„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
joi, 9 iunie 2016
Patru noi sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în perioada 6-7 iunie 2016, a hotărât trecerea în rândul sfinților a patru personalități reprezentative ale vieții duhovnicești românești din secolul al XVIII-lea.
Este vorba despre Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei (1719-1778) și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei (sec. XVIII). Aceștia au fost canonizați, având datele de prăznuire la 15 mai, respectiv 16 mai.
Propunerile de canonizare au venit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și avizate favorabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în ședința de vineri, 20 mai 2016. Aceste propuneri au fost trimise Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a hotărât canonizarea sfinților putneni în acest an, când se împlinesc 550 de ani de la înființarea Mănăstirii Putna.
marți, 7 iunie 2016
Gheron Iosif Spileotul sau monahul peşterii
Cuviosul Iosif Isihastul, numit uneori şi Iosif al peşterii, s-a născut în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, în anul 1898, din părinţii Gheorghe şi Maria, purtând numele de botez Francisc. De mic a rămas orfan de tată. Până la vârsta adolescenţei, tânărul Francisc a rămas în satul natal, iar mai apoi a plecat în portul Pireu, unde a lucrat o perioadă, şi după aceasta a fost înrolat în armată. După stagiul militar a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, vânzător şi apoi negustor. La vârsta de 23 de ani a început să cerceteze scrierile Sfinţilor Părinţi, îndeosebi cărţile cu un conţinut ascetic. Întâmplarea a făcut ca în Atena să întâlnească un monah aghiorit de la o chilie din Careea, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.
duminică, 5 iunie 2016
Virgiliu Gheorghe: UNITATEA NUMAI ÎN HRISTOS O MAI PUTEM RECĂPĂTA
Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 89/Iunie 2016
Am fost întrebat recent de ce noi, românii, suntem atât de dezbinaţi… De ce, când ajung în străinătate, multora le este ruşine să afirme răspicat şi mândru că sunt români? Ce-i poate face pe români să-i iubească și să-i primească pe străini mai mult decât pe propriii lor fraţi? Să fie acesta defectul unui popor care a stat în calea tuturor marilor migraţii ce au invadat Europa în ultimele mii de ani şi care, din cauza aceasta, nu a avut răgazul să-şi edifice o cultură majoră (după cum observa îndurerat Cioran)?
Desigur, mai multe motive pot fi invocate pentru a explica actuala stare de fapt – dar, din păcate, nu este numai atât. V-aţi gândit vreodată că, în ultimii 300 de ani, anumite conjuncturi istorice deloc favorabile nu ne-au îngăduit să ne formăm o adevărată conştiinţă românească, independentă de influenţe străine? Şi cum ar fi fost posibil acest lucru, atâta timp cât 238 de ani din cei 300 străinii au stăpânit ţările româneşti, iar în rest au fost comuniştii – sau comuniştii postdecembrişti, ce încheie ciclul în zilele noastre tot cu un conducător străin?
Fanarioţii nu aveau cum să hrănească o conştiinţă românească sau să lupte pentru statul unitar român cât timp erau interesaţi mai mult să strângă cât mai repede bani pentru a-şi plăti datoriile către turci şi a mai aduna ceva şi pentru urmaşi. Ei însă erau măcar ortodocşi şi susţineau o conştiinţă a identităţii ortodoxe cu toate popoarele balcanice. Dar sărăcirea ţării şi menţinerea ei într-un grad de înapoiere destul de ridicat, tocmai prin sărăcirea poporului şi subminarea dezvoltării instituţiilor educative, ne-a vulnerabilizat mult în faţa ofensivei ideologice şi culturale occidentale.
Mitropolitul Athanasie al Limassolului: „Una este Biserica lui Hristos”
Mitropolitul Athanasie al Limassolului
„Una este Biserica lui Hristos”
Preafericite Părinte, Preasfințiți Părinți,
Am primit textele care au fost aprobate ca decizii în diferitele conferințe pre-sinodale care au avut loc de-a lungul timpului pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe și care susțin în mod oficial subiectele textelor ce urmează să fie prezentate Sfântului și Marelui Sinod pentru a fi adoptate. Vă mulțumesc foarte mult pentru trimiterea lor.
În conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, și în special cu privire la articolul 12, alineatele 2 și 3, unde se menționează că ne putem exprima punctele de vedere înaintea Sinodului Local, în primul rând trimit cu smerenie Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici, după cum îmi cere conștiința, părerile și convingerile mele cu privire la subiectul problemelor următoare.
joi, 2 iunie 2016
POZITIA OFICIALA a Athosului, privind Sfantul si Marele Sinod Panortodox
Sursa: Lăcaşuri Ortodoxe
Călugării din Athos și-au exprimat, in aceste zile, poziția oficială privind Sfantul si Marele Sinod Panortodox.
Mesajul prezentat de-a lungul a 6 pagini, dedicat Sfantului si Marelui Sinod Panortodox, ne-a fost pus la dispozitie de Sfanta Chinonita a Sfantului Munte Athos (foto), iar in randurile de mai jos incercam sa va aducem la cunostinta, in premiera, principalele puncte pe care textul le prevede.
Continutul scrisorii Sfintei Chinonite a fost convenit in cadrul a numeroase reuniuni, fiind semnat de reprezentanții mănăstirilor Athos-ului. Mesajul a fost adresat Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului.
Scrisoarea subliniaza, in principal, faptul că termenul de "Biserică" nu este permis să fie folosit, decat in discutiile raportate la Biserica Ortodoxă, impunandu-se ca "Sfântul și Marele Sinod sa evite termenul de 'Biserica', atunci cand vine vorba despre non-ortodocși". Aceasta inseamna, conform Sfintei Chinonite, ca atunci cand se vorbeste despre unitatea Bisericii, trebuie să se faca referire doar la acei membri ai Bisericii Ortodoxe, uniti intr-o singura Biserica, la Trupul lui Hristos, "singura careia ii poate fi atribuit acest cuvant".
vineri, 27 mai 2016
duminică, 22 mai 2016
Parintele Justin Parvu: Să trăiești ca un sfânt, dar să fii acolo unde trebuie să sfințești
Pătrunzând adânc în ținutul Neamțului, până spre trecătorile Ardealului, dincolo de muntele Petru-Vodă, şi pătrunzând, iarăși, tăcerea pădurilor, se ajunge la schitul de lemn întemeiat anul trecut (în 1992 – n. red.), prin „tăria” unui monah. Este părintele Iustin Pârvu, figură de „luptător al minţii”, unul din duhovnicii pe ale cărui rugăciuni s-a ținut vie, zeci de ani, societatea românească răstignită de comunism. Omul care a cunoscut, în cei 16 ani de detenție politică – între care mulți la ocnă – răul condiției umane până în străfundurile sale, nu se mai poate detașa de suferința lumii. În anii ’70 şi ’80, la mănăstirea Bistrița de lângă Piatra Neamț, zeci şi sute de oameni (tot combinatul Săvinești, se spunea) așteptau zilnic să-şi verse durerea şi să-şi regăsească speranța. „În chilia lui, îngropat în popor” (cum îl definea un alt călugăr) – aceasta este imaginea, foarte puţin celebră în înalta societate, a părintelui Iustin, un mare cunoscător, din lăuntru, al societăţii laice. Şi acum, în pustia de la Petru-Vodă, oamenii vin, ziua şi noaptea, să găsească „punctul de sprijin” în durere, cu convingerea că monahul, „aşezându-se” în suferinţa lor, îi poate ajuta, prin darul lui Dumnezeu, să întrevadă fericirea. La Petru-Vodă, tăria duhului a învins tăria pădurii. Aici monahismul este „mai contemporan” societăţii decât noi înşine, vieţuitorii ei, pentru că e mai clar-văzător. Iar speranţa are o „faţă” distinctă: o privire directă în cauza răului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adâncă. De aceea, dialogul care urmează este impregnat cu afirmaţii paradoxale – un balans nevăzut între iubire şi dreptate – de rosturi parţiale, aluzive, ale unui adevăr prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat.
vineri, 20 mai 2016
Noi presiuni: in Lavra Poceaev ar putea sluji si... schismaticii si uniatii
Consiliul Regional din Ternopol, Ucraina, solicită Președintelui Poroșenko, ca Lavra Poceaev sa fie considerata din nou domeniu național, pentru a permite schismaticilor si uniatilor sa oficieze slujbe in acest sfant lacas, dupa cum aflam din surse proprii, care semnaleaza un raport al Uniunii locale a Jurnalistilor Ortodocsi.
Consiliul Regional al Ternopol a adresat Președintelui ucrainean Poroșenko și Cabinetului de Miniștri al Ucrainei o solicitare, prin care se urmareste ca Lavra Poceaiev sa capete statutul de domeniu național. Cei 54 de membri ai Consiliului, prezenți în sală, au votat în favoarea acestei propuneri.
Membrii Consiliului Regional din Ternopol au cerut anularea deciziei adoptate în 2003, privind "excluderea din domeniul național a clădirilor istorice și arhitecturale ale Lavrei Adormirii Maicii Domnului, din Poceaev", și transmiterea proprietatii catre stat, pentru ca, in viitor, reprezentanții celorlalte Biserici - ai grupărilor schismatice și uniatilor (greco-catolici) sa aiba posibilitatea sa oficieze slujbe in acest sfant lacas.
Rolul iezuiţilor în Biserica Greco-Catolică
Preluare dupa ASTRADROM
Iezuiţii aveau menirea de a conduce destinele Bisericii Greco-Catolice prin controlul pe care îl aveau asupra ierarhilor uniţi
Prozelitism iezuit în ţările ortodoxe
După trecerea la reformă a unui foarte mare număr de catolici, Biserica Romei se foloseşte de ordinul călugărilor iezuiţi pentru a recupera pe orice căi numărul de credincioşi pierduţi prin reformă. Acest ordin călugăresc a fost înfiinţat în anul 1540 de ofiţerul spaniol Ignaţiu de Loyola care contribuie foarte mult la convertirea unor ortodocşi mai ales prin şcoală şi implicaţii diplomatice. Iezuiţii au lucrat intens la convertirea în masă a ortodocşilor, mai ales acolo unde situaţia politică şi economică îi avantaja.
La început nu s-a recurs la o catolicizare totală a credincioşilor ci s-a folosit o soluţie de compromis. S-au modificat doar unele părţi mai nesesizabile de către populaţie dar s-a păstrat cultul şi ritul ortodox iar treptat au început să se schimbe dogmele şi toate celelalte, scopul final fiind asimilarea în catolicism.
Prima astfel de „unire” a avut loc la Brest (anul 1596) pe teritoriul Belarusiei de azi. O parte a ierarhilor şi nobililor ucrainieni ortodocşi din regatul polon catolic au acceptat unirea cu Roma doar administrativ, fără modificări în dogmă. Această acţiune iezuită a dus la multe tulburări în zonă ajungându-se la martirizări şi confiscări de biserici.
joi, 19 mai 2016
Cum ne dăm seama dacă mustrările de conștiință vin de la diavol?
Preluare dupa doxologia.ro
Ca să-ţi păstrezi pacea totdeauna, trebuie să îți aperi inima de unele mustrări şi de cenzurile interne ale conştiinţei care uneori, deşi par a fi de la Dumnezeu, totuşi vin de la diavol, fiindcă te acuză pentru vreo greşeală.
Din roadele acestor reproşuri vei cunoaşte originea lor.
Pentru că, dacă te smeresc, te fac sârguitor la fapte bune şi dacă nu-ţi răpesc încrederea şi nădejdea în Dumnezeu, primeşte-le ca de la Dumnezeu; iar de te tulbură, te fac mic la suflet, neîncrezător, leneş şi pregetător la bine, fii convins că vin de la diavol. Nu asculta de ele, ci urmează-ți calea și nevoința ta.
(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 102)
miercuri, 18 mai 2016
Mesajul primit de părinții vatopedini direct de la Maica Domnului
Nu există om fără de păcat. Suntem încercați, zi de zi. Ispitele care vin peste noi sunt, oarecum, asemănătoare. Unul e bețiv, altul desfrânat, altul se mânie și tot așa. Bețivul, om de casă, se uită la desfrânat și îl judecă văzând cum își prăpădește familia. Desfrânatul se uită în familia bețivului și judecă excesul de băutură care distruge familia chiar sub ochii săi. Și bețivul și desfrânatul se uită la mâniosul lăsat de soție pentru că nu îl mai suportă, judecându-l la rândul lor. Astfel, este posibil ca fiecare dintre aceștia să fie expert în observarea defectelor celorlalți, însă nu sunt capabili să privească în propria ogradă, la propriile patimi. Vindecarea patimilor pleacă de la conștientizarea lor. Cu toate astea, între cei trei menționați în scenariul de mai sus, există o formă de diferențiere. Acea formă de diferențiere se numește voința de despătimire. Voința este simbolul excelenței în cazurile de față.
– Dar cum te despătimește voința, părinte?
– Nu voința este cea care te despătimește. Voința și efortul depus sunt cele care îl „obligă” pe Bunul Dumnezeu să ne dea daruri duhovnicești și virtuți. Să luăm exemplul smereniei. Ai cerut vreodată smerenie?
– Am cerut, părinte.
vineri, 13 mai 2016
miercuri, 11 mai 2016
Staretul Dionisie de la Colciu: Ca să ai rugăciunea minţii trebuie întâi să-ţi cureţi inima de toate patimile
Rugaciunea minţii e o armă puternică şi sigură de mântuire pe care suntem datori toţi să o avem. Dar eu, unul, n-o am. Ca să ai rugăciunea minţii trebuie întâi să-ţi cureţi inima de toate patimile cele urâte înaintea lui Dumnezeu şi mai cu seamă, cum am spus, de înălţarea minţii. Poţi acuma, dacă ai smerita cugetare şi vine omul şi te ocărăşte, să zici: „într-adevăr, sunt vinovat. Bine mi-a zis ăla care m-o ocârât.” Vine altul şi te pişcă, îţi mai dă şi o palmă, şi zici: „Adevărat, da’ bine mi-a făcut.” Şi atunci vei şti că rugăciunea minţii pe care o ai e întemeiată în minte şi în inimă şi în cuget şi-n toate.
Da’ dacă te îndreptăţeşti, greşeşti; nu trebuie să ne îndreptăţim întru nimic. Vedeţi, când ne ducem şi ne împărtăşim, ce ne zic Sfinţii Părinţi: „Vrei să te împărtăşeşti? Întâi du-te şi te împacă cu acela care te-a nedreptăţit”.
Să zicem că tu nu eşti vinovat deloc, ci duşmanul tău, care-i mai mare şi te-a pedepsit. Cu toate că eşti sfânt înaintea lui Dumnezeu, să te duci tu şi să-i pui metanie, ca să fii cu cugetul în pace.
marți, 3 mai 2016
Parintele Arsenie Boca - Moartea care dobândește Învierea
Preluare dupa Fundatia Arsenie Boca
Aproape n-aș putea spune când s-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească.
Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinațiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită și de noi. Aceasta se petrece în viață prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi- cât abia de rămân zile neumbrite de tristețe- și desăvârșit se biruie prin moarte. Așa se restabilește temelia cea străveche.
(...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)