duminică, 30 ianuarie 2022

O minune de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi povestită de Parintele Justin Pârvu

Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important.

 În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă.

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atât de mult îmbunătăţit, încât puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.

Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile şi decât pe Grigorie atât pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât şi pentru iscusinţa cugetărilor.

luni, 24 ianuarie 2022

Viata Sfintei Xenia din Sankt Petersburg


Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.

joi, 20 ianuarie 2022

Parastasul de cinci ani pentru părintele Proclu

 Dragi prieteni ai mănăstirii noastre,

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022,  la Mănăstirea Sihăstria Putnei va avea loc slujba parastasului pentru Părintele Proclu, la cinci ani de la trecerea sa la cele veșnice.

După slujba parastasului, va avea loc și lansarea cărții: „Doamne, să ajungă toți în Rai!”, o broșură ce conține cuvinte de folos și sfaturi ale Părintelui.

Vă așteptăm pe toți cu drag!

Programul evenimentului:

Ora 9,00: Sf. Liturghie

Ora 10,30: Parastasul pentru părintele Proclu

Ora 11,00: Lansarea cărții „Doamne, să ajungă toți în Rai!”

Ora 11,30: Agapa frățească

Obştea Sfintei Mănăstiri Sihăstria Putnei

http://www.sihastriaputnei.ro

Porumbel alb la icoana Botezului Domnului

Cuvântul arhimandritului Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, pentru Frăția Ortodoxă

miercuri, 19 ianuarie 2022

Viaţa Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Patria acestui cuvios Macarie era Egiptul, iar satul său se numea Ptinapar. Părinţii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinţi, strămoşii Avraam şi Sara, pentru că Avraam era numele tatălui lui Macarie, având treapta de preot, şi maica lui se numea Sară. De vreme ce erau neroditori, se depărtaseră de traiul însoţirii, însă cu duhul erau tot uniţi.
    Ei îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrânarea şi cu postul, cu rugăciunile şi cu privegherea, cu milosteniile şi cu primirea de străini şi cu multe alte fapte bune. Dar făcându-se prin voia lui Dumnezeu năvălirea neaşteptată a barbarilor asupra Egiptului, şi averile lor răpindu-se din mâinile acelora, au sărăcit foarte mult şi se gândeau să iasă din patria lor.
    Dar într-o noapte, dormind Avraam, i s-a arătat sfântul patriarh Avraam, cinstit la vedere şi luminat cu frumuseţe, strălucindu-i hainele ca soarele; deci, acela mângâindu-l şi zicându-i să aibă nădejde spre Domnul, l-a sfătuit ca să nu se depărteze cu totul de părţile Egiptului, ci să se mute numai în satul ce se numeşte Ptinapar, care este în hotarele Egiptului, şi să nu se lipsească de unirea cu soţia lui, de vreme ce, zicea Sfântul Avraam, "Dumnezeu voieşte să vă binecuvânteze cu rod fericit, precum m-a binecuvântat şi pe mine, care eram străin în pământul Canaan, dându-mi fiu la bătrâneţe".

marți, 4 ianuarie 2022

Sfântul Nichifor Leprosul, făcătorul de minuni (1890-1964)

Cuviosul Nichifor Leprosul s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință. 

După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor. La vârsta de șaptezeci și patru de ani sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre. 

În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale.

Fragment din cartea Sfântul Nichifor Leprosul, făcătorul de minuni (1890-1964)

duminică, 2 ianuarie 2022

Ierom. Alexandru - Cît de nou este anul nou? Ce avem de făcut în noul an?

2 ianuarie: Praznuirea Sfantului Serafim de Sarov

Sfantul Serafim de Sarov(1759-1833) este socotit printre cei mai cunoscuti si mai indragiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe. Inca din vremea vietii sale mii de pelerini se imbulzeau catre manastirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani dupa adormirea sa intru Domnul dragostea fata de el se inradacinase atat de mult printre credinciosii rusi incat sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfantului.

Sfantul Serafim de Sarov - Viata

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni instariti, insa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Inca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului.
                             Sfantul Serafim de Sarov              
De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.

Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire.

Cum l-a vindecat Maica Domnului pe Sfantul Serafim de Sarov

In anul 1780, Prohor (Sfântul Serafim) s-a îmbolnăvit grav. Trupul i se umflase şi era ţintuit pe un pat tare, zăcând nemişcat. Medic nu exista şi de aceea nu se putea face diagnosticarea. Bănuiau, însă, din semnele exterioare, că e vorba de ascită. Boala a ţinut trei ani. În total, bolnavul a stat şase luni la pat şi plângea cu lacrimi amare. Niciodată însă n-a scos vreo cârteală din gura lui. Se predase cu trup şi suflet voii lui Dumnezeu şi se ruga continuu.
Din ultimele evoluţii ale bolii,cei din jur au început să se teamă pentru viaţa lui.
– Frate Prohor, a zis egumenul, propun să chemăm un doctor sau să-ţi facem recoltare de sânge.