joi, 20 septembrie 2018

DE CE SĂ PARTICIP LA REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE?

Nota: Articolul a fost scris inainte ca zilele 6 si 7 octombrie sa fie decise ca fiind zilele in care va avea loc Referendumul pentru normalitate (Vlad Herman)

Iată câteva știri nefiltrate dintr-o societate în care ideologia de gen a devenit normă juridică:

Alexis Lightcap, o tânără liceană din Pennsylvania, a constatat la un moment dat că la toaleta și la vestiarele fetelor din liceu aveau acces și băieții. Mergând la director să reclame acest lucru, i s-a replicat că: „Aceasta este noua politică a școlii, e ceva firesc și lucrurile așa vor merge de-acum înainte”. Și asta pentru că școala, fără să avertizeze pe nimeni, le-a acordat elevilor permisiunea să aibă acces la vestiare, dușuri și dormitoare în funcție de genul pe care îl preferă fiecare la un moment dat. Astfel, dacă într-o anumită perioadă te identifici ca băiat, te duci la „Băieți”. Dacă ulterior îți dai seama că preferi să fii fată, te duci la „Fete”. Tânăra a dat în judecată școala pentru încălcarea intimității și securității ei, însă a pierdut atât procesul, cât și recursul.

La un liceu din statul american Delaware, o femeie cu barbă, ce s-a prezentat ca „bărbat heterosexual care poate naște copii”, căsătorit cu o femeie biologică, a venit să-i învețe pe copii că identitatea de gen nu ține de sexul biologic, nici de ceea ce-ți induc părinții și societatea, ci de „ceea ce simți tu că ești”. De altfel, părinții care susțin că disforia de gen este ceva anormal sunt catalogați de autorități drept dușmani ai propriilor copii. Astfel, în Statul Ohio, o familie a pierdut custodia fiicei lor adolescente pentru că nu a fost de acord cu tratamentul hormonal de schimbare a sexului pe care minora dorea să-l urmeze. Argumentul psihoterapeuților și psihiatrilor LGBT – această nouă poliție a „protecției copilului” – a fost că tânăra s-ar putea sinucide dacă nu este „confirmată” în identitatea de gen pe care și-a ales-o.

joi, 13 septembrie 2018

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop

De tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. 

După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”.

 Aici el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. 

La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.

marți, 11 septembrie 2018

Parintele Sofronie Saharov: „Dogmele sunt necesare vieţii duhovniceşti. Fără ele viaţa duhovniceas­că se strică, se diluează"

„Dogmele sunt necesare vieţii duhovniceşti. Fără ele viaţa duhovniceas­că se strică, se diluează. Prin urmare nu suntem fanatici atunci când in­sistăm asupra dogmelor, asupra hotărârilor Sinoadelor Ecumenice. Când întâlnim un om cu care nu ne potrivim, schimbăm direcţia, iar când în­tâlnim un om pe care-l iubim, alergăm către acesta. La fel se întâmplă şi cu dogmele: avem un scop şi alergăm pentru împlinirea lui. Dacă pierdem scopul, nu mai avem puterea de a fugi după el”.

Parintele Sofronie Saharov

din: Mitropolit Hierotheos Vlachos,“Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex”, Editura Sophia, Bucuresti, 2011

joi, 6 septembrie 2018

Din Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev: Cuviosul Ioan mult nevoitorul

Cuviosul Ioan nevoitorul a înfruntat multe ispite şi chinuri pentru a-şi păstra puritatea şi fecioria, împodobindu-şi sufletul asemenea unei mirese în aşteptarea Mirelui cel ceresc. El a trăit în ultimii ani ai vieţii sale zăvorât în peştera în care se nevoise şi cuviosul Antonie.

Acolo venea la dânsul adesea unul dintre fraţii monahi, pe care diavolul îl lupta cu gânduri necurate.

– Părinte, salvaţi-mă! îi spunea disperat cuviosului. Rugaţi-vă la Domnul ca să mă izbăvească de acest război al trupului, pentru că nu mai pot suporta mult.

– Fratele meu, îi răspundea fericitul Ioan cu cuvintele psalmistului, «rabdă întru Domnul; încordează-te şi întăreşte-ţi inima ta, şi rabdă întru Domnul şi păzeşte calea Lui. Căci El te va scoate din mâinile vrăjmaşilor şi va zdrobi dinţii lor».

SFÂNTUL NECTARIE – ÎNVĂȚĂTURI – NEVOINŢA DUHOVNICEASCĂ

Scopul vieţii noastre este să devenim desăvârşiţi şi sfinţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva de dragul vieţii acesteia să ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pământeşti să neglijăm scopul vieţii noastre.

Postul, privegherea şi rugăciunea, prin ele însele nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu sunt scopul vieţii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.

Împodobiţi‑vă cu virtuţi! Nevoiţi‑vă să alungaţi patimile sufleteşti! Curăţiţi‑vă inima de toată murdăria şi păstraţi‑o curată, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru, ca să vă umple Duhul Sfânt cu dumnezeieştile Sale daruri.

miercuri, 5 septembrie 2018

Minune în Maramureş: Sfinţii din închisorile comuniste scot un copil din comă


Un copilaş de 12 ani din Maramureş avusese un accident cu bicicleta, o cădere foarte, foarte grea, a ajuns într-un stadiu foarte grav la spital, medicii i-au dat şanse de supravieţuire 2%. 

Părintele lui duhovnic din sat s-a dus cu o bucăţică de sfinte moaşte ale acestor Sfinţi şi cu untdelemn din candela Maicii Domnului, i-a citit rugăciuni, l-a închinat cu sfintele moaşte, l-a dat cu untdelemn şi tot aşa, în câteva ore, copilul s-a sculat din comă, iar a doua zi a fost scos de la reanimare.

Relatare a Părintelui Augustin de la Aiud – filmarea, publicata in anul 2009 pe Youtube, poate fi ascultată mai jos

marți, 4 septembrie 2018

Fericita si luminoasa adormire a Parintelui Serafim Rose din America

"Incapabil sa vorbeasca, privea doar catre cer, in timp ce din ochi izvorau lacrimi. O data, a incercat sa-i spuna fratelui de manastire de langa el despre descoperirea pe care o primea in ora plecarii, dar trupul sau muribund nu i-a permis. Cand, in sfarsit, sufletul sau s-a eliberat de trup, fata i-a devenit stralucitoare si plina de pace si buzele i s-au deschis natural intr-un zambet bun. Cei ce l-au vazut in sicriu poarta marturia despre tacuta bucurie care-i asteapta pe cei ale caror inimi sunt deschise descoperirii dumnezeiesti".

Sursa: Asociatia filantropica medicala crestina CHRISTIANA, Bucuresti, 1996, dupa:Biblioteca online a Manastirii Saraca via cuvantulortodox.ro

Sfantul Amfilohie Makris despre rugaciunea inimii

"Rugăciunea inimii reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus”. - Sfantul Amfilohie Makris

duminică, 26 august 2018

Despre buna-mireasmă a sfintelor moaşte şi despre izvorârea de mir

Sfântul Teofil Izvorâtorul de mir a trăit în timpul Sfântului Patriarh Nifon (1556). El a fost trimis de Patriarh şi de Sfântul Sinod în Egipt, ca să confirme uimitoarea minune care avusese loc acolo, mutarea muntelui Ntour Tag dintr-un loc în altul. Chiar dacă în lume primise diferite slujbe ecleziastice, inclusiv şi cea de secretar al episcopului, Sfântul Teofil le-a părăsit pe toate, ca să vină la Muntele Athos unde a dus o viaţă ascetică în Sfintele Mănăstiri Vatoped şi Iviru şi în Chilia Pantokrator din pustiul Sfântului Vasile.

Înainte de răposarea sa în Domnul, acest vrednic de pomenire i-a cerut ucenicului său să nu-i îngroape trupul, ci să-l arunce în pădure. Aşa s-a făcut. 40 de zile fiarele sălbatice şi păsările nu i-au atacat sfântul trup. Mormântul său a răspândit un miros dulce de mir, care chiar până astăzi e simţit de oamenii evlavioşi care merg să se închine la moaştele sale. Aşa a fost Sfântul Teofil, adevăratul prieten al lui Dumnezeu, trandafirul mirositor al virtuţii şi ascezei.

În 1948 a răposat în Domnul un sfânt ce s-a arătat mai recent, părintele nostru Sava de la Sfânta Ana, care, după ce a plecat din Ţara Sfântă, a mers să locuiască în Kalymnon unde a înfiinţat Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, pentru femei.

miercuri, 22 august 2018

Părintele Justin Pârvu despre viata in lagarul de la Periprava

Părintele Justin Pârvu, care a fost închis 4 ani în lagărul de la Periprava, ne relata următoarele: „Păi, ce osteneală aveam noi în Deltă, ca deținuți! Să vii tu dintr-o celulă după opt ani, torturați fizic și psihic, și să ții piept la așa agricultură, cu o sapă de 4 kg!… Când începeam lucrul la ora 7 dimineața, era o căldură de nici nu puteai să stai pe fierbințeala nisipului. Eram supravegheați și când vedea caraliul că vrea să te ajute careva – ferească sfântul! Eram istoviți și sleiți de puteri, iar la capătul rândului ne aștepta un cazan cu fiertură de carne de cal. Era numai spumă și nu mânca nimeni. Apoi erau niște vânturi foarte puternice, încât când plecam seara, eram totuna numai praf. Când ajungeam la cabană nu ne mai recunoșteam unul cu altul. Primeam și noi câte o căniță de apă.

Dar să vedeți cât de grea era pentru ei numerotarea. Începea gardianul numerotarea din trei în trei și nu ajungea săracu’ prea departe, că se împotmolea. Venea locotenentul major și el: Ce faci, măi prostule, numără și tu pe două paturi!. Dar nu reușea nici acesta. Venea în cele din urmă comandantul și, după ce se încurca și el, punea pe unul din noi să facă numerotarea. Și până la urmă, banditul număra, în cinci minute, 800 de oameni.

Mai primeam o zeamă, un fel de mâncare de bostan cu coaja groasă, și asta era toată hrana noastră. Unii mai munceau și la grădină. Și ferească Dumnezeu să fi luat vreo căciulie de usturoi sau să fi dus vreun morcov la câte un bolnav! Mare minune să scape cu viață unul ca acesta. Apoi era pedeapsa cu izolarea. Stăteai 48 de ore ghemuit cu mâinile la piept într-o carceră de beton aflată la doi metri sub pământ încât abia răsuflai” .

Fragment din articolul „O națiune care-și uită martirii și eroii este o națiune sinucigașă” Periprava – lagărul comunist de exterminare; de Monahia Fotini publicat in Revista Atitudini, Nr. 56

Lavra Sfantului Serghie de Radonej (Rusia)

Chilia Panaguda din Muntele Athos

vineri, 17 august 2018

LA MĂNĂSTIREA VĂRATEC, SFÂNTUL GHEORGHE (LAZĂR) – MEREU ÎN PRIVEGHERE de Pr. Stavr. Constantin Catană


Fără să alunecăm în exagerări, vom spune că pentru noi, sfinții laolaltă constituie călăuze sigure în cunoașterea și trăirea Evangheliei lui Iisus Mântuitorul. De la unii ne împărtășim din scrierile și faptele lor, iar de la alții, culegem flori de trandafir din smerenia lor adâncă cu post și rugăciune, pentru că au supraviețuit ca mari făuritori de viață spirituală, fiind adevărați cenzori ai moravurilor veacului lor și ai slăbiciunilor omenești, de totdeauna, arătând drumul care duce spre dobândirea desăvârșirii și a unei vieți fără de păcat.
Ca ortodocși români, avem marea bucurie ca printre mulți sfinți, să avem trecută în calendarul ortodox și pomenirea Sfântului Gheorghe (Lazăr), la 17 august, ale cărui sfinte moaște se află puse spre cinstire la Sfânta Mănăstire Văratic, unde sfântul umbrit de Duhul Sfânt printr-o minune grăitoare aici, în grădina Maicii Domnului, s-a împodobit cu virtuțile cerului, moaștele sale fiind o mărturie a adevărului că „prin viața sa de sfințenie s-a făcut trăitor al Ortodoxiei și s-a adăpat din izvoarele limpezi ale Bisericii, printr-o nevoință și o asceză rar întâlnită chiar și în Sinaxarele Vieților de Sfinți”.
Moșul Gheorghe Lazăr, așa cum a fost cunoscut și cinstit până când a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, și-a odihnit osemintele „în tăcerea solemnă și tainică a gropniței de sub Biserica Sfintei Mănăstiri Văratic”, alături de celelalte rămășițe pământești ale unor monahii și slujitori bisericești. Acolo, la lumina candelei, osemintele moțului din județul Alba au stat vreme îndelungată. Pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare veneau aici pentru închinare, ca la un sfânt.