Iași. Eram în scaunul de Spovedanie. Un tânăr foarte elegant, cu un costum scump Armani se mișcă de colo colo prin Biserică. După ce spovedesc vreo patru oameni, vine și el sub patrafir. E avocat, are succes mare, patru apartamente, o prietenă superbă (desfrânare), carieră, viitor.
Ceva însă lipsește. Are dureri mari de suflet, uneori simte că totul e în zadar, suferă cumplit de singurătate, deși are zeci de prieteni, simte deșertăciunea lumii, minciuna uriașă, cancerul fardat al obsesiei după bani. Justiția e noua preoție, zic eu, după confesiunea lui Satan din filmul cu Al Pacino.
Într-adevăr, părinte, apăr și scap de pușcărie violatori, criminali, oameni cumpliți, doar pentru bani, bani, bani. Ceea ce rămâne după înșelătoria noastră e o mare de lacrimi. Oameni sărăciți, executați silit, alungați din munca de-o viață, desființați prin chichițele legii.







