Trebuie să luptăm pentru apărarea inocenţei copiilor noştri!
Din inocenţă se hrăneşte frumuseţea chipului, ea se reflectă în ochii plini de viaţă ai copiilor care privesc cu mirare şi curăţie lumea. Din ea izvorăşte curajul de a înfrunta viaţa, de a afirma adevărul şi a lupta pentru el. Inocenţa este materialul din care se zideşte şi se înalţă demnitatea noastră, este resortul lăuntric al oricărei făptuiri a binelui în lumea aceasta. Inocenţa este cea care ocroteşte acel văzduh al minţii peste care răsare lumina cunoştinţei, harul Duhului Sfânt – căci, prin ea, omul se aseamănă îngerilor. Ne folosim de metafore, pentru că altfel este aproape imposibil de zugrăvit bogăţia sau minunăţia acestui uriaş tezaur sufletesc pe care omul l-a primit la naşterea sa. Dar şi altfel dacă ne-am gândi, am înţelege că inocenţa poate fi garanţia unei imunităţi mai puternice şi a unei minţi mai deschise aprofundării înţelesurilor şi educaţiei – aceasta pentru că inocenţa asigură pacea lăuntrică, de care toate sunt legate.
Virgiliu Gheorghe
Rezistenţa anticomunistă– îndemn la curaj şi demnitate
La 60 de ani de la uciderea ultimilor partizani, istoria grupurilor de rezistenţă din munţii României e vag cunoscută. Denigrarea lor a început în anii 1950, când Securitatea fabrica primele legende mincinoase: că erau bandiţi, că s-au trădat între ei, că şi-au turnat sprijinitorii. Noii reprezentanţi ai regimului simţeau importanţa luptei şi consemnau în documente de circulaţie internă: „Războiul de partizani e un război moral”.
