„Avem și noi săracii noștri! La mai toate colțurile, cineva te roagă să îl ajuți! Mai mult, au fost inundații în sudul țării și multe sate sunt devastate. Au nevoie urgentă de ajutor material. Pe cei din Siria sa-i ajute organizațiile mondiale de binefacere, noi să ne vedem de ai noștri!”...
Aceste cuvinte le-am auzit și le-am citit de multe ori, zilele acestea. Și, au partea lor de adevăr – pentru că trăim într-o lume în care suferința și necazurile se înmulțesc, de la zi la zi. Familii care nu au cu ce să-și trimită la școală copiii, bătrâni care nu reușesc să-și cumpere medicamente și chiar tineri care nu dispun de un loc de muncă stabil, toate sunt cazuri pe care le avem zilnic în fața ochilor.
Cu toate acestea, ceva ar trebui să ne facă să privim dincolo de suferința ce ne înconjoară. Calitatea de a fi creștin doboară barierele geografice, naționale sau culturale. Toți suntem„popor al lui Dumnezeu” și „trup tainic al lui Hristos”, așa cum bine a intuit, încă din primele zile ale creștinismului, Sfântul Apostol Pavel.
Mereu m-au fascinat cuvintele din epistolele Sfântului Ignatie Teoforul: „Biserica ce locuiește vremelnic în Antiohia, cei dimpreună cu el” scrie o scrisoare „către Biserica lui Dumnezeu care locuieşte vremelnic în Filipi”. Acum aproximativ 2.000 de ani, comunitățile creștine purtau corespondență și se ajutau între ele. De la un capăt la altul al lumii romane, creștinii formau un singur popor. Avem exemplul episcopului oriental Policarp al Smirnei, care a făcut un drum din Siria, până la Roma, pentru a ajuta comunitatea creștină din capitala Imperiului Roman.
Au trecut 2.000 de ani și nu s-a schimbat nimic, am putea spune. Da, pentru că noi, astăzi, avem șansa de a reînnoda o tradiție de două milenii. Avem șansa de a ne manifesta ca popor al lui Dumnezeu, dincolo de barierele care ne despart.
Avem săracii și amărâții noștri, Dumnezeu știe cât de mulți, dar și frații creștini din Siria și nu doar creștini au nevoie disperată de mâna noastră dăruitoare. Pentru că acești semeni ai noștri nu se confruntă doar cu sărăcia. Oamenii aceștia mor și umplu calendarele și sinaxarele de sfinți și martiri pentru credință, într-un Dumnezeu Răstignit din dragoste pentru noi, oamenii.
Zilele acestea, sursele media prezentau niște fotografii ce păreau sustrase din filmul lui Mel Gibson. Erau creștini răstigniți, întocmai ca și Mântuitorul nostru! Cu lejeritate, Statul Islamic al Irakului și Levantului, un grup jihadist fundamentalist, a revendicat răstignirea a doi creștini sirieni. Pe una dintre Cruci era pusă și vina: „Acest om a fost potrivnic musulmanilor”. Adică, a urmat până la capăt lui Hristos!
Situația prin care trec acești frați ai noștri este critică. În doar doi ani de război civil, 100.000 de oameni au fost uciși, conform statisticilor ONU. În realitate, cifra aproape se dublează. Alți aproximativ 6,5 milioane de cetățeni sirieni au luat calea exilului spre Liban, Iordania, Cipru, Rusia și Turcia. În țările de adopție sunt înregimentați în tabere de refugiați, în condiții neprielnice vieții. Acum câteva luni, un copil din Yarmuk mărturisea următoarele: „Ca să supravieţuim, tata tăia iarbă de lângă gard şi o punea în mâncarea puţină pe care ne-o dădeau soldaţii. Am mâncat iarbă că să trăiesc!”.
Toate aceste sunt doar o fărâmă din ceea ce se petrece sub ochii noștri, în anul 2014, într-o lume care acordă asistență juridică și socială până și animalelor de companie. Frații din Siria nu speră la o viață mai bună, ci doar la dreptul la viață – un sentiment pe care noi, occidentalii, l-am uitat de mult timp.
În tot acest tablou, care nouă ni se pare desprins dintr-un film, se întrevede o scânteie de speranță. Cu mâna tremurândă, bunica Ana, paralizată și țintuită la pat de câteva luni, cu o pensie cât alții risipesc într-o seară la mall, a trimis la biserică trei lei pentru creștinii din Siria! Nici nu știu cum a aflat de colecta Patriarhiei Române, însă bătrâna aceasta a demonstrat ceva ce noi exprimăm doar cu buzele – creștinii sunt un singur trup! Din puținul ei, a ținut să participe la darul pentru „Biserica ce locuiește vremelnic în Siria”!
Dacă și tu, frate, simți că ești parte a trupului Bisericii, precum bunica Ana, mai ai o șansă! În duminica aceasta se încheie Colecta Națională pentru ajutorarea creștinilor din Siria! Puținul tău, cu puținul meu și cu puținul altora poate constitui mult pentru frații din Siria însângerată!
Nicolae Pintilie, Doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu