 (anul două mii patru) →un act de identitate fără C.N.P. [impus prin decretul 59 din 2 martie 1978 – în plin regim dictatorial și agresiv implementat într-un mod cu totul și cu totul neconstituțional prin Legea 105/1996, Art.5, al.(1)și(2). Această obsesie a legiuitorului de a numerota, cu alte cuvinte de a depersonaliza cetățenii liberi ai acestei țări (v. și declarația actualului prim ministru Dacian Cioloș din 15 februarie 2016 pe pagina sa de Facebook preluată de AGERPRES) este total nedemocratică deci și neconstituțională precum și arbitrară în context european]}lansez rugămintea către profesioniștii din domeniu (profesori universitari de drept, juriști, avocați, etc.) – pentru care demnitatea omului, respectiv deontologia profesională reprezintă valori în sine, valori perene care nu pot fi “ajustabile” în funcție de diverse criterii punctuale – să se aplece puțin și asupra chestiunii în cauză (depersonalizarea, respectiv reducerea omului la “resursă umană”, deci echivalat cu alte “resurse”: minerale, alimentare, etc., mai plastic spus: echivalarea lui cu o piatră de construcție sau cu un baton de salam – a nu se uita că spre exemplu la farmacii sau dacă vrei să obții un permis de conducere, etc. nu te întreabă nimeni de nume, ci de C.N.P. ) ale cărei efecte sunt și vor fi din ce în ce mai apocaliptice. Dau un exemplu: cartea profesorului universitar și rector al Universității din Craiova: Dan Claudiu Dănișor – “Libertatea în capcană – Aporii ale justiției constituționale” apărută în 2014, din care am citat în decursul acțiunii mele judiciare și care mi-a fost de un real folos în a-mi fundamenta o parte din argumente în acest demers.     

De asemenea pentru cei care vor în mod sincer să “scape” de acest C.N.P., mă văd îndatorat să le transmit ce pot să facă, lucruri pe care eu nu le-am știut la vremea respectivă ca să le pot pune în practică: după primul demers către autoritățile competente (Serviciile publice comunitare de evidența populației din raza lor de domiciliu) prin care se va cere un act de identitate fără C.N.P. și dacă la acest demers se va răspunde cu un refuz; se va trece la încercarea de a obține prin justiție a acestuia, și anume: la prima instanță unde se va judeca fondul se va invoca prin cererea de chemare în judecată, răspuns la întâmpinare (dacă partea adversă va alcătui vreo întâmpinare la cererea dvs. de chemare în judecată) și direct în fața completului de judecată excepția de neconstituționalitate ptr. Art.5, al.(1),(2) al Legii nr. 105/1996; Art.6, al.(1),(2) și Art.17 ale O.U.G. nr. 97/2005 ce încalcă prevederile Art.1, al.(3),(5); Art.20 al.(1),(2); Art.23 al.(1); Art.29, al.(1) și (2); Art.30 al.(1) din Constituția României, ale Art.9 al.(1); Art.10 al.(1),(2); Art.14  CEDO precum și ale Art.1; Art.8 al.(1),(2); Art.10 al.(1),(2); Art.11 al.(1) Cartei drepturilor fundamentale a UE, respectivexcepția de nelegalitate ptr. Art.1, al.(1), lit.d) a HG nr. 111/1997; Art.2 al HG nr. 113/1997; Art.8, al.(1), lit.a); Art.14, Art.25, lit.a) ale HG nr. 1375/2006 care au încălcat la fel prevederile de mai sus [Art.1, al.(3),(5); Art.20 al.(1),(2); Art.23 al.(1); Art.29, al.(1) și (2); Art.30 al.(1) din Constituția României, ale Art.9 al.(1); Art.10 al.(1),(2); Art.14  CEDO precum și aleArt.1; Art.8 al.(1),(2); Art.10 al.(1),(2); Art.11 al.(1) Cartei drepturilor fundamentale a UE], respectiv nu în ultimă instanță se poate ataca în justiție faptul că pe de o parte Ordinul Ministrului de Interne nr. 1190/31.07.2001 (sau 2000) nu a ajuns la public încălcându-se de către legiuitor Art.31, al.(1) și (2) din Constituția României și pe de altă parte faptul că prin abrogarea prevederii Art.26 din acest Ordin (care prevedea ca persoanele care refuza carțile de identitate pe motive religioase pot primi buletine de tip vechi – nespecificandu-se cât de vechi, eu am cerut un act de identitate fără C.N.P. ca înainte de data Decretului nr.59/2 martie 1978) din cadrul acestuia la data de 01.04.2003 (sau 2004) s-au încălcat în mod implicit Art.29, al.(1),(2); Art.33, al.(1),(2),(3); Art.34, al.(1); Art.36, al.(1), Art.37 al.(1),(2). Necunoasterea exacta a anilor când au fost luate aceste masuri rezulta din neconcordanfa raspunsuriior primite de catre subsemnatui de la diverse institute ale statului pe parcursul acestor ani. Instanțele judecatoresti desi au fost sesizate de subsemnatui nu s-au “obosit” fn a afla adevarul, poate si din cauza ca subsemnatul nu a știut să atace această problemă cu exceție de nelegalitate. Dar într-o societate cu adevărat democratică o instanță oarecare ar fi sesizat ea însăși problema, ar fi făcut corectura: exceție de nelegalitate în loc de excepție de neconstituționalitate.