Despre PARINTELE MARTIR GHEORGHE TARCEA in documentarul "SFINTII INCHISORILOR"

107 ani de la nasterea Parintelui Arsenie Boca

Preluare dupa doxologia.ro

Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

In vremea rugăciunii de ce îmi vin ispite?

In vremea rugăciunii vin asupra noastră atâta ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracu nu-i prea mintos, şi-i sărac în momeli!

Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi.

De unde vin aceste ispite? De la draci.

Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Psalmul 63, 6-7).

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, p. 121)

Sfântul Apostol Pavel: Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.

Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli. Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele. Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit.

(Sfântul Apostol Pavel, Epistola către Filipeni, cap.  3, 1-10) via doxologia.ro

22 septembrie: Pomenirea celor 26 de mucenici de la Zografu

Pe când împărăţea (la Constantinopol) împăratul bizantin Alexios Duka Murzdufla latinii – cu mare oaste – au cuprins Constantinopolul şi alte multe oraşe şi sate din Bizanţ.Mulţi ani (1204-1261), Imperiul Bizantin a fost sub stăpânirea latinilor catolici şi se afla într-o stare jalnică[1]. Astfel era şi atunci când latinii catolici au fost alungaţi din Constantinopol în vremea împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282). Supărat şi văzând insistentele lor încercări de a ataca din nou imperiul, Mihail Paleologul a trimis o mare reprezentanţă către papa Romei cu scrisori secrete scrise de el însuşi, în care – printre altele – scria: „Pentru toate câte V-au făcut trufaşii sciţi (bulgarii) noi nu suntem vinovaţi, deoarece le-au făcut din propria lor iniţiativă. De aceea şi noi ne temem de ei. Noi însă, bine urmând şi mai înainte Bisericii Romane, nu am încetat să credem, să mărturisim şi să cugetăm ca şi Voi. Rugămu-Vă aşadar să ne ajutaţi ca unii ce suntem de aceeaşi credinţă cu Voi… Dacă nu veţi alerga a ne ajuta şi a ne apăra, atunci numele Nostru va dispărea de pe pământ, iar Voi veţi fi certaţi pentru aceasta de Dumnezeu Atotţiitorul”.

Când trimişii au ajuns la Roma, toţi conducătorii apuseni s-au înarmat şi au hotărât să pornească spre Constantinopol, dar nu ca să-l ajute pe Mihail Paleologul cel de un cuget cu ei, ci ca să-l nimicească. În drumul lor spre Constantinopol au intrat în Muntele Athos cel cu nume sfânt şi au început să vâneze pe toţi cei ce trăiau acolo. Latinii catolici au năpădit mai întâi asupra Lavrei Sfântului Atanasie şi le-au propus monahilor să se unească cu credinţa lor pentru a avea împărtăşire cu ei. Monahii s-au temut şi nu au înţeles bine cuvintele Apostolului: „Lăsaţi loc mâniei” şi prin mijlocirea unui afurisit ieromonah al lor au primit această propunere, s-au unit cu ei şi astfel şi-au salvat vieţile. Mai târziu însă, Dumnezeu i-a certat şi i-a pedepsit pe aceşti monahi[2].

Parintele Cleopa si Stareţul Tadei de la Mânăstirea Vitovniţa

Sfântul Ignatie Briancianinov: Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare întregi

Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al înţelepciunii trupeşti, sunt născoceli ale duhurilor necurate. Feriţi-vă de eresurile cele împotrivitoare lui Dumnezeu –zice Sfântul Ignatie Teoforul – deoarece prin însăşi natura lor, acestea sunt născociri diavoleşti ale şarpelui plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălţimea demnităţii duhovniceşti; ele au căzut în cugetarea trupească de la cea duhovnicească.

La oameni, binele este amestecat cu răul, şi de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpăneşte şi acţionează numai răul. Cel mai mare păcat al lor era ura nestăvilită faţă de Dumnezeu, exprimată printr-o straşnică şi neîncetată hulire a Lui. În trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu însuşi. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar plaga morţii veşnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima lor esenţială este mândria. Ei sunt prea plini de o nemaipomenită şi neroadă vanitate.

Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare întregi; răpindu-le pe neobservate creştinismul, ei l-au înlocuit cu o doctrină blasfemitoare şi i-au conferit acestei ucigătoare învăţături titlul de creştinism reformat, veritabil, purificat.

(1) Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori cãtre mireni

Din minunile Sfintilor de la Aiud

O femeie din Constanţa suferea de semiparalizie (diagnosticul: Miastenia granis). Fiind unsă cu untdelemn de duhovnicul ei şi spunându-i-se că untdelemnul este de la Aiud, după puţin timp a început să meargă.

Un bărbat de 60 ani, diagnosticat cu cancer de prostată, s-a uns cu untdelemn pe abdomen, iar după trei luni din analizele sale a reieşit că nu mai are cancer.

Mai multe mame însărcinate s-au miruit cu untdelemn, mărturisind după aceea că au avut o naştere foarte uşoară.

O fetiţă de 6 ani din Piteşti avea noduli pe corp. Tatăl ei a uns-o pe tot corpul cu untdelemn. Curând, toţi nodulii au dispărut, în afară de unul singur pe care uitaseră să îl ungă cu ulei. După ce au descoperit ultimul nodul, l-au uns şi pe acesta cu ulei, iar locul s-a vindecat.

Parintele Sofian Boghiu: Arma cea mai puternică împotriva diavolului

Zis-a avva Antonie cel Mare: ''Am văzut toate cursele vrăjmasului întinse pe pământ si suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Si-am auzit glas zicându-mi: smerenia!''. Astfel de curse semănate pe pământ, pe care le-a văzut Sfântul Antonie cel Mare, sunt si astăzi mereu întinse de vrăjmasul diavol împotriva oamenilor ca să-i încurce în calea lor către Dumnezeu, către mântuire.

Si la întrebarea Sfântului Antonie: ''Cine poate să treacă nevătămat prin aceste curse?'', oare de ce nu ne-a recomandat Mântuitorul Hristos rugăciunea, postul, milostenia, credinta sau alte fapte bune, ci a recomandat smerenia? Pentru că toate celelalte fapte bune sunt scumpe si de folos nouă, crestinilor, dar cea mai puternică armă împotriva curselor diavolesti este smerenia. Asa cum cea mai vicleană armă a diavolului împotriva noastră este mândria. Si, Doamne, câtă mândrie este astăzi pe globul pământesc!

Foarte rare sunt fiintele care să fie smerite cu adevărat. Smerenia autentică, spun Sfintii Părinti, este singura virtute care nu poate fi infectată sau umilită de diavol. De ce? Pentru că este plină de har dumnezeiesc.

Vrăjmasul diavol, tatăl minciunii si al mândriei, se amestecă în toate faptele bune si le deformează. Vrea cineva să postească? I se sopteste de către vrăjmasul diavol că, dacă posteste, va slăbi, nu va putea munci si nu va putea învăta. Si îi fură postul. Vrea cineva să se roage? Diavolul îi risipeste mintea, îi aduce imagini spurcate sau îi aduce somn si oboseală si astfel îi fură rugăciunea. Vrea cineva să facă milostenie? Diavolul îi aduce frică de sărăcie, îi aduce zgârcenia si ura de săraci si asa este înselat de diavol, acest tată al minciunii, răpindu-i faptele bune.

Arhimandrit Sofian Boghiu, staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti - Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe

Părintele Justin Pârvu despre Ecumenism și slujirea impreuna cu ereticii: "Ecumenismul este un mare fals"

Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr.Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bi­sericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru. Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sf. Justin Popovici. Ecumenismul şi globalizarea reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.

Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ortodoxului cu obişnuinţa de a sluji împreună cu aceşti eretici, până când ajung să se împărtăşească din acelaşi potir. Pentru că ar putea să le dea dreptul de a-şi construi propriile lor biserici. Dar, nu, vor strategic să ne compromită altarele şi preoţii slabi de înger, care sunt grabnici la „supunere”.

Mărturisiți vă Domnului - Archd. Mihail Buca si Tronos

Scrisoarea Parintelui Paisie Aghioratul referitoare la semnele vremurilor si 666

Preluare dupa Apologeticum

“DUPA FURTUNA DIAVOLEASCA, VA VENI INSORIREA DUMNEZEIASCA”

In spatele duhului lumesc al “libertatii” de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.

Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin “cartela” electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. “…ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16-18).

Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:

Sfantul Ioan Maximovici: Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103, 25) exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate? În alt psalm se spune: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor (Ps. 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut(In. l, 1-3).

Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl (In. l, 14). Aşadar, Cuvântul prin Care toate s-au făcut este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. El se mai numeşte şi „înţelepciunea lui Dumnezeu”, aşa cum spune în epistola sa Sfântul Apostol Pavel: Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit… puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (I Cor. l, 22-24).

Parintele Justin Parvu, in lacrimi la Aiud

Părintele Constantin Voicescu (28 iulie 1924 – 8 septembrie 1997). Chipul mărturisitorului

Parintele Constantin Voicescu este un mare duhovnic ortodox al zilelor noastre. S-a născut la 28 iulie 1924 în familia ceferistului Stan şi a croitoresei Zinca (n. Manea) Voicescu. A crescut în diferite orfelinate din România. Până în 1942 este elev la Şcoala Normală din Buzău. Constantin Voicescu a fost arestat prima oară în perioada decembrie 1942-1943. A fost condamnat de Curtea Marţială a Corpului 5 Armată Ploieşti la 3 de închisoare corecţională pentru apartenenţă la Frăţiile de Cruce. Stă închis la Piteşti şi Alba Iulia. Perioada aceasta, la Piteşti, a fost cea mai frumoasă: puteau citi cărţi, Biblia, era şi o capelă.

În vara lui 1944, după eliberare, este elev militar la Arad. În 1946 absolvă Liceul Matei Basarab din Bucureşti. La 8 noiembrie 1945 participă la manifestaţia de susţinere a Regelui Mihai. În perioada 1946–1948 urmează anii I şi II la Facultatea de Geografie din Bucureşti. A fost ucenic spiritual al preotului Toma Chiricuţă (1945-1948). Frecventează şi mănăstirea Antim, în perioada Rugului Aprins.

Părintele Gheorghe Tarcea - mărturisitorul neclintit al credinței drept-măritoare

Preluare dupa Fericiti cei Prigoniti

Preotul Gheorghe Tarcea s-a născut intr-o familie de ţărani ardeleni din părţile Sibiului. Studiile primare le-a urrmat în localitatea natală, iar cele gimnaziale, liceale şi superioare la Sibiu. A fost mobilizat şi a participat la prima conflagrație mondială. După terminarea războiului se stabileşte în Hunedoara, unde se căsătoreşte şi are 4 copii. Funcționează ca învăţător în Hunedoara şi indeplineşte calitatea de preot ortodox, slujind în diferite parohii subordonate Protopopiatului Hunedoara.

Este arestat în mai multe rânduri, fără a fi condamnat. Începând cu anul 1945, este mereu arestat şi internat în diferite lagăre de muncă forțată sau îi este impus domiciliu obligatoriu până în anu1 1956. În 22 mai 1958, este din nou arestat și judecat la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Mititare Cluj. A fost condamnat la ternniţă grea pe viată. Cunoaşte supliciul  Penitenciarului din Aiud, unde decedează la 30 septembrie 1963. Nu se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele sale pământeşti.

Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i că după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu mai găsiseră nici o urmă de cancer.

Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni. L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.

Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-ile, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce

10 000 de polonezi intr-un MARS IMPOTRIVA VACCINARII OBLIGATORII

Sursa: SACCSIV

Parintele Serafim Rose: Vremurile sunt mai avansate decât credem; Apocalipsa este acum

Pentru orice creștin ortodox care este conștient de ceea ce se petrece în jurul lui astăzi, este evident că lumea se îndreaptă către sfârșitul ei. Sunt războaie și zvonuri de războaie, dezastre naturale de mari proporții, se înmuțesc falșii hristoși, centralizarea crescândă a informației pregăteste instaurarea guvernului unic mondial. Vremurile sunt mai avansate decât credem; Apocalipsa este acum. Atât timp cât mai este liniște să ieșim din acest “paradis al nebunilor“ și să începem să-l chemăm pe Hristos.

Apartenenţa exterioară la Biserica Ortodoxă nu este suficientă. În acest sens, cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu, un preot ortodox închis dincolo de Cortina de Fier, sunt edificatoare: „Să construim biserici cu credinţa noastră, biserici pe care nici o putere umană să nu le poată dărâma, o biserică a cărei te melie să fie Hristos”.

Parintele Nikolai Gurianov, un sfant contemporan

Staretul Nicolae de la Zalit (in foto se poate observa mirul izvorand, care dovedeste inca o data sfintentia Parintelui)

de Ieromonah Nestor (fragmente)

“Pe 24 august 2002 s-a dus către Domnul Sta­reţul Protoiereu Nicolae Gurianov.

“Odihneşte Dumnezeule cu drepţii pe robul Tău şi îl aşează în rai, unde feţele Sfinţilor Tăi, Doamne, şi drepţii ca luminătorii strălucesc..”.

Acum este încă devreme să vorbim despre acel rol în viaţa Bisericii din zilele noastre, ce a fost încredinţat de către Pronia Dumnezeiască Părintelui Nicolae, cel care s-a nevoit vreme de peste 40 de ani în ostrovul Zalit. Prea puţin timp a trecut. Însă chiar de acum se poate spune, şi cu toată hotărârea, că el a fost dăruit Bisericii noastre într-una din perioadele cele mai de restrişte ale existenţei Sale.

Desigur, este caracteristic căii duhovniceşti a acestui nevoitor faptul că ea corespunde cu totul direcţiei tradiţiei comune patristice, în cadrul căreia dintru început a decurs slujirea Stareţului. Aceasta este adevărata hrănire duhovnicească a turmei: în­tărirea religiozităţii ei, susţinerea întru ea a râvnei de a plăcea lui Dumnezeu, păstrarea în sufletul omului a căldurii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de poruncile Lui, vestirea voii lui Dumnezeu acelora care o caută, tămăduirea neajunsurilor morale ale oamenilor, grija pentru dezvoltarea firească a sufle­tului creştinului, sprijinirea duhovnicească necesa­ră acelora care se află în scârbe sau boli. Într-un cu­vânt, Stareţul este acela care, prin nevoinţa perso­nală atingând nepătimirea, hrăneşte şi adapă po­porul binecredincios şi îi modelează credinţa. El îm­plineşte o misiune înaltă şi de mare însemnătate.

În vremea actuală, de cea mai mare slăbănogire du­hovnicească, a cumplitei întunecări a duhului, stăreţia apare ca un dar de nepreţuit pentru omul ce pătimeşte, care năzuieşte să-şi păzească credincioşia faţă de Adevărul Evanghelic în lumea de azi. Şi către ea sunt chemaţi tocmai acei prea rari aleşi ai lui Dumnezeu, care sunt capabili să-şi întocmească viaţa ca o neîncetată mucenicie. Datorită acestui fapt, un stareţ al vremurilor noastre, fie şi numai prin însuşi faptul existenţei sale, în virtutea acestei activităţi a lui, se face vrednic de o adâncă cinstire şi de dreptul păstrării amintirii lui din partea întregii Biserici a lui Hristos, a întregului popor al lui Dum­nezeu.

Totuşi, în cazul evaluării slujirii Stareţului Nicolae de la Zalit, ea se delimitează de o caracteri­zare generală, prin acea uriaşă, excepţională putere de influenţare, pe care el o avea asupra tuturor celor ce veneau la el.

(…)

S-a născut la 26 mai, în anul 1910, în satul Samolva Gdoskului din gubernia Petersburgului, în familia unui proprietar particular de pământ. În anul 1926 termină şcoala pedagogică din Gatcin, iar în 1929 primeşte o parţială pregătire pedagogică la Institutul din Leningrad, din care a fost exclus pen­tru că la o şedinţă s-a pronunţat împotriva închiderii uneia din Bisericile din apropiere. După aceasta a fost supus represiunilor şi a petrecut şapte ani în Sâktâvkar în detenţiune.

Staretul Tadei Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata

Staretul Tadei - Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata
Clic aici