Ce amintiri deosebite v-au rămas din marea închisoare militară de la Mănăstirea Oranki? Ce momente unice v-au rămas în memorie?
Pr. D. Nu era închisoare militară, ci lagăr internațional de prizonieri, în acest lagăr situat în pădurile de pe Volga, nu departe de orașul Gorki, azi Nijni Novgorod, erau adunați în trei lagăre 10-15000 de ofițeri din toate națiileEuropei, ba și din Japonia. Eram organizați în formații militare pentru muncă și încartiruiți în clădiri și bordeie, în Oranki a fost o mănăstire de călugări, toți de viță nobilă, toți intelectuali, cu bibliotecă, tipografie și viață de obște. Tipăreau numai cărți de mare preț în serviciul Bisericii.
Sovieticii au desființat mănăstirea. Pe călugării și preoții adunați de la mai multe mănăstiri și schituri, în număr de 11000, în fruntea cărora era un episcop, i-au împușcat mortal prin anii 1919-1920, și i-au aruncat unii peste alții într-o văgăună din curtea mănăstirii, acoperindu-i cu pământ.
Când am venit noi, românii, la Oranki, făcând niște săpături necesare lagărului, am dat peste niște cadavre descărnate - ca-n Profetul Ezechiel. Un lung șanț plin de moaște. Toți erau împușcați în cap, pentru că, la sfatul episcopului, n-au vrut să colaboreze cu ateii, în mijlocul lor stătea pe un scaun, neputrezit, un arhiereu ce purta la piept engolpion și icoana Maicii Domnului. Cu aprobarea conducerii lagărului i-am acoperit din nou cu pământ, stropindu-i cu agheasmă sfințită de mine.
Apoi, cu aprobarea comandantului lagărului de la Oranki, am scos moaștele întregi ale sfântului episcop dintre miile de călugări martiri, le-am așezat într-un sicriu făcut de noi românii și l-am îngropat lâng-o fântână din incinta acelei mănăstiri, un izbuc; adică o fântână unde izbucnește apa în sus, după cum este de curată viața aceluia ce vine să scoată apă, unde sunt și astăzi. Am văzut atunci o mare minune, că trupul sfântului, s-a întins cu ușurință, ca și cum abia ar fi murit!
Fragment din cartea "Bucuriile Suferintei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu