Despre puterea rugaciunii inimii

În vreme ce omul stă undeva pe planeta aceasta, pe suprafaţa pământului, oriunde ar fi cămăruţa lui sau locul său de nevoinţă, atunci când zice cum trebuie „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, această rugăciune trece prin aer, trece vămile cele nevăzute şi se revarsă în univers şi se aude neîncetat şi nu se pierde sunetul ei.

Nu este semnificativ numărul rugăciunilor făcute, ci starea dobândită, căci şi numai printr-un simplu „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, se deschid Cerurile. De cele mai multe ori nu avem lacrimi în rugăciunea noastră, deoarece inima nu s-a înmuiat prin sentimentul judecăţii de sine şi al cunoaşterii de sine.

Unde se află ortodocşi ce au fost învăţaţi să se roage zi şi noapte, aceştia împuşcă şi bombardează fără oprire, biciuiesc neîncetat. Dar nici demonii nu se lasă. Şi aceştia răspund bombardând continuu, căci au şi ei „artilerie grea”. Astfel, această luptă tinde să devină război mondial şi este într-adevăr, dar întru tăcere extremă. Cine poate percepe acest război, această înfricoşată luptă individuală ce se desfăşoară în inima sau în mintea omului care încearcă să-şi ţină starea de rugăciune neîncetată şi harul primit la Sfântul Botez...

Inima omului, această mică bucăţică, este creată pentru Hristos. Nici pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nici pentru vreun alt sfânt. Doar pentru Hristos. Lucrurile sunt astfel create de Însuşi Dumnezeu. De aceea este numit „cunoscător al inimilor” şi „plămăditor al inimilor”. Şi numai Dânsul pătrunde întreg, în sensul deplin al iubirii Sale.

Să cultivăm neîncetat o stare în care să nu ne preocupe alții, „simplitatea minții”, precum și ceilalți să nu se preocupe de noi, să nu devenim faimoși, celebri, căci gândul celuilalt despre mine mă păgubește, mă ispitește, nu-mi dă pace, iar pe aceasta o numesc părinții pustiului „nearătare”. Dacă Dumnezeu vrea să arate lumii ceva, să Îl lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea Dânsul, dar slujirea noastră să fie aceasta: să ne îngrijim spiritual de noi înșine și să luăm aminte la propriile păcate.

Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”