Sfantul Cuvios Gheorghe a venit pe lume in anul 1730, intr-o familie de binecredinciosi ardeleni din Salistea Sibiului. Aprins din tinerete de duhul vietuirii calugaresti si neputandu-si implini aceasta vocatie in Transilvania, din cauza persecutiilor impotriva ortodoxiei si, mai ales, impotriva asezamintelor monahale, el a trecut, la varsta de 19 ani, in Tara Romaneasca unde, dupa cum marturisea, pe la 1807-1810, biograful sau cel dintai, Protasie ieromonahul, a intrat in slujba unui arhiereu aflat in Bucuresti, mitropolitul grec Rosca.
Curand, mai apoi, in 1750, a plecat impreuna cu parintele sau sufletesc la Constantinopol si apoi la Muntele Athos, vietuind in Manastirea Vatoped, unde a fost facut de acesta rasofor si diacon, iar dupa moartea mitropolitului a devenit ucenic al staretului Paisie Velicicovschi, la schitul athonit Sfantul Ilie. Aici a primit sfantul chip ingeresc, devenind calugar in mantie, in 1752, prin mana cuviosului Paisie insusi, iar apoi, in 1754, a fost hirotonit preot.
In vremea petrecerii sale la Muntele Athos a deprins, cu ravna si mult folos sufletesc, bucuriile vietii de obste intru Hristos, intr-armandu-se necontenit pe cararile anevoioase ale urcusului duhovnicesc.
In anul 1763 l-a insotit pe marele staret, dimpreuna cu ceilalti 64 de ucenici, in Moldova, la Manastirea Dragomirna, unde s-a nevoit doisprezece ani ca ieromonah, duhovnic si econom al obstii care a ajuns sa numere 350 de vietuitori.
Siliti, insa, de ocupatia austriaca instaurata, in 1775, asupra Bucovinei, 200 de calugari de la Dragomirna, intre care si cuviosul Gheorghe, s-au mutat, impreuna cu nastavnicul lor, Paisie, in partile nemtene, la Manastirea Secu. Patru ani mai tarziu, in 1779, primind staretul Paisie sub ascultare si Manastirea Neamt dimpreuna cu Manastirea Secu, Gheorghe l-a urmat si in marea lavra nemteana, unde a mai petrecut inca vreo doi ani de zile in obstea care numara acum vreo 700 de frati.
In anul 1781, dorind a-si improspata amintirile uceniciei sale din Sfantul Munte si luandu-si, intru aceasta, binecuvantare de la parintele sau sufletesc, a pornit pe drumul catre Athos. Ajungand in Bucuresti, a fost insa oprit in Tara Romaneasca de catre mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787) si de catre un vechi prieten, ieromonahul Macarie de la mitropolie, si dansul ucenic al staretului Paisie, care, prin multe insistente, l-au determinat sa primeasca a revigora viata in schitul Cernica, aflat in totala parasire de peste trei decenii. Lucrarea ce i s-a incredintat era de a orandui si in aceasta parte a pamantului romanesc o manastire cu aleasa viata de obste, dupa tipicul Muntelui Athos si al obstilor paisiene din Moldova.
Pastorind cu jertfelnicie si mult har, a refacut vatra cernicana, adunand, in jurul sau, in doar cinci ani, o obste de 103 ucenici.
In 1785, cazand intr-o boala grea, din care nu a crezut ca va mai scapa cu zile, a intocmit o ?diata? (testament), ca un adevarat asezamant al obstii sale, ce a ramas, peste vreme, un document de exceptionala insemnatate duhovniceasca. Insanatosindu-se mai apoi, a mai trait, in aceeasi spornica lucrare, inca 22 de ani.
Roadele carmuirii sale din chinovia Cernicai au facut ca, in 1793, mitropolitul Filaret al II-lea sa-i dea in seama si Manastirea Caldarusani, conducandu-le efectiv pe amandoua din aprilie 1794 si pana la moartea sa in decembrie 1806, locuind, pe rand, in fiecare dintre ele si asezand parinti egumeni care sa le poarte de grija, mai ales cand el insusi era plecat in cealalta parte. In ambele manastiri a oranduit nestramutat viata de chinovie dupa traditia athonito-paisiana, si dupa asezamantul diatei sale, cu pravila celor sapte laude zilnice, spovedania deasa, ascultare, rugaciune continua, asceza si masa de obste.
Sfarsitul vietii i-a sosit la 3 decembrie 1806, fiind mult plans de cele doua numeroase obsti de ucenici ai sai. A fost inmormantat la Manastirea Cernica, in fata bisericii Sfantului Lazar, zidita de el in 1804, mormantul sau fiind pe locul din cimitir ocupat, mai tarziu, in 1875, de cavoul mitropolitului Nifon.
Sfantul Cuvios Gheorghe este apreciat, pentru viata sa aleasa, pentru tactul si roadele carmuirii celor doua mari obsti calugaresti muntene, ca unul dintre cei mai de seama cuviosi romani, innoitor de renume al monahismului romanesc, in pragul epocii moderne, in duhul neo-isihast athonito-paisian.
In sesiunea sa din 20-21 octombrie 2005, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea cuviosului staret Gheorghe. Proclamarea canonizarii s-a savarsit la Sfanta Manastire Cernica in ziua praznuirii sale, la 3 decembrie 2005, de catre un impresionant sobor arhieresc avandu-l in frunte pe Prea Fericitul Parinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu