duminică, 12 aprilie 2020

Arhim. Hariton - Cuvînt de călăuză


sâmbătă, 11 aprilie 2020

”Lazăre, vino afară!”

În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. 

Când a auzit, deci, că Lazăr este bolnav, Iisus a rămas două zile în locul în care era. Apoi a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, iar Tu iarăşi Te duci acolo? A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, iar după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. 

vineri, 10 aprilie 2020

Doctorul care s-a facut calugar in Muntele Athos

Un preot s-a dus la spital să împărtășească niște pacienți bolnavi .A cerut un medic să fie împărtașit și el.. 

Din curiozitate? Din neîncredere ? Bătrânul ( preotul ) nu a observat ca doctorul nu a înghițit Sfânta Împărtășanie ci a ținut-o în gură....... 

Imediat a dus-o în laborator pentru a face analize........ Rezultatele au arătat: carne si sânge de la un bărbat, de 33 ani .

Doctorul și-a scos bluza medicală, după care și a depus demisia... Astăzi este călugăr în Muntele Athos 

Φίλοι του Αγίου Όρους/Friends Oros - Mount Athos

Un nou video cu Sfanta Lumina de la Ierusalim


joi, 9 aprilie 2020

Acatistul Bunei Vestiri

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

MORE THAN 15 ICONS AND LITURGICAL ITEMS STREAMING MYRRH IN RUSSIAN VILLAGE CHURCH (+VIDEOS)

Voron-Lozovka, Russia, April 8, 2020
Photo: lipetskmedia.ruPhoto: lipetskmedia.ru    
Myrrh-streaming icons are a relatively rare phenomenon in the life of the Church, by which God strengthens, comforts, and blesses His faithful.
However, one village church in the Lipetsk Province of Russia, 290 miles south of Moscow, is home to nearly 20 myrrh-streaming sacred items.
In the Church of the Archangel Michael in the village of Voron-Lozovka, 13 icons, two chalices, a Gospel book, and two crosses are all streaming Heavenly myrrh, reports donvesti.ru.

duminică, 5 aprilie 2020

Procesiune cu moastele Sfintei Parascheva


Lumina din moastele Sfintei Parascheva

Fotografia a surprins procesiunea cu sfintele moaste ale Cuvioasei Parascheva, în comuna Osloveni din Neamt, învăluită într-un nor de lumina





Procesiune cu moaștele Sfantului Dimitrie Basarabov


sâmbătă, 4 aprilie 2020

Maica Domnului plange intr-o biserica din Bucuresti

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la biserica Hagiu din Bucuresti, in timpul Deniei Acatistului Buneivestiri

miercuri, 1 aprilie 2020

Părintele Iustin Pârvu - Interviu la RRA - Semnături celebre


Călătorie spre Ierusalimul Ceresc

Pregătiți de-acuma să călătorim
Sus, în veșnicie, la Ierusalim.
Să am pașaportul – sufletul curat,
Căci la multe vame sunt verificat.
Vameșii acolo te opresc mereu
Și-ți arată fapte din trecutul tău.
Țin în mâinile lor negre o mulțime de zapise,
Căci păcatele de-o viață toate-n ele ne stau scrise.
Sufletul, cu frică mare, stă cu multă-ngrijorare.
Ce răspuns să dea la fiare?

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, proiecte concrete în lupta împotriva Covid-19

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului desfăşoară în această perioadă mai multe proiecte sociale nivelul centrului eparhial, protopopiatelor, parohiilor, mănăstirilor și  asociațiilor, pentru a sprijini lupta împotriva Covid-19.
Proiectele sunt implementate prin intermediul Sectorului Social-filantropic şi au loc sub genericul „Catedralele ajută Spitalele”, potrivit unui comunicat al Eparhiei.
Stadiul programelor de ajutorare:

Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios şi slăvit a le descoperi şi a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărăteşti este lucru de frică şi de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea şi eu - zice Sfântul Sofronie - sunt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeieşti să le ascund în tăcere, aducându-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneşe, care, luând de la Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, şi pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrându-l.
Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea deloc. însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul, de vreme ce aceia, cugetând la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sunt cu neputinţă lucrurile preaslăvite ce se grăiesc despre oameni. Dar acum se cade să începem povestirea de acest lucru minunat, care s-a făcut în neamul nostru.