De ce noi ortodocşii iubim foarte mult Sfintele Moaşte? Există multe motive şi anume, aceste moaşte exprimă învăţătura cea mai adâncă a Bisericii noastre. Mai întâi de toate, Sfintele Moaşte ne arată existenţa lui Dumnezeu. Există unii care refuză să creadă în existenţa lui Dumnezeu. A existat şi un filosof care, cândva, a spus: „Dumnezeu a murit". Noi creştinii folosim de multe ori argumente pentru a dovedi existenţa lui Dumnezeu. Avem argumente existenţiale, argumente filosofice, argumente umane şi lumeşti, însă cel mai mare argument al existenţei lui Dumnezeu sunt Sfintele Moaşte. Aceste Sfinte Moaşte arată că Dumnezeu există şi este Viu. Nu este dumnezeul filosofilor şi al ideologilor, ci este Dumnezeul Sfinţilor. Este Dumnezeul Sfintei Parascheva, Dumnezeul Sfântului Policarp. Există multe Sfinte Moaşte care nu putrezesc, ci rămân intacte. Şi alte Sfinte Moaşte care emană bună mireasmă şi fac minuni.
Zilele trecute la Bucureşti, la aeroport au venit aproximativ cinci sute de oameni să se închine, acolo în aeroport, la moaştele Sfântului Policarp şi am observat că moaştele atunci au emanat foarte multă bună mireasmă, o dovadă că acolo exista în ele harul Sfântului Duh.
Când moare omul şi sufletul părăseşte trupul, în mod normal trupul putrezeşte. Trupul, pielea sunt formate din celule şi acestea ar trebui să se desfiinţeze. Ce face ca Sfintele Moaşte să rămână intacte, tot trupul Sfântului şi pielea să rămână la fel, fără să se desfiinţeze, fără să putrezească? Este harul lui Dumnezeu şi aceasta arată că Dumnezeul nostru este viu. Nu este doar o valoare, o idee, după cum spuneau filosofii antici. Nu este cineva care locuieşte în cer doar şi de acolo conduce lumea. Dumnezeu este printre noi şi acest lucru este dovedit de Sfintele Moaşte. Un al doilea mesaj teologic este faptul că Biserica este trupul lui Hristos, dar este şi comuniunea sfinţeniei, pentru că în Biserică noi ajungem la comuniunea cu Dumnezeu. Biserica nu este o societate filantropică, nu este o religie ca oricare altă religie din lume, nu este un organism emenesc, o societate umană, ci este trupul lui Hristos şi Sfintele Moaşte sunt mădulare autentice ale trupului lui Hristos. Pentru că, aşa cum arătam mai înainte, Hristos locuieşte în Sfinţii Săi. Acest lucru arată şi care este scopul Bisericii noastre.
Cel mai important scop al existenţei Bisericii noastre este acela de a-l face pe om sfânt. Biserica, prin Sfintele Taine, prin viaţa ascetică, de nevoinţă, îl conduce pe om la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu. Biserica este laboratorul sfinţeniei. Biserica are scopul de a-l face pe om să ajungă la statutul de sfinte moaşte. Acesta este ţelul cel mai înalt al vieţii noastre: să devenim sfinţi precum Sfânta Parascheva şi Sfântul Policarp.
Fragment din Cuvântul de învăţătură al IPS Ierotheos Vlachos, către pelerinii Sfintei ParaschevaCatedrala Mitropolitană, Sfânta Liturghie la Sărbătoarea Sfintei Parascheva, Iaşi, 14 octombrie 2011
Sursa: doxologia.ro
Foto: Sfinte Moaste de la Aiud izvorand mir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu