Parintele Arsenie Boca despre durerile oamenilor

"Cine are minte să ia aminte!" (Arsenie Boca)

I. Beteşugurile trupului.

Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:

1. De otrăvuri din lipsa postului.

Carnea este o otravă, şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fiara.

2. Din naştere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi ca de foc, când sunt ameţiţi de băutură.

3. Din desfrânare, pentru că întrec măsura cuvenită şi încep să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Toate acestea pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

Tweet

O noua carte cu marturii despre Parintele Arsenie Boca

La Editura Ortodoxia a aparut o noua carte cu marturii despre Parintele Arsenie Boca (volum coordonat de Vlad Herman)

Tweet

Bogdan Juncu: "Eu nu pot să-i spun acestui minunat om al lui Dumnezeu altfel decât aşa: Sfântul Părinte Arsenie Boca!"

Interviu realizat Romeo PETRASCIUC, publicat in cartea "Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului"

A pierdut o familie, însă a câştigat Cerul

Pe domnul Bogdan Juncu l-am întâlnit undeva în miez de iarnă, într-o după-amiază cu multă zăpadă şi fulguraţie de alb. În foaierul căsuţei sale din Făgăraş, în jurul unui şemineu pâlpâind a bucurie, Bogdan Juncu mi l-a adus pe Părintele Arsenie Boca atât de aproape, cum puţini cred că reuşesc să o facă…

Şi aceasta, pentru că Bogdan ştie că Părintele Arsenie – Sfântul, cum cu atât mult drag îi spune el –, de Acolo, de unde e, orânduie mereu dor şi binecuvântare către fiii săi duhovniceşti.

Pe Părintele Arsenie Boca l-a întâlnit, prima oară, în 1983. Şi aceasta, după un cumplit necaz, în care nimeni şi nimic nu îi mai puteau aduce liniştirea. Bogdan Juncu era un tânăr plin de viaţă, cu principii sănătoase şi bine consolidate. Teleormănean de loc, cu tatăl ofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ajunge –  cu lucrul tatălui – în Făgăraş. Aici se căsătoreşte şi, la puţină vreme, în căminul lor se ivesc doi copilaşi, care vor deveni de acum sens şi deplinătate a familiei lor. 

Din când în când, foarte rar, de altfel, lui Bogdan Juncu îi plăcea să iasă la vânătoare. Avea permis pentru purtare de armă şi, când simţea că grijile îl năpădesc cu totul şi avea nevoie acută de a scăpa cumva de ele, de a se elibera, oarecum – măcar pentru o vreme, cât să se remonteze pentru a-şi relua viaţa în forţă –, mai obişnuia să se liniştească ieşind la vânătoare.

Tweet

Părintele Arsenie Boca ar fi putut ajunge episcopul Maramureşului, în 1948

Ca în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (...)

Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.

Erau strânși aici cei cu ancheta terminată sau cei ținuți pentru o cercetare suplimentară. Printre ei am zărit o figură normală, luminoasă, un călugăr. El stătea întins cu picioarele dezvelite pâna la genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat și ne-a întrebat cu vocea blajină:

- Sunteți elevi?

- Da!

- De unde?

- De la Liceul Radu Negru din Făgăraș.

Părintele Arsenie, pentru că acesta era călugărul, găsindu-ne probabil prea firavi pentru ”Moara lui Kalusek”, a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi în sus și a rostit ca pentru el, dar cu voce tare să auzim și noi:

- Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă!

Tweet

EXCLUSIV: Ce spune Patriarhia despre canonizarea Sfinţilor Închisorilor

Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt Constantin Stoica, spune că în acest moment canonizarea Sfinţilor Închisorilor este în atenţia Bisericii, dar că la bază stă criteriul cronologic.

"Este în atenţia Bisericii şi această problemă, dar există un principiu cronologic. Mai sunt monahi, mărturisitori, ierarhi din secolele anterioare care trebuie canonizaţi. Sunt mitropoliţi ai Ţării Româneşti care au făcut foarte multe pentru Biserică şi care trebuie canonizaţi. Mai e cuvioasa Mavra din Ceahlău.

Pe de altă parte, nu este în practica Bisericii Ortodoxe să se grăbească. În acest moment se fac cercetări asupra tuturor celor care au pătimit în temniţele comuniste din cauza chinurilor, sunt nişte criterii stabilite şi pe care Patriarhia le-a făcut publice în urmă cu vreo 10 ani. În momentul în care această problemă va fi clarificată, după aceea normal că vor intra în atenţia Sfântului Sinod", a spus Constantin Stoica.

Referitor la unul dintre cei mai mari sfinţi ai ultimelor decenii, Părintele Arsenie Boca, Stoica a spus: "am înţeles că Mitropolia Ardealului a început demersurile pentru Părintele Arsenie Boca, pentru că ţine de dânşii. Când e vorba de canonizare, propunerea vine din teritoriu, nu vine de la centru. Comisia cercetează cu atenţie, evlavia populară e unul dintre criterii, dincolo de sfinţenia vieţii".

El a mai declarat că "după 1990 au fost canonizaţi foarte mulţi sfinţi din Biserica noastră, pentru că ultima canonizare a avut loc in 1955 şi suntem şi într-o perioadă în care cei care au fost canonizaţi în ultimele decenii trebuie să fie mai bine cunoscuţi. Sunt sfinţi care au fost canonizaţi şi nu sunt bine cunoscuţi".

Aşa stând lucrurile, nu cred că-i vom putea vedea pe Sfinţii Închisorilor în sinaxare prea curând, dar ne bucurăm de minunile lor şi că sunt deja canonizaţi în sufletele noastre.

Vlad HERMAN

Tweet

Lupta cu noi inşine!

Tweet

La mormântul Părintelui Arsenie Boca (FOTO)

Tweet

Florentin Cantaragiu: "Părintele Arsenie Boca e un sfânt. Punct. El mi l-a revelat pe Dumnezeu”

Locuieşte într-un sat din apropiere de Bucureşti şi pictează icoane pe care le duce şi le vinde în târgul de la Muzeul Ţăranului Român. Icoane frumoase, naive, clocotind de culori. Icoane pictate cu sinceritate şi cu o credinţă pogorâtă asupra meşterului prin vis. Un vis miraculos, cu părintele Arsenie Boca

"Eu, pe spatele fiecărei icoane cu Iisus, scriu: «Hristos este inima inimii tale». E de la pă­rintele Arsenie Boca. O expresie minunată! Pe mine el m-a salvat. Şi aş vrea să le vorbesc tuturor despre această întâm­plare miraculoasă”.

Omul care-mi vorbeşte stă cu spa­tele la un perete cu icoane - chi­puri naive, de îngeri şi sfinţi, alteori grave, emanând simplitate şi bună­cuviinţă. Sunt neprefăcute, directe. Au ceva din atmosfera copilăriei la ţară. Îl chea­mă Florentin Cantaragiu şi este iconar, dar nu-i place să i se spună aşa. Preferă apelativul de meşter. E mai simplu. Mai smerit. "Eu sunt un meşter, nu sunt un artist plastic. Ceea ce vedeţi este instinctiv, spontan. Nu e nimic căutat. De aceea am intrat pe pictura naivă. O fac de la 20 de ani. Nu ştiu să vă spun de ce. Aşa am simţit”.

Tweet

Parintele Arsenie Boca despre tanarul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică. El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic. Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia?

Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"

La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu. Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".

Tweet

Parintele Arsenie Boca in mijlocul credinciosilor

Tweet

Citeste cartea "Tinerii Familia Si Copiii Nascuti in Lanturi - Arsenie Boca"

Arsenie Boca Tinerii Familia Si Copiii Nascuti in Lanturi

Tweet

Vremea s-a scurtat - Părintele Arsenie Boca

În una din lucrările Părintelui Arsenie Boca, este consemnat lucrul acesta:

„În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare«că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea dureri­lor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oa­meni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întin­dere şi adâncime.

Iar pe de altă parte preoţii vremilor noastre n-au mai urmărit (aceasta) ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină (şi nu numai).

Aşa se face că: „vai peste vai va fi şi veste peste veste va fi şi se va căuta vedenie de la prooroc, (dar) lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul"(lezechiel 7, 26), oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor - care le vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat - şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pen­tru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

Tweet

Cum a fost vindecata o copila de catre parintele Arsenie Boca, in anul 1949

Încerc să vă spun şi eu o mare minune pe care a făcut-o cu mine, când trăia, Părintele Arsenie Boca. M-am născut în anul 1935, într-o familie de oameni săraci, dintr-o localitate de munte, de lângă Braşov. Primul copil născut în familia mea a fost un băiat sănătos şi frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am născut infirmă de ambele picioare, slabă şi pipernicită. Femeile din sat care m-au văzut o îndemnau pe mama să nu-mi dea de mâncare, ca să mor. Iar mama le punea: “Dacă Dumnezeu mi-a dat-o aşa, eu îi dau de  mâncare şi apoi să facă El ce-o vrea cu ea”. Iar moaşa care a asistat-o pe mama la naşterea mea, că atunci nu mergea nimeni la spital să nască, i-a zis mamei: “Ai grijă să nu mai ai alţi copii, că toţi o să fie schilozi!”. După mine mama a mai avut şapte copii, patru băieţi şi trei fete. Da, şapte copii, toţi întregi, teferi şi frumoşi.

La vârsta de 3 ani m-au dus la operaţie, dar nu s-au putut termina tratamentele la picioare, că era înainte de război (al doilea război mondial), au venit deportările saşilor, iar medicul care mă operase, de frica deportării, şi-a omorât cele două fiice şi soţia şi apoi s-a sinucis. După care a venit războiul, iar eu am rămas tot chinuită.

La şapte ani m-au dus la şcoală; noroc că nu era şcoala departe de casa părintească şi cu mare greu megeam până acolo. Umblam foarte greu, îmi aduc aminte că bunica îmi dădea câte un băţ în mână şi-mi spunea: “Umblă drept, tu, umblă drept!”. Când m-a dus tata la

Tweet

La definiţia păcatului

„Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul - înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul - fiul lui Dumnezeu în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea.

Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii. Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii.

Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv" de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.

Când oamenii o apucă pe acest „drum larg" al pieirii, când - cu timpul - relele devin deprinderi, „a doua natură", să te ferească Dumnezeu să le stai în cale şi să-i opreşti. Te vor călca în picioare, te vor dispreţui, din retrograd nu te vor scoate, din anacronic nu vei ieşi decât suflându-te din cale sau răstignindu-te pe cruce.

În „lumea aceasta" nu poţi crede în Dumnezeu nepedepsit.

Şi, pentru credinciosul luminat de Har, soarta aceasta e firească: viaţa lui Iisus se arată şi în ucenic. Acela e ucenic, care are iubirea de Dumnezeu şi de oameni până la cruce: Nu urăşte oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc ei. Aceasta este iubirea care nu cade niciodată. Aceasta e porunca supremă, Testamentul lui Iisus Hristos: cauza lui Dumnezeu pe pământ, pentru care ucenicii Săi nu-şi cruţă viaţa. Aşa se biruie diavolul.”

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.

Tweet

Parintele Arsenie Boca - Despre cele doua duhuri

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.

Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu.

Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Pr. Arsenie Boca - Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul

Tweet

Parintele Arsenie Boca: "Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem"

456. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.

457. Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi, uneori, toată viaţa. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. Aceasta ne învaţă cel mai bine
calea lui Dumnezeu.

458. Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu, împotriva noastră înşine, împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi.

Tweet

Manastirea Prislop, mai 2012 - Oameni si flori (VIDEO)

Tweet

Chemarea Parintelui Arsenie Boca - Cum am ajuns la Prislop

Mi-am dorit sa ajung la mormantul Parintelui Arsenie Boca inca de la inceputul lui 2011, dar nu stiam cand si cum voi ajunge la Prislop. In vara aceluiasi an, in prima zi de concediu, mi-am zis sa ma duc pana la biserica de lemn de langa spitalul mare, unde mai vazusem afise cu privire la pelerinajele de la Prislop.

Desi nu planuisem ceva anume, am facut rost de cartea de vizita a celui care face astfel de pelerinaje. Ajuns acasa, l-am contactat pentru a obtine mai multe detalii si, intamplator, mi-a spus ca tocmai in ziua urmatoare pleaca inspre Prislop (Hunedoara) si ca mai sunt locuri.

In nici o ora stabilisem toate detaliile, iar in seara zilei viitoare ajunsesem la destinatie. Cu siguranta ca toate acestea n-au fost nici pe departe intamplatoare si sunt sigur ca Parintele Arsenie Boca le-a aranjat dinainte. Evident ca scepticilor li se va parea banala intreaga poveste, dar, ce-i drept, ce poti sa-i ceri unui om care nu stie inca pe ce lume traieste?!

Recomand tuturor celor care au posibilitatea si ocazia de a ajunge in acest loc sa nu stea pe ganduri. S-ar putea ca viata sa ti se schimbe.

Tweet

Alte marturii deosebite despre Parintele Arsenie Boca

Cum se naste o legenda

Ploua cu frunze de rugina si aur in satele din Tara Fagarasului. Casele risipite in umbra crestelor de piatra sunt invaluite in fumul focurilor aprinse prin gradini. E toamna si suntem din nou in cautarea celor care l-au cunoscut pe Parintele Arsenie Boca. Din poarta in poarta, din sat in sat, amintirile despre cel mai iubit duhovnic din Ardeal se incheaga, povestite de barbati si femei, de batrani si mai tineri, care, ca-ntr-un lant viu, fara capat, ne indruma de la unul la altul.

"Duhovnicul fagarasenilor"

Sinca Veche. In fata unei porti mari, din lemn, e adunat un grup de femei. Rad tare si vorbesc cu

insufletire, bucuroase, poate, ca toamna le prinde cu roadele in hambar. Ne oprim in dreptul lor si intrebam, fara nici o introducere, despre parintele Boca. Nu par uimite. Ne raspund firesc, de parca ar fi trecut deunazi prin sat. Toate l-au cunoscut sau au auzit de Parintele si sar repede sa ne povesteasca. Cea mai in varsta din ele este Maria Labar, a implinit de curand 84 de ani. Trupul mic, uscat de varsta, e sprinten si ager inca, iar vorba e vioaie atunci cand incepe sa povesteasca:

"Am fost de multe ori sa-l vad pe Parintele. Dansul a fost duhovnicul nostru, al

Tweet

Deschide ochii! Moartea sufletului: Desfranarea

Onania, sau pacatul lui Onan este scris in biblie, in cartea Facerii dupa cum urmeaza:

8.Atunci a zis Iuda către Onan: “Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!”

9. Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său.

10. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta-pe Onan (Facerea 38:8-10).

 

Astfel vedem pacatul lui Onan, risipirea semintei. Pentru a nu se sminti nimeni, prin sintagma „Dumnezeu l-a omorat pe acesta” trebuie sa intelegem, ca nu Dumnezeu a venit lovind si ucigand, ci pacatul care l-a facut, l-a dus la pierzare prin boala sau accident sau mai stiu eu ce, astfel Dumnezeu a randuit sa judece drept, si sa il lasa se moara, nemaioferindu-i paza, caci „Atunci cand nu acceptam judecata lui Dumnezeu prin iubire (si pacatuim fara a ne cai si spovedi) acesta va judeca prin dreptate (adica  ne va lasa fara de ajutor, prada mortii in care noi am intrat prin intinare).

Onania inseamna si a  te culca cu femeia ta, folosind prezervativ sau aceasta sa ia anticonceptionale, sau alte metode contraceptive. Dar cea mai grea forma de onanism, lucru ce in zilele noastre este promovat ca fiind „normal” este risipirea materialului genetic, prin masturbare (atat masculin, cat si hormonii ce se secreta la femei).

Acum sa incepem articolul propriu-zis si cine are urechi de auzit sa auda, si cine are minte de inteles sa inteleaga!

„Presupunem ca un copilandru, la primele anuntari ale instinctului (probabil pubertate) cade in viciul onaniei(vorbind despre un copilandru, prin onanie se deduce masturbare). Nu-l afla parintii, face excese, e din ce in ce mai retras, mai tacut, mai obosit, nu mai invata la scoala; memoria – scoarta cerebrala – e atinsa; nu mai e agerita (stimulata) de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv, inclestat de viciu. Cu alte cuvinte, mintea copilului se tampeste si inca repede. Cresterea corpului este incetinita, cearcanele vinete pe langa ochi il dau de gol – pentru cine stie si doreste sa vada. Imaginatia nu mai e vioaie, nu-i mai place joaca, parca e batran, serios! Mainile – cu care a gresit – ii tremura. Iaraso dovada ca nevi sunt intr-o primejdie.

Daca n-are norocul sa dea de un sfat, sau macar de o carte (sa-l indrepte), sporind in varsta, sporesc si urmarile viciului, dupa cum urmeaza.

Glandele genezice (genetice) au o dubla functiune: una endocrina, adica varsa hormoni in sange si alta externa formand celule genezice (materialul seminal). De indata ce viciul sau desfranarea de orice fel, si de la orice varsta – cazul e acelasi, onania – inclesteaza pe om, atunci tesuturile glandelor masculine sau feminine, sunt peste masura de mult solicitate si silite sa furnizeze material extern si, prin urmare, nu mai pot secreta si material endocrin. Acest dezechilibru se rasfrange asupra sistemului nervos, in felul ca celulele nervoase, nemaiavand agenti simulatori cuveniti, degeneraeza, mai intai functional, si insul respectiv incepe sa fie un flescait iar daca desfranarea continua, celula nervoasa moare. Desfranarea ucide milioane de celule nervoase!

Mai trebuie ştiut şi aceasta: toate ţesuturile se refac, afară de celula nervoasă. Omorâtă o dată, nu mai învie niciodată.

Presupunem că tânărul-bătrân vrea să fie şi el în rând cu lumea, vrea să se însoare. Nu izbuteşte. Nici pe el nu-l prea atrage femeia şi nici fetele nu se simt atrase spre el. Ce e la mijloc? Viciile instinctului i-au stins vioiciunea, i-au şters farmecul, l-au fleşcăit cu totul! Nu mai aprinde dragoste, ci milă. De milă, ca de silă, nu faci casă.

Doctorii sfătuiesc: femeile sau căsătoria. Fireşte, un viciu nu va ieşi cu alt viciu, – chestiunea rămâne mereu într-un cerc vicios(adica desfranarea cu o femeie nu va rezolva aceasta). Dar căsătoria, chiar dacă se face, poartă ponoasele trecutului(pacatele) şi mustrările viitorului(rezultatul pecatelor, departarea milei lui Dumnezeu).

Astfel bărbatului, de pe urma viciilor de tot felul şi de pe urma dezechilibrării funcţionale totale sau locale a sistemului său nervos, i se întâmplă că pierde frâna nervoasă a ritmului său funcţional şi nu se va potrivi poate niciodată cu ritmul femeii sale – neostenită în astfel de vicii (altfel spus, barbatul ejaculeaza precoce din cauza masturbarii excesive din trecut, nervii fiind mult mai usor stimulati, iar femeia nu atinge orgasmul). Osteneala şi scârba ei abia acum încep, căci mereu va rămâne nemulţumită, ceea ce îi va pricinui nevroze, dureri regionale (unul din motivele cancerului uterin, dar si ale altor boli) şi gânduri de căutare în altă parte. Nu e ea de vină că-l va părăsi, ci trecutul bărbatului se răzbună (in iconomia lui Dumnezeu, pentru orice pacat nepocait – care nu este regretat, spovedit si nerepetat – trebuie sa platesti un canon fortat, prin necaz – lucru ce va fi dezbatut intr-un articol viitor). Bărbatul, aşa cum l-au desfrânat viciile, nu mai corespunde instinctului maternităţii femeii sale, şi aşa trebuie sa-şi tragă plata: rămâne fără urmaşi şi fără soţie.

Dar, să presupunem că, totuşi-totuşi, i se va nimeri ca să aibă şi urmaşi. Aceştia vor purta următoarele poveri părinteşti: o sănătate şubredă, un chip îmbătrânit, diferite neputinţe fără leac, iar de scapă cu zile vor fi nişte chinuiţi ai soartei şi slabi de minte (din cauza faptului ca un copil mosteneste intrega „comoara” genetica a parintilor, si in plus este scris: „Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt Dumnezeu ravnitor, Care pedepseste vina parintilor in copii pana la al 3-lea si al 4-lea neam – pentru cei ce Ma urasc. Si Ma milostivesc pana la al miielea neam, catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” – Deuteronom 5, 9-10).

Cum şi de ce? Iată cum şi de ce: ştim de adineaori că toate faptele insului se înseamnă în două locuri: undeva într-o contabilitate nevăzută, şi al doilea, ceva mai văzut, în grăuncioarele de cromatină, în genezele cromozomilor, adică în factorul biologic al eredităţii. Şi-a distrus părintele cu viciile lui milioane de celule nervoase? Acestea, nemairefăcându-se niciodată, ci totalul celor distruse şi sănătatea la care se găsea în momentul când îşi chema un urmaş pe lume(in momentul zamislirii), reprezentând situaţia lui, se şi însemnase în stocul de cromozomi, ceea ce n-ar fi păţit dacă ar fi avut o purtare mai bună. Vreţi dovadă la îndemâna oricui? Iat-o, nu lovesc pe nimeni, dimpotrivă simt alăturea cu durerea oricui.

Să zicem că o pereche de oameni n-au avut pacoste cu viciile tinereţii, deci n-au sistemul nervos şubrezit dintr-o vină ca aceea (adica nu din vina pacatelor, in cazul de fata onania). Totuşi, nevoile vieţii ostenesc nervii oricui. Această ostenire a vieţii e de fapt o ostenire a elanului, a agerimii, a vioiciunii rezistente a sistemului nervos şi a celorlate ţesuturi şi umori (altfel spus, adunarea experientei de viata, din trecerea prin incercari, pazindu-te curat – fara de pacate si vicii). Acestea toate se înscriu numaidecât în patrimoniul genetic al eredităţii, în vreme şi pe măsură ce se adaugă (deci, copilul primeste atat cele rele din partea parintilor, cat si cele bune). Factorul biologic al eredităţii rezumă starea oricărui moment, precum şi situaţia bio-psihică a părinţilor, fie aparte, fie angajaţi în procesul rodirii. Proba o dau copiii, care vin la intervale mai mari de vreme. Cei din tinereţe sunt mai vioi, mai sprinteni, mai sănătoşi, mai ageri la minte; pe când copiii veniţi mai la bătrâneţea părinţilor sunt mai molâi, mai împiedicaţi, mai bătrâni. Nu au nici o vină şi nici un leac (deoarece au primit ca si mostenire genetica si starea actuala a parintilor, starea din momentul zamislirii – de aceea intalnim frati foarte diferiti in compotrament). Aşa sunt construiţi genetic şi ireversibil, realizându-se armonia ce se vede, cu materialul ce li s-a dat, în răstimpuri de vreme. Revenind la corespondenţă, pricepem mecanismul după care apare în lanţul cromozomilor roiul boabelor de neghină, genezele recesive şi ravagiile ce le pot face ele, dacă nu sunt scoase din lucru de perechea mai sănătoasă a celuilalt părinte(adica, exista si cazuri in care desi unul din parinti este intr-un oarecare grad de pacatosenie, pentru curatia celuilalt parinte, copilul sa fie bine).

Mai sunt şi urmări ale desfrânării şi destul de grele încă din tinereţe. Poate s-a bănuit din cele de până aici, că organismul întreg se piperniceşte, glandele în totalul lor rămân atrofiate, scoase din lucru şi cu toate urmările acestui dezechilibru umoral. Aşa se ajunge pe rând la atrofierea diferitelor organe în iconomia generală a corpului şi aşa apar sterilitatea, nevrozele şi o stare generală de boală, sau o predispoziţie spre tot felul de boli(acestea biologic vorbind, dar ce la om e cu neputinta, la Dumnezeu e cu putinta, deci va indemn spre rugaciune si curatire).

Nu mai vorbesc de stările sufleteşti: frica, slăbirea minţii, obsesii, ideile fixe, răstălmăcirea înţelesurilor şi o continuă muncire de conştiinţă. E reacţiunea sufletului la starea mizerabilă în care i-a ajuns casa prin patimi.”

 Din invataturile Parintelui Arsenie Boca

Nota* Ce este scris intre paranteze, sunt completari aduse spre o mai buna intelegere, pentru cei ce nu cunosc limbajul.

In continuare Parintele Arsenie ne invata, din punct de vedere biologic, acestea: ,,Glandele care izvorasc hormoni si se afla in sectorul cel mai de jos al corpului au, pe langa alte rosturi, si pe acela de a da o configuratie specifica, foarte energica si neta, corpului intreg, fie ca barbat, fie ca femeie. Mai au pe urma, rolul sa stimuleze functionarea celorlalte glande, ale caror hormoni inca au misiunea sa agereasca si sa activeze alte functiuni, printre alte zone ale corpului. Toate impreuna au rost si influenta cu deosebire asupra sistemului nervos si a capitalei sale, creierul. “

Acestea toate sunt efecte biologice, dupa randuiala lui Dumnezeu, asupra corpului spre a opri pacatul. Iar pacatul aduce cu el moartea sufletului, moarte care se rasfrange si asupra trupului. Curatind sufletul prin spovedanie si prin a nu mai pacatui si a plange pacatele pe care le-am facut (Psalmul 6:6), Dumnezeu se milostiveste si „nu ne mustra cu mania Sa, si nici cu urgia Sa nu ne cearta” asa cum spune Psalmistul David (Psalmul 6:1)

Dupa cum am spus la inceputul articolului, cine are urechi de auzit sa auda si sa inteleaga, si sa nu fie rob al pacatului. Si cine va dori sa scape de aceste pacate, va vedea ca diavolul care l-a legat de ele il va ispiti si va incerca sa-l intoarca in moartea necuratiei sufletesti, ca sa-l arunce in gheena focului „unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”(Marcu 9:48)

Iar cel ce va incerca, si va avea de indurat ispite mari, sa citeasca psaltirea (in special rugandu-se Psalmii 6, 50, 54,55, 69, 45, 46, 70 si 72)  si sa faca metanii pana se osteneste trupul.

Si Sfanta Evanghelie spune: „Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins.” Si sunt sfinti ce le-au facut si pe acestea, dar ar fi bine sa nu recurgem la asta, ci sa ne oprim altfel. Prin metanii, prin rugaciune (caci scris este „Fara Mine nimic nu puteti face”), prin post (deoarece infranarea pantecelui ajuta si la aceasta infranare), prin lupta cu sminteala (sa se evite orice poate duce cu gandul spre pacat) si prin lupta cu gandul (atunci cand gandul iti spune „Fa asta” tu sa-i spun „nu fac” si sa pleci. Iar daca gandul iti spune „iti place asta?” tu sa spui „nu-mi place” iar de gandul iti spune „vezi asta?” – fiind vorba despre ceva ce te poate sminti, tu sa-i spui „Nu vad”). Si prin acestea pacatul se va sfarsi

Sursa: http://sensism.wordpress.com

Tweet