Despre inselarile dracesti de la Medjugorje, Fatima si Lourdes

La Fatima, în ziua de 13 iulie 1917, arătarea care a luat chipul Maicii Domnului a spus: „Pentru a împiedica acest război, cer consacrarea Rusiei la inima mea neprihănită şi Sfânta Împărtăşanie, ca reparaţie, în primele sâmbete. Dacă vor fi ascultate cererile mele, Rusia se va convertişi va fi pace. (...) În cele din urmă, Inima mea neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia care se va întoarceşi se va da lumii un timp oarecare de pace” [13, 95].

Pe 8 decembrie 1942 Papa Pius al XII-lea a închinat întreaga lume Imaculatei Inimi a Mariei, iar la 7 iulie 1952, într -un mod cu totul special acelaşi papă a consacrat Imaculatei Inimi a Maicii Domnului toate popoarele Rusiei. „Prin această consacrare specială s-a urmărit să se ajungă la convertirea Rusiei, adică nu numai la îndepărtarea comunismului, ci, în realitate, la integrarea Rusiei în sânul Bisericii Catolice. (...) Pravoslavnica Rusieşi celelalteţări ortodoxe au fost acuzate pentru rătăcireaşi discordia de a se fi separat de unicul staul al lui Crist de la Roma, cerându -se ca aceste popoare separate să se reîntoarcă sub uniculşi veritabilul Păstor.

Totodată, consacrarea întregii lumi,şi în mod cu totul special a Rusiei, la cultul imaculatei inimi a Mariei rep rezintă o practică inovatoare a Bisericii Catolice care contravine spiritului evanghelicşi Sfintei Tradiţii. Căci ce poate însemna, în realitate, să i se consacre Mântuitorului Hristos sau Maicii Domnului întregul neam omenesc, deci inclusivşi credincioşii altor Biserici creştine, dimpreună cu mozaicii, cu musulmaniişi cu toţi păgânii, dar fără participarea liber consimţită?

În linia aceloraşi apariţii dubioase care duc la credinţe rătăciteşi care stabilesc, prin invizibile fire, o legătură cu demonul, a fost cazul petrecut la Lourdes în anul 1858. Fetiţa Bernadette a avut în total optsprezece viziuni. În ziua de Buna Vestire 1858, vedenia „Fecioarei Maria” a întâmpinat -o cu cuvintele: “Eu sunt Imaculata Concepţiune". Această repetată şi accentuată mărturisire, aparent miraculoasă, prin care s-a confirmat încă o dată, pe aceeaşi cale, aparent miraculoasă, noua dogmă promulgată de Biserica Romano-Catolică, a contribuit şi mai mult la răspândirea şi înrădăcinarea rătăcirii respective în sufletele credincioşilor catolici. La vedenii s-a adăugat şi faptul că la locurile respective s-au petrecut multe vindecări neobişnuite, în special de paralizii, care i-au impresionat pe pelerini. (...)

Presupusele teofaniişi anghelofanii, în urma cărora au apărut rătăciri, dintre careşi cele pomenite, s-au petrecut în general cu copii sau adolescenţi, dinadins aleşi de către Ispititor, pentru ca nevinovăţia lor să servească drept garanţie a sfinţeniei acelor apariţii. Alteori au fost folosite în aceleaşi scopuri persoane în vârstă, foarte credincioase, dar uşor influenţabile, înclinate a crede tot ceea ce era învăluit în suprafiresc. În toate cazurile menţionate, nălucirile diferitelor întruchipări cereşti,şi în special ale Maicii Domnului, urmăreau să câştige încrederea vizionarilor prin tot felul de promisiuni, recompense şi aprecieri măgulitoare, flatându-le amorul propriu şi stârnind în sufletul lor un duh de mândrie şi de slavă deşartă. Vedeniile au comunicat şi secrete, pe care vizionarii nu aveau voie să le spună nimănui, ceea ce îi subordona şi mai mult nălucirii respective. Asemenea atitudini sunt însă potrivnice spiritului autenticelor teofanii, cunoscute din tradiţia Bisericii şi din Vieţile Sfinţilor” [45, 142-148] (Mihai Urzică, unul dintre puţinii care au analizat „apariţiile mariane” prin prisma Sfintei Tradiţii).

La Medjugorje, „Maica Domnului” i-a transmis unui preot catolic care rămăsese foarte mirat de faptul că un copil ortodox primise vindecare: „Musulmanii şi ortodocşii au aceeaşi calitate caşi catolicii, sunt egali în faţa Fiului Meuşi în faţa Mea; voi sunteţi toţi copiii Mei. Desigur, nu toate religiile sunt egale, dar toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfântul Paul. (...) Cei care nu sunt catolici sunt şi ei creaturi făcute să ajungă într-o zi în casa Tatălui” [6, 90]. Tot acolo, dar doi ani mai târziu, i-a îndemnat pe catolici: „Iubiţi-i pe fraţii voştri, sârbii ortodocşi şi musulmanii, precum şi pe ateii care vă persecută.” [6, 101].

În articolul lui Ioan Butiurcă Medjugorie – dosarul unei mistificări, citim următoarele: „La un sfert de secol după ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din întreaga lume, Medjugorie a ajuns un spaţiu al «schismei, dezordinii religioase, neascultării şi activităţii anti-ecleziastice». Caracterizarea, care aparţine lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al aşezării bosniace, pune într-o lumină sumbră Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje întregii omeniri, prin intermediul Fecioarei Maria.”[1] „La un moment dat, în Medjugorie s-a vorbit despre un taximetrist care a călcat un bărbat plin de sânge. Acesta i-a dat şoferului o batistă plină de sânge şi i-a spus să o arunce în râu. În timp ce se îndrepta spre apă, taximetristul ar fi fost oprit de o femeie îmbrăcată în negru care i-a cerut să-i dea o batistă. Şoferul i-a oferit propria batistă, dar în acel moment a auzit-o pe femeie spunând: «nu aceasta, ci batista însângerată». Taximetristul i-a îndeplinit dorinţa, moment în care a auzit următoarele cuvinte: «Dacă ai fi aruncat batista în râu, sfârşitul lumii ar fi venit instantaneu». Vicka Ivankovic a notat în jurnalul ei că a întrebat-o pe «Gospa» dacă acest eveniment este adevărat, iar apariţia i-a răspuns: «Da, este adevărat. Bărbatul plin de sânge a fost fiul meu, Iisus, iar eu eram femeia în negru». Comentariul episcopului, menţionat în raportul său, «Adevărul despre Medjugorie», este elocvent: «Ce fel de teologie este aceasta? Din această mărturie reiese că Iisus vrea sa distrugă lumea dacă o batistă este aruncată în râu, iar Fecioara Maria este cea care salvează lumea!». (…) O serie de afirmaţii făcute de «Gospa» se bat cap în cap cu dogma Bisericii Catolice, conform căreia mântuirea se obţine numai în cadrul ei, prin credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi în primatul papal: «Toate religiile sunt egale în faţa lui Dumnezeu» (Chronological Corpus of Medjugorje, p. 317), «Dumnezeu conduce toate confesiunile aşa cum un rege îşi conduce supuşii, prin intermediul slujitorilor săi» (Apariţiile de la Medjugorie – Svat Kraljevic, 1984, p. 58), «Musulmanii şi ortodocşii, la fel ca şi catolicii, sunt egali în faţa Fiului meu şi a mea, pentru că toţi sunteţi copiii mei» (Fecioara Maria apare în Iugoslavia – Pr. Marjan Ljubic).

Continuând studiile lui Mihai Urzică din volumul Biserica şi viermii cei neadormiţi, argumentam caracterul demonic al aşa-ziselor „arătări mariane” din spaţiul catolic. E bine că, în cele din urmă, până şi forurile catolice au înţeles că la Medjugorie are loc un fenomen înşelător

A aprecia dacă „arătările mariane” sunt sau nu înşelări nu se poate face decât dacă se ţine seama de mesajele rostite de aceste „arătări”. Dacă la Fatima s-ar fi arătat Maica Domnului, atunci cu siguranţă nu ar fi cerut catolicizarea Rusiei pravoslavnice. Dacă s-ar fi arătat la Medjugorje, nu i-ar fi împărţit pe oameni în catolici şi necatolici (ortodocşii fiind consideraţi astfel mai aproape de musulmani); ci poate i-ar fi sfătuit pe catolici să revină la dreapta-credinţă a ortodocşilor, care este credinţa Bisericii nedespărţite.

Deşi este o afirmaţie grea, afirmaţia lui Mihai Urzică referitoare la faptul că aceste apariţii sunt demonice este adevărată. Este singura apreciere care se poate argumenta cu ajutorul Sfintei Tradiţii. Celelalte aprecieri, deşi sunt făcute în numele dragostei şi al înţelegerii (şi sunt întărite de mărturia pelerinilor ortodocşi la aceste noi „locuri sfinte”), sunt pătate de noroiul înşelării.

Mihai Urzică mai scria: „Orice abatere de la dreapta credinţă şi de la adevăr este o rătăcire şi orice rătăcire are o origine tenebroasă, indiferent de mijloacele şi de căile prin care a provenit.Prin orice credinţă greşită pe care Ispititorul o provoacă, el urmăreşte să câştige încrederea credinciosului, a unor întregi comunităţi creştine, pentru a le compromite mântuirea sufletelor. Şi astfel, atât credinciosul care s-a înşelat cât şi clerul Bisericii care a girat asemenea cazuri dubioase şi obscure, ajung în cele din urmă să poarte stigmatul Satanei.

O rătăcire acceptată pe o astfel de cale şi strecurată în obştea credincioşilor cu binecuvântări sacerdotale antrenează apoi şi alte rătăciri mai mari, în măsura în care Dumnezeu îngăduie asemenea uneltiri ale Satanei, din pricina stării de păcat în care se află lumea. Dumnezeu pune astfel la încercare evlavia creştinilor şi înţelegerea nealterată a credinţei precum şi a bunei îndrumări pe care ei trebuie să o dea credincioşilor. Dar, din păcate, mulţi se poticnesc, iar unii dintre cârmuitorii turmei lui Hristos lasă să intre în staul lupi răpitori îmbrăcaţi în blană de oaie.

Va veni totuşi o zi - cândva - când atât ei cât şi toţi cei care s-au împărtăşit de falsele teofanii vor vedea, cu alţi ochi, că arătările de care s-au împărtăşit aveau, de fapt, coarne şi coadă de capră” [45, 148].

din cartea Darimarea idolilor de Danion Vasile