Arhim. Hariton - Despre neviclenie

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări

 În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri noi ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

a) Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod. Aceşti sfinţi sunt:

PATRIARHIA ROMÂNĂ ÎI CANONIZEAZĂ PE PR. ILIE LĂCĂTUȘU ȘI CONSTANTIN SÂRBU

Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare – aflăm de pe site-ul Patriarhiei Române, basilica.ro.

NOI CANONIZĂRI

Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare. Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat slujbele lor miercuri seară, în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București. Pe agenda lucrărilor a figurat și aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic: cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop.

Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, a anunțat agenda întrunirii și a făcut precizări suplimentare referitoare la sfinții care urmează să fie canonizați până în 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române.

Textele au fost supuse spre aprobarea Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, „pentru că ei și-au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al Mitropoliei Muntenei și Dobrogei”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

Mănăstirea Sihăstria: Priveghere la cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos

Minune la Muntele Athos: Maica Domnului a servit la masă pelerinilor veniți la Schitul Prodromu

Ierom. Ilarion - La Duminica Sfinţilor Români

Taina frumuseții Duhului Sfânt

Din viața Părintelui Justin Pârvu: Primii ani după detenție

Era în primăvara lui 1964. Aveam doar opt ani și mi-a rămas foarte bine întipărit în minte episodul providențial al vederii pentru prima dată a Părintelui Justin Pârvu. Eram cu mama mea, Cristina, cam de aceeași vârstă cu Părintele, și cu bunica mea Agripina, care era de aceeași vârstă cu mama Părintelui, Anica Pârvu. Mama se născuse în satul Petru Vodă și-l cunoștea foarte bine pe copilul Iosif Pârvu, deoarece au urmat împreună școală primară din satul natal, iar bunica Agripina, care locuia într-o casă mică, bătrânească, de lângă biserica satului, împărtășea durerea familiei Pârvu pricinuită de arestarea fiului lor, deoarece din cei nouă frați ai ei, o parte fuseseră la rându-le anchetați sau arestați de regimul comunist.

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

Maica stareță, sfinția voastră ați stat mult în preajma Părintelui Justin Pârvu, fiind cea mai apropiată dintre ucenicii săi, pentru început ne puteți spune cum l-ați întâlnit pe Părintele?

Nu pot spune că eu am fost cea mai apropiată din ucenicii săi, pentru că în primul rând cu duhul trebuie să fii aproape de sfinți, așa că poate sunt mulți alții care i-au fost mult mai apropiați decât mine, chiar dacă eu mai toată ziua stăteam lângă sfinția sa, dar contează cât de mult te-ai apropiat de virtuțile sale, cât de mult a putut vasul tău încăpea să se umple cu duhul său.

Prima oara l-am cunoscut pe părintele Justin în ianuarie 1998, în perioada când eram studentă în anul V la medicină în Iași. Scopul venirii mele la Petru Vodă era strict pentru a vizita mănăstirea și a ajuta o persoană (unul din prietenii mei) să se apropie de Dumnezeu. Nici nu aveam măcar în gând să intru la părintele Justin, considerând că nu am nicio problemă importantă. La timpul respectiv nu cunoșteam foarte multe despre părintele Justin, pentru că nu era mediatizat deloc, știam doar că făcuse ani grei de temniță și că e luminat de Dumnezeu. Printr-o întâmplare, o fată care se afla la arhondaric[1] m-a întrebat dacă am intrat la părintele Justin și mi-a arătat unde e chilia, insistând să merg chiar în clipa aceea. Am intrat în chilia părintelui. Eram fascinată, Părintele m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și simțeam că parcă ne cunoaștem de o viață. M-a întrebat de unde sunt, ce fac. Eu i-am explicat că voiam o viață mai simplă, eventual la țară, la munte, ca nu vreau carieră medicală într-un mare spital. Și sfinția sa a început să-mi spună ca acest cabinet modest pe care îl caut eu, trebuie să fie ca o chilie de maică și după câteva minute a zis că vrea să facă un spital în Petru Vodă și atunci când termin facultatea să vin direct la el să lucrez la acest spital. Eu i-am răspuns fără nicio șovăire: Da, părinte! Am plecat cu o bucurie imensă în suflet, încredințată fiind în sufletul meu că va trebui să dau ascultare acestui Părinte, care îmi părea mai cunoscut decât proprii mei părinți.

După această primă întâlnire am plecat așadar cu traseul vieții schimbat. Am început să vin foarte des la Petru Vodă, atât în anul V, cât și în anul VI de facultate.

După sărbătoarea Paștilor din 1999, părintele Justin împreună cu părintele Ioan Șișmanian au mers 2 km mai spre vale, spre sat și au ales locul pentru noul așezământ. Imediat s-au apucat de construit primele două clădiri ale noastre. Cu o lună înainte de a termina facultatea, părintele Justin m-a anunțat că peste o săptămână vrea să mă rasoforească[2], trecând peste alte etape ale noviciatului. Și din nou i-am răspuns, atât de liniștită: Da, părinte! Și am venit.

Pentru o peri

oadă de câteva luni până când s-a putut locui în noile clădiri, am stat în mănăstirea de călugări. În această perioadă intram foarte des la sfinția sa, mă întreba tot timpul cum stau cu învățatul, avea grijă să-mi dea ceva de mâncare la pachet ca să merg pe dealuri și prin păduri să învăț pentru licență. Eu eram fericită că voi termina cu examenele și că voi reuși să trăiesc o viață liniștită în mănăstire. Dar lucrurile nu au decurs chiar așa, ci părintele m-a trimis să fac anul de stagiu la Piatra Neamț în 2000, apoi mi-a dat ascultare să continui să  fac și rezidențiatul.

Părintele nu se oprea numai la viața mănăstirească și la izolarea ta ca și călugăr, dimpotrivă te îndemna să dezvolți în continuare ceea ce ai acumulat în lume, găsindu-ți cu mare iscusință talantul pe care îl aveai și te punea la treabă să-l lucrezi. Nu insista ca noi să ne rupem de familie, ci dorea ca noi să-i aducem și pe ei cât mai aproape de mănăstire și de Dumnezeu. Cu timpul, multor maici le-au urmat și mamele lor în monahism.

Minuni ale Parintelui Justin Parvu - Vindecător de cancer

Tămăduieşte cancerul de esofag

Cu puţin timp înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, în urma bolii necruţătoare de care suferea, au intrat în chilia Părintelui Justin un tânăr de 22 de ani, Cosmin, cu mama sa. Erau din Brăila şi Cosmin suferea de cancer de esofag într-o fază destul de avansată, încât abia reuşea să mai mănânce acuzând dureri mari la înghiţire. Veniseră la Părintele să îl întrebe dacă să înceapă tratamentul de chimioterapie şi sa ia o binecuvântare, cu multă nădejde în rugăciunile sfinţiei sale. Părintele i-a binecuvântat şi le-a spus să nu înceapă chimioterapia, ci să urmeze un tratament naturist. Cosmin, pe lângă durerea fizică pe care o suferea, mai purta în suflet o durere şi mai mare – părinţii lui erau despărţiţi şi îşi dorea cu tot sufletul ca aceştia să se împace pentru a-şi reîntregi familia, în sânul căreia a crescut. S-a rugat în taină Părintelui şi a plecat.

Cosmin şi mama sa au ascultat întocmai cuvântul Părintelui şi, cu rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, au biruit boala. După un nou consult la medic, cancerul dispăruse şi Cosmin putea înghiţi uşor. Nu după mult timp, în săptămâna luminată, Cosmin se întorcea la mănăstire să îi mulţumească Părintelui Justin pentru darul vindecării cu care l-a binecuvântat. Nu l-a mai văzut însă pe părinte. Mare i-a fost uimirea când a auzit că Părintele era internat în spital, suferind de aceeaşi boală, cancerul.

Riscuri pentru sănătatea mintală la noua generație (conferință) - Dr. Virgiliu Gheorghe

Arhim. Hariton - Femeia samarineancă şi dialogul care mîntuieşte

Deshumarea Mărturisitorului Ioan Ianolide, 25 Mai 2024

Sfântul Ioan Rusul vindecă şase metastaze!

O doamnă, Ioana, de vreo 50 de ani, a venit la noi la Biserică. Era însoțită de mai mulți din familie. Printre lacrimi mi-a mărturisit că are cancer și 6 metastaze la ficat, plămâni, sâni și stomac.

M-a terminat. Mi-am înghițit lacrimile. Îmi venea să urlu acolo în Biserică, de durere. De revoltă.

I-am citit rugăciunile de sănătate cu o disperare și o ură pe cel rău de nu vă pot spune. Și un acut sentiment al neputinței în fața rânjetului hâd al morții care cosește suflete în voie. L-am chemat pe Sfântul Ioan Rusul în ajutor. Dar era prea greu. Șase metastaze.

M-am ascuns în Altar să îmi ascund lacrimile. Femeia a plecat dusă de rude pe brațe. N-am fost bun de nimic toată duminica aia.

După o lună, am văzut-o iar la rândul de credincioși. Mi-era frică de ea. Mă temeam că îmi va reproșa că nu m-am rugat îndeajuns.

Sfantul Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Vindecarea unui muribund, de către Sfântul Ioan Rusul

Ilias Papakostas, originar din Evritania, Grecia, când s-a întors din America în țara sa natală, s-a îmbolnăvit grav de pneumonie, infecție a intestinelor și cardiopatie. I se apropia sfârșitul. În zadar doctorii încercau să-l salveze. Patruzeci de zile s-a luptat cu moartea.

Într-o zi, la bolnav a venit în vizită un prieten de-al său, avocat în Volos. Acesta i-a spus mamei deznădăjduite a bolnavului că, odată, în Halkida, a auzit vorbindu-se despre un oarecare Sfânt Ioan Rusul. Bolnavul, după cum povestește el însuși, se găsea într-o așa stare rea, încât nu simțea și nici nu era în stare să urmărească cele spuse de vizitator. A auzit doar cuvântul „Rusul”.

În ziua următoare, după cum relatează Papakostas, starea mea s-a înrăutățit în mod primejdios. Nu puteam să dorm, ci îmi petreceam ultimele ore în agonie. Așteptam moartea. Atunci, dintr-odată, am simțit că vreau să dorm și nu am întârziat să adorm foarte adânc. În timpul somnului am avut un vis neobișnuit, pe care nu-l voi uita niciodată! Am văzut cum se deschide ușa salonului meu și cum intră un tânăr cu o cămașă albă. M-a salutat și m-a întrebat cum mă simt.