Maicile de la mănanstirea Paltin (Petru Vodă) - Slavă să aibă

Petre Ţuţea în faţa colonelului Crăciun

În literatura memorialistică scrisă de supravie­ţuitorii Gulagului românesc întâlnim personalităţi creş­tine care nu au făcut niciun compromis cu sistemul sa­tanic, dimpotrivă, în situa­ţii existenţiale dramatice au ales să Îl mărturisească pe Hristos, rămânând creştini până la sfârşit. De pildă, Ilie Tudor, tatăl interpretului Tudor Gheorghe, scrie cum Petre Ţuţea l-a înfruntat pe colonelul Crăciun, directorul închisorii Aiud: „Altă dată, tot aşa, într-una din întâlnirile organizate de putere cu deţinuţii, în vederea reeducării, în careul care se făcea în curte, Crăciun «trecea în revistă» însoţit de un grup de ofiţeri, careul.

La un moment dat s-a oprit în faţa unui om înalt, slab, puţin adus de spate. – Ce faci, filosofule? Îl cunoscuse. Era Petre Ţuţea. Era aşa de slab că-l susţineau doi camarazi. Crăciun l-a privit satisfăcut. Şi către mulţime: – Mă, aţi rămas în urmă! V-aţi prostit! Că dacă eraţi deştepţi nu ajungeaţi aici! Vi-L închipuiţi pe Hristos cu un crucioi în spate prin New York? Ar râde şi curcile. Uite, am ajuns în Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu! Se depărtase câţiva paşi. Ţuţea a ridicat mâna. – Domnule, colonel! O clipă. Vreau să vă întreb ceva! – Da! Ia zi, mă, filosofule! – Nu vă supăraţi, aţi crescut la oraş sau la ţară? – La ţară, mă! Nu se vede? – şi-şi bombează pieptul. – Şi aţi avut porci? – Auzi vorbă? Cum să nu! Care gospodar de la ţară nu creşte porci? – Şi…aţi văzut dumneavoastră porc să privească în sus? Tăcere scurtă. Priviri speriate. – Îl ştiţi că e nebun! Tâmpenii… 

S-a stăpânit pe cât se putea râsul general ce ameninţa să invadeze mulţimea şi Crăciun cu suita sa s-au grăbit să scurteze întâlnirea cu «nebuni ca Ţuţea».”

Fragment preluat din volumul Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere

Apa trece, pietrele raman - Sava Negrean Brudascu

Părintele Amfilohie Brânză: "În necazuri şi ispite te vezi ce eşti cu adevărat"

Adevărul nu piere. Noi, această rezistenţă la rău o avem prin prezenţa lui Hristos în noi. Trăieşte tu creştineşte şi o să vezi cum se transformă neamuri şi generaţii. Un Simion Mehedinţi, un Petre Ţuţea, Mihai, Ştefan, Neagoe - astea nu-s porecle, sunt viteji români. Noi avem istorie scrisă cu sânge. Adevărul e de neoprit. Au pus acolo piatră, pază, puteau să pună beton armat, că tot Învia Hristos. Nu există oprelişti la aşa ceva.

Dumnezeu nu-şi părăseşte oamenii Săi. Ortodoxia e plină de frumuseţe, de roadă, de bucurie. Nu te aştepta ca toată lumea să vină după noi, ci te aşteaptă să te răstignească, iar asta este o cinste pentru noi, ca să nu ne pierdem noi drumul, căci în necazuri şi ispite te vezi ce eşti cu adevărat.

Să-l trăim pe Hristos autentic. Tu un pas dacă faci, Dumnezeu face 100 înspre tine şi vei vedea că nu-I mut, cum suntem noi astăzi.

Fragment din cuvântul Părintelui Amfilohie Brânză ce poate fi ascultat integral aici.

Pustnicii României - Între Cer și pământ (VIDEO)

Părintele Amfilohie Brânză: "În faţa morţii nu operează nici banul, nici materia"

De tânăr te cunoşti ce eşti, nu aştepta tu bătrâneţea - când îţi apar negi pe faţă şi nu mai poţi sta în picioare din cauza varicelor - să-L mărturiseşti pe Hristos. Acuma s-o faci, la tinereţe, acuma întemeiază-ţi familia, acuma mergi în mănăstire, acuma scrie cărţi, acum studiază, acuma cântă, acuma te bucură, nu aştepta tu după 60 de ani.

Eu am făcut şcoala militară la Mediaş, am fost în clasă 21 de inşi. Când am intrat eu în mănăstire, m-au întrebat că ce m-a apucat - şi am fost şef de clasă. Dupa cinci ani de zile, patru erau în puşcărie. Şi zic, voi ce aţi făcut cu anii voştri? Mă plângeaţi pe mine că am intrat în mănăstire. Acum şi-au dat seama ce sunt ei de fapt, nu când sunt la volan, nu când sunt cu femeia, nu când sunt cu banul în buzunar. S-au văzut acum cum sunt ei. Înţelept e cel care judecă din timp.

Uită-te cum ajunge o fumătoare, cum ajunge o desfrânată. Reclama la bere - fericire -, bea paharul ăsta şi eşti minunat. Dar uită-te la el când este în ceasul morţii, să vezi cum horcăie şi du-i o ladă de bere. Vom vedea că în faţa morţii nu operează nici banul, nici materia, nici trupul, nici armata, nici NATO, nimeni! Numai Hristos e singurul sprijin.

Fragment din cuvântul Părintelui Amfilohie Brânză ce poate fi ascultat integral aici.

Parintele Amfilohie: Voi ce ati facut cu anii vostri? (VIDEO)

Pelerinaj la mormantul parintelui Arsenie Boca. 15.000 de oameni se roaga pentru miracole (PRO TV)

PRO TV: Pelerinaj la mormantul parintelui Arsenie Boca. 15.000 de oameni se roaga pentru 
miracole

Părintele Arsenie Boca: „Ce să cerem de la Dumnezeu?”

„E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns din punct de vedere religios.

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-I cer nimic; Alții Îi cer nimicuri; Unii Îi cer socoteală; Alții, să facă El ce vor ei! Iar alții, să nu existe în fața lor; Și pomelnicul s-ar putea lungi.

În această privință, sfinții ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Așa se aseamănă începuturile și sfârșitul credinței: unii nu-i cer nimic sau Îi cer nimicuri, iar ceilalți, sfinții, nu mai cer nimic. Sfinții cei mari, din desăvârșita credință în Dumnezeu, nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârșirea. Totuși, mântuirea, desăvârșirea e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii – se roagă și Sfinții din cer.

Minunea de la mormantul Parintelui Arsenie Boca: Cum a ajuns preot un fost ateu (VIDEO)

Marturia lui Ciprian Negreanu din Cluj-Napoca, un fost ateu, care s-a facut preot dupa ce a fost la mormantul Parintelui Arsenie Boca.

Zeci de mii de oameni la mormantul Parintelui Arsenie Boca, la 23 de ani de la moartea sa

Zeci de mii de oameni au luat calea manastirii Prislop din Tara Hategului, pentru a se inchina la mormantul Parintelui Arsenie Boca, cu ocazia implinirii a 23 de ani de la trecerea acestuia la cele vesnice.

La fel ca si in anii trecuti, oameni de toate varstele au ales sa fie prezenti la Prislop inca de saptamana trecuta, punctul culminant anuntandu-se a fi miercuri, 28 noiembrie, data la care Arsenie Boca a parasit aceasta lume. De altfel, el a stiut cand va muri, cerandu-i celui care i-a facut crucea sa scrie anul 1989 pe ea.

Supranumit “Sfantul Ardealului” pentru minunile sale, Arsenie Boca s-a nascut in 29 septembrie 1910, in localitatea hunedoreana Vata de Sus, intr-o familie de oameni simpli. Dupa ce a urmat scoala primara si liceul la Brad, in 1929 s-a inscris la Academia Teologica din Sibiu. In cursul teologiei a fost nevoit sa-si vanda casa parinteasca pentru a-si putea continua studiile. In anul 1939 a petrecut trei luni pe Muntele Athos.

Noua ani mai tarziu, Arsenie Boca a fost arestat si torturat de fosta Securitate pentru presupuse legaturi cu legionarii. La finalul pedepsei, el a revenit, ca staret, la Manastirea Prislop, de unde a fost alungat in 1959, cand lacasul de cult s-a desfiintat, fiind transformat in camin de batrani.

De-a lungul vietii sale, multa lume a apelat la sfaturile Parintelui, acesta spunandu-le celor care il cautau cauzele problemelor si cum sa se indrepte, stiindu-se ca a fost vazator cu duhul. Chiar si in anii dupa moartea sa, extrem de multi oameni au avut parte de vindecari si intamplari miraculoase dupa ce au trecut pe la mormantul de la Prislop.

Astazi, tot mai multa lume doreste canonizarea Parintelui Arsenie Boca, dar Biserica Ortodoxa Romana nu da semne ca ar face acest lucru prea curand.

Vlad HERMAN

Scrisoarea unui bebelus catre mama sa

Buna mami, ce mai faci? Eu sunt foarte bine, multumesc lui Dumnezeu. Au trecut doar cateva zile de cand m-ai conceput in burtica ta. Cu adevarat, nu as putea sa explic fericirea ce o simt pentru ca tu vei fi mamica mea.

Alt lucru care ma umple de mandrie este sa vad dragostea prin care am fost conceput. Totul se pare ca ar vrea sa-mi spuna ca voi fi copilul cel mai fericit din lume!

Mami, deja a trecut o luna de cand m-ai conceput si pot sa vad cum corpusorul meu incepe sa ia forma, eu stiu ca nu sunt atat de frumos ca tine, dar acorda-mi o sansa!

Sunt foarte fericit! Dar este ceva care ma preocupa. In ultima vreme am observat ca sunt anumite ganduri ce se tot rotesc prin capul tau si nu ma lasa sa dorm, dar totul va fi bine, sigur acestea vor trece. Tu nu trebuie sa te framanti asa de tare.

Cu ce te lauzi?

Cu ce te lauzi ?

Cu aurul? Acelaşi aur a fost în măruntaiele muntelui, şi muntele nu s-a lăudat.

Cu hainele? Aceeaşi mătase a purtat-o vier­mele în el, şi nu s-a lăudat.

Cu sănătatea? O sănătate cu mult mai bună are lupul din pădure, însă nu se laudă.

Cu pofta de mâncare? Leul furnicilor cu pofta nebună mănâncă furnici până moare; dar la urmă îl mănâncă furnicile pe el.

Cu norocul? Iată că vulpea nu se încrede în norocul ei şi chiar când a suta oară reuşeşte să prindă găina, de frică ascultă din care parte va răsuna puşca.

Cu caii? Cum poţi avea o idee atât de înaltă despre caii tăi, când ei nu-şi închipuie ceva deo­sebit nici despre ei, nici despre tine?

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa: "Învăţături despre bine şi rău", Editura Sofia, Bucureşti, 2006

Începe săptămâna "Arsenie Boca"

Câteva zeci de mii de pelerini vor lua calea mănăstirii Prislop în aceste zile cu ocazia parastasului Părintelui Arsenie Boca, la 23 de ani de la mutarea sa la Domnul.

Pelerinajul este unul impresionant de la an la an, tot mai mulţi oameni dorind să ajungă în acest loc sfânt pentru a-l comemora pe Sfântul Ardealului. Mai jos, câteva imagini de la parastasul de acum un an, 28 noiembrie 2011.

Alte articole pe acest blog despre Arsenie Boca puteţi găsi la această adresă.

Parintele Arsenie Boca, comemorat la Paris pe 8 decembrie

Mari Duhovnici 2 - „Duhovnicia este centrul vieţii noastre”

(Pr. Rafail Noica – Cultura Duhului, Despre duhovnicie; pag. 42)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Departamentul Cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale continuă zilele comemorative Mari Duhovnici dedicate marilor duhovnici contemporani nouă, celor ce deţin duhul şi adevărul. Pentru că, după cum spune părintele Rafail Noica, duhovnicia este duh şi adevăr (Cultura duhului- Despre duhovnicie, pag. 47).

Cea de-a doua întâlnire de acest gen se va desfăşura sâmbătă 8 decembrie 2012 şi va fi dedicată părintelui Arsenie Boca.

Dansează pentru tine? Desfrânarea, promovată la rang de virtute prin dans

Diavolul nu stă o clipă, umblând, răcnind ca un leu şi căutând să-i înghită şi pe cei încă neînghiţiţi. Într-un veac al minciunii, rătăcirii şi răutăţii, anormalul devine din ce în ce mai normal pentru gloată cea nesimţită, lipsită de orice rază de lumină dumnezeiască.

Una dintre cele mai importante unelte pe care satana o foloseşte în aceste zile este mass-media, devenită un mare idol al acestei lumi. Aşa se face că, la "show-ul" Dansez pentru tine, desfrânarea este promovată la rang de virtute, în aşa fel încât bietul om rătăcit şi în special tineretul, să se obişnuiască total cu această anormalitate ca fiind normală. Iată numai câteva din titlurile apărute în presă după "incendiarul show":

EVZ: Bebelușa" Oana a mimat SEXUL ORAL în proba de STRIPTEASE la DANSEZ PENTRU TINE

EVZ: PREMIERĂ LA DANSEZ PENTRU TINE. Pentru prima oară în România are loc PROBA DE STRIPTEASE

BZI: Nicoleta Luciu, intr-un dans porno de exceptie la "Dansez pentru tine"

Cam ăştia sunt "binefăcătorii" de astăzi, iar gloata nu încetează să-i "elogieze", ba chiar să le urmeze "învăţătura", dar au să dea sama cu toţii în ziua aceea. La fel şi restul.

"În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat" - Parintele Arsenie Boca (fragment extras din lucrarea Părintele Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 2)

Vlad HERMAN

Colind divin: Cel far' de-nceput - Maicile de la Diaconesti

Parintele Arsenie Boca despre tanarul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică. El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic. Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia?

Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"

La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu. Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti despre bucuria Crăciunului

Interviu realizat de Claudiu Tarziu

Părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” de la Diaconeşti – Bacău, face parte din stirpea, tot mai rară azi, a soldaţilor neînfricaţi ai lui Hristos. Îi simţi puterea din prima clipă. Privirea dreaptă, vorba hotărâtă, strângerea de mână fermă îi arată dârzenia. Dar pe cât de milităroasă îi este prezenţa, pe atât de largă inima – în care primeşte cu blândeţe şi empatie toate durerile şi zbaterile celor care vin să i se spovedească. Pentru fiecare are un cuvânt de folos, o mângâiere, o îmbărbătare şi un zâmbet. Căci acest călugăr încruntat şi plin de cerbicie, pe care nu te-ai mira să-l vezi încins cu o sabie, ştie să zâmbească.

Deşi e mereu aglomerat de urgenţe, găseşte timp pentru toţi cei care îi cer ajutorul duhovnicesc.
Când acceptă să mai ţină câte o conferinţă pentru tineri, sălile se umplu până la refuz. Părintele Amfilohie e iubit şi preţuit atât pentru ce spune, dar şi pentru cum spune. Este un mărturisitor curajos şi neconvenţional. De câţiva ani însă, şi-a rărit apariţiile publice din afara mănăstirii. Şi cu atât mai căutat este. Aşa încât am găsit foarte potrivit să avem un scurt dialog cu sfinţia sa despre bucuria Crăciunului şi despre cum ajungem la ea.

“Să nu lăsăm ascunsă icoana Naşterii Mântuitorului sub zgura păcatelor noastre!”

- Preacuvioase părinte, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, vrednicul de pomenire arhiepiscop al Clujului, spunea cândva că Naşterea Domnului e o sărbătoare a purităţii: Fecioara, fără de stricăciune, Îl naşte pe Cel Fără de Păcat. Câţi dintre creştinii care mai vin astăzi la biserică sau care vă trec pe sub epitrahil la spovedanie, mai au conştiinţa acestei sărbători a purităţii – ea singură fiind motivaţia pentru noi de a ne curăţi?

- Nici nu vă daţi seama câtă dreptate are acest mare vizionar al Bisericii noastre, a cărui lipsă o simţim din plin şi pe care nu o putem acoperi noi toţi acum. Definiţia Naşterii Domnului ca sărbatoare a purităţii nu este doar o formulare teologică într-o Pastorală de Crăciun, ci afirmarea unui fapt existenţial minunat, care se petrece an de an sub ochii noştri. Îmbrăcaţi cu ce au, apăsaţi de griji, minţiţi şi sărăciţi, creştinii noştri, aşa cum sunt ei, vin la biserică de Crăciun să primească mângâiere, pace şi bucurie. Şi primesc. Pentru că mai toţi credincioşii, nu numai cei ce se spovedesc, ci şi cei care aprind doar o lumânare sau aduc un pomelnic la altar, vin cu credinţa că Pruncul dumnezeiesc, care S-a născut, cât şi Fecioara Maică, ce Îl ţine în braţe, îi cheamă într-adevăr la o sărbătoare a bucuriei şi împăcării, şi mai ales a purităţii. Asta este puterea Praznicului. Setea de absolut şi de puritate este sădită în firea noastră prin actul creaţiei şi omul şi-o potoleşte mai ales la această Sărbătoare a Naşterii Domnului.

- Postul Naşterii Domnului este un post al bucuriei, pentru că acum ne bucurăm că se naşte Mântuitorul. De ce trebuie să postim şi într-un astfel de moment de bucurie?

- Să ştiţi că în dreptul acestui Praznic nu vorbim de bucurie în sensul obişnuit al cuvântului, ci de o bucurie anume, de o sfântă bucurie, adusă pe pământ de Dumnezeu şi vestită prin îngeri: ”Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”. Este vorba de o bucurie unică, de natură dumnezeiască, ce cunoaşte trepte de intensitate pe măsura purităţii noastre. Puritate deopotrivă trupească şi sufletească, ce se realizează numai prin rugăciune şi post. Cu alte cuvinte, dacă nu te înfrânezi de la toate poftele trupului, nu ai cum să simţi bucuria Naşterii Sale. E ca şi cum o icoană extraordinar de frumoasă ar fi acoperită de straturi groase de fum şi praf – şi atunci, chiar dacă ea rămâne splendidă pe dedubt, noi nu ne putem bucura de frumuseţea ei. Să nu lăsăm ascunsă icoana Naşterii Mântuitorului sub zgura păcatelor noastre!

“Cuvântul Mântuitorului te face să nu mai simţi foame, sete sau oboseală”

- Dar chiar şi atunci când postim, ne bucurăm noi în mod real de Naşterea lui Mesia, Cel care ne poate salva sufletul, sau mai degrabă ne bucurăm tot de cele ale trupului, care însoţesc sărbătoarea aceasta?

- Vedeţi, tocmai în aceasta constă valoarea postului pentru Praznicul de care vorbim. Că ne ajută să gustăm din adevărata bucurie a Naşterii Domnului, nu să rămânem la aspectul exterior al sărbătorii, cel material. Iubirea cu care Pruncul Iisus ne atrage spre El produce în suflet o bucurie mai presus de tot ceea ce este pământesc. În preajma Lui, inima omului îşi pierde atracţia către cele materiale. Pătrunsă de Harul Duhului Sfânt, se mişcă spre stări superioare de simţire şi cunoaştere faţă de cele din planul lumesc. Aşa se explică cum miile de oameni care se ţineau după El ca să-L asculte stăteau nemâncaţi cu zilele, pătrunşi fiind de puterea cuvintelor Sale. Nu mai simţeau foame, sete, oboseală, căci de toate le ţinea loc cuvântul Mântuitorului. Dacă n-ar fi Acesta Dumnezeu şi dacă n-ar lucra prin El asemenea Putere, n-ar mai exista astăzi creştinismul. Experienţa postului ne ajută să ne încredinţăm de aceste adevăruri, prin schimbările care se produc în sufletul nostru. Nu există să posteşti cum se cade, adică să te opreşti nu numai de la o anume mâncare, dar să-ţi curăţeşti şi gândurile, prin rugăciune, şi să nu simţi într-adevăr bucuria sărbătorii.

- De ce credeţi că, an de an, Crăciunul devine tot mai mult un pretext comercial, o celebrare a nevoilor sau a mofturilor de ordin material, şi tot mai puţin una a tresăririlor sufleteşti, mistice? De ce nu mai simţim suflul tainei îndărătul spectacolului?

- Eu nu văd ca lucrurile să stea aşa. Imaginea aceasta, probabil, încearcă să o impună o televiziune şi o presă mai puţin ortodoxă, ce nu se poate ridica mai sus de interesul comercial ori de aspectul circului. Însă Taina Sfintei Sărbători, care nu se poate filma şi nici fotografia, este vie şi lucrătoare în continuare. Ea stă în puterea lui Dumnezeu şi-n inimile tuturor celor care o trăiesc şi se bucură de ea. Toate bisericile sunt pline de oameni, cine nu vede asta? Şi nu doar de Paşti şi de Crăciun, ci în tot timpul anului. De ce? Fiindcă “în om este sădită informaţia împlinirii sale” – cum spune foarte frumos părintele profesor Constantin Coman – care-l mişcă permanent spre împlinirea standardelor la care este menit să ajungă. Adică la măsura absolută, pe care o poate realiza doar în Biserică.

“Lumea se îndreaptă încotro arată Dumnezeu cu degetul”

- Totuşi, tot ce se întâmplă în jurul nostru, de la lipsa de înţelegere şi compasiune pentru aproapele până la crime de stat, arată că lumea se despiritualizează accelerat. Iar unii creştini sunt de părere că fenomenul nu e întâmplător sau natural, ci parte a unui plan urzit de puternicii lumii. Au dreptate, sau mai degrabă răul nu e în afară, ci înlăuntrul nostru?

- Să ştiţi că răul se găseşte atât în afara, cât şi înlăuntrul omului. Însă altceva este mai important să ştim. Că de rău nu putem scăpa nici cu bani, nici cu arme, nici cu petrol, nici cu diamante, nici cu tehnologie, ci doar cu puterea lui Dumnezeu. Cât despre mai marii lumii, l-am întrebat şi eu pe părintele Iustin de la Petru Vodă cum că ei au în plan cutare şi cutare lucru… Şi ştiţi ce mi-a răspuns? “Măi băiete, măi, Dumnezeu se uită la ei ca la nişte copii, măi”. Adică să înţelegem că lumea se îndreaptă încotro arată Dumnezeu cu degetul, nu unde cine ştiu eu cine îşi face planuri să o ducă. Despiritualizarea lumii, urzită de unii sau de alţii, cum spuneţi, prin materializarea vieţii, o să-l împingă şi mai tare pe om spre Biserică, deoarece o să-l convingă şi mai mult că fără Dumnezeu nu poate nimic şi nu valorează nimic.

- Totuşi, cum ne putem păstra intactă bucuria acestui eveniment unic şi mântuitor: Naşterea Domnului?

- Cu cât vom pune capăt împrăştierii dinafară, cu atât ne vom apropia lăuntric de Hristos. Tăcerea, postul, metaniile, spovedania şi Sfânta Împărtăşanie, rugăciunile de noapte, înfrânarea, nevoinţa, lacrimile, milostenia şi cititul cu meditaţia ne vor ajuta să-L atragem pe Domnul ca să Se nască şi în sufletele noastre. Trebuie un pic de osteneală şi de stăruinţă ca să ajungem la mângâierile duhovniceşti.

“Să luptăm cu răul din noi şi din lume după pilda noilor martiri ai poporului român”

- Spre încheiere, îmi permit să vă pun o întrebare personală. Care a fost cel mai frumos Crăciun petrecut de sfinţia voastră înainte de călugarie?

- Cele mai frumoase sărbători ale Crăciunului le-am trăit pe când eram un copil nevinovat şi cu sufletul curat. De aceea şi astăzi, în mănăstire fiind, aş da orice să mă pot apropia de Hristos din nou, ca şi atunci, cu suflet de copil.

- Ştiu că la fiecare Crăciun Mănăstirea Diaconeşti le pregăteşte credincioşilor câte o bucurie: ba un CD cu colinde interpretate de maici, ba o icoană nouă, ba o carte de folos… Ce veţi face anul acesta?

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, maicile au reuşit să pregătească la timp două bucurii pentru Crăciunul de anul acesta: “Poezii cu iz de Filocalii”, o carte pentru cei mari şi mici cuprinzând versuri cu tâlcuri duhovniceşti şi Calendarul pe 2012, cu un conţinut special: este vorba de Părinţii români care au pătimit în închisorile comuniste (Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Dimitrie Bejan, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Ilie Lăcătuşu, Pr. Arsenie Boca ş.a.) pictaţi de maici în manieră iconografică, cu o scurtă prezentare a vieţii lor. Mesajul pe care vrem să-l transmitem astfel, acum, la Naşterea Domnului, este acela al luptei cu răul din noi şi din lume şi al păstrării demnităţii creştine şi naţionale, după pilda pe care aceşti noi martiri ai poporului român ne-au lăsat-o prin viaţa şi învăţăturile lor.
 

Părintele Amfilohie Branza la parastasul Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (2012)

Din comorile neamului romanesc: Manastirea Diaconesti - Athosul mireselor lui Hristos

Majoritatea manastirilor romanesti, altadata focare de cultura si izvoare de minuni dumnezeiesti, par azi companii de munca fortata.

O febra a constructiei, izbucnita in post-comunism, a intiparit pe chipurile multor monahi si monahii ridurile si paloarea muncii fizice prelungite. In manastirile mai vechi, unde deja nu se mai cladeste nimic, li se imputineaza in continuare calugarilor din timpul de rugaciune si de studiu, pentru munca la grajduri si la camp. Iar multe din manastirile istorice, cu sute de ani de viata monahala, s-au transformat in manastiri de protocol sau in "puncte turistice".

 Totusi, mai exista si cuiburi de ingeri, in care forta rugaciunii, darurile artistice si osardia pentru lucrarea intelectuala fac ca numele locului sa aiba rezonanta unui clopot de argint. Sunt manastiri in care se pastreaza rostul firesc al calugarilor, acela de rugatori pentru omenire si de luminatori ai poporului drept-credincios. Cand ajungi intr-o asemenea manastire, simti mana lui Dumnezeu pe crestet. Asa este manastirea "Adormirea Maicii Domnului" din Diaconesti, in muntii Agasului, aproape de granita dintre Bacau si Harghita. Athosul mireselor lui Hristos. Nu numai cinstirea deosebita pe care i-o dau maicile Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, sau regimul de viata monahala apropie aceasta manastire de cele de pe Sfantul Munte, ci si preocuparea pentru cultura.

Parintele Ioanichie Bălan: "Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat"

22 noiembrie – 4 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan s-a născut în ceruri. Sfaturi către tineri, prin intermediul publicaţiei VEGHEA

 “Numai un creştin foarte bine educat şi format păstrează locul cum l-a aflat, dacă nu-l curăţă. Iar dacă ajunge, vreodată, înalt creştin, acela sfinţeşte locul. Omul bun sfinţeşte locul, omul lumesc spurcă locul. În viaţă să fiţi tineri care să sfinţească un loc, o casă, o societate, o generaţie, un cartier şi locul de muncă unde veţi lucra. Prin comportament creştin, mai întâi. Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii. Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos.

Practicile acestea care acum afectează şi au îmbolnăvit societatea şi tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha’i, karatele, toate aceste practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă, vrând-nevrând despărţirea de Biserică, de Hristos, de preoţi, de duhovnici. Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vieţii cum o au cei care trăiesc întru Hristos. Veţi avea bucuria plăcerilor, a sexualităţii, a ispitelor şi patimilor trupeşti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupeşti, orizontale, care se consumă într-o zi, şi nu bucurii veşnice, verticale, axate pe Hristos. Treziţi-vă! Sunteţi tineri şi nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu ţara asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulţi din tinerii de astăzi merg la şedinţe de Baha’i, de yoga, numai nu la Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuţă, tot cu o ţărăncuţă cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem cârciumile şi staţiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi, iar tineretul şi intelectualitatea au alunecat pe panta prostituţiei, a decăderii morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a ignorării Bisericii.

Ce să ne mai lăudăm cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi cu atâţia sfinţi ce-a dat Ţara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai respectăm. Cunosc la Iaşi tineri studenţi care practică intensiv yoga şi au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. In ce istorii, în ce manuscrise româneşti găsim într-o ţară aşa de ortodoxă şi de frumoasă ca România asta din Carpaţi măcar un rând de budism? Un rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la filosofia lui Budha. De ce apelează acum toţi, mai cu seamă intelectualii? De ce nu merge şi ţăranul? Cine e bolnav la minte? Iertaţi-mă. Gândiţi şi hotărâţi. Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot occidentalii în locul comuniştilor de ieri. Ştiţi că comunismul vine din Apus? Şi-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai dă randament.

Părintele Amfilohie Brânză: "Învăţaţi-vă disciplina în biserică"

"Habar n-are omul ce înseamnă Sfânta Liturghie! Am zis că acum o să pun dupa ce a început Liturghia, ca să se respecte momentul ală, că dacă te duci în întârziere la un examen nu mai intri. Da' ce, se duce cu două zile înainte, stau şi dorm pe trotuar pentru o viză în ţări străine, că să nu piardă intrarea la ambasadă şi la biserică vii când vrei şi cum vrei îmbrăcat şi faci ce vrei.

Nu vă supăraţi, nu vreau cu sila, dar o să trebuiască să pun aici un cordon când a început Liturghia şi dai pomelnice la o maică. Eşti nevinovat pentru că nu ai avut încotro sau ai avut un necaz, dar Dumnezeu ştie.

Cei care vin, să păstreze liniştea şi respectul pentru cei care au venit din timp, pentru ca Liturghia să fie Liturghie şi să o trăieşti. Ai prins jumate, trăieşte jumătatea aia, dar nu bâş, bâş, bâş. Învăţaţi-vă disciplina în biserică, eu v-o spun pentru că ţin la voi şi dacă n-aş spune-o, vă las în păcat, dar cred că nu-i rea voinţă, e neştiinţă, e neglijenţă, jumătăţi de măsură. Pe noi ne omoară jumătăţile de măsură".

Părintele Amfilohie Brânză, predică pe 28 martie 2012

Restul predicii, mai jos.

Profetiile Parintelui Arsenie Boca: "Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului"

A scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos.

„În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie Boca a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi…

Martor: Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)

Părintele Amfilohie: "Suntem din ce în ce mai sclavi în ţara noastră"

Duşmanii neamului românesc sunt impresionaţi cum poate să dăinuie peste veacuri acest duh de rugăciune, de dorire a solidarităţii noastre.

Conducătorii noştri, care se bat cu pumnul în piept pentru democraţie de la un electorat la altul, sunt nişte fiinţe corupte în mod evident, care niciodată nu pot să asigure o libertate de trărire sănătoasă a românului în ţara lui, pentru că suntem din ce în ce mai sclavi în ţara noastră şi nicicum nu pot asigura că vor da la o parte piatra pe care globalizarea şi mondializarea au pus-o deasupra sufletului nostru, a neamului românesc.

De asemenea, în ceea ce priveşte justiţia socială, care vrem să fie o dreptate pentru toţi românii, nici pe departe aceşti corupţi nu pot să ne-o asigure şi numai orbii pot să creadă că aceşti oameni care se bat cu pumnul în piept pentru dreptate socială ne-o pot asigura.

Nu mai are rost să spun despre această campanie pornită cu atâta înverşunare, ca să dezintegreze moştenirea religioasă a poporului nostru şi să desfiinţeze sfânta noastră credinţă şi sfânta noastră Biserică Ortodoxă, ca generaţiile viitoare să nu mai aibă de unde să-şi tragă seva de viaţă.

Trăim drama în care chiar conducătorii noştri spirituali au luat mâna de pe popor şi ne-au abandonat pe mâna politicului şi a justiţiei corupte, să facă ei ce vor cu ţara aceasta şi cu poporul cel binecredincios.

Nu se poate să nu vedeţi şi să nu suferiţi cu toţii, când clerul, şi clerul nostru superior, a îmbrăcat haina muţeniei în cazul acestui călugăr (n.r. este vorba despre prigonirea călugărului de la Tanacu, închis şi dezbrăcat de haina monahală în mod abuziv), care s-a silit, după rânduiala bisericii, împreună cu măicuţele de acolo, să salveze din ghearele satanei un suflet chinuit de duhurile necurate.

Dar când ziariştii, dar când politicienii, dar când justiţia lipsită de Dumnezeu au ei ultimul cuvânt, iată ce se petrece! Această tăcere a noastră este deopotrivă cu laşitatea, care nu poate să atragă decât suferinţa şi scăderea credibilităţii credinţei în popor.

Fragmente din predica părintelui Amfilohie Brânză, ce poate fi ascultată în întregime aici

Un fetus cască şi se freacă la ochi în pântecele mamei lui (VIDEO)

Incredibilul videoclip arată cum un fetus de 36 de săptămâni "umblă", cască şi se freacă la ochi în pântecele mamei lui. Este unul dintre zecile de materiale video realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Durham, curioşi să afle dacă fetuşii cască şi dacă acest lucru se întâmplă, care este motivul, scrie Daily Mail.

Ca să afle răspunsul la această întrebare, 15 mame au fost scanate 4D de patru ori în timpul sarcinii. Ultima scanare s-a făcut când fătul avea 36 de săptămâni, cu câteva săptămâni înainte ca cele 8 fete şi 7 băieţi să se nască.

Experţii au analizat în detaliu aceste materiale video pentru a observa cum îşi mişcă fetuşii gura. Unii susţin că bebeluşii nenăscuţi nu cască, ci, pur şi simplu, îşi închid şi deschid gura.

Însă Nadja Reissland spune că aceste scanări 4D dovedesc clar că fetuşii cască. 

Analizele au dezvăluit faptul că fetuşii mai tineri cască cel mai mult şi că nu există diferenţe între sexe. 

Reissland susţine că acest căscat reprezintă un semn al dezvoltării creierului şi crede că, la un moment dat, acest fenomen poate fi studiat pentru a afla dacă fetuşii se dezvoltă normal.

Jurnalul National

Amfilohie Brânză: "Trebuie să ai mare curaj astăzi să înfrunţi mentalitatea veacului"

Trebuie să ai mare curaj astăzi să înfrunţi mentalitatea veacului, poate şi a părinţilor şi a profesorilor. Rămâi în criteriile creştineşti! Vor o Europă fară creştinism, nu o familie fără viaţă creştină. E o luptă împotriva creştinismului la scară planetară, noi în condiţiile astea vorbim de viaţă de familie sau viaţă de mănăstire.

De aceea, a fi o mamă creştină înseamnă martiraj în ceasul de faţă. Binecuvântate sunt cele care ţin la sfinţenia vieţii lor, prin viaţa de familie.

Fragment din conferinţa susţinută de părintele Amfilohie Brânză, la Bacău, 2003

Manastirea Prislop, iarna

FOTO

Amfilohie Branza -- Casatoria si calugaria, doua cai de mantuire

Programul serilor duhovnicesti organizate de ASCOR Baia Mare, in postul Craciunului

Sexualitatea excesivă creşte riscul cancerului de sân, în timp ce dragostea îl micşorează

După cum am putut constata până acum, principalii factori de risc implicaţi în declanşarea cancerului de sân sunt datoraţi modului de viaţă bolnav, care i se impune, sau la care este atrasă femeia zilelor noastre. De exemplu, stresul este aproape imposibil de evitat, dar poate fi atenuat printr-un bun management al lui – cât despre celelalte (folosirea deodoranţilor cu parabeni, ferirea de a naşte sau de a alăpta, avortul, contracepţia şi nivele ridicare de testosteron din organismul femeii) sunt rezultatele alegerii noastre libere. Este adevărat însă că această „alegere”, în majoritatea cazurilor, este făcută pe fondul unei profunde dezinformări şi a unei culturi a morţii extrem de seducătoare.

Un alt factor de risc din categoria celor ce ţin de alegerile noastre îl constituie auto-erotismul (masturbarea), perversiunile şi chiar actul sexual în sine, atunci când este practicat ca „sport” cotidian. Deşi în toate revistele la modă se vorbeşte la modul isteric despre beneficiile unei vieţi sexuale cât mai „active”, ceea ce nu se spune este că sexualitatea excesivă are consecinţe grave asupra sănătăţii umane; la fel şi sexualitatea „practicată” împotriva firii.

Cercetările mai noi scot în evidenţă complexitatea extraordinară a transformărilor neurochimice şi a proceselor care însoţesc excitaţia sexuală, în contextul în care organismul se pregăteşte pentru cel mai important eveniment din viaţa sa biologică – procrearea. În mod firesc, omul deţine resursele biologice şi neuropsihologice pentru susţinerea acestui act, dar numai în condiţiile în care întâlnirea trupească dintre bărbat şi femeie respectă rânduielile firii. Când însă actul sexual este deturnat de la scopul lui firesc, fiind transformat într-un euforizant sau drog, un ingredient esenţial al divertismentului cotidian, acesta devine, la propriu, toxic pentru organismul uman.

Cele șapte cuvinte către tineri ale Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Primul cuvant catre tineri: CHEMARE

„Cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile,
despre toate cele pe care a inceput Iisus a le face si a le invata” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, sa auzi un glas care te cheama. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai inteles si nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresari, nu te mira, nu zambi neincrezator, tanarul meu prieten! Glasul care te cheama nu este al unui mort, ci al unui inviat. El nu te striga din istorie, ci din adancul propriei tale fiinte. Cuvintele acestea, rostite si scrise aici, sunt din strafundurile tale, pe care nu ti le cunosti. Ti-a fost poate rusine sau teama sa cobori in adancul tau si sa le descoperi. Ai crezut ca in tine zace o fiara, un mormant al instinctelor din care se ridica strigoii inspaimantatori ai patimilor, si nu ti-ai vazut fata de inger, caci tu inger esti. Daca nu ti-a spus-o nimeni pana acum, ti-o spune Iisus, si marturia lui este adevarata, caci nimeni nu L-a dovedit vreodata de minciuna. Ce stii tu, tinere, despre Hristos? Daca tot ceea ce stii ai invatat la scoala, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinta de un adevar – de singurul Adevar care te poate face liber. Ce stii tu despre Biserica lui Hristos? Daca tot ceea ce stii se reduce la Giorano Bruno, despre care ti s-a vorbit la educatia asa-zis „ateist-stiintifica”, ai fost privat in mod neomenos de lumina adevaratei culturi, de stralucirea spiritualitatii, care este garantia libertatii tale de om. Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”? Daca nu le-ai auzit niciodata, cine si cu ce drept ti le-a interzis? Cine ti-a interzis sa stii ca exista o cale mai buna, mai dreapta si mai simpla decat cea pe care ratacesti orbecaind acum? Cine ti-a pus valul peste ochi, ca sa nu poti vedea lumina cea minunata a dragostei propovaduite si traite de Iisus pana la ultimele ei consecinte? Te vad pe strada, prietene, tanar si frumos, si deodata, totul se schimba in tine, fata ta se schimonoseste, instinctele iti rabufnesc in afara, ravasindu-ti fiinta ca o dezlantuire de stihii, si devii violent… De unde ai invatat violenta, tinere? De la cine? Ti-am vazut mama blanda si cu ochii in lacrimi, ti-am vazut tatal cu fata impietrita de durere – si am stiut ca nu de la ei ai invatat-o… Atunci, de unde? Pleaca-ti urechea si asculta chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afara, pentru violenta ta nesabuita, te asteapta tribunalele si inchisoarea, unde sufletul tau poate fi iremediabil ucis. Te-am vazut cu durere inaintea tribunalelor, unde faptele tale capatau dimensiuni de oroare. Te-am vazut speriat, sau cinic, sau bravand – si toate aceste atitudini ale tale imi aratau cat de aproape de marginea prapastiei te aflai; si m-am intrebat, inca o data, cine este vinovat pentru caderea ta. Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei gasi consolare pentru fiinta ta ravasita, numai in ea vei afla certitudinea; fiindca numai in Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunandu-ti cu blandete: „Fiule, iertate isi sunt tie greselile tale, pentru ca mult ai suferit. Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti”… Nimeni nu ti-a scris vreodata cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasa, de ura politica, de ura si mereu de ura.

Iertarea

Sfantul Arsenie Boca

29 septembrie 1910 - 28 noiembrie 1989

Parintele Arsenie Boca in timpul slujbei de Pasti, la manastirea Brancoveanu

Sursa foto: Facebook.com

Parintele Gheorghe Calciu: Scrisoarea testamentara catre obstea Diaconestilor

Scrisoarea testamentara catre obstea Diaconestilor

Prea Cuvioase Parinte Amfilohie,

Prea Cuvioasa Maica Stareta Evloghia si iubita obste, ceata cea duhovniceasca a maicilor lui Dumnezeu,

Cu plecaciune si cu smerenie chem dragostea Sfintei Fecioare peste Manastirea Diaconesti.

Putine au fost intalnirile noastre, dar prin lucrarea Sfantului Duh am simtit o mare deschidere duhovniceasca pentru fratiile voastre si o mare deschidere a Duhului Sfant din partea obstii pentru mine. De aceea, intalnirile noastre au fost ca niste popasuri luminoase in drumul catre sfarsitul meu. In clipele de slabiciune din timpul acestei boli m-am intarit din dragostea fratiilor voastre si din temeinicia credintei Prea Cuviosului Parinte Amfilohie.

Corul Vorona: Colindă pentru sfinţii închisorilor

Colindă pentru sfinţii închisorilor. Cântă Corul de copii din Vorona - judeţul Botoşani, dirijat de preot Olivian Sandu. Fragment din Concertul de colinde al Protopopiatului Botoşani, 17 decembrie 2009.

Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii

Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete" din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete" reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.

Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată" a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.

Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dimpotrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui" şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor - da, o ditamai bârnă - nu o iau în seamă" (cf. Matei 7, 3). Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (1 Ioan 1, 8). Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?

„Copilului meu i-a apărut un ganglion la subraț peste noapte”. Un număr neașteptat de copii au făcut BOALA pentru care fuseseră vaccinați

EVZ: „Copilului meu i-a apărut un ganglion la subraț peste noapte”. Un număr neașteptat de copii au făcut BOALA pentru care fuseseră vaccinați

În loc să-i apere de tuberculoză, vaccinul importat din Danemarca mai rău i-a îmbolnăvit pe bebeluşi. În 115 cazuri au fost semnalate reacţii adverse

Peste o sută de bebeluşi au ajuns la spital după ce au suferit reacţii adverse la vaccinul BCG, care se administrează la naştere. În general, a fost vorba de ganglioni inflamaţi la subraţ, iar în unele cazuri, copiii au avut nevoie de tratament pentru TBC sau chiar de intervenţii chirurgicale.

Medicii dau vina pe noul vaccin, pe care îl importăm din Danemarca, din anul 2011, după ce linia autohtonă de producţie de la Institutul Cantacuzino a fost închisă şi rezerva de vaccin, epuizată. Anul trecut, aproape 200.000 de copii au fost imunizaţi cu acest vaccin.

Trataţi pentru boala de care fuseseră vaccinaţi

"In premiera" (Antena3): SECRETUL DIN ADANCURI - documentar socant

In Premiera (Antena 3) - SOCANT: OTRAVA DIN GALANTAR (VIDEO)

False "traditii si libertăti" în Ortodoxia contemporană

ieromonah Mihail (M-rea Antim, Bucuresti)

Pornind de la ideea raportului dintre “Traditie si libertate în spiritualitatea ortodoxă”, ne-am propus în lucrarea de fată, să prezentăm unele învătături si practici, care desi îngreuiază evlavia unor crestini ortodocsi, totusi nu tin de Sfânta Traditie a Bisericii noastre Ortodoxe. În general, aceste noi “experiente religioase” reprezintă un adaos păgubos la traditia crestin-ortodoxă, uneori sfidând chiar bunul simt elementar si prin aceasta discreditând Ortodoxia însăsi. De aceea, se cuvine nouă a le cunoaste si a le combate, demonstrându-le irationalitatea lor de principiu si inutilitatea lor într-o viată duhovnicească echilibrată.

“Credinciosul angajat de dezechilibrul său într-o experientă falsă stabileste relatii arbitrare între cauze si efecte, face abstractie de corelatia obiectivă si ratională dintre fenomene si se antrenează în excese si generalizări unilaterale. Mizează pe false intuitii si principializează sentimente nebuloase, accentuând până la exclusivitate pe afectivitate în dauna vietii rationale, a simtirii rationale de care vorbesc Părintii. Ortodoxia a pus un accent deosebit pe paza mintii si a inimii, pe introducerea mintii în inimă care are si acest sens de colaborare a intelectului cu simtirea”.

Plecând de la acest dezechilibru duhovnicesc între ratiune si simtire, între cunoasterea si împroprierea trăirii Traditiei Bisericii, credinciosul angajat în false experiente mistice se îndepărtează de reperele unei vieti religioase sănătoase, luându-si libertatea nu numai de a-si crea alte repere (cele proprii îi devin singurele normative) ci si de a si le propaga între credinciosii apropiati lui. Cunoasterea Traditiei ortodoxe autentice, asadar, fereste pe orice credincios ortodox de excese, de exagerări si de erori, uneori chiar fatale, în calea mântuirii personale si comunitare prin Biserică.

Colinde cantate de maicile de la manastirea Diaconesti

Pacatul injuraturilor

Asistam cândva la un fapt deosebit de grav. Niste părinti foarte tineri se amuzau de copilasul lor care avea 4 ani, si pe care îl învătaseră să dea diavolului, să înjure. Copilul vorbind gângav, când înjura părea atât de amuzant, încât producea râsete celor care-l ascultau. Câtă inresponsabilitate la acei părinti! în loc să-l învete pe copil a se feri să pomenească numele satanei, deoarece numele satanei este cel mai nociv nume, ei dimpotrivă, indirect si involuntar, îi faceau cel mai mare rău copilului.

De asemenea am observat acest obicei rău la foarte multi oameni: să înjure, să dea diavolului orice lucru, să dea diavolului casa, masa, animalele, copiii, hainele, gospodăria, tot ce le apare în fată. Dând diavolului pe cineva sau ceva, tu îi doresti răul. În loc să zici să fie al lui Dumnezeu lucrul respectiv, adică să aibă parte de Dumnezeu, tu însuti îl închini satanei. O foarte mare iresponsabilitate există la cei care înjură si pomenesc numele satanei! Numele diavolului contine cel mai mare rău, o puternică doză de energie negativă, contine râul în sine, contine pe diavol care este izvorul răului.

Parintele Sofian Boghiu despre rugaciunea lui Iisus

Frati crestini, pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune scurta, plina de putere, care vine de la Mantuitorul Hristos si de la Sfintii Apostoli, cuprinsa in aceste cuvinte : "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !"

Aceasta rugaciune scurta o putem spune oriunde si oricand, stand sau mergand - si in viata, moderna, in aceasta graba a vietii, cand n-avem timp de rugaciune indelunga -, in camera noastra in fata icoanelor si a candelei aprinse. Putem spune aceasta rugaciune in orice loc si in orice timp din viata noastra si in scoala si in magazin si in fabrici si in ateliere, o putem rosti in taina inimii noastre. Si Iisus Hristos, Care-i prezent in viata noastra intotdeauna, ne asculta aceasta rugaciune, care este inchinata numelui Lui plin de putere.

La multi dintre dumneavoastra aceasta rugaciune va este cunoscuta. Cunosc persoane multe, tineret mai, ales, dar si mai in varsta, care o spun si sunt avansati in rugaciune. M-am bucurat foarte mult, ori de cate ori am auzit despre asemenea persoane.

Noi avem temeiul in cuvintele Mantuitorului, Care zice : Orice veti cere de la Tatal in Numele Meu, voi face, ca sa se mareasca Tatal intru Fiul. Si iarasi : De veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face.

Parintele Ilie Cleopa despre 666 si antihrist

Ce ne puteţi spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă?

Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie.

Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.

Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 3

Parintele Arsenie Papacioc despre trairea ortodoxa

Tot mai multi oameni se vindeca cu ajutorul moastelor Sfantului Pantelimon, expuse la o biserica din Baia Mare

Putina lumea stie ca, la biserica ortodoxa “Nasterea Domnului” din Baia Mare, de langa Spitalul Judetean, sunt expuse din 2006, moastele Sfantului Pantelimon.

Ele au fost aduse de catre un calugar din Ieud tocmai de la Muntele Athos si vor fi pastrate pentru totdeauna in biserica din Baia Mare. Preotul Vasile Dodea afirma ca tot mai multi oameni ii spun ca s-au vindecat dupa ce s-au inchinat la moastele sfantului.

“Le-am adus de mai multi ani, dar n-am facut prea mare propaganda, pentru ca sunt foarte multi oameni care vin si se roaga la ele, bolnavi, si imi spuneau ca au rezultate bune, ca s-au vindecat.
E o bucatica foarte micuta. De la Muntele Athos mi le-a adus un calugar din Ieud, le putem pastram pentru totdeauna”, a spus Vasile Dodea.

Moastele Sfantului Pantelimon pot fi gasite in dreapta altarului.

“Moastele pot fi gasite cand intra lumea in biserica, in partea dreapta a altarului. S-au publicat articole atunci la inceput, cand s-au adus, dupa care n-am mai vrut sa faca nu stiu cata propaganda.

O tanara imi spunea odata, nu stiu cum o cheama, cand eram undeva la masa si cineva imi spunea lasa-ma cu moastele astea, ca a fost si ea si s-a simtit foarte bine pe urma, nu stiu ce boala avea.

In fiecare zi joi, dupa Sfanta Liturghie de dimineata, facem si acatistul Sfantului Pantelimon”, a conchis preotul.

Sfantul Pantelimon a vazut lumina zilei in anul 284, pe vremea imparatului roman Maximilian.

A fost educat de Eufrosin, un medic de renume, si calitatile lui deosebite l-au facut pe imparat sa-l aduca la palat. Sfantul Ermolae i-a deschis calea spre Hristos si i-a aratat tainele credintei crestine.

Minunile savarsite in numele lui Hristos de catre Sfantul Pantelimon au inceput cu invierea unui copil muscat de un sarpe. Apoi, sfantul a redat vederea unui orb.

Si-a impartit averea saracilor si a inceput sa se ocupe fara plata de sanatatea acestora. Imparatul Maximilian l-a condamnat la moarte prin decapitare, pentru ca nu voia sa renunte la credinta sa, dar sabia primului calau s-a topit.

Cand in cele din urma i-a fost taiat capul, in loc de sange a curs lapte, iar maslinul uscat de care a fost legat a inverzit si s-a umplut de roade. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc al lui Pantelimon si l-au ingropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, in anul 303.

Vlad HERMAN

În premieră: Arsenie Boca, preotul care face minuni, la 22 după moarte (VIDEO)

Părintele Arsenie Papacioc – „Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti”

Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităţi trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere şi pentru cel care este lângă noi.

Acesta este sensul educaţiei creştine despre creaţie pe care trebuie să o ştim. Din momentul în care s-a izolat, omul a făcut o semi-asociaţie cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.

Lucrul primordial în concepţia creştină este jertfa; condiţia ca să te mântuieşti, respectiv ca să luminezi, este să ştii să te jertfeşti.

Apostolul Petru, la Schimbarea-la-Faţă a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…” Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre! Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?”

O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti. Asta este explicaţia lumânării sau a candelei. Şi, dacă nu ştim să jertfim, stăm pe loc.

Individualitatea este o mare pierdere, înseamnă să fii izolat de Creator şi să devii margine –iar marginile sunt ale dracilor, spun Sfinţii Părinţi.

Din nr 42 al revistei Familia Ortodoxa

Superb: ASCOR Cluj, colinde la Aiud

ASCOR Cluj colinda la Aiud (Rapa Robilor), pe 4 decembrie 2010.

Cum a fost încurajat în închisoare Părintele Arsenie Papacioc de îngerul lui Dumnezeu

Întrebat odată părintele Arsenie Papacioc dacă a avut experienţe directe cu Dumnezeu, a destăinuit: „Eram în pușcărie închis în zarca la întuneric, deznădăjduit oarecum de încercările vieţii și resemnat că voi muri. Întins pe spate în umezeala rece a pardoselii pușcăriei, o mână m-a atins pe spate în acel întuneric în care nici măcar punctele cardinale nu le puteai distinge; o mâna m-a atins și mi-a zis: «Arsenie, scoală ! 

Încă nu ai terminat osteneala ta !». Mi-am dat seama în clipa aceea că fost îngerul Lui Dumnezeu trimis să mă salveze și să-mi dea nădejde. În clipa aceeea mi-am adus aminte de o văduvă săracă căreia îi făceam milostenie si de câte ori primea ceva, mereu îmi spunea: «Să fie Dumnezeu cu tine încotro te-oi întoarce, cu și fără voia ta.» Săraca…, parcă îmi proorocea, fără să-mi dau seama, prin ceea ce aveam să trec. 

De atunci am simţit tot timpul mâna Lui Dumnezeu cu mine, timp de aproape șase ani, cât am fost vieţuitorul temniţelor comuniste.” Mai spunea unora zâmbitor: „Frate, azi nu am cu ce să te ajut dar din respect și dragoste îţi întind o mână caldă.”

Părintele Calistrat, Măn. Vlădiceni (Iași); 20 iulie 2011

Colind pentru detinuti (versuri)

Poezia "Colind pentru detinuti" face parte din volumul „Imn mortilor", care este o selectie de poezii compuse in temnitele romanesti din secolul nostru. Sub prigoana a trei regimuri politice -- carlist, antonescian si comunist -- elita generatiei interbelice a platit cu sange „indrazneala" de a fi iubit pe Hristos si neamul romanesc.


Sus la Alba intre creste,
A Aiudului poveste,
Ingerii in cor
Se adun' usor
Sa o dea de veste.

E-o poveste-adevarata
Despre cum au fost odata
Ingropati de vii
Cei mai buni copii
In mormant de piatra.

Istoricul manastirii Râmeţ

„Pân’ la Putna plânge clopotul ce bate la Râmeţ.”

      Transilvania este un pământ binecuvântat de Dumnezeu, dar chinuit de oameni, ca toate pământurile româneşti. Din acest străvechi tărâm al Neamului nostru au izvorât, din îndepărtate timpuri, oameni puternici. Unii au trăit şi au luptat acolo. Alţii au trecut de cununa Carpaţilor, spre miazăzi, miazănoapte sau spre răsărit, întârind acolo unde se aşezau fiinţa Neamului Românesc. În Muntenia sau Oltenia, în Moldova şi Zaporojia, Crimeea ori Cuban, Caucaz, Dobrogea sau alte ţinuturi, românii ardeleni au adus cu ei credinţă, putere de muncă şi ordine, au sporit numărul şi tăria românilor de acolo, de multe ori dând o nouă viaţă unor grupuri româneşti slăbite de valurile vremurilor.

Iar în inima acestui meleag, stând ca un stâlp al Neamului Românesc cel dreptslăvitor, străluceşte dintru începuturile secolului 13 Sfânta Mănăstire Râmeţ. După cum arată şi numele ei (care vine de la „eremiţi”, adică „pustnici”), înainte de zidirea sa aici s-au nevoit mulţi călugări sihaştri. Nevoinţele înalte ale acestora au fost continuate în lăcaşul zidit în secolul 13 astfel încât acesta a atras asupra sa dragostea şi ocrotirea domnitorilor şi mitropoliţilor din Muntenia. Radu Vodă, Mihai Viteazul şi Mitropolitul Teodosie (sec. 17) sunt doar trei din marii sprijinitori ai acestei sfinte mânăstiri. Dar nu acest lucru arată adevărată măreţie a Râmeţului. Mai mult decât vechimea cunoscută a mânăstirii, mai mult decât biserica frumoasă din secolul 14, este faptul că înspre sfârşitul aceluiaşi secol păstorea de aici peste Românimea ardeleană Sfântul Arhiepiscop Ghelasie, primul ierarh transilvănean al cărui nume s-a păstrat peste veacuri. Şi chiar mai presus de această vrednicie – şi de altele asemenea – strălucesc peste Mânăstirea Râmeţ alte cununi minunate, cununile mai luminoase ca focul ale martiriului.
Cu adevărat, mari suferinţe au îndurat nevoitorii acestui sfânt locaş pentru apărarea Ortodoxiei.