miercuri, 15 septembrie 2021

La 96 de ani, un fost deținut politic s-a întors în Baia Sprie la comemorarea colegilor de suferință (FOTO)

La comemoarea de marți, 14 septembrie, a foștilor deținuți anticomuniști care au pătimit și murit în colonia de muncă din Baia Sprie, a participat și unul dintre cei care au scăpat cu viață din teroarea instituită în mina maramureșeană.

Este vorba despre Grigore Pepene, fost deținut politic, născut în Vrancea, în vârstă de 96 de ani, condamnat la o pedeapsă de 10 ani în închisorile comuniste în anii 1950 pentru că a luptat, ca partizan, în munți, față de regimul de atunci.

În Baia Sprie, Grigore Pepene a petrecut patru ani și jumătate și spune că aici s-au petrecut niște lucruri foarte, dureroase pentru poporul român

”Evenimentul de azi e și o cinste a autorităților de aici, colaborează bine cu cei care au suferit, lucru care nu se prea întâmplă în țără.

Patru ani și jumătate (se referă la perioada cât a stat în mina din Baia Sprie – n. red.), până s-a desființat mina, după evenimentele din Ungaria. Atunci ne-au luat și ne-au trimis la Gherla. De la Gherla am mers la Aiud, am lucrat și acolo. N-am rămas cu nimic dator la ei”, a declarat Grigore Pepene, pentru ZiarMM.

În fața mulțimii adunată la troița și paraclisul închinat deținuților anticomuniști din Baia Sprie, Grigore Pepene a vorbit despre câteva din cele petrecute aici în anii de tristă amintire.

”În Baia Sprie s-au petrecut niște lucruri foarte, foarte dureroase pentru poporul român. Român să asuprească român? Cum vine asta? N-a venit un străin, dacă venea din Rusia, indiferent de unde, din altă țară, nu mă deranja așa mult. Dar român pe român, frate pe frate, asta a fost durerea cea mare. Aici s-a suferit mult, dar cu multă răbdare, ne ajutam unul pe altul. Unul era la întreținere, alții perforau, alții erau la rulaj, ei, acolo era cel mai greu. Că de acolo se numărau tonele care ieșeu”, a spus Grigore Pepene.

Fostul deținut și-a amintit și de momentul când preoții au fost băgați la izolare, după ce au făcut sărbătorit Învierea Domnului chiar în timp ce se aflau în subteran.

”Dacă i-au băgat la izolare, ce au câștigat? Au câștigat o grevă de 10 zile, că noi am intrat în grevă, am spus gata. La stânca de sus, cum urci spre mină, ne-au scos noaptea, dormitor cu dormitor, și ne-au dus în fața plutonului de execuție. Noi am spus că o să tragă, dar nu ieșim din grevă, întâi să iasă preoții, să-i vedem, și pe urmă ieșim și noi. Și n-am ieșit. 10 zile n-am mâncat nimic. Au ieșit vreo trei, patru, dar oameni bolnavi”, a mai afirmat Grigore Pepene.

El și-a amintit și de uciderea unui preot, doar pentru că acesta s-a apropiat prea mult de gard, ca să arunce resturile de la niște cartofi.

”A fost un preot înainte împușcat. De ce? Îl dăduse la bucătărie și au curățat cartofi și unde să arunce? Acolo, lângă stâlp, gardul era chiar acolo. Ăla din tunel l-a și ciuruit. Nevinovat, nu trecuse dincolo de sârmă, doar că s-a apropiat. Așa era ordinul. Banditul trebuie să moară, nouă nu ne spunea deținut sau pe nume. Măi banditule!”, își amintește Grigore Pepene.

Într-un final, acesta a fost eliberat de comuniști în anul 1960, după 10 ani de suferință și umilințe.

Fostul deținut le-a urat sănătate tuturor românilor, ”în special la copiii ăștia mici, că tare mă tem că nu mai mănâncă pensie, cu importurile noastre așa de bune, de afară”.

Vlad HERMAN, ziarmm.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu