sâmbătă, 7 octombrie 2023

Hram 2023: Moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase spre închinare

Și în acest an, sărbătoarea cea binecuvântată a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul ridicat în curtea Catedralei Mitropolitane. 

Sâmbătă dimineața, 7 octombrie, racla cu moaștele Ocrotitoarei Moldovei a fost scoasă de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând de astăzi, mii de pelerini din toată țara, precum și din întreaga lume ortodoxă, sunt așteptați la Iași pentru a se ruga celei care de 382 de ani binecuvintează ținuturile noastre.

O frumoasă tradiție păstrată de mulți ani în istoria Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași a fost împlinită și anul acesta, cu prilejul hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Racla cu moaștele Sfintei a fost purtată pe umeri de un sobor de 32 de preoți, și a fost depusă spre închinare miilor de pelerini care sosesc la Iași în această perioadă. Anul acesta, ziua de 7 octombrie a reprezentat momentul scoaterii sfintelor moaște din Catedrala Mitropolitană și așezarea lor în baldachinul special amenajat și împodobit cu flori, situat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe”.

Mai multe pedoxologia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu