miercuri, 14 august 2019

Maica Domnului îl miruieşte pe începătorul evlavios

Acum câţiva ani, un tânăr iubitor de monahi a participat cu multă evlavie la o priveghere de toată noaptea la o mănăstire din Sfântul Munte. Era praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi deoarece voia şi el să se afierosească lui Dumnezeu, pe toată durata privegherii a stat în picioare şi s-a rugat cu umilinţă.
Când au ajuns la Laude, preotul i-a miruit pe părinţi şi pe închinători cu undelemn din candela Maicii Domnului. Tânărul însă, din multa lui evlavie şi sfială, nu s-a apropiat să fie miruit, deoarece se considera nevrednic. După ce au trecut toţi şi a plecat şi preotul, a simţit nevoia lăuntrică să meargă să se închine cel puţin la icoana Maicii Domnului, ca să primească şi el puţin har. Şi în timp ce se închina cu multă evlavie la icoana Maicii Domnului, candela ei s-a ridicat singură şi s-a vărsat din ea undelemn pe capul tânărului, fără să picure pe jos, nici pe hainele lui, ci numai în vârful capului său. În acelaşi timp a simţit şi o veselie duhovnicească de nedescris, cum nu mai simţise niciodată în viaţa sa.

Când l-am văzut de departe pe tânăr, înainte ca el să-mi povestească întâmplarea – deoarece din schimbarea feţei sale se vedea faptul cel dumnezeiesc –, l-am întrebat ce i s-a întâmplat. Iar acela mi-a povestit totul cu multă simplitate.
De aici, oricine poate vedea că pe cei foarte evlavioşi şi smeriţi îi miruieşte însăşi Maica Domnului şi îi preschimbă duhovniceşte.
(Sfântul Cuvios Paisie AghioritulPărinţi Aghioriţi  Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 126-127) via doxologia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu