Unui om care spune ca are credinta in Dumnezeu, insa nu i se roaga

Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia  să te rogi.
Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.
Am  văzut odată cum pe o roată de moară  cădea puţină apă.  Şi roata  rămânea
nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.
Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea
la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea, şi
inima, şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţă mare, ea îi mişcă sufletul, prin
puterea ei, către Dumnezeu.

Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai
înainte de rugăciunea voastră,  şi din ele ai tras încheierea  că rugăciunea nu foloseşte,
îndeobşte, la nimic. Într-adevăr, ştie Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, şi totuşi El vrea să ne rugăm Lui.
Lucrul acesta e mai  uşor de explicat unor  părinţi decât  ţie, om necăsătorit. Uite, şi
părinţii ştiu dinainte ce le trebuie copiilor, şi totuşi  aşteaptă ca aceştia  să-i roage - fiindcă
părinţii  ştiu  că ruga înmoaie şi înnobilează inima copiilor,  că îi face mai supuşi, smeriţi,
blânzi, ascultători, milostivi  şi nobili. Vezi câte scântei cereşti iscă rugăciunea în inima
omenească?
Am citit  că un oarecare  călător  s-a oprit lângă o casă de lângă drum. În acea casă
muncitorii ţineau o întrunire.
Pe dată se făcu linişte în casă. Muncitorii îngenuncheară la rugăciune - iar unul dintre
ei ieşi şi începu să umble prin faţa casei. Călătorul îl întrebă ce se face înăuntru.
Păi, se roagă lui Dumnezeu. Iar mie mi-e ruşine, aşa că am ieşit.
Călătorul tăcu şi aşteptă.
Pe cine aştepţi? - îl întrebă muncitorul.
Aştept să iasă cineva ca să-l întreb de drum.
Dar de ce nu mă întrebi pe mine? Şi eu pot să-ţi arăt.
Călătorul dădu din cap şi îi răspunse:
Cum ar putea să arate calea dreaptă cel ce se ruşinează de Dumnezeu şi de fraţii săi?
Eu cred  că la tine nu este ruşine de rugăciune, ci pur  şi simplu credinţă slabă,
îngrijeşte, aşadar, îngrijeşte pruncul din tine. Când va creşte şi va ajunge viteaz, îţi va răsplăti
însutit osteneala. Credinţa vitejească va pune în mişcare roata  lăuntrică a fiinţei tale, şi vei
dobândi o viaţă nouă.
Pace ţie de la Dumnezeu şi binecuvântare!

(Sfântul Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebările lumii de azi)