miercuri, 25 noiembrie 2020

Viaţa Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maicasa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgânul Maximin.
Deci, rudeniile şi maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânşii: „De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

duminică, 22 noiembrie 2020

Nemuritorul Constantin (Tache) Rodas s-a dus cu Maica Domnului la cer. „Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.”

 


a murit tache rodasNemuritorul Constantin (Tache) Rodas s-a dus cu Maica Domnului la cer. „Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.”

În zi de mare sărbătoare, în timp ce Biserica o prăznuia pe Maica Domnului intrând în Templu, pentru a-și pregăti sufletul și trupul spre primirea Fiului lui Dumnezeu, Tache Rodas a zburat la cer de mână cu Maica Domnului, cea pe care a iubit-o întreaga sa viață cu tot sufletul său cu o dragoste neînvinsă, nici de tortura pușcăriilor comuniste, nici de defăimări, nici de vreo altă primejdie sau durere. Nu doar că acum o va vedea în rai pe Maica Domnului față către față, dar Aceasta însăși a coborât la slujitorul ei, din Biserica luptătoare, și l-a ridicat cu ea la cer, la Fiul ei cel iubit, intrând în Biserica biruitoare, pentru a primi cununa biruinței. Biserica biruitoare cu siguranță trebuie să fie a celor biruitori. Tache Rodas a fost nebiruitul ostaș al lui Hristos, sfidând moartea și torturile din pușcăriile comuniste printr-o credință de nezdruncinat. Această credință a purtat-o în suflet prin rugăciunile și mijlocirea Maicii Domnului.

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Arhim. Hariton - Cuvînt la intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Tropar la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului - Chilia Buna Vestire

Cuvantul Parintelui Justin Parvu la inmormantarea fratelui sau de suferinta si slujire intru Hristos, Parintele Gheorghe Calciu

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Parintele Gheorghe Calciu si urmarea lui Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului ( XX – red.) erau doua curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forta, iar Gheorghiu-Dej prin munca. Temnitele, lagarele si "reeducarea" anilor ’50 sunt expresia politicii de ura si crima a Anei Pauker. Când ea a ordonat "reeducarea" marxist-leninista a detinutilor politici din penitenciarul Pitesti, nu a crezut în formularea ei ideala, ci crud si sec a dorit exterminarea prin forta a "dusmanilor de clasa".

"Reeducarea" însemna terorizarea detinutilor, prin ei însisi, pâna la "socul revolutionar", prin care se trecea la "constiinta comunista". Tortura era necontenita, oribila, iresponsabila si fara iesire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viata monstruoasa.

Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut caderea lui în asa-zisele "ture ale reeducarii". Acolo au fost batjocorite credinta, idealul, natiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul si, în ultima instanta, omenia. Toti au fost cobai. Unii au cedat usor, altii dupa incredibile chinuri.

Acolo a fost chinuit si studentul Gheorghe Calciu.

joi, 19 noiembrie 2020

Mitropolitul Atanasie al Limassolului despre cum s-a rezolvat problema lupilor din Muntele Athos

O să vă spun ceva care îmi apasă mintea să vă spun.

În 1990, când eram reprezentant al Sfintei Comunități a Muntelui Athos, Muntele Athos era plin de lupi.

Într-un mod paradoxal, multi lupi au intrat în Muntele Athos. Cei dintre voi care au venit în aceea perioada la Muntele Athos își amintesc că lucrurile erau periculoase. Lupii au mâncat multe animale, mulți catâri și animale care le serveau părinților. Și oamenii și călugării erau în pericol.

Așa că ne-am dus mai mulți Părinți la părintele Paisie, la Sfantul Paisie și i-am spus: Gheronda avem o mare problemă cu lupii, o să mănânce vreun om până la urmă.

Fragment din ultima predică a Părintelui Ghelasie

marți, 17 noiembrie 2020

Stareţul Daniil Tudor - Floarea de foc a Ortodoxiei

Silviu Aroneţ

În data de 17 noiembrie 1962, în jurul orei unu din noapte se muta la viaţa veşnică Stareţul Mânăstirii Rarău, Ieroschimonahul Daniil Tudor, lungind cu suferinţa şi martiriul său lunga listă a crimelor comise de comunismul ateu.



Decesul a survenit, în închisoarea Aiud, după ce părintele fusese, din nou, zdrobit în bătăi cu pumnii, bocancii şi bastoanele de către „omul nou” al orânduirii socialiste.



Fişa medicală a spitalului închisorii consemnează, cu toate erorile şi omisiunile, starea bolnavului, diagnosticul şi cauza morţii: hemoragie cerebrală. Nu şi cauza reală a morţii, documentul în cauză neconsemnând dacă hemoragia a fost provocată de vreo agresiune, însă având în vedere „antecedentele” securităţii, se poate afirma cu certitudine că părintele Daniil a fost bătut cu bestialitate, în repetate rânduri. Acesta s-a învrednicit de moarte mucenicească, mărturisindu-L până în ultima clipă pe Mântuitorul Iisus Hristos.
  
Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil – etape ale trecerii de la mirean, la scriitorul îndumnezeit şi la slujitorul lui Dumnezeu

Până să ajungem la ultimul capitol al vieţii celui care a fost Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil se cuvine să cercetăm biografia acestei complexe personalităţi, care a marcat veacul său şi ne-a lăsat moştenire „Rugul Aprins” al credinţei.

duminică, 15 noiembrie 2020

Hai la post

Hai române, hai la post
Si-ți mai fă un rost
Plasma de azi s-o închizi
Căci pe ea latră mulți maidanezi haini

Rugăciunea s-o îndrăgești
Ca mai mult să te îndulcești
Spovedania să n-o lași
Sufletul să ti-l curățesti

Pe Preasfânta Născătoare în tot locul s-o iubești
Iar pe Sfinti să-i cinstești
Ca pe drumul către Rai
Mulți mijlocitori să ai

Vlad Herman

De ce Covid și de ce comunism

V-ați întrebat vreodată cum a fost posibil ca România, o țară anticomunistă prin esență, care în 1945 număra 985 membrii de Partid, să devină după nici 30 de ani o țară comunistă, numărând milioane de membrii de partid? Cu sprijinul Armatei roșii, veți răspunde, bineînțeles. Dar nu numai. Ne explică dl Cușa, fost deținut politic, ajuns în prezent la 95 de ani: "Întâi i-au adus pe români la starea de sărăcie, cu colectivul, confiscările de averi și exproprierile. Pe urmă au început și le dădeau un kilogram de zahăr, un kilogram de făină, un litru de ulei(cam ce a făcut PSD-ul după 90) și au mers pe trepte, n-au intrat direct toți în Partidul Comunist. Au racolat mai întâi elementele cele mai slabe, promițându-le favoruri, cum că odraslele lor vor intra fără examen la facultate". Reținem deci, că pe lângă prezența Armatei Roșii, ceea ce a făcut posibilă comunizarea țării a fost SĂRĂCIA, creată intenționat pentru 'convertirea' marii majorități ai românilor la noua ideologie.

Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

In luna noiembrie, ziua a cincisprezecea, se face pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

vineri, 13 noiembrie 2020

Viata Sfântului Ioan Gură de Aur

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344 - 354, în Antiohia, într-o familie de creștini evlavioși. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut nefericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va crește și-i va oferi condițiile necesare pentru educația fiului său de una singură. Averea rămasă de la părinți și de la soț îi va permite Antuzei să-i ofere o educație aleasă, atât clasică, cât și creștină, predată de cei mai renumiți profesori ai vremii. Așa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful. Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat, de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie. Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat.

miercuri, 11 noiembrie 2020

Baia Mare, carantina și declarația pe propria răspundere

Ca tot a intrat Baia Mare in carantină (desi sunt alte orașe cu rata mult mai mare care probabil nu vor intra deloc): declarația pe propria răspundere e o aberație izvorâtă din unele minți comunistoide prin primăvară și scoasă din nou de la naftalină. O penibilitate care n-are nicio legătură cu combaterea virusului. Așa cum spunea cineva într un comentariu la o postare pe pagina Prefecturii Maramures, declarația nu e o măsură medicala, ci o măsură ilogică si înjositoare. 

Ca exemplu, putem spune doar că majoritatea oamenilor au destule nevoi, probleme, situații într o zi, care trebuie rezolvate în diverse locuri, la fel ca înainte de declarație, așa că nu ne ferește declarația de niciun virus. Doar ne încurcă. Iată că traim din plin vremurile profețite de Sfântul Antonie cel Mare:

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”

Vlad Herman