luni, 24 august 2020

Calvarul Aiudului – un monument de suferință

Un comentariu:

  1. Dacă acest vaccin, datorită enzimei luciferaza, are rol de marker identitar, deja echivalează cu o pecete! Cum va conviețui Botezul ortodox cu enzima luciferază în corpul nostru? Vom putea sluji la doi domni? Iată cum ne este verificată fățărnicia, pe care Dumnezeu o urăște atat de mult! Dacă are „niște nanoroboți – hydrogel, cu rol de conexiune permanentă la centrul de control și supraveghere operat de proprietar”, înseamnă că putem fi conduși de la distanță, că devenim sclavi ai unui proprietar! Dacă, fără acest vaccin, nu vom mai putea vinde sau cumpăra înseamnă că acesta corespunde descrierii din Apocalipsă, capitolul 13, în care este proorocită și existența unei inteligențe artificiale:

    „Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13, 15-18).
    (https://www.marturisireaortodoxa.ro/carnavalul-leprosilor/)

    RăspundețiȘtergere