„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
miercuri, 5 mai 2021
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou
Schitul Sfântul Dimitrie - Lacu, Sfântul Munte Athos.
marturieathonita.ro
Din minunile Sfantului Efrem cel Nou: Izbăvirea din lanţurile drogurilor
O mărturie tulburătoare despre schimbarea minunată a unui tânăr ce de multă vreme rătăcea prin viaţă a sosit pe adresa mănăstirii în februarie 1988.
Născut în Grecia, tânărul a ajuns în Anglia, unde a întâlnit o fată cu care s-a căsătorit. Cu timpul însă, a început să se drogheze şi tânăra l-a părăsit. Deznădăjduit, s-a întors acasă unde a întâlnit o altă fată cu care a avut şi un copil. Nici cea de-a doua căsătorie nu a avut însă mai mult succes decât prima, victimă căzându-i de data aceasta şi micuţa făptură nevinovată. Tânărul a încercat să îşi înece amarul în băutură. Situaţia a devenit disperată.
Într-o seară târziu, în timp ce se afla într-un loc rău famat, gânduri negre de sinucidere au început să îi acapareze mintea. S-a uitat după un taxi, dar n-a găsit nicăieri. Şoferii de taxi erau în grevă!
Viața și pătimirea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, făcătorul de minuni
Sfântul Efrem cel Nou, numit mare mucenic şi tămăduitor, s-a născut pe 14 septembrie anul 1384 în ziua prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci, în oraşul Tricala din Grecia. La botez copilul a primit numele de Constantin. Rămânând orfan de mic, sfântul a fost neîncetat mângâiat de harul lui Dumnezeu. Tatăl său trecând la cele veşnice, sfântul a rămas în grija mamei sale împreună cu alţi şase fraţi. Constantin a plecat de acasă pentru a nu fi înrolat cu forţa în armata otomană, care din anul 1393 stăpânea această regiune.
La vârsta de 14 ani a intrat ca monah în Mănăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit Colina Neprihăniţilor, Nea Makri, undeva în Attica, Grecia. Pe atunci peninsula grecească Attica nu era încă sub ocupaţie otomană. În mănăstirea de pe Muntele Amomon, lângă Nea Makri, vreme de peste 27 de ani, Sfântul Efrem cel Nou l-a urmat pe Hristos întru toate, atât în vieţuire curată, cât şi în pătimire. După o vreme, sfântul a fost hirotonit preot ieromonah. În anul 1416 otomanii au ocupat Peninsula Attica, iar în anul 1424 au atacat mănăstirea, omorând pe călugări, în afară de Sfântul Efrem cel Nou, care nu se afla în mănăstire, ci într-o peşteră din apropiere în care obişnuia să se nevoiască. Mănăstirea a fost aproape distrusă fiind pângărită şi jefuită, iar călugării decapitaţi. Peste un an otomanii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l şi pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, dată la care Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob de turci. Înălţarea Sfintei Cruci care se prăznuia în acea zi a coincis cu urcarea Sfântului Efrem cel Nou pe crucea pătimirilor.
luni, 3 mai 2021
Sfânta Lumină de la Ierusalim. Cum a văzut-o de trei ori?
SFR TV: Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost văzută de foarte mulți dintre creștini și necreștini. Unul dintre cei care au văzut-o este și părintele Serafim, starețul mănăstirii Bisericani, județul Neamț, care a văzut-o venind în trei ani diferiți.
duminică, 2 mai 2021
Când osemintele au răspuns: Adevărat a înviat!
S-a întâmplat în ziua de Paști a anului 1935, la mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte. După Vecernia Dragostei (a doua Înviere), se obișnuiește să se adune toți părinții în arhondaric, pentru a-și adresa unii altora urările de Paște. Părintele Toma, proaspăt tuns în monahism, necunoscând rânduiala, s-a dus în față, împreună cu monahii mai bătrâni. Starețul Serafim l-a văzut, dar nu i-a spus nimic.
Când părintele Toma i-a zis «binecuvântați», starețul i-a răspuns: «Părinte Toma, du-te jos, te rog, în osuar, și spune “Hristos a înviat” și oaselor părinților adormiți, iar apoi vino înapoi». Tânărul călugăr, simplu, smerit, grăbindu-se să facă ascultare, fără să stea prea mult pe gânduri, a alergat la osuar. Ajuns acolo, a strigat cu glas mare: «Părinți și frați, m-a trimis starețul să vă spun Hristos a înviat!». Atunci s-a petrecut următorul fapt minunat: oasele au început să salte, să scrâșnească, să joace, să sară în sus de bucurie! Un craniu s-a ridicat chiar la un metru de sol și i-a răspuns: «Cu adevărat a înviat Domnul!».
sâmbătă, 1 mai 2021
joi, 29 aprilie 2021
Ioan Ianolide despre Radu Gyr
El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane
de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.
A compus zeci de mii de versuri, fără a le scrie, ci memorându-le, căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul. Poeziile treceau din om în om prin închisori şi de acolo în ţară. Toată suflarea românească se regăsea în poezia lui. Ea a constituit factorul ideologic al rezistenţei româneşti, a fost în acelaşi timp mesajul nostru, strigătul nostru de disperare şi descrierea crudei realităţi dar mai presus de toate a fost forţa credinţei şi afirmării noastre.
Poetul era de mult bolnav. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”, cum le plăcea temnicerilor să-i răsfeţe. „Hai, morţilor, a sosit moartea!”, li se striga zi de zi, ceas de ceas. Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor.
Poetul era de mult bolnav. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”, cum le plăcea temnicerilor să-i răsfeţe. „Hai, morţilor, a sosit moartea!”, li se striga zi de zi, ceas de ceas. Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor.
sâmbătă, 24 aprilie 2021
Invierea lui Lazar
Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor.
In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca este asteptat sa-l vindece. Evangheliile nu mentioneaza ce boala avea, insa, fara indoiala era o boala fara vindecare. Hristos nu pleaca spre Lazar, decat dupa doua zile de la aflarea acestei vesti. Ajunge in Betania, impreuna cu ucenicii Sai, in cea de-a patra zi de la moartea lui Lazar.
La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus de la nefiinta la fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.
vineri, 16 aprilie 2021
vineri, 9 aprilie 2021
Viaţa Părintelui cel cu nume de sărbătoare, Crăciun Opre
Copilăria
Părintele Crăciun Opre s-a născut în ziua de 17 iunie a anului 1925, în satul Cărăsău (Bihor), în apropiere de Munţii Codrului, din părinţii Crăciun Opre şi Saveta Opre. Bucuros şi sfânt ca o sărbătoare, i-a fost nu numai numele, dar şi obiceiul, căci toată viaţa sa Părintele a preţuit-o ca pe o sărbătoare şi şi-a desăvârşit-o prin vieţuire cinstită şi cuvioasă, dar şi prin grele pătimiri, ce i-au curățit sufletul ca aurul în topitoare. De la părinţii săi primeşte o aleasă educaţie creştină, plămădită cu bun simţ, cinste dar mai ales în frica de Dumnezeu. Despre copilăria sa şi bunăcuviinţa şi evlavia ţăranului român din satul său, Părintele Crăciun poveste aşa: „Sunt dintr-un sat oarecare, din Bihor, cu 500 de case; tot timpul tinereţii pe care l-am prins acolo ştiam că sunt numai 4 beţivi. Astăzi nu ştiu câţi sunt. Şi erau renumite numai 2-3 femei care nu erau cinstite. ...În familiile noastre creştine când se lăsa post, şi de Sf. Maria şi de Postul Crăciunului era obiceiul să se spele cu leşie vasele şi se postea în timpul postului şi dacă aveai şapte vaci cu lapte, puneai laptele în oale de pământ şi în ajunul Crăciunului cei ce nu aveau vacă sau porc tăiat gustau din cele ce primeau de la cei ce aveau, ca în ziua de Crăciun să fie cu toţii fraţi şi cu poalele pline, şi cu Sf. Cuminecătură şi cu cele potrivite ca să fie toţi o familie. Această tradiţie se cuvine să o readucem noi”.
vineri, 2 aprilie 2021
Profesorul George Manu - "Rectorul Universității Aiud"
Descendent al unei vechi familii de intelectuali patrioţi (era nepotul generalului George Manu - 1838 - 1911 -, cel care s-a distins în războiul de independenţă şi care a fost în repetate rânduri ministru), profesorul George Manu a fost arestat în 1948, implicat cu alte vârfuri ale intelectualităţii politice româneşti în Procesul Marei Trădări Naţionale şi condamnat la 25 de ani muncă silnică.
În momentul arestării era profesor de fizică nucleară la Politehnica din Bucureşti, fiind considerat, alături de profesorul Horia Hulubei, unul dintre marii atomişti ai ţării. Se spune despre el că, după condamnare, ar fi fost vizitat la Aiud de un consilier sovietic care i-ar fi propus ca în schimbul eliberării , să accepte să lucreze în laboratoarele din Uniunea Sovietică alături de un cunoscut atomist rus cu care el fusese coleg de studii în Germania. Dar profesorul George Manu a refuzat demn această ofertă, nevoind să lucreze pentru cei pecare îi considera, pe bună dreptate, duşmani ai neamului românesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)