duminică, 30 martie 2014

Nicolae Steinhardt, comemorat la Paris


Mirosul sufletului

Sufletul nespovedit miroase urât. La spovedanie, spune un Sfânt Părinte, omul se află față în față cu mama noastră, a tuturor, cu Maica Domnului și îi spune ce a făcut bine, ce a făcut rău și ea îl iartă sau îl ceartă părintește...!

Prin spovedanie omul devine conștient de sine, știe care îi sunt limitele și calitățile. La spovedanie, spune un Sfânt Părinte, omul se află față în față cu mama noastră, a tuturor, cu Maica Domnului și îi spune ce a făcut bine, ce a făcut rău și ea îl iartă sau îl ceartă părintește...! Iar un părinte, dacă recunoști tot, te iartă, te sprijină. Sufletul nespovedit miroase urât. 

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Conta, 2007, p. 83)

vineri, 28 martie 2014

Patriarhia Română: ”Unii jurnalişti admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei Naţionale a poporului român”

Biroul de presă al Patriarhiei Române a criticat din nou atitudinea anumitor jurnaliști în ceea ce privește înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului și și-a exprimat regretul că aceștia exagerează costurile necesare. Astfel, Patriarhie afirmă că presa ”exa­gerează de 5-6 ori costurile de execuţie a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roşu-gri, o compară cu fosta Casă a Po­poru­lui, deşi este de 10 ori mai mică decât aceasta din punctul de vedere al suprafeţei desfă­şurate”.
De asemenea, Patriarhia amintește și faptul că ”sprijinul financiar pentru construirea unor noi locaşuri de cult este prevăzut şi în legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene, precum Luxemburg, Olanda, Portugalia, Croaţia şi Slovacia ş.a.”
În comunicat, se mai scrie că, în cei 3 ani de la începerea lu­cră­rilor de construire a Cate­dra­lei Mântuirii Neamului, plata impozitelor şi contri­bu­ţii­lor sociale la salariile lucrători­lor de pe şantierul Catedralei, a TVA, a accizei şi a altor taxe au fost în valoare de peste 40 mi­lioane de lei (aproximativ 9 mi­lioane de euro).
Nu în ultimul rând, este reamintit și faptul că, în scop filantropic, în 2013, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit suma de peste 80.000.000 de lei, cu 10% mai mult decât în anul anterior pentru ajutorarea a aproape 1 milion de români în peste 780 de instituţii socio-medicale şi edu­caţionale proprii (cantine sociale, brutării, cabinete medi­cale, farmacii, centre educa­ţionale pentru copii, centre de zi pentru vârstnici, grădiniţe sociale şi after-school, centre pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane etc.).

joi, 27 martie 2014

Minuni contemporane

În subsolul acestei postări îi invit pe toţi cei care au avut parte de vreo minune datorată vreunui sfânt al Ortodoxiei (atât români, cât şi străini) sau al Maicii Domnului să o publice, spre folosul altor oameni.

Mărturiile pot fi trimise şi pe adresa vlad.herman@gmail.com, urmând a fi publicate ulterior într-o carte, asta dacă se vor aduna suficiente.

Hristos în mijlocul nostru!

Scrisoare către o fetiță din zilele noastre

Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.
Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru- la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.

Este datoria creştinului să atragă atenţia cuiva care greşeşte, chiar dacă acesta nu vrea să i se spună?

Este datoria creştinului să atragă atenţia cuiva care greşeşte, chiar dacă acesta nu vrea să i se spună? Nu este de acord cu principiile de viaţă ale creştinilor, adică pentru el este bine ceea ce pentru creştini este rău.
Dar depinde cum îi spui. Este bine să îi spui, dar nu poţi să îi baţi la cap pe astfel de oameni pentru că nici Hristos nu a bătut la cap pe nimeni. El, Hristos, a spus: „Care vreţi, veniţi!”. A dat dovadă de iubire, a manifestat iubirea Lui, a spus ale Lui, a avut suport prin minunile pe care le-a făcut în viaţa Lui, prin viaţa Lui întreagă şi atât.

miercuri, 26 martie 2014

Cluj-Napoca, un oraș retrocedat. Ce le mai rămâne românilor?

Capitala Transilvaniei este asaltată de cereri de retrocedări de imobile, venite în special din partea bisericilor maghiare, ale bisericii greco-catolice și ale comunităților evreiești. În urma înțelegerilor politice  de la București, se va da deschide Cutia Pandorei, cu efecte dramatice asupra orașului Cluj-Napoca. Este vorba de solicitări de restituiri, în mare parte,  de clădiri monumente istorice, multe sedii de școli, licee, grădinițe, clinici medicale,  chiar și proprietăți ale Universității Babeș -Bolyai, dar și terenuri intravilane.
  Trebuie precizat că o parte din aceste imobile au fost deja restituite, unele se află in instanță, alte urmează a fi restituite doar pe baza unei înțelegeri politice, odată cu intrarea UDMR la guvernare. În unele cazuri ar trebui sesizată Curtea Constituțională pentru a da o soluție privind legalitatea unor retrocedări către cultele religioase a unor instituții de învățământ public ( grădinițe, școli, licee, colegii, universități),  care apoi sunt transformate în școli cu predare în limba maghiară, sub oblăduirea bisericilor maghiare. Unde există oare separarea statului de biserică, așa cum se prevede în Constituția României?
Peste 60 de imobile, cerute de catolici

VIRGILIU GHEORGHE: Conferinta de la Iasi "Fericire vs. divertisment în epoca mass-media"


luni, 24 martie 2014

"Îmi este foarte dor de Părintele Justin!"

În urmă cu câteva zile am visat că, aflându-mă undeva pe stradă, spuneam cu voce tare că "îmi este foarte dor de Părintele Justin!". Această stare, mai bine spus durere, s-a transmis chiar şi în trup, simţind-o în timpul somnului, apăsându-mă efectiv.

Visul a continuat şi, la un moment dat, am ajuns în chilia Părintelui Justin - acolo unde nu am fost niciodată -, care mi-a spus câteva cuvinte plăcute, dar pe care nu mi le mai amintesc.

Deşi totul a fost doar un vis, pot să spun acum că da, îmi este foarte dor de Părintele Justin!

V. H.

 

vineri, 21 martie 2014

Dr. Virgiliu Gheorghe: „Omul smerit este cel care are cele mai mari șanse să fie fericit”

Doxologia

Este omul modern de astăzi , trăitor într-o societate care vine în întîmpinarea lui cu atât de multe tehnologii, cu atâta confort, mai fericit decât cel de acum 100 de ani? Cultura divertismentului mediatic, care ni se servește, este oare capabilă să răspundă așteptărilor noastre sufletești, lăuntrice? Ne  poate ea împlini? Care sunt celedouă lucruri care îl fac nefericit pe omul de astăzi? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele pe care domnul Virgiliu Gheorghe le-a adus în atenția unui public numeros și divers, marți, 18 martie 2014, cu prilejul primei conferințe din Postul Mare organizate de  Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, sub genericul: „Omul contemporan, față în față cu Hristos”. Tema acesteia a fost  „Fericire versus divertisment în epoca mass media”. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.

„Acum fiecare cu mașina lui, cu frigiderul lui, cu televizorul lui”
Ce este mai important în viața aceasta decât dorința de a fi fericiți? De la copilul cel mic, care se aruncă la sânul mamei, până la bătrân, care își dorește cu tărie să-i stea cei mici împrejur, sau cei care își predau viața în mâinile lui Dumnezeu - monahii - cu toții caută într-un fel sau altul fericirea.
Astăzi nu mai este chiar atât de ușor să fii fericit, consideră domnul Virgiliu Gheorghe. Dacă în societatea tradițională țineai cârma după cum îți indica familia, comunitatea, Biserica, lucrurile mergeau bine. Toate erau la comun.  Astăzi ești pe cont propriu, într-o societate individualistă, în care oamenii s-au separat. „Îmi spunea o femeie de pe  Valea Arieșului că ‹‹acum fiecare cu mașina lui, cu frigiderul lui, cu televizorul lui. Fiecare cu casa lui. Noi, oamenii de pe-aici, nu ne mai întâlnim. ›› Și asta se întâmpla sus, în munte”, remarcă  invitatul.

Parintele Amfilohie de la Manastirea Diaconesti: “O inima arzand pentru Hristos este o inima vie!”

Uneori cuvintele ne par greu de dus, alteori doar le privim cu oarece scepticism, ca si cum oricum nu pe noi ne-ar privi – sau mai exista o multime de feluri de a intampina cuvantul lui Dumnezeu, fara insa a-i da greutatea necesara transformarii vietii noastre launtrice. Toate acestea se intampla insa atunci cand nu incercam puterea Cuvantului in viata noastra, nerealizand ca tot Hristos este Cel care ne poarta jugul, numai noi sa vrem sa ni-l asumam. Cuvintele Parintelui Amfiiohie pot parea putin mai aspre pentru confortabila viata a omului secolului XXI, dar nu exista decat o singura poarta pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu, iar aceasta este Crucea. (G.F.)

- Parinte, a inceput Postul Mare. Cum sa traim in aceasta perioada pentru a vedea „si Invierea”?

- Sa nu uitam ca Taina Invierii este precedata de Taina Rastignirii, adica de Taina Crucii, fara de care nu putem vorbi de nici o schimbare in viata noastra duhovniceasca. Nici un pacat, absolut nici un pacat nu poate fi smuls din firea noastra fara osteneala si durere! Cu alte cuvinte,cine nu se sileste cat mai mult sa rastigneasca in el patimile, poftele cele stricatoare de suflet, necuratia din cuget, din vorbire si din purtare nu o sa ajunga la o inviere sufleteasca, nici la bucuria impartasirii din darurile dumnezeiesti ale Sfintei Invieri. Pentru ca numai atunci cand noi suferim pentru adevar, pentru cre­dinta noastra, abia atunci are loc o miscare launtrica de innoire, care aduce libertate in suflet. De aceea postul crestin are o semnificatie si un rost de­osebit, caci prin aceasta asceza, prin aceasta rastig­nire in lumina Adevarului a tot ceea ce este rau si patimas in noi, are loc o inviere sufleteasca, o pregustare a vietii vesnice la care indeamna Scriptura — si nu intr-o perspectiva eshatologica, ci chiar din timpul vietii acesteia.

Masoneria, din nou condamnată de către Sfântul Sinod Permanent al Biericii Ortodoxe Elene

traducere: www.acvila30.ro

"S-a întrunit astăzi, 19 martie 2014, în a doua şedinţă a sa pe luna martie, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Eladei sub preşedinţia Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, kyr Ieronim. În cadrul şedinţei de astăzi: Sfântul Sinod Permanent a validat Procesele verbale ale şedinţei anterioare. 

Preafericitul Preşedinte a informat membrii Sfântului Sinod Permanent referitor la vizita sa de ieri la Azilul Bolnavilor Incurabili din regiunea Kypseli. A fost informat de către personalul administrativ şi de către angajaţii Fundaţiei în legătură cu problemele de funcţionare şi economice cu care se confruntă. De asemenea, a discutat şi cu cei internaţi în Azil. Sfânta Arhiepiscopie a Atenei, prin ONG „Misiunea”, va oferi zilnic 250 de porţii de mâncare şi va acoperi necesităţile de medicamente pentru cei internaţi.

Mitropolia Moldovei da cu flit pseudo bisericii private, mult laudata de presa satanica


În ziua de 20 martie 2014, la reședința mitropolitană din Iași, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan. La sinod au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte referitoare la viaţa bisericească din Moldova, care sunt de competenţa Sinodului mitropolitan: aspecte legate de învăţământul teologic universitar, situaţia locaşurilor de cult construite de către diferite persoane fizice sau juridice pe terenuri care nu sunt proprietatea Bisericii, probleme legate de respectarea rânduielilor canonice în unităţile bisericeşti din cadrul eparhiilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi propuneri referitoare la textul „Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”, aflat în analiza centrelor eparhiale din Patriarhia Română.

joi, 20 martie 2014

Apologeticum: Minunea Sfinţilor închisorilor s-a repetat şi anul acesta la conferinţa de la Iaşi, prin mijlocirea Sfântului Părinte Justin şi a Sfântului Ilie Lăcătuşu



Sfinţii închisorilor au dat mărturia sfinţeniei lor şi anul acesta la Iaşi, la binecunoscuta conferinţă ţinută mereu în data de 19 martie, de pomenirea mărturisitorului Virgil Maxim.

La sfârşitul conferinţei, sutele de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte aduse de organizatori, după care s-a pregătit citirea Acatistului Noilor Mucenici din temniţele comuniste. Atunci, unul dintre închinători a întrebat dacă un craniu miroasea frumos dinainte sau e cu această ocazie şi aşa s-a observat că exista şi o mică peliculă de mir pe el. Era un craniu ce nu mai izvorâse mir deloc, adus de la o biserică din Maramureş, de la un părinte care îl primise de la Aiud. A urmat citirea acatistului, la care mai rămăseseră în jur de 30 de persoane din sutele de dinainte. Ora era deja înaintată şi oboseala se vedea pe chipurile multora din sală. Dar acest mic efort a meritat cu prisosinţă. Fratele Danion a zis celor de faţă că pot acum să sărute craniul, să ia pe serveţele din mir etc. 

Neavând ceva mai de preţ decât o fotografie cu Părintele Justin, o persoană a atins craniul cu ea, iar când a ridicat fotografia, toţi cei prezenţi au observat o pată mare de mir, care se prelingea. Un părinte a şters acea pată mare cu o particică din veşmintele Sfântului Ilie Lăcătuşu, iar la scurt timp pe craniu a apărut o broboană de mir. In imaginile de mai jos puteţi observa această a doua minune. Dar din nou mirul a fost şters de acelaşi părinte, şi pentru a treia oară a apărut o mică pată de mir pe craniu. Mirosul era unul deosebit de plăcut, fin şi întărea dovada minunii ce era în faţa ochilor noştri. Bucuria a fost nespusă, căci Domnul a rânduit ca Părintele Justin, plecat pe 16 iunie 2013 dintre noi – cu trupul, şi Sfântul Ilie Lăcătuşu să fie mijlocitorii acestei minuni. 

Acest lucru ne întăreşte şi în credinţa că Părintele Justin este în ceata acestor mari sfinţi ai neamului. Dar trebuie să simţim şi o averizare că vor veni vremuri potrivnice, cât de curând. Dacă vom cere ajutor de la Sfinţii închisorilor, vom trece mai uşor prin ele, căci sfinţii nu ne vor lăsa, mai ales acum cu Sfântul Părinte Justin printre ei. Să-i rugăm să ne dea curajul de a ne apăra credinţa, ţara cu pământul şi apele din ea, tradiţiile şi specificul nostru românesc. Amin!

miercuri, 19 martie 2014

Cine va putea sa spuna la Infricosatoarea Judecata ca n-a stiut ?

Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia, temându-se că vor avea necazuri, că vor fi daţi afară de la serviciu, că işi vor pierde averea şi libertatea. Dar Domnul Hristos ne spune că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori. Dacă nu mărturisim, ne aşteaptă o veşnicie îngrozitoare, chinuitoare în focul cel veşnic. Pentru că de moartea trupească, de Judecată şi veşnicie nu putem scăpa. Teama de această moarte trupească este o mare greşeală. Murim în câteva clipe, dar ce urmează este mai important. Cum ne ia moartea? Unde ne duce?

Iar dacă pentru orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult pentru orice cuvânt ruşinos şi „cu atât mai mult pentru orice cuvânt ucigător de suflet”, spune părintele Arsenie Papacioc. Dacă mărturisim, suntem vii duhovniceşte şi-n această viaţă şi în viaţa cea veşnică. Iar dacă nu mărturisim, este o suferinţă teribilă, se îndepărtează harul Duhului Sfânt de la noi şi suntem morţi duhovniceşte în această viaţă, iar după Judecata Înfricoşată, vom merge în chinurile cele veşnice. Cine va putea să spună la Înfricoşata Judecată că n-a ştiut? Dacă n-a ştiut de ce n-a întrebat, de ce nu s-a informat? Cât timp am pierdut şi câte lucruri deşarte am căutat, am citit şi am aflat în această viaţă? Hristos ne-a spus tot ce ne este necesar pentru mântuire. Dar iată ce este mai înfricoşător între toate temeiurile de frică pentru cei care, în viaţa aceasta, nu se tem de păcat şi se ruşinează să mărturisească.