Cartea poate fi comandată de AICI.
sâmbătă, 19 septembrie 2020
joi, 17 septembrie 2020
luni, 14 septembrie 2020
duminică, 13 septembrie 2020
Viaţa Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop
De tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop.
După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”.
Aici el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor.
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
sâmbătă, 12 septembrie 2020
marți, 8 septembrie 2020
luni, 7 septembrie 2020
duminică, 30 august 2020
luni, 24 august 2020
sâmbătă, 22 august 2020
Moș Gheorghe Lazăr: Candelă de veghe la Văratec
Poezie compusă de Pr. Stavr. Constantin Catana
Moș Gheorghe cel smerit,
La Văratec a venit.
Ca să șadă pe vecie
Și la toți pildă să fie.
În viață cât a trăit
Nimic n-a agonisit
Ceaslovul și Psaltirea
Asta i-a fost bogăția.
De-acasă când a plecat,
El nimic nu a luat.
Și-a lăsat tot ce-a avut
Casa, plugul și dor mult.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


