miercuri, 28 septembrie 2016

Sfantul Siluan Athonitul: Fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc


Domnul ne iubeşte fără sfârşit pe noi, păcătoşii, şi dă omului pe Duhul Sfânt, şi prin Duhul Sfânt sufletul cu­noaşte pe Domnul şi îşi găseşte fericirea în El, îi mulţu­meşte şi-L iubeşte, şi în marea lui bucurie îi este milă de întreaga lume şi doreşte cu tărie ca toţi oamenii să cu­noască pe Dumnezeu, pentru că Domnul însuşi doreşte aceasta pentru toţi. însă, într-adevăr, aceasta este cu pu­tinţă numai prin har, chiar şi într-o mică măsură. Dar, fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc.

Cât îmi e de milă de oamenii care nu cunosc pe Dum­nezeu. Dar noi, creştinii ortodocşi, suntem norocoşi pen­tru că îl cunoaştem pe Dumnezeu. Ne-a învăţat Duhul Sfânt. El ne învaţă să-i iubim şi pe vrăjmaşi.

Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu

marți, 27 septembrie 2016

Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073): Nu există o altă credinţă mai bună, decât curata şi sfânta noastră Credinţă Ortodoxă

”Păzeşte-te, fiule, de cei cu credinţă strâmbă şi de toate discuţiile lor, căci şi pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul. Fiindcă nu există o altă credinţă mai bună, decât curata şi sfânta noastră Credinţă Ortodoxă … De asemenea, fiule, nu se cade să lauzi o credinţă străină. Cine laudă o credinţă străină face la fel ca şi cel care-şi huleşte propria credinţă. Cine laudă credinţa sa şi pe cea străină e un făţarnic şi apropiat de erezie...

Dacă cineva îţi spune: ’Credinţa noastră şi a voastră este de la Dumnezeu,’ atunci, fiule, răspunde-i aşa: ’Făţarnicule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez. (Efeseni 4, 5)

Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeauna apără-ţi credinţa ta! Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi de ei şi întăreşte-te în credinţa ta prin fapte bune! … Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru credinţa ta sfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întru Hristos.’”

(Patericul peşterilor de la Kiev, 1806)

Parintele Serafim Rose: "Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii"

Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii.

Conditia obligatorie de a-L cunoaste pe Tatăl este Fiul: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14,6-9). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al întrupării, pe Care L-am văzut cu ochii nostri si cu mâinile noastre L-am pipăit (l Ioan 1,1).

Nematerialnicul a devenit astfel material pentru mântuirea noastră, asa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "...si ni S-a arătat, purtând chip ca al nostru..."

luni, 26 septembrie 2016

Sfântul Neagoe Basarab, un tată milostiv al neamului românesc

Irina Nastasiu, Doxologia

"A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie nestricat“.
Aşa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa. Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat “tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Cronicarul Gavriil Protul, în Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: "Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?... Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie". Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: "Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale".

Sfantul Domnitor Neagoe Basarab

Sfantul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotarata in sedinta de lucru a Sfantului Sfantului Sinod din 8-9 iulie 2008, alaturi de cea a Sfantului Ierarh Iachint de Vicina si a Sfantului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemna a canonizarii a avut loc la Bucuresti, de praznicul Sfantului Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe 26 octombrie.

Sfantul Neagoe Basarab a fost domn al Tarii Romanesti intre anii 1512 si 152. A fost inmormantat in gropnita domneasca de la Curtea de Arges, ctitoria sa, iar pe piatra de mormant sta scris: "A raposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod si Domn a toata Tara Romaneasca si a partilor dunarene, in luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani si jumatate. Si rog pe cei ce Dumnezeu ii va ingadui sa vie dupa noi, sa pazeasca adapostul acesta mic si lacasul oaselor mele, ca sa fie nestricat“.

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Viata Sfântului Siluan Athonitul

(Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcatuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică. Încă de mic copil, de la vârsta de 4 ani, Simeon și-a pus în gând că atunci “când va fi mare sa caute pe Dumnezeu în tot pamântul”.
Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan), tânarul Simeon și-a dat seama că  “daca există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L gasesc.”
La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcarat de dragostea lui Dumnezeu, simte o transformare interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl sau este însă categoric:
Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi esti liber să te duci.”

joi, 22 septembrie 2016

Cum au fost ucisi de papistasi cei 26 de mucenici de la Zografu

Pe când împărăţea (la Constantinopol) împăratul bizantin Alexios Duka Murzdufla latinii – cu mare oaste – au cuprins Constantinopolul şi alte multe oraşe şi sate din Bizanţ.Mulţi ani (1204-1261), Imperiul Bizantin a fost sub stăpânirea latinilor catolici şi se afla într-o stare jalnică[1]. Astfel era şi atunci când latinii catolici au fost alungaţi din Constantinopol în vremea împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282). Supărat şi văzând insistentele lor încercări de a ataca din nou imperiul, Mihail Paleologul a trimis o mare reprezentanţă către papa Romei cu scrisori secrete scrise de el însuşi, în care – printre altele – scria: „Pentru toate câte V-au făcut trufaşii sciţi (bulgarii) noi nu suntem vinovaţi, deoarece le-au făcut din propria lor iniţiativă. De aceea şi noi ne temem de ei. Noi însă, bine urmând şi mai înainte Bisericii Romane, nu am încetat să credem, să mărturisim şi să cugetăm ca şi Voi. Rugămu-Vă aşadar să ne ajutaţi ca unii ce suntem de aceeaşi credinţă cu Voi… Dacă nu veţi alerga a ne ajuta şi a ne apăra, atunci numele Nostru va dispărea de pe pământ, iar Voi veţi fi certaţi pentru aceasta de Dumnezeu Atotţiitorul”.

Când trimişii au ajuns la Roma, toţi conducătorii apuseni s-au înarmat şi au hotărât să pornească spre Constantinopol, dar nu ca să-l ajute pe Mihail Paleologul cel de un cuget cu ei, ci ca să-l nimicească. În drumul lor spre Constantinopol au intrat în Muntele Athos cel cu nume sfânt şi au început să vâneze pe toţi cei ce trăiau acolo. Latinii catolici au năpădit mai întâi asupra Lavrei Sfântului Atanasie şi le-au propus monahilor să se unească cu credinţa lor pentru a avea împărtăşire cu ei. Monahii s-au temut şi nu au înţeles bine cuvintele Apostolului: „Lăsaţi loc mâniei” şi prin mijlocirea unui afurisit ieromonah al lor au primit această propunere, s-au unit cu ei şi astfel şi-au salvat vieţile. Mai târziu însă, Dumnezeu i-a certat şi i-a pedepsit pe aceşti monahi[2].

miercuri, 21 septembrie 2016

Sfântul Dimitrie al Rostovului: Fără post nu ai rezultate împotriva patimilor

Dacă nu iubeşti postul şi nu te nevoieşti cu înfrânarea generală a tuturor poftelor tale, nu vei avea niciodată limpezime duhovniceascăjudecată dreaptă şi rezultate pozitive în războiul contra patimilor. Astfel îţi vei consuma viaţa în întunericul tulburării şi al lipsei de înţelepciune şi vei lua ca răsplată alungarea de la fericirea cerească.

DRACISM la intrunirea CMB de la CANBERRA din 1991

Părintele Justin despre datoria slujitorilor Bisericii

21 septembrie – pomenire: Sfintitul Marturisitor Părintele Dimitrie Bejan (1909-1995)


Preluare dupa Bucovina Profunda

21 septembrie – pomenire:

Sfintitul Marturisitor

Părintele Dimitrie Bejan

(1909-1995)
Un vulcan de credinţă şi de caracter, iată cum ar putea fi sintetizat părintele Dimitrie. S-a născut la 26 octombrie 1909 la Hârlău, Neamţ. A urmat Institutul Teologic „Veniamin Costache” din Iaşi şi cursurile Facultăţii de Istorie. Hirotonit preot în 1938, după absolvirea facultăţii de Teologie. În 1940 a venit la Bucureşti şi în două ore s-a căsătorit civil şi religios.
A fost făcut prizonier în Rusia timp de şapte ani, unde ajunge ca preot militar, la vârsta de 32 de ani. Ajunge în ţară abia în 1948. Reîntors în ţară, este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 7 ani închisoare, prin sentinţa nr. 77/1950, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Deţinut la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Canal între 1949-1956, după care i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 1956-1958. Trece şi pe la mina Cavnic, în Maramureş.
În 1959 este din nou condamnat pentru uneltire, prin sentinţa 349/1959 a Tribunalului Militar Constanţa. Eliberat în 1964, a fost încadrat preot la parohia Ghindăoani, lângă Tg. Neamţ. În 1970, datorită afluenţei tot mai mari a credincioşilor care-l căutau peste tot, a fost judecat şi trimis cu domiciliu obligatoriu la casa părintească din Hârlău, unde a fost obligat să rămână până în decembrie ’89. Acasă a trăit în continuare umilinţa de la Aiud, fiindu-i interzis să slujească ca preot. Ocolit de preoţi, cenzurat şi urmărit de autorităţi, părintele nu s-a deznădăjduit, nu s-a întristat, ci a primit totul cu bucurie, asemenea lui Iov. Singurii prieteni adevăraţi îi erau credincioşii din satele din jur şi unii preoţi şi călugări care îl vizitau. În ultimii ani stă mai mult la pat în camera sa, ca într-o chilie călugărească. Ziua dădea sfaturi şi mângâie credincioşii, iar noaptea se roagă la lumina candelei.
Trece la cele veşnice la 21 septembrie 1995.
Părintele mărturiseşte că nu şi-a trădat misiunea de bun creştin şi bun român:
„Şi ceea ce a urmat a fost “plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Am trăit iadul, patru ani, la Zarca. Iar pe român noi nu l-am trădat. Cum am intrat în puşcărie, cu inima curată, aşa am scos-o la lumină – parcă mai curată: aur purificat, pentru Hristos. Cum am intrat în puşcărie, cu dragoste de neam, tot aşa am ieşit pe poarta Aiudului – parcă iubirea pentru român a mai crescut cu-n stat de om” (în Permanenţe, nov. 2001).
A scris mai multe volume de memorii: „Bucuriile suferinţei”, „Oranki – Amintiri din captivitate” (amintiri din anii 1942-1948), „Viforniţa cea mare” (despre perioada 1949-1956), „Satul blestemat” (despre anii deportării în Bărăgan), „Hotarul cu cetăţi” (despre Basarabia anilor 1930-1935), „Nostalgia paradisului” (1996).
 Un portret de sfânt îi face colegul său mai tânăr de suferinţă, Aurel Sergiu Marinescu în cartea sa „Prizonier în propria ţară”, vol. II, p. 279-284:
„Din perioada de muncă la magazia de haine şi obiecte personale ale deţinuţilor, păstrez o amintire de neuitat, plină de admiraţie şi de un profund respect preotului Dimitrie Bejan, din Hârlău. Am fost în cele mai bune relaţii, deşi era circa douăzeci şi cinci de ani diferenţă între noi. De aceea el îmi spunea Aurică, iar eu nea Mitică. Era simbolul viu al unei vieţi dăruite unei cauze, un om drept, un caracter, un patriot cu o imensă dragoste de ţară şi de poporul din care se trăgea. Un exemplu pentru toţi preoţii ortodocşi din toată ţara, prin modestia, simplitatea şi dragostea lui faţă de oameni.

luni, 19 septembrie 2016

Cuvant miscator al Parintelui Ilarion V. Felea despre Ortodoxie. Crezul şi tăria Ortodoxiei

Preluare dupa ATITUDINI



Crezul şi tăria Ortodoxiei[1]– Preot Ilarion V. Felea

Voi sunteţi Biserica lui Hristos…(1 Corinteni 12:27)
Duminica ortodoxiei, întâia din postul Paştilor este închinată cinstirii deosebi a Bisericii, a credinţei şi a religiei noastre creştine. Sărbătoarea aceasta este o zi de popas şi de reculegere, dar şi de întrebări de conştiinţă la care suntem datori să răspundem.Ce este ortodoxia? Care sunt temeiurile sau bazele credinţei noastre creştine? Care sunt stâlpii crezului nostru şi ale mărturisirii noastre? Care sunt tăriile credinţei ortodoxe?
Ortodoxia, iubiţi creştini, este calea dreaptă, cea mai scurtă dintre om şi Dumnezeu. Orthos (cuvânt grecesc) înseamnă drept; doxa (iarăşi cuvânt grecesc) înseamnă slavă sau mărire. După ştiinţă, linia dreaptă este calea cea mai scurtă, dintre două puncte. Ortodoxia este calea dreaptă, cea mai scurtă, dintre două fiinţe, dintre om şi Dumnezeu. Aceasta este religia noastră. De aceea ne numim creştini „ortodocşi”, adică „dreptcredincioşi”, „dreptmăritori” sau „dreptslăvitori”. Religia aceasta, calea aceasta, credinţa aceasta este adâncă, cât sufletul omului şi înaltă, cât cerul….

duminică, 18 septembrie 2016

18 septembrie: POMENIREA SFINŢITULUI MĂRTURISITOR PREOTUL ILARION FELEA

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

 Autor: Pr. Tudor Demian
Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…)

Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” . Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

marți, 13 septembrie 2016

Sfantul Paisie Aghioritul: Aceia care nu îşi dezrădăcinează patimile de tineri suferă mult la bătrâneţe, deoarece îmbătrânesc împreună cu patimile, care devin „rele vechi”, greu de vindecat

Gheronda, văd că am patimi multe.
- Da, ai multe patimi, dar eşti şi tânără şi ai şi bărbăţie, şi de aceea poţi lucra ca să scoţi din grădina ta spinii şi să plantezi crini, zambile, trandafiri şi să te veseleşti apoi stând în ea. Acum cât eşti tânără, patimile sunt „fragede” şi se dezrădăcinează uşor. Vezi, şi buruienile sălbatice, chiar şi spini să fie, se dezrădăcinează uşor cât sunt fragede; în vreme ce, atunci când cresc, se întăresc şi cu greu le poţi prinde ca să le dezrădăcinezi. Şi urzica, când scoate primele frunze, nu se deosebeşte în fineţe de busuioc; poţi să o apuci şi să o miroşi, pentru că este fragedă. De aceea să te străduieşti să-ţi dezrădăcinezi patimile cât eşti tânără, căci altfel, dacă le vei lăsa, sufletul tău va fi robit de felurite dorinţe şi îţi va fi greu să te eliberezi de ele.
Aceia care nu îşi dezrădăcinează patimile de tineri suferă mult la bătrâneţe, deoarece îmbătrânesc împreună cu patimile, care devin „rele vechi”, greu de vindecat. Omul cu cât înaintează în vârstă, începe să-şi iubească patimile. Ajunge la vârsta dragostei, a afecţiunii şi devine şi mai îngăduitor faţă de sine însuşi. Slăbeşte şi voinţa, iar lupta împotriva patimilor devine şi mai dificilă. Tânărul are vioiciune; dacă valorifică această vioiciune spre dezrădăcinarea patimilor, sporeşte.

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop

De tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. 

După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”.

 Aici el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. 

La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.