IOAN VLĂDUCĂ: DESPRE SINOADELE TALHARESTI

Preluare dupa atitudini.com

Ce este un sinod?

Un sinod (gr. syn = împreună; odos = cale, drum) este o grupare de oameni cu preocupări teologice care s-au întrunit pentru a dezbate una sau mai multe probleme legate de credință. Concluziile sinodului se structurează sub forma unei hotărâri.

Așa cum arată etimologia (împreună pe cale sau o cale stabilită împreună), un sinod nu este neapărat ortodox. El este ortodox numai dacă hotărârea sinodului ne conduce la Adevăr, adică dacă se merge pe calea Sfinților Părinți.

Importanța dreptei credințe. „Chiar dacă ai săvârșit toate virtuțile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință”.

Faptul că vom fi osândiți în veșnicie dacă lepădăm dreapta credință, chiar dacă avem toate celelalte virtuți, se vede clar din  capitolul 26 din Limonariu:

„Un Bătrân cu numele Chiriac trăia în Lavra Calamon din apropierea sfântului râu Iordan. Și era Bătrânul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara, cu numele de Teofan, ca să-l întrebe pe bătrân despre gândul curviei. Bătrânul a început să îl sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelepciune și viața curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele Bătrânului, i-a spus:

• Eu, avvă, am părtășanie în țara mea cu nestorienii[1]. Din această pricină nu mai pot rămâne cu ei și vreau să locuiesc împreună cu tine.

Când a auzit Bătrânul numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică. Și i-a spus :

• Nu este altă mântuire decât numai în a cugeta drept și a crede că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
• Într-adevăr, avvo, a răspuns fratele, toți ereticii așa spun: dacă nu ești cu noi, nu te mântui. Sărmanul de mine nu știu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredințeze, din faptă, care este credința cea adevărată.

Bătrânul a primit cu bucurie cuvântul fratelui și i-a spus :

• Șezi în chilia mea și am nădejde în Dumnezeu că bunătatea Lui îți va descoperi adevărul! Lăsându-l pe fratele în peșteră, s-a dus la țărmul Mării Moarte și s-a rugat pentru el. Și iată cam pe la ceasul trei după amiază în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoșător la vedere, stând în fața lui și-i spune:

Vino să vezi adevărul !

Și luându-l, l-a dus într-un loc întunecos, cu miros urât și cu foc și îi arătă în mijlocul foculuipe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didim, pe Dioscor și pe Sever, pe Arie și pe Origen și pe alți câțiva.

• Iată, îi spune acela ce i s-a arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor și celor care hulesc pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu și celor ce urmează învățăturile lor. Dacă-ți place locul, rămâi în credința ta! Dar dacă nu vrei să încerci chinul acesta, vino la Biserica cea Sfântă și Sobornicească, așa cum ți-a spus Bătrânul. Căci îți spun: chiar dacă ai săvârșit toate virtuțile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință.

La cuvântul acesta fratele și-a venit în sine. Când a venit Bătrânul, i-a povestit toate cele întâmplate așa cum le-a văzut și a trecut la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică. Și a rămas împreună cu Bătrânul în Calamon. După ce a stat mulți ani cu el, a adormit în pace”.

Sinoade ortodoxe

Atunci când apăreau erezii, Sfinții Părinți se adunau în Sfinte Sinoade Ecumenice (Sfinte Soboare a toată lumea) sau în Sfinte Sinoade Locale și, luminați de harul lui Dumnezeu, apărau dreapta credință împotriva acelor erezii. Ei anatematizau (condamnau) ereziile și îi îndepărtau pe eretici de poporul binecredincios pentru ca acesta să nu se contamineze de erezii.

Când preotul eretic Arie a început să răspândească învățătura greșită că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu ci o creatură, Sfinții Părinți s-au adunat la primul Sfânt Sinod Ecumenic de la Niceea (325), combătând erezia lui Arie și anatematizându-l pe eretic. Acolo s-a stabilit prima parte a Crezului. La acest Sfânt Sinod au participat 318 Sfinți Părinți.

În anul 381, cel de-al doilea Sfânt Sinod Ecumenic de la Constantinopol a luptat împotriva patriarhului eretic Macedonie care spunea că Sfântul Duh nu este Persoană Dumnezeiască. Acolo, Sfinții Părinți l-au anatematizat pe eretic și au completat Crezul de la Niceea, dându-i forma definitivă pe care o cunoaștem astăzi. Au participat 150 de Sfinți Părinți.

Un alt eretic a fost Nestorie, patriarh al Constantinopolului (sec. V). El considera că Hristos este împărțit în două: Fiul lui Dumnezeu și omul în care a locuit Fiul lui Dumnezeu. Și spunea că Fecioara Maria a născut doar un simplu om care s-a unit cu Dumnezeu. De aceea, nu o numea Născătoare de Dumnezeu, ci născătoare de om.

Împotriva patriarhului eretic Nestorie, două sute de Sfinți Părinți s-au adunat la cel de-al treilea Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Efes, în anul 431. Acest Sfânt Sinod Ecumenic a anatematizat pe Nestorie și învățătura lui, mărturisind că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, fiindcă L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. La acest Sfânt Sinod, un rol important l-a avut Sfântul Chiril al Alexandriei.

Arhimandritul Eutihie din Constantinopol a luptat împotriva ereziei lui Nestorie, dar nu sub ascultarea Sfinților Părinți luminați de Dumnezeu, ci după născocirile minții lui. De aceea, a căzut în altă erezie, considerând că firea omenească a lui Hristos a fost absorbită de cea dumnezeiască și că Hristos ar avea astfel o singură fire. Această erezie s-a numit monofizism. Erezia a fost acceptată de patriarhul Dioscor al Alexandriei.

Împotriva acestei erezii, șase sute treizeci de Sfinți Părinți s-au adunat la cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Calcedon, în anul 451. Ei au anatematizat monofizismul și pe susținătorii lui. Luminați de harul lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au arătat că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire. El este o singură Persoană cu două firi (dumnezeiască și omenească).

Dumnezeu a arătat în chip minunat, la Calcedon, care este mărturisirea adevărată. Punându-se cele două mărturisiri în cinstita raclă a Sfintei Mari Mucenițe Eufimia și pecetluindu-se racla, mărturisirea ortodoxă a fost găsită în mâna dreaptă a Sfintei (ca semn de acceptare), iar mărturisirea monofizită a fost găsită sub picioarele Sfintei (ca semn de lepădare și călcare în picioare).

A apărut și un „monofizism moderat”, al patriarhului eretic Sever al Antiohiei, care vorbea de două firi în Hristos, dar le considera amestecate. Sfinții Părinți au luptat și împotriva acestei erezii.

Al cincilea Sfânt Sinod Ecumenic din Constantinopol (553) a anatematizat pe cei ce încercau să folosească scrierile Sfântului Chiril al Alexandriei în favoarea monofizismului. La acest Sfânt Sinod au participat 160 de Sfinți Părinți.

Mai târziu au apărut alte două erezii care spuneau că în Hristos există o singură lucrare (monoenergism) și o singură voire (monotelism). Împotriva acestor erezii s-au adunat la Constantinopol, în anul 680, la cel de-al șaselea Sfânt Sinod Ecumenic, o sută șaizeci și cinci de Sfinți Părinți care au anatematizat pe eretici și ereziile lor. Insuflați de Dumnezeu, Sfinții Părinți au arătat că în Hristos sunt două lucrări și două voiri, corespunzătoare celor două firi. Voința omenească o urmează pe cea dumnezeiască.

Alți eretici luptau contra Sfintelor Icoane, considerându-le idoli. Ei au fost numiți iconoclaști.

La cel de-al șaptelea Sfânt Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, s-a examinat cu toată atenția problema Icoanelor în lumina Sfintei Scripturi și a Scrierilor Sfinților Părinți. Luminați de Dumnezeu, cei trei sute șaizeci de Sfinți Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic au hotărât cinstirea Icoanelor, a Sfintelor Moaște și a Sfintei Cruci. Atunci au fost anatematizați ereticii iconoclaști.

Tot sinoade ortodoxe au fost și cele din secolul al XIV-lea, care au confirmat învățătura Sfântului Grigorie Palama despre energiile dumnezeiești.

Sinoade tâlhărești

Sinoadele tâlhărești sunt sinoadele eretice, conduse de oameni care s-au rupt de adevărata Biserică, dar care au impresia că ei reprezintă Biserica.

Sfântul Lavrentie de Cernigov spune că „Una este doar Biserica Ortodoxă Sobornicească și Apostolească, celelalte ce se numesc ‹‹Biserici›› nu sunt Biserici, ci sămânță stearpă a diavolului în lanul de grâu al lui Hristos.”[2]

Sinoadele tâlhărești pot aduce mare vătămare membrilor Bisericii, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Furul nu vine decât ca să fure și să junghie și să piardă.”[3] Ereticii nu fac altceva decât să junghie spiritual și să răpească pe credincioși din Biserică.

În august 449, s-a convocat în Efes un sinod prezidat de patriarhul eretic (monofizit[4]) Dioscor. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450), influențat de ereticul Eutihie, de patriarhul Dioscor și de eunucul Hrisafiu (personalitate cu mare trecere la Curtea din Bizanț și dușman neîmpăcat al Sfântului Flavian pe care stima și protecția augustei Pulheria, sora împăratului, îl făcea și mai nesuferit invidiosului eunuc), era favorabil cauzei lui Eutihie. Tuturor ierarhilor care s-au pronunțat împotriva lui Eutihie la Sinodul Local din 448 (ortodox), li s-a retras dreptul de vot.

Părăsind Efesul, patriarhul eretic Dioscor a reușit șă obțină de la împăratul Teodosie al II-lea, monarh naiv și lipsit de experiență în problemele dogmatice, aprobarea hotărârilor acestui sinod.

Datoria poporului binecredincios

Pentru a înțelege datoria poporului ortodox de a păstra dreapta credință în ciuda apostaziei ierarhilor, este relevantă următoarea situație legată de erezia monofizismului.

Împăratul uzurpator Vasilisc, prieten al ereticilor monofiziți, l-a chemat din exil pe patriarhul monofizit Timotei Elur și a promulgat, la îndemnul acestuia, în 476 oenciclică cu conținut monofizit. Prin această enciclică, cei care apărau Sinodul ortodox de la Calcedon erau considerați răzvrătitori și tulburători ai liniștii credincioșilor și erau pedepsiți astfel: episcopii și preoții erau depuși din treptele lor, călugării erau exilați, iar mirenii erau pedepsiți cu confiscarea averilor și cu exilul. O astfel de hotărâre eretică este posibilă și în zilele noastre.

Enciclica monofizită a fost semnată de Timotei Elur, de Petru Gnafevs, patriarhul monofizit al Antiohiei, de Anastasie patriarhul Ierusalimului și de alți ierarhi, fiind în total cinci sute. Episcopii provinciei Asia au trimis împăratului o scrisoare în care afirmau că au semnat enciclica, nu de frică, ci cu multă libertate și bucurie.

Însă poporul binecredincios era îngrijorat de situația bisericească a imperiului și păstra cu multă râvnă dreapta credință, în ciuda apostaziei ierarhilor.

 Bibliografie

Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament, tipărită întâia oară la 1688 în timpul lui Șerban Vodă Cantacuzino, Ed. IBMBOR, București, 1997.

Noul Testament, tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către Simion Ștefan Mitropolitul Transilvaniei, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1998.

Pidalion sau cârma corăbiei înțelese a Soborniceștii și Apostoliceștii Biserici a Ortodocșilor, Tipografia Sfintei Mănăstiri Neamțul, 1844, Ed. Credința strămoșească, 2007.

Pravila Bisericească, numită Cea Mică, tipărită mai întâiu la 1640, în Mănăstirea Govora, publicată acum în transcripțiune cu litere latine, Tipografia Academiei Române, 1884.

Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, Ed. Sfântul Nectarie, București, 2003.

Ioan Moshu, Limonariu sau Livada Duhovnicească, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1991.

Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre întruparea Unuia – Născut, traducere de Lucian Turcescu, înStudii Teologice, nr. 3-4, 1993, p. 12-45.

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, București, 1993.

Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele două voințe ale lui Hristos, Ed. Anastasia, București, 2004.

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, Predici la Triod și Penticostar, Ed. Sofia, București, 2003.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești,  PSB 81, Ed. IBMBOR, București, 1990.

Sfântul Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei Sale. Tratatele contra iconomahilor, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994.

Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinți, Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Amfilohie de Iconium, vol. 1, Ed. Sophia, București, 2006.

Sfântul Maxim Mărturisitorul și tovarășii lui întru martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2004.

Arhimandrit Gheorghios Starețul Sfintei Mănăstiri Grigoriu – Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, Ed. Sfântul Nectarie, 2003.

Arhimandrit Gheorghios Kapsanis, Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei, Ed. Evanghelismos, 2006.

Părintele Arsenie Vliangoftis, Doctor în Teologie și Licențiat în Filosofie, Ereziile contemporane – o adevărată amenințare – , Ed. Evanghelismos, București, 2006.

Sfânta Mănăstire Paraklitu, Ecumenismul, Ed. Evanghelismos, București, 2004.

Sunt anticalcedonienii ortodocși? Texte ale Sfintei Comunități a Sfântului Munte și ale altor Părinți athoniți privitoare la dialogul dintre ortodocși și anticalcedonieni (monofiziți), traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, București, 2007.

[1] Nestorienii sunt ereticii care urmează lui Nestorie. Acest patriarh eretic, Nestorie, o defăima pe Maica Domnului, zicând că nu este Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoarea unui om care s-a unit cu Dumnezeu.

[2] Viața, învățăturile și minunile Sfântului Lavrentie de la Cernigov, Ed. Credința strămoșească, 2003, p. 179.

[3] Ioan 10, 10.

[4] Monofizismul este erezia care consideră că Hristos are o singură fire (nu este recunoscut ca Dumnezeu și om).

(Articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 43)